ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5683/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 17 mai 2002 reclamanții S.Z. și P.A.M. au chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Primăria Rădăuți pentru a se constata că o cotă de

5/16 părți din imobilul înscris în C.F. 9320 Rădăuți a fost trecută fără titlu

valabil în proprietatea statului, să fie obligată pârâta să restituie în natură

imobilul.

Acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Suceava

prin sentința civilă nr. 747 din 21 noiembrie 2002 a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că prin decizia nr. 257/1989 a fostului Consiliu Popular

al Judecătoriei Suceava, s-a aprobat preluarea și trecerea din proprietatea

statului, cu plată, a cotei de 5/16 părți indivize din casa de locuit din

suprafața de 451 mp și anexe 63 mp din Rădăuți aparținând în cotă de 2/16 lui P.E.

și respectiv 3/16 V.A.P. ca urmare a plecării definitive în străinătate a celui

de mai sus. S-a constatat că pentru cota de 5/16 reclamanții nu au făcut dovada

proprietății, proprietar fiind statul pe această cotă.

În paralel, aceiași

reclamanți la 11 noiembrie 2002 au formulat o contestație împotriva dispoziției

nr. 376 din 28 octombrie 2002 a Primarului Municipiului Rădăuți, solicitând în

contradictoriu cu Primăria anularea dispoziției prin care li s-a respins

revendicarea cotei de 5/16 din imobilul situat în Suceava.

În proces a

intervenit în interesul reclamantelor V.A.P. care a arătat că împreună cu tatăl

său, în prezent decedat, a cedat reclamanților cota de 5/16 din imobil.

Tribunalul Suceava

prin sentința civilă nr. 133 din 25 februarie 2003 a admis această acțiune a

reclamantei S.Z. și cerere de intervenție a V.A.P. A fost desființată

dispoziția nr. 376 din 28 octombrie 2002 și s-a dispus restituirea în natură

către reclamanta S.Z. a cotei de 5/16 din imobil.

A fost respinsă ca

inadmisibilă contestația formulată de P.A. cu motivarea că acest reclamant este

proprietarul unor cote indivize nepreluate de stat și deci nu are interes în

promovarea acțiunii.

Pe rolul Curții de

Apel Suceava aflându-se două dosare în care s-au declarat de către pârâtul

Municipiul Rădăuți, apel împotriva sentinței civile nr. 133 din 25 februarie

2003, și respectiv, de către reclamanții S.Z. și P.A.M. apel împotriva

sentinței civile nr. 747 din 21 noiembrie 2002, s-a dispus conexarea lor pentru

soluționarea împreună a celor două cauze în care s-au pronunțat soluțiile

contractului.

Curtea de Apel

Suceava prin decizia nr. 440 din 1 martie 2004, a admis apelul pârâtului

Municipiului Rădăuți împotriva sentinței civile nr. 133 din 25 februarie 2003,

a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Prin aceeași decizie

a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței

civile nr. 747 din 21 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că acțiunea promovată de reclamanți la 8

noiembrie 2002 este inadmisibilă, ea referindu-se la un obiect care era deja pe

rolul instanței în curs de judecată între aceleași persoane. Ca urmare s-a

admis apelul Primăriei Rădăuți.

Cât privește apelul

reclamanților împotriva sentinței civile nr. 747/2002 s-a reținut că s-a făcut

dovada că statul a preluat în proprietate cota de 5/16 din imobil pentru care a

plătit o justă despăgubire proprietarilor de 25.000 lei care primiseră

aprobarea de plecare definitivă în străinătate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții care au criticat soluția în temeiul art.

304 pct. 7-10 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001 și art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În susținerea

motivelor de recurs reclamanții au arătat că în mod greșit s-a respins prima

acțiune ca inadmisibilă iar a doua acțiune ca nefondată cu motivarea că nu ar

fi făcut dovada dreptului de proprietate. Probele administrate au dovedit

partajul voluntar și cesiunea cotei indivize făcută în favoarea lor de către V.A.P.

s-a mai arătat că s-a interpretat greșit Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 213/1998

în sensul că Decretul nr. 223/1974, în baza căruia a fost preluat imobilul, ar

fi constituit titlu valabil pentru stat, în realitate acest decret fiind

neconstituțional și contrar reglementărilor proprietății. Deși nu s-a făcut

nici o dovadă a plății despăgubirilor, reclamanții au declarat că sunt de acord

cu restituirea sumei actualizate, dacă se va face dovada plății lor efective.

Recursul este fondat

pentru considerentele ce urmează.

Reclamanții au

intentat cererea de revendicare adresată instanței la 17 mai 2002 în condițiile

în care Primăria Rădăuți nu dăduse curs notificării adresate de ei acesteia, în

temeiul Legii nr. 10/2001.

După apariția

dispoziției nr. 376 din 28 octombrie 2002 prin care li s-a respins notificarea,

reclamanții au contestat măsura la instanță.

Curtea de apel a

considerat în mod eronat că prima acțiune este inadmisibilă ea fiind întemeiată

pe Legea nr. 10/2001, soluția instanței de fond pronunțându-se la o dată când

încă nu fusese dat un răspuns la notificarea transmisă pârâtei încă din 4

februarie 2002.

Nici soluționarea

apelului îndreptat împotriva sentinței nr. 133 din 25 februarie 2003 care a

soluționat contestația la dispoziția primarului nu este legală și temeinică

câtă vreme instanța de apel a plecat de la premisa neconfirmată de datele

speței că trecerea imobilului din proprietatea statului în temeiul Decretului

nr. 223/1974 a fost legală și temeinică.

Pe cale de consecință

se va admite recursul reclamanților și se va casa decizia nr. 440 din 1 martie

2004, a Curții de Apel Suceava, urmând a se trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelurilor, instanța de trimitere urmând a analiza criticile

formulate în raport de împrejurarea că acțiunea inițială a reclamanților este admisibilă.

Cu ocazia rejudecării

se vor avea în vedere criticile formulate în recursul reclamanților printre

acestea și cu privire la stabilirea situației privind plata sau nu a

despăgubirilor prevăzute de Decretul nr. 223/1974.

Este de reținut că

sub acest aspect modificările ulterioare legislative nu obstrucționează

revendicarea de încasare de către persoanele îndreptățite a unor despăgubiri

bănești. Măsurile de restituire în natură pot fi condiționate de obligația

restituirii acestor sume.

Pentru considerentele

arătate și constatând că sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 7-10 C. proc.

civ., se va admite recursul reclamanților și se va casa decizia curții de apel

și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții S.Z. și P.A.M. împotriva

deciziei nr. 440 din 1 martie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe

care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea în fond

a apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 iunie 2005.