ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3594/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 789

din 6 octombrie 2004, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatul

U.C.

la 12 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2)

– (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

S-a menținut starea de arest

și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 6

martie 2003, la zi.

S-a interzis inculpatului

exercitarea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o

durată de 5 ani.

În baza art. 348 C. proc.

pen., s-a dispus anularea filelor cec seriile BH-300-00529098 din 01 iunie

2003; BH-300-00529090 din 18 mai 2002; BH-300-00529094 din 31 mai 2002;

BA-313-0064299; BA-313-00646298; BA-313-00646203; BA-313-00646301 și două

bilete la ordin emise de SC S. SRL, în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28

ianuarie 2003, scadent la 20 martie 2003 și în valoare de 1.000.000.000 lei,

emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 31 ianuarie 2003.

În baza art. 163 C. proc.

pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC S.S.I. SRL, pentru

instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile

proprietatea inculpatului.

În baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen. și a art. 998 și art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpatul a fost

obligat să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL

Timișoara, suma de 127.198.402 lei către partea civilă SC I.A.T.C. SRL, iar în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, suma de 1.875.000.000 lei

și a dobânzilor legale, calculate pentru această din urmă sumă, începând cu

data de 28 martie 2003, până la data achitării ei, către partea civilă SC

S.S.I. SRL, respingând restul pretențiilor formulate de această parte civilă.

S-a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SRL.

S-a constatat că SC B.P. SA,

sucursala Timișoara și R.B. SA, sucursala Timișoara nu s-au constituit părți

civile în cauză.

În baza art. 193 alin. (4)

C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC S. SRL, să plătească suma de 24.137.000 lei, cheltuieli judiciare

către partea civilă SC S.S.I. SRL.

În baza art. 191 alin. (3)

C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC A.G. SRL, să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cheltuieli

judiciare.

În baza aceluiași text de

lege, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente

SC S. SRL, să plătească statului suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

În cursul anului 2002, în

timp ce îndeplinea funcția de administrator al SC S. SRL, s-a angajat într-un

circuit de compensare a datoriilor prin ordine de compensare, tip R., împreună

cu alte societăți comerciale.

La data de 12 decembrie

2002, în urma ședinței nr. 9078 de la S.C. al SC H. SA, s-a aprobat încheierea

circuitului de compensare din grupa nr. 12343 pentru suma de 1.000.000.000 lei,

SC S. SRL, primind prin virament bancar această sumă de bani, pentru care urma

să livreze marfa corespunzătoare în termen de 45 zile către SC S.S.I. SRL,

conform înțelegerii stabilite între administratorii celor două societăți

comerciale.

Pentru epuizarea

operațiunilor menționate la aceeași dată deși SC S. SRL a emis factura nr.

5615415 către SC

S.S.I.

SRL, în sumă de

1.000.000.000 lei, ulterior, respectiv la 20 decembrie 2002, a emis o nouă

factură cu nr. 5615416 de stornare a primei facturi.

Întrucât la

împlinirea termenului de 45 zile, inculpatul U.C. nu dispunea de marfa promisă

a emis fila cec nr. BA-313-00646295 pentru suma de 1.000.000.000 lei către SC

S.S.I. SRL, scadentă la 27 ianuarie 2003.

Crezând că fila cec emisă de

inculpat are acoperire în contul bancar al SC S. SRL deschis la B.T., sucursala

Timișoara, administratorul SC S.S.I. SRL, I.L.D., a girat cu fila respectivă o

datorie pe care a avea față de SC E. SRL. La rândul său, această din urmă

societate comercială a girat cu aceiași filă cec datoria ce o avea față de SC

V. SRL Brașov.

Această din urmă societate

comercială, introducând spre decontare, fila cec în cauză, a primit refuz

bancar pentru lipsă de disponibil în cont.

Contactată fiind de I.L.D.,

inculpatul U.C. i-a trimis acestuia în cont suma de 125.000.000 lei,

precizându-i că va transforma linia de credit de la B.T. la F. SA, pentru a-i

putea achita întreaga datorie pe care o avea față de SC S.S.I. SRL în sumă de

2.000.000.000 lei.

Pentru a-și spori

credibilitatea, față de partenerul de afaceri, inculpatul a remis aceleiași

societăți comerciale, două bilete la ordin în valoare de câte 1.000.000.000 lei

fiecare, scadente la datele de 31 ianuarie 2003 și respectiv 20 martie 2003,

care au fost refuzate însă la plată pe motivul lipsei de disponibil în cont, în

atare situație SC S.S.I. SRL, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu

suma de 1.875.000.000 lei.

În luna decembrie 2002,

administratorul SC H. SRL Timișoara, numitul P.D., a solicitat R.B. SA,

sucursala Timișoara, acordarea unui credit în sumă de 700.000.000 lei,

prezentând ca modalitate de plată, o filă cec emisă de SC S. SRL, administrată

de inculpatul U.C.

Apreciind că SC H. SRL se

încadrează în normele de creditare, unitatea bancară a întocmit contractul de

credit nr. 50 Tm/565 din 11 decembrie 2002, pentru care s-a prezentat ca

modalitate de plată fila cec în valoare de 700.000.000 lei emisă de SC S. SRL,

la 11 ianuarie 2003.

Fila cec menționată a fost

păstrată de R.B. SA, în vederea introducerii ei spre încasare, la data

scadenței și recuperării creditului acordat SC H. SRL.

La 23 decembrie 2003, SC H.

