ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 541/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1966 din data de 28 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

către reclamanta C.D.G., și, în consecință, a anulat Raportul de Evaluare a

performanțelor profesionale individuale pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 15

mai 2009 și Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009, emise de către pârât, a dispus

reintegrarea reclamantei în aceeași funcție publică și același loc de muncă

ocupat anterior încetării raporturilor de serviciu și a obligat pârâtul la

plata drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de serviciu și

până la data reintegrării efective a reclamantei în funcție.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a dispus eliberarea reclamantei

din funcția publică de referent clasa III, grad profesional superior, treapta I

de salarizare la Direcția Asistență Medico-Socială – compartimentul

reglementări și îndrumarea activității siguranței circulației, cu încetarea

raportului de serviciu la data expirării termenului de previz.

Preambulul ordinului

a reținut ca temei al măsurii art. 99 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din Legea

nr. 188/1999, art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 și soluția de respingere a

contestației la Raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale

nr. 1868/RB din 10 iunie 2009.

Analizând

dispozițiile art. 108 alin. (3) din H.G. nr. 611/2008

pentru

aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor

publici, și analizând incidența

art. 108 alin. (3) lit. b) în raport de

situația de fapt, instanța de fond a considerat

că în

cauză pârâtul avea obligația să ia în considerare calificativul acordat la

evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale și nu putea aprecia

ca fiind calificativ final cel acordat prin raportul de evaluare contestat cu

consecința aplicării dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

188/1999.

A mai

reținut prima instanță că procedura de evaluare, respectiv raportul rezultat, a

fost îndeplinită cu nerespectarea art. 113, art. 114, art. 116 și art. 118 din

H.G. nr. 611/2008,

context în care Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 al Ministrului

Transporturilor și Infrastructurii, care a avut la bază acest raport, este

nelegal.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii

reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta a susținut că:

- instanța de fond în

mod greșit a reținut că

Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii nu putea invoca pentru evaluare ipoteza

prevăzută de art. 108 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 611/2008,

- instanța de fond în

mod greșit a reținut nelegalitatea raportului de evaluare contestat prin prisma

art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999;

- în mod

greșit instanța de fond a analizat raportul de evaluare prin prisma art. 108

alin. (3) lit. a) și d) din H.G. nr. 611/2008;

- hotărârea

instanței de fond este eronată și din perspectiva normelor procedurale de

evaluare, respectiv cea a parcurgerii etapei interviului;

-

hotărârea instanței de fond este contradictorie în ceea ce privește

contrasemnarea raportului de evaluare;

-

instanța de fond în mod greșit a criticat raportul de evaluare din perspectiva

încălcării dispozițiilor art. 113, art. 114, art. 116 și art. 118 din

H.G. nr. 611/2008;

-

Ordinul nr. 793 din 06

iulie 2009 al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii a fost legal emis.

Examinând cauza

în raport de actele

și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a

apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din examinarea

considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte constată că instanța de fond a

analizat legalitatea ordinului contestat inclusiv prin prisma incidenței

dispozițiilor art. 108 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 611/2008, apreciind însă,

în final, că actul administrativ în discuție ar fi nelegal nu datorită faptului

că aceste dispoziții nu ar fi aplicabile, ci datorită modului de efectuare al

evaluării și a sancțiunii dispusă în consecință de către recurent.

Celelalte susțineri ale

recurentei privind dispozițiile legale reținute ca incidente de către instanța

de fond sunt totalmente nefondate, acestea fiind tendențios și eronat interpretate,

prima instanță criticând aplicarea

art. 99 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 188/1999 doar în ceea ce privește efectul pe care,

invocând aceste dispoziții, recurentul l-a dat raportului de evaluare.

Atâta

vreme cât dispozițiile

H.G.

nr. 611/2008 prevăd o procedură clară și specifică de urmat în vederea

evaluării, și câtă vreme autoritatea recurentă nu a reușit să facă proba, în

mod concludent și satisfăcător, a parcurgerii acestei proceduri, deși sarcina

acesteia îi incumba în totalitate, câtă vreme dispozițiile art. 108 alin. (3)

lit. b) par. 2 teza II din H.G. nr. 611/2008 prevede „calificativul acordat se

va lua în considerare la evaluarea anuală a performanțelor profesionale

individuale ale funcționarului public”, aplicarea

art.

99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 apărând, în acest context, ca disproporționată

și

nerezonabilă

,

câtă vreme

așa-numitele „referate de evaluare” apar ca formale și schematice, Înalta Curte

nu poate reține motive de reformare a sentinței instanței de fond sub aceste

aspecte.

În aceste condiții,

Ordinul nr. 793 din 06 iulie 2009 al Ministrului Transporturilor și

Infrastructurii apare ca lipsit de fundament legal valabil și instituind o

măsură arbitrară, motiv pentru care sentința instanței de fond apare ca legală

și temeinică.

Pentru toate aceste

considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva

sentinței civile nr. 1966 din data de 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 februarie 2011.