ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 219/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data

de 22 mai 2007, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, obligarea la plata sumelor

reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 10 iulie 2002-15 mai 2005,

actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data

plății efective.

În

motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, pentru perioada în speță, este îndrituit, în

conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, la o

primă egală cu salariul de bază cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu.

Reclamantul a mai

precizat că, până în prezent, nu a beneficiat de aceste sume deoarece, prin

legile bugetare, dispozițiile relative la primele de concediu au fost

suspendate, suspendarea acestui drept fiind, în opinia sa, neconstitutională.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, invocând, pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune.

Prin sentința civilă nr.

1716 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, instanța a respins excepția prescripției dreptului la

acțiune, iar pe fondul cauzei, a admis acțiunea formulată și a obligat pârâtul

la plata contravalorii primelor de concediu aferente perioadei 2002-2005,

actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la

plata efectivă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, în ce privește excepția invocată, că

dreptul la acțiune se naște din momentul încetării perioadei de suspendare,

iar, pe fondul cauzei, că reclamantul a făcut dovada calității sale de

funcționar public, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999, este îndrituit la prima de concediu.

Prima instanță a

apreciat că măsura suspendării aplicării prevederilor legale relative la prima

de concediu nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a acestor

dispoziții, astfel încât, la data încetării suspendării, obligația de plată a

primelor în speță a devenit executorie.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

criticând soluția pronunțată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9

și 304

1

C. proc. civ., susținând, în esență, că potrivit

reglementărilor exprese din legile bugetare anuale, prevederile actelor

normative referitoare la primele de concediu au fost suspendate, astfel încât

autoritatea pârâtă avea obligația respectării acestor prevederi.

S-a mai precizat

totodată, că potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000, în cazuri speciale,

aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de

același nivel sau de nivel superior.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În

conformitate cu

prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 34 alin. (2)

ulterior republicării acestui act normativ, funcționarul public are dreptul, pe

lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu.

Este de necontestat

că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată,

dar după cum în mod corect a reținut instanța de fond, suspendarea dreptului nu

afectează substanța dreptului, neechivalând cu însăși înlăturarea lui.

Soluția instanței de

fond este în concordantă cu jurisprudenta unitară a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, precum și cu soluția pronunțată în materie de către Secțiile Unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, avându-se în vedere noțiune de „bun”.

Astfel, în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale, prin noțiunea de „bun” se înțelege și „speranța

legitimă” de a dobândi un bun prin lege.

Noțiunea de „speranță

legitimă” presupune existența unei reglementări prin lege, or, de vreme ce

printr-o lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță patrimonial, nu se

poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în acest fel,

dreptul consacrat prin lege este golit practic de conținutul său.

Prin urmare, pentru

ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut,

redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a existat în

perioada în care exercițiul său a fost suspendat.

De aceea, respectarea

principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării

legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei

tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca a nu

obstacula titularii drepturilor recunoscute în a beneficia efectiv de acestea

pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Se mai reține, de

asemenea, că prima instanță a soluționat în mod corect și excepția prescripției

dreptului la acțiune, avându-se în vedere că dreptul la acțiune se naște din

momentul încetării perioadei de suspendare a aplicării prevederilor art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Pentru considerentele

arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile

nr. 1716 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2008.