ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2073/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2073/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
nr. 2073/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin acțiunea înregistrată la data de 3.10.2016 pe rolul Tribunalului Neamț, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, obligarea pârâților la trecerea/avansarea reclamantului în corpul ofițerilor de poliție (categoria profesională A) și să îi acorde gradul profesional de ofițer de poliție (subinspector de poliție) în condițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 începând cu data de 01.08.2004 - data eliberării diplomei de licență, de Academia de Poliție București, plata drepturilor salariale aferente gradului profesional de ofițer, începând cu luna octombrie 2013 și până la data încadrării efective în corpul ofițerilor de poliție, obligarea la emiterea unei dispoziții de numire pe o funcție corespunzătoare pregătirii profesionale a reclamantului în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Neamț, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 167 din data de 19 ianuarie 2017 Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a trimis cauza privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț și Ministerul Afacerilor Interne, spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că acțiunea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o autoritate publică centrală, iar competența de soluționare a acesteia revine, potrivit art. 15 din Legea nr. 360/2002 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Bacău.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Prin sentința nr. 57 din data de 6 aprilie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, a constatat ivit un conflict de competență și, în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei, înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut calitatea reclamantului de funcționar public cu statut special, a constatat că litigiul vizează avansarea acestuia într-un grad profesional superior, deci pune în discuție raportul de serviciu al acestuia și a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:
Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea pârâților Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț la trecerea/avansarea în corpul ofițerilor de poliție (categoria profesională A), la acordarea gradului profesional de ofițer de poliție (subinspector de poliție) în condițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 începând cu data de 01.08.2004 - data eliberării diplomei de licență, de Academia de Poliție București, la plata drepturilor salariale aferente gradului profesional de ofițer, începând cu luna octombrie 2013 și până la data încadrării efective în corpul ofițerilor de poliție, precum și la emiterea unei dispoziții de numire pe o funcție corespunzătoare pregătirii profesionale a reclamantului în cadrul I.P.J. Neamț.
În raport cu obiectul dedus judecății și împrejurarea că reclamantul face parte din categoria funcționarilor publici cu statut special, Înalta Curte reține că demersul judiciar inițiat de acesta se circumscrie unui litigiu vizând raportul de serviciu al funcționarului public.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
Textul de lege menționat reprezintă, așadar, o normă derogatorie care stabilește în favoarea secțiilor de contencios administrativ din cadrul tribunalelor o plenitudine de competență materială în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2017.