- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 26 aprilie 2005
Decizia nr. 2837/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1448/2004 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 26 aprilie 2004, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Suceava și Primăria municipiului Rădăuți, solicitând obligarea pârâților să-i elibereze copii de pe registrele de rol fiscal pe perioada 1 ianuarie 1941 - 31 decembrie 1945 din cadrul municipiului Rădăuți. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat pe rând, celor 3 pârâte, primind răspuns că nu dețin registrele Primăriei Rădăuți și astfel nu pot da relațiile solicitate.
Prin sentința civilă nr. 1448 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, față de art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 29/1990 și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei M.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Suceava și Primăria municipiului Rădăuți. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege, încălcat și că Arhivele Naționale Județene nu dețin o evidență certă, creată de Primăria orașului Rădăuți, pe perioada 1942 - 1945, fiind în imposibilitate de a crea documente pe măsura solicitării petentei.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, M.A., care a motivat că este vătămată în drepturile sale, deoarece organele administrative în cauză, cu deosebire Primăria Rădăuți, arată că nu dețin registrele fiscale pe perioada 1 ianuarie 1941 - 31 decembrie 1945, deși, în realitate, aceste registre au existat. Recursul este nefondat. Se reține că prin cererea adresată Direcției Arhivelor Naționale, înregistrată sub nr. 83358/2003, petenta M.A. a solicitat să i se elibereze copie de pe registrele de rol fiscal din perioada 1 ianuarie 1941 - 31 decembrie 1935, pentru orașul Rădăuți, județul Suceava. Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale a răspuns petentei că nu deține registre de rol fiscal ale Primăriei municipiului Rădăuți, pe anii 1942 - 1950 și i-a recomandat să se adreseze Direcției Județene Suceava a Arhivelor Naționale, care la rândul său, a răspuns că nu deține astfel de registre.
În cauza dedusă judecății, arhiva creată de Primăria orașului Rădăuți. din perioada 1942 - 1945, nu a fost predată Direcției Județene Suceava a Arhivelor Naționale. Se reține că actul prin care o autoritate administrativă a rezolvat negativ o cerere, nu poate fi asimilat cu un refuz nejustificat din partea acestei autorități administrative de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Împrejurarea că răspunsul primit nu-i este favorabil reclamantei, nu face ca acesta să fie considerat refuz nejustificat, întrucât autoritatea administrativă este obligată, potrivit legii, să-i răspundă la sesizare, iar nu să-i rezolve favorabil cererea. Faptul că răspunsul comunicat prin conținutul său, nu o mulțumește pe reclamantă, nu constituie o vătămare a drepturilor sale recunoscute de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentinței civile nr. 1448 din 9 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.