ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 674/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179

din 11 mai 2004, Tribunalul Gorj a dispus condamnarea, printre alții, a

inculpatului F.N. la pedeapsa de 7 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit.

c) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a

dispus revocarea restului de pedeapsă de 418 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5037/2001 a

Judecătoriei Târgu Jiu, care a fost contopită cu pedeapsa aplicată în cauză, la

care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, în final inculpatul F.N. urmând

să execute 7 ani și 4 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest

printre alții, a inculpatului F.N. și a fost dedusă din pedeapsa aplicată

timpul arestării preventive de la 24 februarie 2004 la zi.

S-a luat act că partea

vătămată a recuperat bunurile, iar cumpărătorul de bună credință B.C. nu s-a

constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul la

plata sumei de 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 23 februarie

2004, inculpatul F.N. împreună cu coinculpații Z.S.G., C.V. și M.R. au consumat

băuturi alcoolice la barul R. din Târgu Jiu.

În bar se afla și partea

vătămată N.V., care avea alături o geantă sport.

Cei patru inculpați s-au

înțeles să deposedeze partea vătămată de bunurile pe care le avea asupra sa.

După ce partea vătămată a

plecat din local, cei patru au urmărit-o și prin violență au deposedat-o de

geanta respectivă în care se aflau două perechi de adidași și un costum tip

sport, precum și un telefon mobil.

Telefonul a fost vândut

martorului B.C. cu suma de 650.000 lei, iar banii au fost împărțiți între cei

patru, iar celelalte bunuri au fost găsite la domiciliul inculpatei Z.S.G. și

restituite părții vătămate.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel, printre alții și inculpatul F.N., solicitând schimbarea

încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea de tâlhărie în aceea de

tăinuire și reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 462

din 25 octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de

inculpatul F.N.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată detenția de la 11 mai

2004 la zi.

A fost obligat inculpatul la

plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs inculpatul F.N. solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor și în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din

infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de tăinuire și aplicarea unei pedepse

în limitele prevăzute de acest text de lege. În subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei aplicate.

Examinând recursul în raport

de criticile formulate și care se înscriu în cazurile de casare, prevăzute de art.

385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., se constată că nu este fondat.

Verificând actele și

lucrările dosarului se reține că instanțele au stabilit corect situația de fapt

și vinovăția inculpatului, au dat o corectă încadrare juridică faptei în textul

de lege corespunzător, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată,

conform cerințelor prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.

În ce privește cererea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de

tâlhărie, în infracțiunea de tăinuire se constată că nu poate fi primită.

Astfel, pentru a se reține

infracțiunea de tăinuire, este necesar ca inculpatul să nu participe în nici un

mod la săvârșirea infracțiunii, ci potrivit art. 221 C. pen., doar să primească

sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că provine din săvârșirea

unei fapte prevăzută de legea penală, dacă prin aceasta a urmărit să obțină un

folos material.

Ori, participând activ la

săvârșirea faptei ce a avut ca urmare deposedarea victimei, prin violență de

bunuri, împrejurare ce rezultă din declarațiile părții vătămate N.V., a

martorului L.C. și inculpata Z.S.G., inculpatul a comis acte intrând în

conținutul laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie.

Așadar, acțiunea

inculpatului care în urma unei înțelegeri prealabile cu ceilalți coinculpați de

a sustrage bunurile părții vătămate, s-a aflat la locul săvârșirii faptei, se

completează reciproc cu activitățile celorlalți făptuitori, al căror rezultat

final a condus la deposedarea victimei de bunuri, iar banii obținuți din

vânzarea acestora au fost împărțiți între toți participanții.

Ca urmare, fapta

inculpatului a fost corect încadrată în infracțiunea de tâlhărie, astfel că

motivul invocat de acesta se constată că nu este fondat și urmează să fie

respins ca nefondat.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului, se constată că instanțele au ținut seama de toate

criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul

ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările comiterii ei,

dar și de datele ce caracterizează persoana acestuia care nu se află la prima

încălcare a legii penale, fiind recidivist și a avut o atitudine nesinceră pe

parcursul desfășurării procesului penal, negând constant săvârșirea faptei.

De altfel, pedeapsa de 7 ani

și 4 luni închisoare, sub aspectul cuantumului său este în măsură să asigure

reeducare inculpatului în vederea reintegrării lui în societate și prevenția

generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Așa fiind, se constată că nu

există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului, urmând ca

cererea lui formulată în acest sens, este neîntemeiată și urmează să fie

respinsă ca atare.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca

recursul declarat de inculpatul F.N. să fie respins, ca nefondat.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 24

februarie 2004 la 28 ianuarie 2005.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat urmează să fie obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.N. împotriva deciziei penale nr. 462 din 25 octombrie

2004 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 24 februarie 2004 la

28 ianuarie 2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 ianuarie 2005.