ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 318/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 318/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 752/PI

din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiș s-a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în trei infracțiuni prevăzute de art.

215 alin. (4) C. pen., o infracțiune prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și o infracțiune

prevăzută de art. 215 alin. (2) - (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

I. În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută

de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. în dauna

părții civile SC H. SRL.

În baza art.

11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat de

sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) si (3) C.

pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. prin emiterea a două bilete la ordin

în favoarea părții civile SC S.S.I. SRL, cunoscând că nu avea provizia necesară

în cont.

II. În

baza art. 215 alin. (4) C. pen., a condamnat inculpatul U.C., fiul lui C. și al

E., la:

- 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin emiterea unei

file CEC în valoare de 356.816.370 lei vechi în favoarea părții civile SC I.A.T.

SRL fără a avea provizia necesară în cont.

În baza art.

84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a

condamnat pe inculpat la:

- 6 luni

închisoare pentru infracțiunea de emitere de file CEC în favoarea părții civile

SC I.A.T. SRL fără a avea provizia necesară în cont.

III. În

baza art. 215 alin. (4) C. pen. a condamnat inculpatul U.C. la:

- 3 ani

și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin

emiterea unei file CEC în valoare de 100.000 lei (1 miliard lei vechi) în

favoarea părții civile SC S.S.I. SRL fără a avea provizia necesară în cont.

În baza art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a constatat că faptele sunt concurente,

a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și

5 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

În

temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) si lit. c) C. pen.

În

temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării

preventive începând cu data de 06 martie 2003 și până la data de 09 iunie 2005.

În

temeiul art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea filelor din 01 iunie 2003, din

18 mai 2002, din 31 mai 2002, și a celor două bilete la ordin emise la data de

28 ianuarie 2003.

A

respins cererea părții civile SC S.S.I. SRL de instituire a unui sechestru

asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului.

În

temeiul art. 14 si art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C.

civ., a obligat inculpatul să achite în favoarea părții civile SC I.A.T.C. SRL suma

de 12.720 lei cu titlu de despăgubiri civile, respingându-se pretențiile față

de partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL.

În baza art.

14 si art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ., a

obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL să

achite în favoarea părții civile SC S.S.I. SRL suma de 100.000 lei (1 miliard

lei vechi) cu titlu de despăgubiri civile. A respins în rest pretențiile civile

solicitate de partea civila SC S.S.I. SRL.

În

temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulată

de partea civilă SC H. SRL.

A luat

act că B.P. Sucursala Timișoara și R.B. (actualmente O.T.P. Sucursala

Timișoara) nu s-au constituit părți civile.

A

obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL să

achite în favoarea statului 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul

cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia

penală nr. 3594 din 09 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosar, a fost admis recursul declarat de inculpatul

U.C. împotriva Deciziei penale nr. 71 din 14 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, au fost casate decizia recurată și sentința penală nr.

789 din 06 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș, secția penală, și a fost

trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Totodată,

s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat și

punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat sau reținut în

altă cauză.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de recurs a avut în vedere următoarele:

Prin

sentința penală nr. 789 din 6 octombrie 2004, Tribunalul Timiș a condamnat pe

inculpatul U.C. (fiul lui C. și al E.) la 12 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

S-a

menținut starea de arest preventiv și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada

arestării preventive de la 6 martie 2003 la zi.

S-a

interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi administrator al unei

societăți comerciale pe o durată de 5 ani.

În baza art.

348 C. proc. pen., s-a dispus anularea filelor cec seriile din 01 iunie 2003;

din 18 mai 2002; din 31 mai 2002; și două bilete la ordin emise de SC S. SRL,

în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 20 martie

2003 și în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la

31 ianuarie 2003.

În baza art.

163 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC S.S.I. SRL

pentru instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile

proprietatea inculpatului.

În baza art.

14 și art. 346 C. proc. pen. și a art. 998 și art. 1000 alin. (3) C. civ.,

inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC A.G. SRL Timișoara, suma de 127.198.402 lei vechi către partea

civilă SC I.A.T.C. SRL, iar în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.

SRL, suma de 1.875.000.000 lei vechi și a dobânzilor legale, calculate pentru

această din urmă sumă, începând cu data de 28 martie 2003, până la data

achitării ei, către partea civilă SC S.S.I. SRL, respingând restul pretențiilor

formulate de această parte civilă.

S-a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SRL.

