ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3594/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 789 din 6 octombrie 2004, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatul U.C. la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 6 martie 2003, la zi. S-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 5 ani. În baza art. 348 C. proc.

pen., s-a dispus anularea filelor cec seriile BH-300-00529098 din 01 iunie 2003; BH-300-00529090 din 18 mai 2002; BH-300-00529094 din 31 mai 2002; BA-313-0064299; BA-313-00646298; BA-313-00646203; BA-313-00646301 și două bilete la ordin emise de SC S. SRL, în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 20 martie 2003 și în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 31 ianuarie 2003. În baza art. 163 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC S.S.I. SRL, pentru instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și a art. 998 și art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G.

SRL Timișoara, suma de 127.198.402 lei către partea civilă SC I.A.T.C. SRL, iar în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, suma de 1.875.000.000 lei și a dobânzilor legale, calculate pentru această din urmă sumă, începând cu data de 28 martie 2003, până la data achitării ei, către partea civilă SC S.S.I. SRL, respingând restul pretențiilor formulate de această parte civilă. S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SRL. S-a constatat că SC B.P. SA, sucursala Timișoara și R.B. SA, sucursala Timișoara nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 193 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească suma de 24.137.000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă SC S.S.I.

SRL. În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL, să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare. În baza aceluiași text de lege, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească statului suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În cursul anului 2002, în timp ce îndeplinea funcția de administrator al SC S. SRL, s-a angajat într-un circuit de compensare a datoriilor prin ordine de compensare, tip R., împreună cu alte societăți comerciale. La data de 12 decembrie 2002, în urma ședinței nr. 9078 de la S.C.

al SC H. SA, s-a aprobat încheierea circuitului de compensare din grupa nr. 12343 pentru suma de 1.000.000.000 lei, SC S. SRL, primind prin virament bancar această sumă de bani, pentru care urma să livreze marfa corespunzătoare în termen de 45 zile către SC S.S.I. SRL, conform înțelegerii stabilite între administratorii celor două societăți comerciale. Pentru epuizarea operațiunilor menționate la aceeași dată deși SC S. SRL a emis factura nr. 5615415 către SC S.S.I. SRL, în sumă de 1.000.000.000 lei, ulterior, respectiv la 20 decembrie 2002, a emis o nouă factură cu nr. 5615416 de stornare a primei facturi. Întrucât la împlinirea termenului de 45 zile, inculpatul U.C. nu dispunea de marfa promisă a emis fila cec nr. BA-313-00646295 pentru suma de 1.000.000.000 lei către SC S.S.I.

SRL, scadentă la 27 ianuarie 2003. Crezând că fila cec emisă de inculpat are acoperire în contul bancar al SC S. SRL deschis la B.T., sucursala Timișoara, administratorul SC S.S.I. SRL, I.L.D., a girat cu fila respectivă o datorie pe care a avea față de SC E. SRL. La rândul său, această din urmă societate comercială a girat cu aceiași filă cec datoria ce o avea față de SC V. SRL Brașov. Această din urmă societate comercială, introducând spre decontare, fila cec în cauză, a primit refuz bancar pentru lipsă de disponibil în cont. Contactată fiind de I.L.D., inculpatul U.C. i-a trimis acestuia în cont suma de 125.000.000 lei, precizându-i că va transforma linia de credit de la B.T. la F. SA, pentru a-i putea achita întreaga datorie pe care o avea față de SC S.S.I.

SRL în sumă de 2.000.000.000 lei. Pentru a-și spori credibilitatea, față de partenerul de afaceri, inculpatul a remis aceleiași societăți comerciale, două bilete la ordin în valoare de câte 1.000.000.000 lei fiecare, scadente la datele de 31 ianuarie 2003 și respectiv 20 martie 2003, care au fost refuzate însă la plată pe motivul lipsei de disponibil în cont, în atare situație SC S.S.I. SRL, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.875.000.000 lei. În luna decembrie 2002, administratorul SC H. SRL Timișoara, numitul P.D., a solicitat R.B. SA, sucursala Timișoara, acordarea unui credit în sumă de 700.000.000 lei, prezentând ca modalitate de plată, o filă cec emisă de SC S. SRL, administrată de inculpatul U.C.

Apreciind că SC H. SRL se încadrează în normele de creditare, unitatea bancară a întocmit contractul de credit nr. 50 Tm/565 din 11 decembrie 2002, pentru care s-a prezentat ca modalitate de plată fila cec în valoare de 700.000.000 lei emisă de SC S. SRL, la 11 ianuarie 2003. Fila cec menționată a fost păstrată de R.B. SA, în vederea introducerii ei spre încasare, la data scadenței și recuperării creditului acordat SC H. SRL. La 23 decembrie 2003, SC H. SRL a încheiat al doilea contract de credit în sumă de 500.000.000 lei (contract 50 Tm/592 din 23 decembrie 2002) de la aceiași unitate bancară, având ca modalitate de plată două file cec, în valoare de câte 250.000.000 lei fiecare, emise de SC S. SRL.

