ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 863/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 121 din 24 mai 2004, Tribunalul Alba l-a condamnat pe inculpatul A.N. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a dispus aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, începând cu 12 februarie 2004 la zi. De asemenea, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile F.N.

suma de 700 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, precum și suma de 1.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale. În același timp, în baza art. 357 lit. a) C. proc. pen., instanța de fond a mai dispus restituirea către inculpat a unei perechi de bocanci conform procesului verbal din 26 decembrie 2003, iar în baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat și la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la 26 decembrie 2003, în jurul orelor 18,00, inculpatul A.N. s-a deplasat la barul aparținând SC V. SRL din municipiul Blaj, unde și-a comandat o bere, după care s-a așezat la una din mesele din bar, alături de martorii T.V., S.N.

și M.A. La o masă învecinată se afla partea vătămată F.N. sub influența băuturilor alcoolice, care la un moment dat, intenționând să verifice dacă mai avea vreo sumă de bani în lei, a scos dintr-un buzunar al pantalonilor un portmoneu, în care avea suma de 700 euro în bancnote de 100 și respectiv 50, primite de la fiul său din Germania în data de 24 decembrie 2003, pentru instalarea unei centrale termice. Martorului T.V. i s-a părut neobișnuit ca o persoană în vârstă și în stare de ebrietate să aibă asupra sa, într-un local public, o sumă mare de bani în valută, iar imediat ce partea vătămată a ieșit din local, le-a atras atenția celor de la masa la care se afla, precum și barmanei C.V. asupra acestui fapt, auzit și de inculpat care, imediat după plecarea părții vătămate din local, s-a ridicat brusc de la masă și a ieșit din local.

După circa 5-10 minute inculpatul a revenit în bar sub pretextul că și-a uitat o brichetă, însă a plecat imediat. Martorul T.V., văzând atitudinea inculpatului și cunoscând că acesta a mai fost condamnat anterior, bănuind că ar putea să o atace pe partea vătămată, i-a sugerat martorului S.N. să nu părăsească încă localul, motiv pentru care martorul a mai rămas în bar încă 30 de minute, iar celălalt, T.V. a părăsit localul, în jurul orelor 21,30, aproape de ora închiderii. Inculpatul, după ce a ieșit din local a urmărit-o pe partea vătămată și dându-și seama de traseul ce-l avea de parcurs, s-a deplasat spre Câmpia Libertății, în apropierea aleii de acces la grupul statuar, unde, la un moment dat, într-o zonă neiluminată a atacat-o pe partea vătămată aplicându-i mai multe lovituri în zona capului, fără să-i adreseze nici un cuvânt.

Apoi, a trântit-o în șanțul de la marginea aleii, după care i-a prins mâinile la spate și a început să-i caute prin buzunare, sustrăgându-i astfel din buzunarul pantalonilor portmoneul, în care se aflau suma de 700 euro și permisul de conducere. Partea vătămată a opus rezistență reușind să-și tragă o mână de la spate pentru a-l împiedica pe agresor să-l deposedeze de bani, dar inculpatul a călcat-o cu talpa încălțămintei peste degetul de la mână, cauzându-i astfel leziunile descrise în certificatul medico-legal existent la dosar. Ulterior, inculpatul l-a abandonat pe numitul F.N. căzut la pământ și plin de sânge pe față, părăsind locul faptei. La un moment dat, partea vătămată și-a revenit, s-a ridicat de pe jos și luându-și haina de pe zăpadă, s-a îndreptat cu greutate spre casă, unde i-a relatat soției sale cele întâmplate, aceasta sesizând imediat organele de poliție, împreună cu care s-a deplasat la locul faptei.