S-a

constatat că SC B.P. SA – Sucursala Timișoara și R.B. SA - Sucursala Timișoara

nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.

193 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească suma de 24.137.000 lei vechi,

cheltuieli judiciare către partea civilă SC S.S.I. SRL.

În baza art.

191 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC A.G. SRL, să plătească statului suma de 3.000.000

lei, cheltuieli judiciare.

În baza

aceluiași text de lege, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească statului suma de 5.000.000 lei

cheltuieli judiciare.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În

cursul anului 2002, în timp ce îndeplinea funcția de administrator al SC S. SRL,

inculpatul U.C. s-a angajat într-un circuit de compensare a datoriilor prin

ordine de compensare, tip R., împreună cu alte societăți comerciale.

La data

de 12 decembrie 2002, în urma ședinței de la Serviciul de Compensări al SC H. SA, s-a aprobat încheierea circuitului de compensare din

grupa pentru suma de 1.000.000.000 lei vechi, SC S. SRL, primind prin virament

bancar această sumă de bani, pentru care urma să livreze marfa corespunzătoare

în termen de 45 zile către SC S.S.I. SRL, conform înțelegerii stabilite între

administratorii celor două societăți comerciale.

Pentru

epuizarea operațiunilor menționate la aceeași dată, deși SC S. SRL a emis

factura către SC S.S.I. SRL, în sumă de 1.000.000.000 lei vechi, ulterior,

respectiv la 20 decembrie 2002, a emis o nouă factură de stornare a primei

facturi.

Întrucât

la împlinirea termenului de 45 zile, inculpatul U.C. nu dispunea de marfa

promisă a emis fila cec pentru suma de 1.000.000.000 lei vechi către SC S.S.I.

SRL, scadentă la 27 ianuarie 2003.

Crezând

că fila cec emisă de inculpat are acoperire în contul bancar al SC S. SRL deschis

la B.T. - Sucursala Timișoara, administratorul SC S.S.I. SRL, I.L.D., a girat

cu fila respectivă o datorie pe care o avea față de SC E. SRL. La rândul său,

această din urmă societate comercială a girat cu aceiași filă cec datoria ce o

avea față de SC V. SRL Brașov.

Această

din urmă societate comercială, introducând spre decontare fila cec în cauză, a

primit refuz bancar pentru lipsă de disponibil în cont.

Contactată

fiind de I.L.D., inculpatul U.C. i-a trimis acestuia în cont suma de

125.000.000 lei vechi, precizându-i că va transforma linia de credit de la B.T.

la F. S.A., pentru a-i putea achita întreaga datorie pe care o avea față de SC S.S.I.

SRL în sumă de 2.000.000.000 lei vechi.

Pentru

a-și spori credibilitatea, față de partenerul de afaceri, inculpatul a remis

aceleiași societăți comerciale, două bilete la ordin în valoare de câte

1.000.000.000 lei fiecare, scadente la datele de 31 ianuarie 2003 și respectiv

20 martie 2003, care au fost refuzate însă la plată pe motivul lipsei de

disponibil în cont, în atare situație SC S.S.I. SRL, s-a constituit parte

civilă în procesul penal cu suma de 1.875.000.000 lei.

În luna

decembrie 2002, administratorul SC H. SRL Timișoara, numitul P.D. a solicitat R.B.

SA - Sucursala Timișoara, acordarea unui credit în sumă de 700.000.000 lei,

prezentând ca modalitate de plată, o filă cec emisă de SC S. SRL, administrată

de inculpatul U.C.

Apreciind

că SC H. SRL se încadrează în normele de creditare, unitatea bancară a întocmit

contractul de credit din 11 decembrie 2002, pentru care s-a prezentat ca

modalitate de plată fila cec în valoare de 700.000.000 lei emisă de SC S. SRL,

la 11 ianuarie 2003.

Fila cec

menționată a fost păstrată de R.B. SA, în vederea introducerii ei spre

încasare, la data scadenței și recuperării creditului acordat SC H. SRL.

La 23

decembrie 2003, SC H. SRL a încheiat al doilea contract de credit în sumă de

500.000.000 lei (contract din 23 decembrie 2002) de la aceiași unitate bancară,

având ca modalitate de plată două file cec, în valoare de câte 250.000.000 lei

fiecare, emise de SC S. SRL.

Ulterior,

cele trei file cec, în valoare totală de 1.200.000.000 lei vechi, însoțite de

borderourile completate de SC H. SRL au fost depuse spre încasare, însă au fost

refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului în cont, situație în care R.B.

