ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 863/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 863/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 121

din 24 mai 2004, Tribunalul Alba l-a condamnat pe inculpatul A.N. la pedeapsa

de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen.

S-a dispus aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.

pen., i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, începând cu

12 februarie 2004 la zi.

De asemenea, în baza art. 14

și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat

inculpatul să plătească în favoarea părții civile F.N. suma de 700 euro sau

echivalentul în lei la data efectuării plății, precum și suma de 1.000.000 lei

cu titlu de despăgubiri materiale.

În același timp, în baza art.

357 lit. a) C. proc. pen., instanța de fond a mai dispus restituirea către

inculpat a unei perechi de bocanci conform procesului verbal din 26 decembrie

2003, iar în baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat și la cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că la 26 decembrie 2003, în jurul orelor 18,00,

inculpatul A.N. s-a deplasat la barul aparținând SC V. SRL din municipiul Blaj,

unde și-a comandat o bere, după care s-a așezat la una din mesele din bar,

alături de martorii T.V., S.N. și M.A.

La o masă învecinată se afla

partea vătămată F.N. sub influența băuturilor alcoolice, care la un moment dat,

intenționând să verifice dacă mai avea vreo sumă de bani în lei, a scos

dintr-un buzunar al pantalonilor un portmoneu, în care avea suma de 700 euro în

bancnote de 100 și respectiv 50, primite de la fiul său din Germania în data de

24 decembrie 2003, pentru instalarea unei centrale termice.

Martorului T.V. i s-a părut

neobișnuit ca o persoană în vârstă și în stare de ebrietate să aibă asupra sa,

într-un local public, o sumă mare de bani în valută, iar imediat ce partea

vătămată a ieșit din local, le-a atras atenția celor de la masa la care se

afla, precum și barmanei C.V. asupra acestui fapt, auzit și de inculpat care,

imediat după plecarea părții vătămate din local, s-a ridicat brusc de la masă

și a ieșit din local.

După circa 5-10 minute

inculpatul a revenit în bar sub pretextul că și-a uitat o brichetă, însă a

plecat imediat.

Martorul T.V., văzând

atitudinea inculpatului și cunoscând că acesta a mai fost condamnat anterior,

bănuind că ar putea să o atace pe partea vătămată, i-a sugerat martorului S.N.

să nu părăsească încă localul, motiv pentru care martorul a mai rămas în bar încă

30 de minute, iar celălalt, T.V. a părăsit localul, în jurul orelor 21,30, aproape

de ora închiderii.

Inculpatul, după ce a ieșit

din local a urmărit-o pe partea vătămată și dându-și seama de traseul ce-l avea

de parcurs, s-a deplasat spre Câmpia Libertății, în apropierea aleii de acces

la grupul statuar, unde, la un moment dat, într-o zonă neiluminată a atacat-o

pe partea vătămată aplicându-i mai multe lovituri în zona capului, fără să-i

adreseze nici un cuvânt. Apoi, a trântit-o în șanțul de la marginea aleii, după

care i-a prins mâinile la spate și a început să-i caute prin buzunare, sustrăgându-i

astfel din buzunarul pantalonilor portmoneul, în care se aflau suma de 700 euro

și permisul de conducere.

Partea vătămată a opus

rezistență reușind să-și tragă o mână de la spate pentru a-l împiedica pe

agresor să-l deposedeze de bani, dar inculpatul a călcat-o cu talpa

încălțămintei peste degetul de la mână, cauzându-i astfel leziunile descrise în

certificatul medico-legal existent la dosar.

Ulterior, inculpatul l-a

abandonat pe numitul F.N. căzut la pământ și plin de sânge pe față, părăsind

locul faptei.

La un moment dat, partea

vătămată și-a revenit, s-a ridicat de pe jos și luându-și haina de pe zăpadă,

s-a îndreptat cu greutate spre casă, unde i-a relatat soției sale cele

întâmplate, aceasta sesizând imediat organele de poliție, împreună cu care s-a

deplasat la locul faptei.

Martora F.A., când a ajuns

la acel loc, a observat pe zăpadă căciula de blană a soțului său, mai multe

urme de sânge, precum și mai multe urme de încălțăminte de două tipuri.

