ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 156/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanții R.C.M. și C.A.E. au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale obligarea acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2004-2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt polițiști, iar potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 au dreptul la primă de vacanță. Reclamanții susțin că sunt îndreptățiți la primele de vacanță din ultimii 3 ani, conform art. 166 din Legea nr. 53/2003, iar suspendările dispuse în legile bugetului din fiecare an încetându-și aplicabilitatea, suspendarea este neconstituțională și nelegală.

În fine, se mai arată că normele legale de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 și ale art. 53 din Constituția României. Pârâtul, prin întâmpinare a invocat prescripția dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 1208 din 08 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâtul să plătească sumele reprezentând prime de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții în calitate de polițiști au dreptul la o primă de concediu potrivit art. 37 pct. 2 din O.G.

nr. 38/2003. De asemenea, Curtea de Apel București a reținut că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuși. Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, susține că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare așa cum este și prima de concediu, nu reprezintă un drept constituțional fundamental, astfel că prevederile constituționale care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți nu sunt incidente în privința reglementării lor.

Textul de lege prin care se suspendă acordarea primei de concediu are un caracter temporar. Totodată, legiuitorul este îndreptățit să acorde acest drept salarial suplimentar, să-l modifice ori să înceteze acordarea acestuia, precum și să stabilească perioada în care îl acordă. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au niciun suport legal, și nu fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest drept a fost suspendat.

Potrivit art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 „La plecarea în concediu de odihnă, polițistul primește o primă de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale. Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp, cât nu există nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă. Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2004-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept), cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță li se cuvine reclamanților, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat, nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că reclamanții au dreptul la o primă de concediu. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, împotriva sentinței civile nr. 1208 din 08 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.