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.192.168.529

lei în care au fost incluse și dobânzile aferente.

În

sarcina inculpatului U.C. s-a mai reținut că în cursul anului 2002, în calitate

de administrator al SC A.G. SRL Timișoara, a achiziționat diferite cantități de

combustibil tip M, în valoare totală de 1.771.642.827 lei de la SC I.A.T.C. SRL,

pentru plata cărora a emis trei file cec (seria din 31 mai 2002, în valoare de

352.499.687 lei; seria din 01 iunie 2002, în valoare de 350.504.000 lei și

seria din 18 mai 2002, în valoare de 356.816.378 lei) deși cunoștea că la acele

date societatea comercială pe care o administra se afla în interdicție bancară.

Marfa

astfel achiziționată de inculpatul U.C. a fost comercializată către SC A. SRL Timișoara,

SC A.T. SRL Deva, partea civilă SC I.A.T.C. SRL primind în cursul aceluiași an,

suma de 1.644.443.565 lei.

Curtea

de Apel Timișoara, prin Decizia penală nr. 71/ A din 14 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul U.C. a solicitat în principal achitarea, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. și întrucât faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, lipsind intenția de a induce în

eroare creditorii, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Timișoara, întrucât faptele comise nu se încadrează în prevederile art. 215 alin.

(5) C. pen., în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.,

referitor la infracțiunea continuată.

Împotriva

menționatelor hotărâri, inculpatul U.C. a formulat recurs, reiterând motivele

de casare, prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen.,

invocate în apel, în sensul că în cauză se impunea, în principal achitarea, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., în trei infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin.

(2) – (4) C. pen., aflate în concurs, în cauză nefiind aplicabile prevederile art.

41 alin. (2) C. pen., referitoare la infracțiunea continuată.

Totodată,

s-a susținut că în cauză a fost comisă o gravă eroare de fapt, inculpatul fiind

obligat la plata despăgubirilor civile deși nu s-a făcut dovada existenței unui

prejudiciu.

Instanța

de recurs a constatat că atât prima instanță, cât și instanța de apel, contrar

prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol activ în desfășurarea

procesului penal, în sensul că nu au administrat toate probele necesare aflării

adevărului, cu privire la faptele și împrejurările cauzei.

Instanța

de recurs a observat că, deși infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (2) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în

sarcina inculpatului U.C., este o infracțiune de rezultat, caracterizată prin

provocarea unor pagube materiale, încadrarea juridică și deci implicit limitele

pedepsei fiind condiționate de cuantumul pagubei produse, acest aspect esențial

al cauzei nu a fost clarificat, cele două instanțe respingând, nejustificat

cererile repetate prin care inculpatul solicita efectuarea unei expertize

financiar-contabile.

Instanța

de control judiciar a mai constatat că prima instanță și instanța de apel nu au

stabilit, de asemenea, relațiile comerciale dintre SC S. SRL și SC A.G. SRL, al

căror administrator a

fost inculpatul U.C., pe de o

parte și părțile civile SC I.A.T.C. SRL, SC H. SRL și SC S.S.I. SRL pe de altă

parte, din cuprinsul actelor contabile invocate de inculpat în apărare,

rezultând că aceștia aveau datorii reciproce, că acestea s-au stins în cea mai

mare parte prin plata sumelor datorate cu unele întârzieri ori prin compensări

în lanț, acceptate de reprezentanții societății comerciale menționate.

Instanța

de recurs a reținut că nu s-a stabilit cu certitudine nici dacă filele cec și

biletele la ordin emise de inculpat au un corespondent real, rezultate dintr-o

relație comercială încheiată între părți și nici dacă la data emiterii lor

inculpatul avea de încasat de la debitorii săi sumele de bani necesare pentru

plata datoriilor față de părțile civile, împrejurări absolut necesare pentru a

se putea aprecia asupra intenției cu care acesta a acționat în momentul

comiterii faptelor.

Înalta

Curte de Casație și Justiție a considerat că verificarea acestor aspecte se

impune cu atât mai mult cu cât cele două bănci, care au finanțat afacerile dintre

părți, respectiv B.P. SA și R.B. SA au comunicat atât organelor de urmărire

penală, cât și instanței de judecată că nu se consideră „înșelate”, motiv

pentru care nu se constituie părți civile în cauză. De altfel, reprezentanții

SC S.S.I. SRL și SC I.A.T.C. SRL au depus plângeri penale împotriva

inculpatului, constituindu-se părți civile numai după aceste comunicări

adresate de cele două bănci, organelor de urmărire penală.