Ulterior, cele trei file cec, în valoare totală de 1.200.000.000 lei, însoțite de borderourile completate de SC H. SRL au fost depuse spre încasare, însă au fost refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului în cont, situație în care R.B. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.192.168.529 lei în care au fost incluse și dobânzile aferente. În sarcina inculpatului U.C. s-a mai reținut că în cursul anului 2002, în calitate de administrator al SC A.G. SRL Timișoara, a achiziționat diferite cantități de combustibil tip M, în valoare totală de 1.771.642.827 lei de la SC I.A.T.C. SRL, pentru plata cărora a emis trei file cec (seria BH-300-oo529094 din 31 mai 2002, în valoare de 352.499.687 lei; seria BH-300-00529098 din 1 iunie 2002, în valoare de 350.504.000 lei și seria BH-300-00529090 din 18 mai 2002, în valoare de 356.816.378 lei) deși cunoștea că la acele date societatea comercială pe care o administra se afla în interdicție bancară.

Marfa astfel achiziționată de inculpatul U.C. a fost comercializată către SC A. SRL Timișoara; SC A.T. SRL Deva, partea civilă SC I.A.T.C. SRL primind în cursul aceluiași an, suma de 1.644.443.565 lei. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 71/ A din 14 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul U.C., solicita în principal achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și întrucât faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, lipsind intenția de a induce în eroare creditorii, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Timișoara, întrucât faptele comise nu se încadrează în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la infracțiunea continuată.

Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul U.C. a formulat prezentul recurs, reiterând motivele de casare, prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen., invocate în apel, în sensul că în cauză se impunea, în principal achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în trei infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (2) – (4) C. pen., aflate în concurs, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la infracțiunea continuată.

Totodată, se susține că în cauză a fost comisă o gravă eroare de fapt, inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor civile deși nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu. Examinând hotărârile pronunțate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că cele două instanțe, contrar prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol activ în desfășurarea procesului penal, în sensul că nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la faptele și împrejurările cauzei.

Astfel, deși infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului U.C., este o infracțiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, încadrarea juridică și deci implicit limitele pedepsei fiind condiționate de cuantumul pagubei produse, acest aspect esențial al cauzei nu a fost clarificat, cele două instanțe respingând, nejustificat cererile repetate prin care inculpatul solicita efectuarea unei expertize financiar-contabile. Instanțele nu au stabilit, de asemenea, relațiile comerciale dintre SC S. SRL și SC A.G. SRL, al căror administrator a fost inculpatul U.C. pe de o parte și părțile civile SC I.A.T.C.

SRL, SC H. SRL și SC S.S.I. SRL pe de altă parte, din cuprinsul actelor contabile invocate de inculpat în apărare, rezultând că aceștia aveau datorii reciproce, că acestea s-au stins în cea mai mare parte prin plata sumelor datorate cu unele întârzieri, ori prin compensări în lanț, acceptate de reprezentanții societății comerciale menționate. Nu s-a stabilit cu certitudine nici dacă filele cec și biletele la ordin emise de inculpat au un corespondent real, rezultate dintr-o relație comercială încheiată între părți și nici dacă la data emiterii loc inculpatul avea de încasat de la debitorii săi sumele de bani necesare pentru plata datoriilor față de părțile civile, împrejurări absolut necesare pentru a se putea aprecia asupra intenției cu care acesta a acționat în momentul comiterii faptelor.

Verificarea acestor aspecte se impune cu atât mai mult cu cât cele două bănci, care au finanțat afacerile dintre părți, respectiv B.P. SA și R.B. SA au comunicat atât organelor de urmărire penală cât și instanței de judecată că nu se consideră „înșelate”, motiv pentru care nu se constituie părți civile în cauză. De altfel, reprezentanții SC S.S.I. SRL și SC I.A.T.C. SRL au depus, plângeri penale împotriva inculpatului, constituindu-se părți civile numai după aceste comunicări adresate de cele două bănci, organelor de urmărire penală. Completarea probatoriului se impune pentru a se clarifica dacă inculpatul a comis faptele la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții delictuoase, așa cum cer dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză fiind vorba de mai multe persoane juridice prejudiciate, în cadrul unor raporturi comerciale de natură diferită.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul U.C., fiind fondat, în temeiul art. 385 15 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi admise, a se casa hotărârile pronunțate și a se trimite cauza la instanța de fond, pentru rejudecare. Totodată, se va revoca măsura arestării preventive a inculpatului și se va dispune punerea, de îndată, în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 71 din 14 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 789 din 6 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș, secția penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș. Dispune revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2005.