ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 598/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 440, pronunțată la data de 3 martie 2004, în dosarul nr. 3919/2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul G.C., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul s-a adresat instanței, în temeiul prevederilor Legii nr. 29/1990, pentru refuzul autorității pârâte de a-i răspunde la raportul său nr. 7838 din 21 octombrie 2003, prin care a solicitat acordarea concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

A mai reținut că autoritatea pârâtă i-a răspuns, prin U.M. 02515 „D”, cu faxul nr. D/7781 din 17 octombrie 2003, astfel că, potrivit art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, răspunsul la cel de-al doilea raport, care privea aceeași problemă, nu mai era necesar.

Cu privire la obiectul cererilor reclamantului, pentru acordarea drepturilor de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, a reținut că această cerere este nefondată, reclamantului fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, care derogă de la reglementările generale din Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 202/2002.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, prin avocat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că autoritatea pârâtă a refuzat în mod nejustificat să-i acorde dreptul prevăzut de art. 121 și 122 din Legea nr. 19/2000, care a încălcat și prevederile Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Recursul este întemeiat pentru motivul invocat din oficiu, competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului București, ca instanță specializată pentru asigurări sociale.

Din actele și lucrările dosarelor conexate rezultă că obiectul solicitărilor adresate de recurent, autorității intimate, a vizat recunoașterea dreptului și acordarea concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, la care acesta a primit un răspuns negativ.

Adresându-se instanței de contencios, la data de 19 decembrie 2003, cu o primă cerere în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990, recurentul-reclamant a susținut că nu primise aprobare pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.

Printr-o a doua acțiune, înregistrată la data de 22 decembrie 2003, recurentul-reclamant a cerut în mod expres ca autoritatea publică pârâtă să fie obligată să-i acorde concediul respectiv, pentru îngrijirea fiicelor sale născute la data de 16 martie 2003.

Rezultă, deci, că obiectul acțiunii îl constituie obținerea unui drept de asigurări sociale, prevăzut de art. 121 și 122 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensie și alte drepturi de asigurări sociale, aplicabilă în completarea prevederilor Legii nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat.

Or, potrivit prevederilor art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale, ca instanțe de fond și prin curțile de apel, ca instanțe de recurs.

Astfel fiind, Curtea de Apel București a considerat în mod greșit că este competentă să soluționeze cauza de față, ca instanță de fond, pronunțând o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.C. împotriva sentinței civile nr. 440 din 3 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, la Tribunalul București, pentru competentă soluționare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2005.