SRL a încheiat al doilea contract de credit în sumă de 500.000.000 lei

(contract 50 Tm/592 din 23 decembrie 2002) de la aceiași unitate bancară, având

ca modalitate de plată două file cec, în valoare de câte 250.000.000 lei

fiecare, emise de SC S. SRL.

Ulterior, cele trei file

cec, în valoare totală de 1.200.000.000 lei, însoțite de borderourile

completate de SC H. SRL au fost depuse spre încasare, însă au fost refuzate la

plată pe motivul lipsei disponibilului în cont, situație în care R.B. s-a

constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.192.168.529 lei

în care au fost incluse și dobânzile aferente.

În sarcina inculpatului U.C.

s-a mai reținut că în cursul anului 2002, în calitate de administrator al SC

A.G. SRL Timișoara, a achiziționat diferite cantități de combustibil tip M, în

valoare totală de 1.771.642.827 lei de la SC I.A.T.C. SRL, pentru plata cărora

a emis trei file cec (seria BH-300-oo529094 din 31 mai 2002, în valoare de 352.499.687

lei; seria BH-300-00529098 din 1 iunie 2002, în valoare de 350.504.000 lei și

seria BH-300-00529090 din 18 mai 2002, în valoare de 356.816.378 lei) deși

cunoștea că la acele date societatea comercială pe care o administra se afla în

interdicție bancară.

Marfa astfel achiziționată

de inculpatul U.C. a fost comercializată către SC A. SRL Timișoara; SC A.T. SRL

Deva, partea civilă SC I.A.T.C. SRL primind în cursul aceluiași an, suma de

1.644.443.565 lei.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia penală nr. 71/ A din 14 februarie 2005, a respins, ca nefondat,

apelul prin care inculpatul U.C., solicita în principal achitarea, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și

întrucât faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune, lipsind intenția de a induce în eroare

creditorii, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice și trimiterea

cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Timișoara, întrucât faptele

comise nu se încadrează în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., în cauză

nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la

infracțiunea continuată.

Împotriva menționatelor

hotărâri, inculpatul U.C. a formulat prezentul recurs, reiterând motivele de

casare, prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen.,

invocate în apel, în sensul că în cauză se impunea, în principal achitarea, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., în trei infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de

art. 215 alin. (2) – (4) C. pen., aflate în concurs, în cauză nefiind

aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la infracțiunea

continuată.

Totodată, se susține că în

cauză a fost comisă o gravă eroare de fapt, inculpatul fiind obligat la plata

despăgubirilor civile deși nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu.

Examinând hotărârile

pronunțate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din

oficiu, se constată că cele două instanțe, contrar prevederilor art. 4 C. proc.

pen., nu au manifestat rol activ în desfășurarea procesului penal, în sensul că

nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la

faptele și împrejurările cauzei.

Astfel, deși infracțiunea de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului U.C., este o infracțiune

de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, încadrarea

juridică și deci implicit limitele pedepsei fiind condiționate de cuantumul

pagubei produse, acest aspect esențial al cauzei nu a fost clarificat, cele

două instanțe respingând, nejustificat cererile repetate prin care inculpatul

solicita efectuarea unei expertize financiar-contabile.

Instanțele nu au stabilit,

de asemenea, relațiile comerciale dintre SC S. SRL și SC A.G. SRL, al căror

administrator a fost inculpatul U.C. pe de o parte și părțile civile SC

I.A.T.C. SRL, SC H. SRL și SC S.S.I. SRL pe de altă parte, din cuprinsul

actelor contabile invocate de inculpat în apărare, rezultând că aceștia aveau

datorii reciproce, că acestea s-au stins în cea mai mare parte prin plata

sumelor datorate cu unele întârzieri, ori prin compensări în lanț, acceptate de

reprezentanții societății comerciale menționate.

Nu s-a stabilit cu

certitudine nici dacă filele cec și biletele la ordin emise de inculpat au un

corespondent real, rezultate dintr-o relație comercială încheiată între părți

și nici dacă la data emiterii loc inculpatul avea de încasat de la debitorii

săi sumele de bani necesare pentru plata datoriilor față de părțile civile,

împrejurări absolut necesare pentru a se putea aprecia asupra intenției cu care

acesta a acționat în momentul comiterii faptelor.

Verificarea acestor aspecte

se impune cu atât mai mult cu cât cele două bănci, care au finanțat afacerile

dintre părți, respectiv B.P. SA și R.B. SA au comunicat atât organelor de

urmărire penală cât și instanței de judecată că nu se consideră „înșelate”,

motiv pentru care nu se constituie părți civile în cauză. De altfel,

reprezentanții SC S.S.I. SRL și SC I.A.T.C. SRL au depus, plângeri penale

împotriva inculpatului, constituindu-se părți civile numai după aceste

comunicări adresate de cele două bănci, organelor de urmărire penală.

Completarea probatoriului se

impune pentru a se clarifica dacă inculpatul a comis faptele la diferite

intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții delictuoase, așa cum

cer dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză fiind vorba de mai multe

persoane juridice prejudiciate, în cadrul unor raporturi comerciale de natură

diferită.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpatul U.C., fiind fondat, în temeiul art. 385

15

alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi admise, a se casa hotărârile pronunțate

și a se trimite cauza la instanța de fond, pentru rejudecare.

Totodată, se va revoca

măsura arestării preventive a inculpatului și se va dispune punerea, de îndată,

în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 71 din 14 februarie 2005 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 789 din 6 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș, secția

penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Dispune revocarea măsurii

arestării preventive a inculpatului și punerea de îndată în libertate a

acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 iunie 2005.