În

acest context, instanța de recurs a apreciat că se impune completarea probatoriului

pentru a se clarifica dacă inculpatul a comis faptele la diferite intervale de

timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții delictuoase, așa cum cer

dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză fiind vorba de mai multe

persoane juridice prejudiciate, în cadrul unor raporturi comerciale de natură

diferită.

Cauza

a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 11 iulie 2005 sub

număr unic de dosar, pentru rejudecare.

În

rejudecare, instanța s-a conformat recomandărilor instanței de recurs, în

sensul că s-a dispus efectuarea unei expertize contabile. De asemenea, față de

intervalul mare de timp care s-a scurs de la momentul pronunțării primei

sentințe a considerat oportună reaudierea unora din martorii audiați în primul

ciclu procesual în vederea lămuririi unor împrejurări de fapt considerate a fi

utile.

Instanța

a redat mai întâi elementele avute în vedere în actul de acuzare.

Prin

rechizitoriul nr. 299/P/2003 din data de 16 mai 2003 emis de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Timiș a fost trimis în judecată inculpatul U.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă

continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia, în fapt, următoarele:

Inculpatul

U.C. este administrator al SC S. SRL Timișoara, având ca principal obiect de

activitate comerțul cu produse petroliere. În data de 31 ianuarie 2003,

organele de poliție din cadrul Biroului Poliției Economico-Financiare s-au sesizat

din oficiu despre faptul că SC S. SRL a emis, prin reprezentantul său,

inculpatul U.C., mai multe CEC-uri și bilete la ordin către diferiți parteneri

de afaceri, având reprezentarea că nu are provizia necesară în contul bancar

deschis la B.T. - Sucursala Timișoara.

S-a

reținut că la sfârșitul anului 2002, numitul I.L.D. l-a contactat pe inculpatul

U.C. în vederea intermedierii unei relații comerciale cu o societate ce avea

datorii la Renel pentru ca pe calea compensării datoriilor să-și

realizeze

o creanță la SC H. SA București - Sucursala Râul Mare Retezat.

S-a

stabilit faptul că SC S.S.I. SRL, al cărei administrator era I.L.D., se afla

într-un circuit de compensare (prin ordine de compensare) în care erau

angrenate și alte societăți comerciale - printre care și SC S. SRL administrată

de inculpatul U.C. Pe cale de consecință, s-a creat o relație comercială pentru

a se putea participa la ședința de compensare a datoriilor, SC S. SRL închizând

practic acest circuit de compensare.

În data

de 12 decembrie 2002, în urma ședinței de la Serviciul de Compensări a SC H. SA s-a aprobat „închiderea circuitului de compensare din

grupa pentru suma de 1.000.000.000 lei, SC S. SRL primind prin virament bancar

suma mai sus-menționată, urmând ca în termen de 45 zile să livreze marfă

(conform înțelegerii prestabilite între cei doi administratori) către SC S.S.I.

SRL. S-a menționat că până la epuizarea celor 45 de zile, a intervenit un al

doilea ordin de compensare, tot pentru suma de 1.000.000.000 lei.

Pentru

aceste operațiuni, la 12 decembrie 2002 s-a emis factura din partea SC S. SRL către

SC S.S.I. SRL, în sumă de 1.000.000.000 lei pentru ca la 20 decembrie 2002 să

se emită o nouă factură de stornare.

La

termenul scadent al celor 45 zile, deoarece inculpatul U.C. nu dispunea de

marfa promisă spre livrare a emis fila CEC pentru suma de 1.000.000.000 lei

către SC S.S.I. SRL, scadentă la 27 ianuarie 2003.

Partea

vătămată I.L.D., având reprezentarea și convingerea că fila CEC în cauză are

acoperire în provizia necesară din contul bancar al SC S. SRL deschis la B.T. -

Sucursala Timișoara a girat cu fila CEC respectivă către SC E. SRL (societate

la care este asociat) și care, la rându-i, a girat-o mai departe către SC W.

SRL Brașov. Această din urmă societate, introducând spre decontare fila CEC în

cauză, a primit refuzul bancar pe motiv de lipsă totală de disponibil.