Organele de poliție au

început cercetarea amănunțită a locului comiterii faptei, operative ce a

continuat în dimineața zilei următoare, prilej cu care au fost fixate și ridicate

urmele de încălțăminte descoperite în acel loc.

În raportul de constatare

tehnico-științifică întocmit în cauză s-a concluzionat că urma de încălțăminte

ridicată de la fața locului a fost creată probabil cu încălțămintea pentru

piciorul drept ridicată de la inculpat.

S-a mai reținut că pe

parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că la data de 26 decembrie

2003 a fost încălțat cu perechea de ghete predată organelor de poliție, însă a

negat comiterea faptei susținând, totodată, că nici la data respectivă și nici

în zilele anterioare sau ulterioare acesteia, nu a fost deloc pe Câmpia

Libertății.

Împotriva acestei sentințe,

inculpatul a declarat apel solicitând achitarea sa pentru că nu a comis el

fapta.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia nr. 246/ A din 10 august 2004, a admis apelul declarat de

inculpat, a desființat sentința de la fond și rejudecând în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat

pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b)

și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

De asemenea, în baza art. 350

C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu

este arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.

3 din 12 februarie 2004.

Pentru a dispune astfel,

Curtea a apreciat că din întreg probatoriul administrat în cauză nici o probă

nu dovedește că inculpatul ar fi atacat victima și i-ar fi sustras bunurile,

sau că acesta a fost în seara de 26 decembrie 2003 în zona în care victima a

fost tâlhărită.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând drept motive de casare

dispozițiile art. 385

10

C. proc. pen. și art. 385

9

cpt.17

1

C. proc. pen.

Astfel, parchetul a apreciat

că în mod greșit Curtea de Apel Alba Iulia, a reținut că probele administrate

în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești sunt neconcludente.

Ori, în speță, declarațiile martorilor T.V., S.N., C.V. și M.A. sunt probe care

dovedesc că inculpatul se afla în localul în care a fost văzută și partea

vătămată având asupra sa suma de 700 de euro, că tot acesta a fost cel care a

părăsit localul după plecarea părții vătămate din bar.

De asemenea, Parchetul a

arătat că în ceea ce privește raportul de constatare tehnico-științifică nr. 12556

din 23 ianuarie 2004, care concluzionează că „urma de încălțăminte ridicată a

fost creată, probabil, cu încălțămintea pentru piciorul drept, pusă la

dispoziție”, această probă nu poate fi apreciată ca una neconcludentă.

A mai susținut că raportat

la probele de apărare, declarații ale unor rude și prieteni ai inculpatului (A.L.,

J.M., V.C., C.D.), acestea trebuie interpretate în funcție de gradul de

subiectivitate în prezentarea evenimentelor, dat fiind relațiile cu inculpatul.

Deci probe directe au fost

găsite foarte puține, întrucât derularea incidentului a avut loc pe timp de

noapte, într-un loc izolat, însă Parchetul a solicitat că în practica judiciară

„folosirea probelor indirecte este foarte frecventă tocmai datorită modului

ocult de săvârșire a infracțiunilor”.

În al doilea rând Parchetul

a concluzionat că în măsura în care instanța de apel a avut îndoieli cu privire

la obiectivitatea administrării unor probe, putea și trebuia să dispună

refacerea acelor probe, sau chiar să dispună restituirea cauzei la procuror

pentru refacerea și completarea urmăririi penale. De aceea, în final a

solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d)

C. proc. pen., casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii primei

instanței.

Recursul declarat de Parchet

este fondat, dar numai cu privire la motivul privind serioasele îndoieli cu

privire la obiectivitatea administrării unei probe, caz în care cauza trebuie

să fie trimisă, în baza art. 333 C. proc. pen., spre completarea materialului

de urmărire penală la Parchetul Tribunalului Alba.

Astfel, Înalta Curte, examinând

întreg materialul probator administrat în cauză, constată că deși victima în

mod constant a arătat că nu-l cunoaște pe agresor și nici în fața Înaltei Curți

nu-l poate identifica cu certitudine în persoana inculpatului, ambele instanțe

au trecut cu prea mare ușurință peste un aspect deloc de neglijat, respectiv

faptul că partea vătămată se deplasa spre casa sa, în direcția opusă barului,

dar și locuinței inculpatului, iar cel ce l-a agresat a venit din fața sa.

