ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2077/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 ianuarie 2004, reclamanții A.C., A.A. și A.V. au solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului Rădăuți anularea dispoziției nr. 617 din 17 decembrie 2003 emisă de primar ca fiind nelegală. Tribunalul Suceava, secția civilă prin sentința nr. 332 din 27 aprilie 2004 a admis contestația reclamanților, a desființat dispoziția nr. 617 din 17 decembrie 2003 emisă de primarul municipiului Rădăuți și a trimis dosarul Primăriei Rădăuți în vederea luării măsurilor reparatorii stabilite de Legea nr. 10/2001 (restituire în natură sau prin echivalent).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr. 617 din 17 decembrie 2003 emisă de primarul municipiului Rădăuți a fost respinsă notificarea reclamanților pentru restituirea în natură a casei cu anexe și a suprafeței de 19,96 ari teren situat în municipiul Rădăuți, cu motivarea că imobilul a fost vândut cu respectarea Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași iar pe de altă parte, imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza Convenției româno-germane în anul 1940 și nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Din înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a stabilit că reclamanții sunt moștenitorii proprietarei tabulare T.T. conform certificatului de moștenitor nr. 1008 din 26 iulie 1995 eliberat de fostul Notariat de stat Rădăuți.

Dreptul de proprietate al autoarei reclamanților a fost întabulat în cartea funciară prin încheierea din 24 ianuarie 1948 a Judecătoriei mixte Rădăuți în baza cărții de judecată civilă nr.1040/1947 sub nr. top 941/1 (parcela virană cu casă). La recensământul locuințelor efectuate în anul 1950 imobilul în litigiu apare ca fiind proprietatea autoarei reclamanților. Prevederile Legii nr. 10/2001 se aplică imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, astfel că imobilul din Rădăuți, se încadrează în obiectul de reglementare al legii. Împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat chiriașilor conform Legii nr. 112/1995 nu atrage inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 așa încât dispoziția contestată s-a considerat că este nelegală și tribunalul a trimis Primăriei Rădăuți dosarul pentru a analiza pe fond notificarea reclamanților.

Apelul declarat de municipiul Rădăuți prin primar împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prind decizia nr. 2264 din 3 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, cu motivarea că legal și temeinic s-a stabilit de către tribunal că imobilul în litigiu se circumscrie sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001 urmând ca primăria să soluționeze pe fond notificarea intimaților-reclamanți. În termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. în contra acestei decizii a declarat recurs pârâtul municipiul Rădăuți prin primar invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul susține în esență că reclamanții, cărora le incumbă sarcina probei, nu au dovedit că autoarea lor a fost proprietara imobilului la momentul preluării abuzive.

De asemenea, nu au dovedit că statul a preluat abuziv imobilul în litigiu. Se relevă faptul că potrivit procesului verbal din 8 iulie 1947, autoarea reclamanților avea calitatea de fost chiriaș în imobil și nu se cunoaște împrejurarea care a determinat înscrierea dreptului de proprietate a acesteia în C.F. Rădăuți. Ca urmare, se solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate ca fiind nelegale și pe fond respingerea contestației formulate de reclamanți. Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În mod judicios s-a reținut de instanța de apel că intimații-reclamanți au dovedit că autoarea lor T.T. era proprietara imobilului în litigiu deoarece prin încheierea din 24 ianuarie 1948 a Judecătoriei mixte Rădăuți s-a dispus întabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu în baza cărții de judecată civilă nr. 1040/1947.

Ulterior, la recensământul din 1950 autoarea reclamanților apare ca fiind proprietara imobilului din Rădăuți, respectiv imobilul revendicat în cauză. Față de aceste înscrisuri, apar ca nejustificate susținerile recurentului că imobilul a trecut în proprietatea statului în anul 1940, în baza Convenției româno-germane și că T.T. avea doar calitatea de chiriașă a imobilului câtă vreme în C.F. Rădăuți ultima întabulare a dreptului de proprietate figurează pe numele autoarei reclamanților. Împrejurarea că imobilul a fost vândut chiriașilor în baza prevederilor Legii nr. 112/1995, nu exclude aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și poate avea înrâurire doar în ceea ce privește stabilirea modalității de restituire către intimați.

Față de cele ce preced și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Rădăuți prin primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Rădăuți prin Primar împotriva deciziei nr. 2264 din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2006.