Contactat

fiind de numitul I.L.D., inculpatul U.C. i-a trimis prin cont suma de

125.000.000 lei, precizându-i totodată că va transfera linia de credit de la B.T.

la F. SA pentru a-i putea achita diferența până la 2.000.000.000 lei.

Mai

mult, pentru a-și spori credibilitatea în fața partenerului de afaceri,

inculpatul U.C. a remis către SC S.S.I. SRL două bilete la ordin, la data de 28

ianuarie 2003, ambele în valoare de 1.000.000.000 lei fiecare, din care unul

scadent la 31 ianuarie 2003, iar celălalt la 20 martie 2003. Ambele bilete la

ordin au fost refuzate la plată pe motivul lipsei de disponibil din cont, fapt

care vădea intenția frauduloasă a inculpatului U.C.

În atare

situație, SC S.S.I. SRL, prin administratorul său I.L.D., a declarat că se

constituie parte civilă cu suma de 1.875.000.000 lei.

S-a mai

arătat în rechizitoriu că în luna decembrie 2002 s-a prezentat la sediul R.B.

SA - Sucursala Timișoara, numitul P.D., în calitate de administrator al SC H.

SRL Timișoara, în vederea contractării unui credit, respectivul remițând ca

modalități de plată sigure cecuri emise de SC S. SRL, administrată de

inculpatul U.C.

În acest

sens a fost prezentată spre analiză situația financiară a SC H. SRL, prilej cu

care s-a stabilit că societatea se încadrează în normele de creditare ale

băncii. Pe cale de consecință, a fost întocmit contractul de credit din 11

decembrie 2002, pentru care s-a prezentat ca și modalitate de plată un CEC în

valoare de 700.000.000 lei emis de SC S. SRL la 11 ianuarie 2003, fila CEC

fiind semnată și stampilată de inculpatul U.C. Respectiva filă CEC a fost

păstrată de R.B. SA în vederea introducerii ei spre încasare la data scadenței

și recuperării creditului acordat SC H. SRL.

Totodată,

a fost contractat și un al doilea credit, contractul de credit din 23 decembrie

2002 în valoare de 500.000.000 lei, fiind plătit cu două file CEC emise de SC S.

SRL, fiecare în sumă de 250.000.000 lei, la datele de 20 ianuarie 2003 și 23

ianuarie 2003, semnate și stampilate de inculpatul U.C. Respectivele file CEC

au rămas la bancă pentru introducerea la data scadenței pentru decontare în

vederea rambursării creditului acordat.

Ulterior

cele trei file CEC, în valoare totală de 1.200.000.000 lei, însoțite de

borderourile completate de SC H. SRL, au fost depuse spre încasare, fiind

refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului din cont.

Prin

urmare, la scadență SC H. SRL nu a putut rambursa cele două credite și dobânzile

aferente, neavând reprezentarea lipsei provizionului din contul bancar al SC S.

SRL, motiv pentru care R.B. a fost prejudiciată cu suma de 1.192.168.529 lei,

sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a mai

arătat că numitul P.D., administratorul SC H. SRL, a formulat plângere

împotriva inculpatului U.C., acesta precizând că filele CEC eliberate în cauză

reprezentau o certitudine că plățile sumelor scontate se vor face, respectivele

instrumente de plată în fața R.B.

reprezentând

modalități ferme de plată de natură a convinge partenerul de afaceri.

Inculpatul

U.C., în apărare, a arătat că, în perioada 24 decembrie 2002 - 07 ianuarie 2003,

nu s-au efectuat operațiuni bancare, astfel că planul de afaceri prezentat

conducerii R.B., însoțit de documentele primite de la SC S. SRL, de către P.D.,

din care rezultă calitatea de importator-comerciant autorizat de carburanți al

SC S. SRL, nu s-a materializat, cu toate că importul de carburanți a fost

categoric și nu s-a pus problema riscului.

Faptul

că, după acordarea liberului de vamă a combustibilului achiziționat de inculpatul

U.C., la 24 ianuarie 2003, potențialii clienți pentru cumpărarea mărfii n-au

mai fost interesați, nu-l absolvă pe acesta de răspundere penală, câtă vreme

modalitatea de plată (prin file CEC fără acoperire bancară) fost de natură să

inducă în eroare partenerul de afaceri.