Nu reiese din întreg

probatoriul administrat care e distanța măcar aproximativă între locul

săvârșirii infracțiunii și locul unde s-au aflat la un moment dat inculpatul,

partea vătămată și martorii și în cât timp se poate parcurge acest spațiu.

De asemenea, nu s-a stabilit

ce distanță este între locuința inculpatului (unde acesta a fost zărit de mai

mulți martori, în jurul orelor 19,00) și locul săvârșirii faptei și, mai ales,

timpul în care această distanță se putea parcurge.

Acest fapt este deosebit de

relevant dacă se ține seama de declarația părții vătămate, care a afirmat că

i-au trebuit aproximativ 30-40 minute ca să ajungă de la bar la locul de pe

Câmpia Libertății, unde s-a întâmplat incidentul. Ori, în cauză s-a reținut că

inculpatul a plecat la scurtă vreme după ce partea vătămată părăsise la rândul

său barul, apoi după 10-15 minute s-a întors în local unde și-a cumpărat o

brichetă, după care iar a plecat, astfel că era imposibil să plece în urmărirea

părții vătămate, să o ajungă din urmă, iar apoi să o atace din față.

De asemenea trebuie

elucidate o serie de aspecte, de o relevanță deosebită în reținerea exactă a

situației de fapt.

Dacă inițial, în fața

organelor de poliție martorii P.A. și L.G. au declarat că au părăsit barul, în

jurul orelor 19,00 și că în local rămăsese atât partea vătămată, cât și

inculpatul, S.N. și T.V. ulterior, în fața procurorului, la 17 februarie 2004,

au declarat că au părăsit localul după 20 de minute după ce partea vătămată

plecase din bar, fără să dea nici o explicație în legătură cu modificarea

acestor declarații. Se impune reaudierea acestor martori.

Nu reiese în mod clar când

anume a părăsit barul martorul M.A., căci în declarația olografă precizează că

partea vătămată a mai rămas în bar, iar „cei doi băieți” respectiv martorii L.G.

și P.A. „au plecat înaintea mea de la bar”. Dacă se reține ca exactă precizarea

că ora plecării martorului M.A. este 17,30, atunci cum rămâne cu ora plecării

celorlalți doi, câtă vreme ora 19,00, la care F.N. a părăsit barul este certă,

fiind indicată de toți ceilalți martori.

În ce privește urma de

încălțăminte pe zăpadă, găsită la locul faptei, raportul de constatare

tehnico-științifică efectuat în cauză a concluzionat că a fost creată

„probabil” de încălțămintea pentru piciorul drept ridicată de la inculpat. Deci

nu este o concluzie de certitudine și mai mult, proba trebuia să fie coroborată

cu alte probe care nu există în dosar.

Nu se poate găsi o

explicație logică a faptului că nu au putut fi prelevate mai multe urme de

talpă în zona incidentului măcar în cursul zilei de 27 decembrie 2003, câtă

vreme soția părții vătămate a afirmat că erau două tipuri de urme de

încălțăminte la locul unde s-a găsit căciula de blană a lui F.N., iar din

fotografiile depuse la dosar se confirmă cele afirmate.

De altfel cei doi martori

asistenți G.V. și T.V. (acesta din urmă fiind chiar unul din consumatorii,

clienți ai barului din ziua de 26 decembrie 2003 ce afirmă că „se află într-o

stare avansată de ebrietate”) ce au participat la cercetarea locului faptei a

doua zi, adică pe 27 decembrie 2003, afirmă că s-a constatat existența unei

urme de ghete de la piciorul stâng. În raportul de constatare

tehnico-științifică se afirmă că este vorba de urma de încălțăminte de la

piciorul drept. Chiar și în procesul verbal de constatare încheiat la 27 decembrie

2003, se face referire tot la faptul că s-a constatat „urma cu toate

caracteristicile tălpii ghetei stângi” ce corespunde ca model, formă,

dimensiuni și uzură cu urma de încălțăminte identificată cu ocazia cercetării

la fața locului.

