ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3248/2018

HOTĂRÂRE
10.10.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3248/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție Neamț, precum și funcționarii publici B., C., D. și E., a solicitat următoarele:

- obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț să înainteze pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române documentele necesare emiterii actului administrativ de numire pe postul de ofițer principal II poziția 237 din cadrul Biroului de investigarea criminalității din mediul de afaceri;

- obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române să emită ordinul de numire pe postul menționat, cu data de 08.01.2017, conform prevederilor art. 57 alin. (1) din anexa la Ordinul nr. 140/2016 emis de IGPR;

- obligarea în solidar a pârâților la plata salariului la care avea dreptul începând cu data de 8.01.2017 și până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, actualizate și indexate la momentul plății;

- obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 100.000 RON daune morale;

- obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 18 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, respingând excepția necompetenței teritoriale a instanței de la domiciliul reclamantei, invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că litigiul s-a născut în legătură cu recrutarea reclamantei în funcția de ofițer de poliție, în urma concursului organizat de Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț. Astfel, întrucât acțiunea vizează raportul de serviciu al funcționarului public, competența materială de soluționare aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar din punct de vedere al competenței teritoriale sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu dispozițiile art. 111 din C. proc. civ. invocate de pârâtul IPJ Neamț în susținerea excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel Bacău, aceste din urmă dispoziții fiind înlăturate de la aplicare, având în vedere caracterul lor general în raport cu dispozițiile speciale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform principiului specialia generalibus derogant.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.02.2018, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 657 C din 14 iunie 2018, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în cauză, nu poate fi atrasă competența materială a tribunalului, în condițiile art. 109 din Legea nr. 554/2004, întrucât la data formulării acțiunii, reclamanta nu are calitatea de funcționar public și nu se află în raporturi de serviciu cu vreuna din autoritățile publice pârâte.

Reclamanta a participat la un concurs pentru ocuparea directă a unui post de ofițer (aceasta nefiind polițist - funcționar public la data susținerii concursului), astfel încât competența, în cauză, se determină potrivit dreptului comun, respectiv potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004. Cum IGPR este o autoritate publică centrală, competența materială revine curții de apel.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție Neamț să înainteze Inspectoratului General al Poliției Române toate documentele necesare emiterii actului administrativ de numire pe postul de ofițer principal II poziția 237 din cadrul Biroului de Investigarea Criminalității din mediul de Afaceri, corelativ cu obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române să emită ordinul de numire a reclamantei pe postul menționat, începând cu data de 08.01.2017, conform prevederilor art. 57 alin. (1) din anexa la Ordinul IGPR nr. 140/2016, precum și obligarea în solidar a pârâților la plata salariului la care aceasta avea dreptul începând cu data de 8.01.2017 și până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, actualizate și indexate la momentul plății și la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale.

Din actele dosarului, rezultă că reclamanta a participat și a fost declarată admisă la un concurs organizat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț în conformitate cu art. 9 alin. (3) și (5) din Legea nr. 360/2002 și Ordinul nr. 140/2016 al ministrului afacerilor interne, pentru ocuparea a două posturi vacante de ofițer de poliție, specialitatea investigarea criminalității economice, prin încadrare directă din sursă externă. După finalizarea concursului, dosarele de concurs și de recrutare au fost înainte DMRU din cadrul I.G.P.R., însă acestea au fost restituite I.P.J. Neamț motivat de faptul că niciunul dintre membrii comisiei de concurs nu îndeplineau condițiile de studii, apreciindu-se că se impune anularea concursului și organizarea unui alt concurs.

Ulterior, prin Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț nr. 74629/23.10.2017, s-a dispus invalidarea concursului organizat la nivelul acestei instituții, măsură ce a fost adusă la cunoștința reclamantei prin intermediul adresei nr. x/24.10.2017.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Analizând pretențiile deduse judecății de reclamanta A., Înalta Curte constată că obiectul nemulțumirii acesteia îl reprezintă, în principal, clarificarea unor aspecte legate de modalitatea de organizare și desfășurare a concursului de recrutare din sursă externă pentru ocuparea unei funcții publice în cadrul unei autorități aparținând administrației publice județene.

Având în vedere și raportul juridic existent între reclamantă și pârâți, care nu poate fi încadrat în materia raportului de serviciu, dat fiind că reclamanta nu are calitatea de funcționar public la data formulării acțiunii, cum în mod corect a reținut Tribunalul Neamț, Înalta Curte constată, în raport cu obiectul litigiului dedus judecății, că, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/204, față de împrejurarea că, în speță, pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Neamț, care a organizat concursul la care a participat reclamanta și a emis actul administrativ cu privire la invalidarea concursului, este autoritate publică de rang județean.

Capătul de cerere formulat în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române este unul accesoriu, în condițiile în care soluționarea lui depinde de soluția dată primului capăt de cerere.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în condițiile în care emitentul actului principal contestat în cauză este o autoritate publică locală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție Neamț, B. - șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, C. - șeful Serviciului de resurse umane al Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, D. - director la Direcția management resurse umane al Inspectoratului Generale a Poliției Române și E. - șef la Serviciul de încadrare resurse umane din cadrul Inspectoratului General a Poliției Române, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3927/2019
Ședința publică din data de 12 septembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2017-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2073/2017
Decizia nr. 2073/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată la data de 3.10.2016 pe r
ÎCCJ 2018-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1449/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Gorj, secția contencios
ÎCCJ 2017-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2649/2017
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin acțiunea promovată la data de 2 iunie 2016 pe rolul Tribunalului București sub nr. xx/3/2016, reclamantul
ÎCCJ 2017-05-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1897/2017
Decizia nr. 1897/2017 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă,
Sursă