S-a mai

arătat că la data de

07 martie 2003, SC I.A.T.C. SRL din

comuna Marca jud. Sălaj, prin reprezentantul său P.I., a formulat plângere

penală împotriva inculpatului U.C., administrator al SC A.G. SRL Timișoara, sub

aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen.,

arătându-se că în cursul anului 2002 SC A.G. SRL a achiziționat combustibil tip

M de la SC I.A.T.C. SRL în valoarea totală de 1.771.642.827 lei.

Potrivit

înțelegerii prestabilite, inculpatul U.C. comanda telefonic carburantul, iar

după recepția mărfii, emitea fila CEC, o completa și o semna, după care o

înmâna martorului Z.I. (șofer), cel care a efectuat toate transporturile.

Astfel, au

fost emise filele CEC, la 31 mai 2002 în valoare de 352.499.687 lei, seria la

01 iunie 2002 în valoare de 350.504.000 lei și seria la 18mai 2002 în valoare

de 356.816.378 lei, cu toate că SC A.G. SRL se afla în perioada de interdicție

bancară.

Aceasta

denotă faptul că inculpatul U.C. a avut reprezentarea că nu dispune de provizia

necesară în cont și că a comis cu intenție frauduloasă fapta de înșelăciune în

dauna părții vătămate SC I.A.T.C. SRL. Marfa astfel achiziționată de către

inculpatul U.C. a fost comercializată către SC A. SRL Timișoara și SC A.T. SRL Deva,

iar din totalul de 1.771.642.207 lei vechi, ulterior în cursul anului 2002,

după îndelungi insistențe din partea vătămate, s-a reușit recuperarea sumei de

1.644.443.565 lei, SC I.A.T.C. SRL având în continuare pretenții civile în sumă

de 127.198.462 lei, prejudiciul rămas nerecuperat.

Inculpatul

U.C., în depozițiile sale, a arătat că întârzierile s-au datorat faptului că nu

a încasat bani de la furnizori, însă a recunoscut că a semnat, completat și

ștampilat filele CEC în cauză, deși știa că nu dispune, la data emiterii lor,

de provizia necesară în contul bancar.

În

drept, s-a apreciat că faptele inculpatului U.C. care, în perioada mai 2002 -

ianuarie 2003, în calitate de administrator al SC S. SRL și SC A.G. SRL, în

virtutea unor relații comerciale cu SC S.S.I. SRL, R.B. SA și SC I.A.T.C. SRL,

a emis în mod repetat în baza aceleiași rezoluții infracționale, pentru

achitarea unor datorii, 7 file CEC și două bilete la ordin, având reprezentarea

că nu dispune de provizia necesară în contul bancar, fapt care a condus la

prejudicierea părților vătămate mai sus menționate cu suma totală de

3.194.366.991 lei vechi, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art.

215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză de expert contabil B.P.E. au fost

analizate de instanța de rejudecare prin coroborare cu declarațiile

inculpatului și a martorilor astfel încât s-a ajuns la următoarea concluzie în

ce privește împrejurările de fapt.

În

ce privește raporturile comerciale dintre cele trei societăți părți civile,

expertul a evidențiat următoarele aspecte.

1.

Inculpatul este acuzat pentru emiterea, în calitatea de administrator a SC A.G.

SRL Timișoara a 3 file CEC fără a avea provizia necesară în cont, în favoarea

părții civile SC I.A.T.C. SRL a cărei administrator este numitul P.I.

Expertul

confirmă împrejurarea că au fost emise filele CEC la data de 18 mai 2002, fila

CEC la data de 31 mai 2005 si fila la data de 01 iunie 2002, toate pentru suma

totală de 1.059.820.065 lei în condițiile în care din fișa contului furnizori a

părții civile rezultă că acesta a furnizat societății administrate de inculpat

combustibil de tip M în valoare totală de 1.771.647.827 lei cu mai multe

facturi fiscale înregistrate cronologic în fișa contului.

S-a

mai constatat că din totalul acestei datorii la sfârșitul lunii decembrie 2002

SC I.A.T.C. SRL Sălaj mai avea de recuperat de la societatea administrată de

inculpat suma de127.198,462 lei datorie ce a rămas neachitată și la finele

lunii noiembrie.

