ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1478/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra contestației la executare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4978 din 4octombrie 2004 (dosar nr. 5378/2004), secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva încheierii din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 949/2004 prin care s-a menținut starea de arest, conform dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 1 alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen., condamnatul a formulat contestație în anulare, susținând că, deși era arestat, nu a fost adus la soluționarea cererii de menținere a stării de arest precum și la soluționarea recursului.
Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă. Pentru termenul din 4 octombrie 2004 când s-a soluționat recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. 5378/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul inculpat a fost citat la data de 28 septembrie 2004, citația fiind transmisă prin fax la Penitenciarul Galați, conform dovezii existente la dosarul cauzei. Din adresa nr. 17 923 din 15 decembrie 2004 emisă de Penitenciarul București - Jilava, rezultă că la data de 29 septembrie 2004 a sosit, prin fax, o citație în dosarul nr. 5378/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție iar în data de 30 septembrie 2004 a fost scăzută cu mențiunea „după deținut la Penitenciarul Galați”, fiind expediată apoi la data de 5 octombrie 2004 cu poșta specială.
Totodată, din relațiile furnizate de același penitenciar, la data de 9 noiembrie 2004, reiese că deținutul a fost prezent la Penitenciarul Jilava și în perioada 12 august 2004 - 29 septembrie 2004. Rezultă, așadar, că deținutul a fost legal citat pentru termenul când a fost soluționat recursul, citația fiind transmisă la locul efectiv de deținere iar referitor la prezența sa în fața instanței s-a constatat incidența dispozițiilor art. 159 alin. (4) C. proc. pen., întrucât deținutul avea alte afaceri judiciare pentru care a fost transferat la Penitenciarul Galați.
În ceea ce privește critica referitoare la neprezentarea inculpatului în fața Curții de Apel Galați la termenul din 21 septembrie 2004, Înalta Curte constată că aceasta putea fi analizată doar cu ocazia soluționării recursului împotriva încheierii pronunțată la acea dată, nicidecum în procedura contestației în anulare unde se examinează doar îndeplinirea procedurii de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, astfel cum se prevede în art. 386 lit. a) C. proc. pen. În consecință, în baza art. 391 C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de inculpatul D.I. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul D.I. împotriva deciziei penale nr. 4978 din 4 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Obligă recurentul contestator la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerul Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.