Martora F.A., când a ajuns la acel loc, a observat pe zăpadă căciula de blană a soțului său, mai multe urme de sânge, precum și mai multe urme de încălțăminte de două tipuri. Organele de poliție au început cercetarea amănunțită a locului comiterii faptei, operative ce a continuat în dimineața zilei următoare, prilej cu care au fost fixate și ridicate urmele de încălțăminte descoperite în acel loc. În raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză s-a concluzionat că urma de încălțăminte ridicată de la fața locului a fost creată probabil cu încălțămintea pentru piciorul drept ridicată de la inculpat. S-a mai reținut că pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că la data de 26 decembrie 2003 a fost încălțat cu perechea de ghete predată organelor de poliție, însă a negat comiterea faptei susținând, totodată, că nici la data respectivă și nici în zilele anterioare sau ulterioare acesteia, nu a fost deloc pe Câmpia Libertății.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel solicitând achitarea sa pentru că nu a comis el fapta. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 246/ A din 10 august 2004, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința de la fond și rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. De asemenea, în baza art. 350 C. proc.

pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3 din 12 februarie 2004. Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că din întreg probatoriul administrat în cauză nici o probă nu dovedește că inculpatul ar fi atacat victima și i-ar fi sustras bunurile, sau că acesta a fost în seara de 26 decembrie 2003 în zona în care victima a fost tâlhărită. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând drept motive de casare dispozițiile art. 385 10 C. proc. pen. și art. 385 9 cpt.17 1 C. proc. pen. Astfel, parchetul a apreciat că în mod greșit Curtea de Apel Alba Iulia, a reținut că probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești sunt neconcludente.

Ori, în speță, declarațiile martorilor T.V., S.N., C.V. și M.A. sunt probe care dovedesc că inculpatul se afla în localul în care a fost văzută și partea vătămată având asupra sa suma de 700 de euro, că tot acesta a fost cel care a părăsit localul după plecarea părții vătămate din bar. De asemenea, Parchetul a arătat că în ceea ce privește raportul de constatare tehnico-științifică nr. 12556 din 23 ianuarie 2004, care concluzionează că „urma de încălțăminte ridicată a fost creată, probabil, cu încălțămintea pentru piciorul drept, pusă la dispoziție”, această probă nu poate fi apreciată ca una neconcludentă. A mai susținut că raportat la probele de apărare, declarații ale unor rude și prieteni ai inculpatului (A.L., J.M., V.C., C.D.), acestea trebuie interpretate în funcție de gradul de subiectivitate în prezentarea evenimentelor, dat fiind relațiile cu inculpatul.

Deci probe directe au fost găsite foarte puține, întrucât derularea incidentului a avut loc pe timp de noapte, într-un loc izolat, însă Parchetul a solicitat că în practica judiciară „folosirea probelor indirecte este foarte frecventă tocmai datorită modului ocult de săvârșire a infracțiunilor”. În al doilea rând Parchetul a concluzionat că în măsura în care instanța de apel a avut îndoieli cu privire la obiectivitatea administrării unor probe, putea și trebuia să dispună refacerea acelor probe, sau chiar să dispună restituirea cauzei la procuror pentru refacerea și completarea urmăririi penale. De aceea, în final a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii primei instanței. Recursul declarat de Parchet este fondat, dar numai cu privire la motivul privind serioasele îndoieli cu privire la obiectivitatea administrării unei probe, caz în care cauza trebuie să fie trimisă, în baza art. 333 C. proc. pen., spre completarea materialului de urmărire penală la Parchetul Tribunalului Alba. Astfel, Înalta Curte, examinând întreg materialul probator administrat în cauză, constată că deși victima în mod constant a arătat că nu-l cunoaște pe agresor și nici în fața Înaltei Curți nu-l poate identifica cu certitudine în persoana inculpatului, ambele instanțe au trecut cu prea mare ușurință peste un aspect deloc de neglijat, respectiv faptul că partea vătămată se deplasa spre casa sa, în direcția opusă barului, dar și locuinței inculpatului, iar cel ce l-a agresat a venit din fața sa.

