ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3146/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3146/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: P.G., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului Neamț, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat încadrarea în funcția de agent siguranță publică, obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 36 milioane lei daune materiale și 700.000.000 lei daune morale și a cheltuielilor de judecată. Reclamantul a arătat că în iulie 2003 a participat la concursul pentru ocuparea postului de agent de siguranță, fiind declarat admis cu media 9,50. După comunicarea rezultatului, Inspectoratul de Poliție al județului Neamț i-a comunicat depunerea carnetului de muncă, sens în care a fost nevoit să solicite încetarea contractului de muncă la Primăria Piatra Neamț.
Ulterior, i s-a comunicat că organele centrale au refuzat semnarea dosarului, deoarece nu întrunește condiția prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002. Consideră că acest motiv nu îi poate fi imputat, deoarece activitatea desfășurată la vechiul loc de muncă a fost apreciată corespunzător, iar în prezent este student în anul III al Facultății de Drept D.C. Sancțiunile aplicate în perioada cât a fost polițist, nu au un fundament real. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 350 din 21 decembrie 2004, a admis acțiunea în parte și a obligat pârâții să încadreze pe reclamant în funcția de agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Neamț și a respins cererea privind obligarea pârâților la plata daunelor.
Considerând hotărârea nelegală, pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al județului Neamț au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii. Se arată că antecedentele comportamentale ale reclamantului nu îl recomandă pentru activitatea de polițist. Recursurile sunt nefondate. Ministerul Administrației și Internelor, prin dispoziția nr. S/42353 din 9 iunie 2003, a dispus organizarea unui concurs pentru ocuparea a nouă posturi de agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Neamț, prin metoda încadrării directe, condițiile de participare fiind aduse la cunoștința publicului prin încunoștiințare despre aceasta în ziarele locale.
La concurs a participat și reclamantul, care a obținut nota 9,50 și care a fost declarat admis. Potrivit organizatorilor, participanții la concurs trebuiau pe lângă îndeplinirea acestei condiții (promovare examen) și să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate de societate [art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002]. Reclamantul, la data organizării și desfășurării concursului, îndeplinea funcția de referent în cadrul Primăriei Piatra Neamț. Din caracterizarea emisă de aceasta, rezultă că reclamantul a avut un comportament exemplar, atât la serviciu, cât și în societate, o bună pregătire profesională, sociabilitate și disciplină, fiind apreciat cu calificativul „Foarte bine”.
Este real că în 1996, când reclamantul era polițist, a fost sancționat de două ori cu câte 10 zile consemnare pentru abateri, iar în noiembrie același an a fost trimis din nou în fața Consiliului de onoare, care nu a mai analizat abaterea pentru care fusese trimis, deoarece reclamantul și-a prezentat demisia. Instanța a apreciat corect că aceste abateri nu mai puteau produce consecințe sub aspectul evoluției carierei reclamantului, întrucât sancțiunile aplicate acestuia în anul 1996, au avut ca temei Statutul cadrelor militare reglementat prin Legea nr. 80/1995 și pentru aceste sancțiuni s-au stabilit termene pentru încetarea lor, care s-au îndeplinit în cauză. Conform art. 68 din Regulamentul disciplinei militare din 2000, efectele sancțiunii disciplinare încetează pentru avertisment la o lună, pentru mustrare la două luni, pentru consemnare (ca în speță) la 3 luni, pentru retrogradare la 6 luni, pentru retrogradare în funcție la 1 an.
În consecință, reclamantul a îndeplinit condiția prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 - comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate și nu poate fi lipsit de dreptul câștigat prin concursul organizat de pârâtă, aceasta având în vedere și conduita în societate. Soluția instanței fiind legală, recursurile se privesc nefondate și în consecință, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor, precum și de Inspectoratul de Poliție al județului Neamț, împotriva sentinței civile nr. 350 din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.