Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
18 iulie 2007

Decizia nr. 3674/2007 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 33/2007 a Tribunalului Alba

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 33 din 12 februarie 2007 a Tribunalului Alba a fost condamnat, între alții, inculpatul M.N. D., la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 14 iulie 2006 la zi. Inculpatul a fost obligat în solidar cu coinculpații să plătească părții civile P.V. 300 euro sau echivalentul în lei la data plății și 150 RON despăgubiri materiale, precum și 1000 lei daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că, în noaptea de 13 iulie 2006, partea vătămată P.V. a consumat bere în localul Pasaj din municipiul Alba Iulia împreună cu martorii P.B. și C.P. După ce au părăsit localul au fost urmăriți de inculpații M.N.D., I.N. și B.P., și ei condamnați în cauză. Inculpatul M.N. i-a cerut părții vătămate să-i însoțească la un alt local pentru a consuma băuturi alcoolice. La refuzul acesteia inculpații l-au obligat, prin amenințare, să-i însoțească până în dreptul unui chioșc de ziare. Aici inculpații B.P., I.N. și M.N. l-au imobilizat pe P.V., parte vătămată și l-au percheziționat, după care l-au trântit la pământ. I-au furat părții vătămate un portofel cu suma de 300 euro și 150 lei noi.

Prin decizia penală nr. 76/ A din 24 mai 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și ale inculpaților M.N.D., I.N. și B.P. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul M.N.D., care critică hotărârile pronunțate pentru individualizarea pedepsei pe care o consideră prea severă, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Recursul inculpatului nu este fondat. Hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, starea de fapt este reținută în acord cu probele care au fost examinate în motivarea acestora, încadrarea juridică este legală, iar pedeapsa just individualizată. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de pericolul social al faptei și făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauză inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie în formă calificată și în stare de recidivă, pedeapsa aplicată fiind de 8 ani închisoare. Având în vedere că infracțiunea comisă de recurent este pedepsită de lege cu închisoare de la 7 la 20 ani închisoare, pedeapsa aplicată acestuia aproape de limita minimă prevăzută de lege nu este severă în lipsa unor circumstanțe de natură să atenueze răspunderea sa penală. Prin urmare, reducerea pedepsei ar fi nelegală și contrară prevederilor art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei. În cauză nu există nici un alt motiv de casare care examinat din oficiu ar putea favoriza situația inculpatului recurent. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din 24 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, și va deduce din pedeapsă durata prevenției.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din 24 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 14 iulie 2006 la 18 iulie 2007. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iulie 2007.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.