Nu reiese din întreg probatoriul administrat care e distanța măcar aproximativă între locul săvârșirii infracțiunii și locul unde s-au aflat la un moment dat inculpatul, partea vătămată și martorii și în cât timp se poate parcurge acest spațiu. De asemenea, nu s-a stabilit ce distanță este între locuința inculpatului (unde acesta a fost zărit de mai mulți martori, în jurul orelor 19,00) și locul săvârșirii faptei și, mai ales, timpul în care această distanță se putea parcurge. Acest fapt este deosebit de relevant dacă se ține seama de declarația părții vătămate, care a afirmat că i-au trebuit aproximativ 30-40 minute ca să ajungă de la bar la locul de pe Câmpia Libertății, unde s-a întâmplat incidentul.

Ori, în cauză s-a reținut că inculpatul a plecat la scurtă vreme după ce partea vătămată părăsise la rândul său barul, apoi după 10-15 minute s-a întors în local unde și-a cumpărat o brichetă, după care iar a plecat, astfel că era imposibil să plece în urmărirea părții vătămate, să o ajungă din urmă, iar apoi să o atace din față. De asemenea trebuie elucidate o serie de aspecte, de o relevanță deosebită în reținerea exactă a situației de fapt. Dacă inițial, în fața organelor de poliție martorii P.A. și L.G. au declarat că au părăsit barul, în jurul orelor 19,00 și că în local rămăsese atât partea vătămată, cât și inculpatul, S.N. și T.V. ulterior, în fața procurorului, la 17 februarie 2004, au declarat că au părăsit localul după 20 de minute după ce partea vătămată plecase din bar, fără să dea nici o explicație în legătură cu modificarea acestor declarații.

Se impune reaudierea acestor martori. Nu reiese în mod clar când anume a părăsit barul martorul M.A., căci în declarația olografă precizează că partea vătămată a mai rămas în bar, iar „cei doi băieți” respectiv martorii L.G. și P.A. „au plecat înaintea mea de la bar”. Dacă se reține ca exactă precizarea că ora plecării martorului M.A. este 17,30, atunci cum rămâne cu ora plecării celorlalți doi, câtă vreme ora 19,00, la care F.N. a părăsit barul este certă, fiind indicată de toți ceilalți martori. În ce privește urma de încălțăminte pe zăpadă, găsită la locul faptei, raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză a concluzionat că a fost creată „probabil” de încălțămintea pentru piciorul drept ridicată de la inculpat.

Deci nu este o concluzie de certitudine și mai mult, proba trebuia să fie coroborată cu alte probe care nu există în dosar. Nu se poate găsi o explicație logică a faptului că nu au putut fi prelevate mai multe urme de talpă în zona incidentului măcar în cursul zilei de 27 decembrie 2003, câtă vreme soția părții vătămate a afirmat că erau două tipuri de urme de încălțăminte la locul unde s-a găsit căciula de blană a lui F.N., iar din fotografiile depuse la dosar se confirmă cele afirmate. De altfel cei doi martori asistenți G.V. și T.V. (acesta din urmă fiind chiar unul din consumatorii, clienți ai barului din ziua de 26 decembrie 2003 ce afirmă că „se află într-o stare avansată de ebrietate”) ce au participat la cercetarea locului faptei a doua zi, adică pe 27 decembrie 2003, afirmă că s-a constatat existența unei urme de ghete de la piciorul stâng.

În raportul de constatare tehnico-științifică se afirmă că este vorba de urma de încălțăminte de la piciorul drept. Chiar și în procesul verbal de constatare încheiat la 27 decembrie 2003, se face referire tot la faptul că s-a constatat „urma cu toate caracteristicile tălpii ghetei stângi” ce corespunde ca model, formă, dimensiuni și uzură cu urma de încălțăminte identificată cu ocazia cercetării la fața locului. Însă, un aspect deloc de neglijat mai este faptul că încălțămintea inculpatului A.N., respectiv perechea de ghete maro cu care a fost încălțat în seara zilei de 26 decembrie 2003, a fost luată de organele de poliție de la acesta în chiar noaptea de 26 decembrie 2003, iar acesta a fost dus la locul faptei unde i-a fost prezentată urma abia a doua zi.

