ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4424/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 820 din 8

septembrie 2003, Tribunalul București, a respins ca neîntemeiată contestația la

executare formulată de petentul A.G.C., arestat preventiv.

Instanța a reținut că petiționarul

și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. și a îndreptat-o împotriva deciziei penale nr. 225 din 7 mai

2003 a Curții de Apel Ploiești, motivând-o în sensul nelegalității menținerii

sale în stare de arest preventiv în condițiile în care decizia sus-menționată,

pronunțată în apel, nu este definitivă, fiind atacată cu recurs.

În motivarea respingerii cererii,

instanța a avut în vedere datele prevăzute de locul de deținere a

petiționarului, Penitenciarul Jilava, potrivit cărora acesta nu se află arestat

în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii, ci este arestat

preventiv în dosarul în care Curtea de Apel Ploiești a adoptat decizia penală

nr. 225 din 7 mai 2003, nedefinitivă, atacată cu recurs de către petiționar.

Apelul petiționarului a fost respins

prin decizia penală nr. 605 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel București,

constatând că motivarea instanței de fond este legală și temeinică.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către petiționar, care a criticat hotărârile anterior

pronunțate în cauză și a solicitat, prin motivele scrise punerea sa în

libertate, întrucât este arestat în baza unei decizii penale, nr. 225 din 7 mai

2003 a Curții de Apel Ploiești, nedefinitivă.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 461 alin. (1) lit. a)

C. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face când s-a

pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.

Ori, în dosarul nr. 1038/2003 în

care s-a pronunțat decizia penală nr. 225 din 7 mai 2003 a Curții de Apel

Ploiești, nedefinitivă, fiind atacată cu recurs de către petiționarul inculpat,

acesta este arestat preventiv încă din cursul urmăririi penale prin Ordonanța

nr. 302/P/2001 din 15 februarie 2002 a Tribunalului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, măsură prelungită la judecata în fond de către Tribunalul Buzău.

Prin sentința penală nr. 205 din 18

octombrie 2002, Tribunalul Buzău l-a condamnat pe inculpatul A.G.C. la 10 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2), (3), (4) și (5) C. pen., pedeapsă majorată, în apelul parchetului, la 12

ani închisoare prin decizia penală nr. 225 din 7 mai 2003 a Curții de Apel

Ploiești.

Constatând, așadar, că petiționarul

nu a fost arestat în baza deciziei penale nr. 225 din 7 mai 2003 a Curții de

Apel Ploiești, nedefinitivă, ci prin ordonanța procurorului din 12 februarie

2002, măsură prelungită de instanța de fond în conformitate cu dispozițiile

art. 149 C. proc. pen., recursul petiționarului va fi respins, ca nefondat, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul A.G.C. împotriva deciziei penale

nr. 605 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

septembrie 2004.