ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5683/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 mai 2002 reclamanții S.Z. și P.A.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Primăria Rădăuți pentru a se constata că o cotă de 5/16 părți din imobilul înscris în C.F. 9320 Rădăuți a fost trecută fără titlu valabil în proprietatea statului, să fie obligată pârâta să restituie în natură imobilul. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001. Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 747 din 21 noiembrie 2002 a respins acțiunea ca nefondată. În motivarea sentinței, s-a reținut că prin decizia nr. 257/1989 a fostului Consiliu Popular al Judecătoriei Suceava, s-a aprobat preluarea și trecerea din proprietatea statului, cu plată, a cotei de 5/16 părți indivize din casa de locuit din suprafața de 451 mp și anexe 63 mp din Rădăuți aparținând în cotă de 2/16 lui P.E.

și respectiv 3/16 V.A.P. ca urmare a plecării definitive în străinătate a celui de mai sus. S-a constatat că pentru cota de 5/16 reclamanții nu au făcut dovada proprietății, proprietar fiind statul pe această cotă. În paralel, aceiași reclamanți la 11 noiembrie 2002 au formulat o contestație împotriva dispoziției nr. 376 din 28 octombrie 2002 a Primarului Municipiului Rădăuți, solicitând în contradictoriu cu Primăria anularea dispoziției prin care li s-a respins revendicarea cotei de 5/16 din imobilul situat în Suceava. În proces a intervenit în interesul reclamantelor V.A.P. care a arătat că împreună cu tatăl său, în prezent decedat, a cedat reclamanților cota de 5/16 din imobil. Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 133 din 25 februarie 2003 a admis această acțiune a reclamantei S.Z.

și cerere de intervenție a V.A.P. A fost desființată dispoziția nr. 376 din 28 octombrie 2002 și s-a dispus restituirea în natură către reclamanta S.Z. a cotei de 5/16 din imobil. A fost respinsă ca inadmisibilă contestația formulată de P.A. cu motivarea că acest reclamant este proprietarul unor cote indivize nepreluate de stat și deci nu are interes în promovarea acțiunii. Pe rolul Curții de Apel Suceava aflându-se două dosare în care s-au declarat de către pârâtul Municipiul Rădăuți, apel împotriva sentinței civile nr. 133 din 25 februarie 2003, și respectiv, de către reclamanții S.Z. și P.A.M. apel împotriva sentinței civile nr. 747 din 21 noiembrie 2002, s-a dispus conexarea lor pentru soluționarea împreună a celor două cauze în care s-au pronunțat soluțiile contractului.

Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 440 din 1 martie 2004, a admis apelul pârâtului Municipiului Rădăuți împotriva sentinței civile nr. 133 din 25 februarie 2003, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 747 din 21 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Suceava. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că acțiunea promovată de reclamanți la 8 noiembrie 2002 este inadmisibilă, ea referindu-se la un obiect care era deja pe rolul instanței în curs de judecată între aceleași persoane. Ca urmare s-a admis apelul Primăriei Rădăuți. Cât privește apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 747/2002 s-a reținut că s-a făcut dovada că statul a preluat în proprietate cota de 5/16 din imobil pentru care a plătit o justă despăgubire proprietarilor de 25.000 lei care primiseră aprobarea de plecare definitivă în străinătate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții care au criticat soluția în temeiul art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001 și art. 6 din Legea nr. 213/1998. În susținerea motivelor de recurs reclamanții au arătat că în mod greșit s-a respins prima acțiune ca inadmisibilă iar a doua acțiune ca nefondată cu motivarea că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate. Probele administrate au dovedit partajul voluntar și cesiunea cotei indivize făcută în favoarea lor de către V.A.P. s-a mai arătat că s-a interpretat greșit Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 213/1998 în sensul că Decretul nr. 223/1974, în baza căruia a fost preluat imobilul, ar fi constituit titlu valabil pentru stat, în realitate acest decret fiind neconstituțional și contrar reglementărilor proprietății.

Deși nu s-a făcut nici o dovadă a plății despăgubirilor, reclamanții au declarat că sunt de acord cu restituirea sumei actualizate, dacă se va face dovada plății lor efective. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează. Reclamanții au intentat cererea de revendicare adresată instanței la 17 mai 2002 în condițiile în care Primăria Rădăuți nu dăduse curs notificării adresate de ei acesteia, în temeiul Legii nr. 10/2001. După apariția dispoziției nr. 376 din 28 octombrie 2002 prin care li s-a respins notificarea, reclamanții au contestat măsura la instanță.

Curtea de apel a considerat în mod eronat că prima acțiune este inadmisibilă ea fiind întemeiată pe Legea nr. 10/2001, soluția instanței de fond pronunțându-se la o dată când încă nu fusese dat un răspuns la notificarea transmisă pârâtei încă din 4 februarie 2002. Nici soluționarea apelului îndreptat împotriva sentinței nr. 133 din 25 februarie 2003 care a soluționat contestația la dispoziția primarului nu este legală și temeinică câtă vreme instanța de apel a plecat de la premisa neconfirmată de datele speței că trecerea imobilului din proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974 a fost legală și temeinică. Pe cale de consecință se va admite recursul reclamanților și se va casa decizia nr. 440 din 1 martie 2004, a Curții de Apel Suceava, urmând a se trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor, instanța de trimitere urmând a analiza criticile formulate în raport de împrejurarea că acțiunea inițială a reclamanților este admisibilă.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere criticile formulate în recursul reclamanților printre acestea și cu privire la stabilirea situației privind plata sau nu a despăgubirilor prevăzute de Decretul nr. 223/1974. Este de reținut că sub acest aspect modificările ulterioare legislative nu obstrucționează revendicarea de încasare de către persoanele îndreptățite a unor despăgubiri bănești. Măsurile de restituire în natură pot fi condiționate de obligația restituirii acestor sume. Pentru considerentele arătate și constatând că sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., se va admite recursul reclamanților și se va casa decizia curții de apel și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții S.Z. și P.A.M. împotriva deciziei nr. 440 din 1 martie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea în fond a apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.