Însă, un aspect deloc de

neglijat mai este faptul că încălțămintea inculpatului A.N., respectiv perechea

de ghete maro cu care a fost încălțat în seara zilei de 26 decembrie 2003, a

fost luată de organele de poliție de la acesta în chiar noaptea de 26 decembrie

2003, iar acesta a fost dus la locul faptei unde i-a fost prezentată urma abia

a doua zi. Martora I.M., afirmând chiar că inculpatul a fost dus la locul

săvârșirii faptei, în jurul orelor 13,00.

Organele de cercetare penală

au efectuat cercetarea locului faptei în seara de 26 decembrie 2003, în jurul

orelor 22,00, consemnându-se în procesul verbal încheiat că s-a descoperit

această urmă, a fost fotografiată și s-a ridicat mulajul, ori fotografiile

judiciare efectuate, în mod evident că nu au fost efectuate la acea oră din

noapte, ci pe timp de ziuă (a doua zi, când la locul faptei se puteau produce

modificări sau se puteau crea urme). Deci trebuie clarificat și acest aspect.

În ce privește depozițiile

martorilor A.L. și L.S. acestea trebuiau coroborate cu ale martorilor audiați

de instanța de fond. C.D. și V.C. care au confirmat prezența la poarta casei

sale a inculpatului, în jurul orelor 19,15 – 19,30.

Nu este de neglijat nici

faptul că principalul martor T.V. este cel care a stat cel mai mult în bar, a

observat că partea vătămată avea asupra sa o importantă sumă în valută și le-a

atras atenția și celorlalți comeseni asupra acestui fapt și, tot el este cel ce

a sugerat faptul că i se poate întâmpla ceva rău, „bătrânului” sfătuindu-l pe

celălalt martor S.N. să-și mai întârzie plecarea.

Este cel puțin curios cum

își amintește cu lux de amănunte discuțiile purtate cu toți interlocutorii,

inclusiv cu barmanița C.V., dar nu-și mai amintește dacă martorul M.A. era

plecat din bar la momentul când partea vătămată a părăsit barul, iar despre

ceilalți doi bărbați, știe sigur că au părăsit localul înaintea părții

vătămate.

Faptul că T.V. a atras

atenția tuturor martorilor ce se aflau în incinta barului că partea vătămată F.N.

are asupra sa o sumă importantă în valută, apreciem noi, că a lărgit cercul

eventualilor suspecți cu privire la tâlhăriei comisă, iar organele de cercetare

penală nu au depus suficientă stăruință pentru a elimina orice suspiciune.

Poate fi considerat autor de tâlhării oricare din martorii ce au auzit discuția

relativ la valuta ce o avea partea vătămată F.N. asupra sa și care au părăsit

barul chiar înainte de a pleca acesta.

Un alt aspect demn de

analizat este și acela al lămuririi urmelor de sânge de pe hainele

inculpatului. Dacă A.N. este autorul tâlhăriei, în condițiile în care a lovit

în mod repetat în față, partea vătămată, aceasta era plină de sânge, ce s-a

impregnat și pe lenjeria de corp, aspect ce nu trebuia neglijat. Hemoragia

nazală și cea de la nivelul urechii în mod sigur au lăsat urme măcar pe mâneca

hainei, cu care era îmbrăcat autorul agresiunii a aplicat loviturile și trebuia

elucidat și acest aspect.

Presupunerile organelor de

urmărire penală bazate pe probe echivoce nu pot constitui un temei al reținerii

vinovăției unei persoane chiar și recidivist, întrucât partea vătămată nu a

putut indica cine este făptuitorul, iar la ora când s-a comis fapta, inculpatul

s-a dovedit că se afla în altă parte, în direcția opusă.

Pentru toate considerentele

enunțate, Înalta Curte, apreciază că în cauză probele administrate nu pot

conduce în mod cert la dovedirea vinovăției inculpatului, și se impune casarea

ambelor hotărâri și completarea materialului de urmărire penală în sensul celor

arătate.

Față de cele reținute,

Înalta Curte, în baza art. 333 C. proc. pen., se va restitui cauza la Parchetul

Tribunalului Alba, în vederea completării de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei penale nr. 246/

A din 10 august 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul A.N.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 121 din 24 mai 2004 a Tribunalului Alba și în baza

dispozițiilor art. 333 C. proc. pen., restituie cauza la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Alba pentru completarea urmăririi penale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 februarie 2005.