Martora I.M., afirmând chiar că inculpatul a fost dus la locul săvârșirii faptei, în jurul orelor 13,00. Organele de cercetare penală au efectuat cercetarea locului faptei în seara de 26 decembrie 2003, în jurul orelor 22,00, consemnându-se în procesul verbal încheiat că s-a descoperit această urmă, a fost fotografiată și s-a ridicat mulajul, ori fotografiile judiciare efectuate, în mod evident că nu au fost efectuate la acea oră din noapte, ci pe timp de ziuă (a doua zi, când la locul faptei se puteau produce modificări sau se puteau crea urme). Deci trebuie clarificat și acest aspect. În ce privește depozițiile martorilor A.L. și L.S. acestea trebuiau coroborate cu ale martorilor audiați de instanța de fond.

C.D. și V.C. care au confirmat prezența la poarta casei sale a inculpatului, în jurul orelor 19,15 – 19,30. Nu este de neglijat nici faptul că principalul martor T.V. este cel care a stat cel mai mult în bar, a observat că partea vătămată avea asupra sa o importantă sumă în valută și le-a atras atenția și celorlalți comeseni asupra acestui fapt și, tot el este cel ce a sugerat faptul că i se poate întâmpla ceva rău, „bătrânului” sfătuindu-l pe celălalt martor S.N. să-și mai întârzie plecarea. Este cel puțin curios cum își amintește cu lux de amănunte discuțiile purtate cu toți interlocutorii, inclusiv cu barmanița C.V., dar nu-și mai amintește dacă martorul M.A. era plecat din bar la momentul când partea vătămată a părăsit barul, iar despre ceilalți doi bărbați, știe sigur că au părăsit localul înaintea părții vătămate.

Faptul că T.V. a atras atenția tuturor martorilor ce se aflau în incinta barului că partea vătămată F.N. are asupra sa o sumă importantă în valută, apreciem noi, că a lărgit cercul eventualilor suspecți cu privire la tâlhăriei comisă, iar organele de cercetare penală nu au depus suficientă stăruință pentru a elimina orice suspiciune. Poate fi considerat autor de tâlhării oricare din martorii ce au auzit discuția relativ la valuta ce o avea partea vătămată F.N. asupra sa și care au părăsit barul chiar înainte de a pleca acesta. Un alt aspect demn de analizat este și acela al lămuririi urmelor de sânge de pe hainele inculpatului. Dacă A.N. este autorul tâlhăriei, în condițiile în care a lovit în mod repetat în față, partea vătămată, aceasta era plină de sânge, ce s-a impregnat și pe lenjeria de corp, aspect ce nu trebuia neglijat.

Hemoragia nazală și cea de la nivelul urechii în mod sigur au lăsat urme măcar pe mâneca hainei, cu care era îmbrăcat autorul agresiunii a aplicat loviturile și trebuia elucidat și acest aspect. Presupunerile organelor de urmărire penală bazate pe probe echivoce nu pot constitui un temei al reținerii vinovăției unei persoane chiar și recidivist, întrucât partea vătămată nu a putut indica cine este făptuitorul, iar la ora când s-a comis fapta, inculpatul s-a dovedit că se afla în altă parte, în direcția opusă. Pentru toate considerentele enunțate, Înalta Curte, apreciază că în cauză probele administrate nu pot conduce în mod cert la dovedirea vinovăției inculpatului, și se impune casarea ambelor hotărâri și completarea materialului de urmărire penală în sensul celor arătate.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în baza art. 333 C. proc. pen., se va restitui cauza la Parchetul Tribunalului Alba, în vederea completării de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei penale nr. 246/ A din 10 august 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul A.N. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 121 din 24 mai 2004 a Tribunalului Alba și în baza dispozițiilor art. 333 C. proc. pen., restituie cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru completarea urmăririi penale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2005.