În

ce privește cele trei CEC-uri emise expertul confirma că la data de 31 mai 2002

societatea administrată de inculpat avea de încasat suma totală de 8.630.075.045

lei și avea de achitat suma de 8.662.728.826 lei, deci raportul între sume este

sensibil echilibrat în luna mai 2002, când au fost emise aceste file CEC. Acest

lucru este confirmat și de faptul că, odată introdusă în bancă fila CEC emisă

la data de 18 mai 2002 aceasta a fost refuzată la plată doar parțial, ceea ce

conduce la concluzia ca la momentul emiterii filei CEC în contul societății

administrate de inculpat existau lichidități, dar operațiunile efectuate la un

interval scurt au condus la golirea acestuia.

2.

În ce privește relația comercială dintre SC S. SRL, administrată de inculpat și

SC S.S. SRL Timișoara administrată de I.L., expertul confirma că a fost emisă o

filă CEC la data de 27 ianuarie 2003 în valoare de 1 miliard și două bilete la

ordin, scadente la data de 31 ianuarie 2003 și 20 martie 2003, având înscrise

aceeași valoare.

Expertul

confirma că între cele două societăți s-a creat un raport comercial prin participarea

la un circuit de compensare, care a adus în patrimoniul societății administrată

de inculpat suma de 1 miliard. Operațiunea de compensare este înregistrată de

SC S. SRL în registru jurnal auxiliar pe data de 05 decembrie 2002.

Mai

arată că la data de 12 decembrie 2002, respectiv 20 decembrie 2002 și 23 ianuarie

2003 au fost emise de către SC S. SRL trei facturi pro forma pentru avans

procurare marfa, facturi care au făcut obiectul circuitelor de compensare

energie electrică.

Facturile

fiscale emise la data de 12 decembrie 2002 sunt stornate prin factura fiscala

emisă de S. SRL la data de 20 decembrie 2002.

Este

confirmat de expertul contabil că la data de 31 decembrie 2002 SC S. SRL este

înregistrat în contabilitate cu o datorie de 1 miliard față de partea civilă SC

S.S.I. SRL.

De

asemeni, s-a confirmat de către expertul contabil că această datorie a rezultat

din acel circuit de compensare, iar potrivit H.G. nr. 685/199 și O.G. nr. 77/199

societățile participante la circuitul de compensare nu aveau dreptul ca sumele

compensate să fie ulterior decontate prin bancă ori schimbate contra numerar.

Din

concluziile expertului instanța nu și-a putut forma părerea cu privirea la

preexistența unui raport contractual anterior derulării operațiunilor de

compensare între cele două societăți, context în care instanța a reținut

afirmațiile inculpatului confirmate și de administratorului societății S. din

care rezultă că inițiativa participării societății administrată de inculpat la

acel circuit de compensare aparține numitului I.L. Declarația inculpatului este

contradictorie față de a acestui martor cu privire la motivația avută în vedere

de cei doi. Astfel inculpatul a relatat că I.L. i-a propus participarea la

acest circuit de compensare, deși nu avea creanțe de energie de recuperat cu

scopul de a produce lichidități și i-a furnizat și modalitatea tehnică de a

face acest lucru, respectiv prin emiterea unor facturi proforme pentru avans

procurare marfă, care ulterior să fie stornate și astfel să fie anulat raportul

contractul între ei, în timp ce numitul I.L. afirma că acesta a intenționat să

deruleze o afacere cu petrol cu ajutorul societății administrate de inculpat,

care s-a obligat să îi pună la dispoziție marfa, iar cei doi au stabilit ca

modalitate de plată aceasta prin ordine de compensare.

Din

concluziile expertului s-a reținut că nu s-au derulat alte raporturi comerciale

între părți, dar la data de 31 decembrie 2002 societatea administrată de

inculpat înregistra în contabilitatea firmei o datorie de 1 miliard față de

societatea numitului Iacoboni, suma rezultată din ordinul de compensare urmare

a ședinței de compensare din data de 12 decembrie 2002.

La

data de 27 ianuarie 2003 inculpatul a emis în favoarea părții civile fila CEC

în valoare de 1 miliard. Administratorul părții civile girează cu fila

respectivă în favoarea SC E. SRL, firmă a cărei administrator este tot partea

civilă, care la rândul ei o girează în favoarea SC V. SRL Brașov, care o

introduce spre decontare la B.T. și astfel s-a constatat că este refuzată la

plată, întrucât clientul se afla în interdicție bancară.

Expertul

confirma că ulterior acestui moment, respectiv la data de 28 ianuarie 2003,

inculpatul a emis în favoarea aceleiași societăți două bilete la ordin în

valoare de 1 miliard fiecare, dar cu scadențe diferite, respectiv unul cu

scadența la data de 31 ianuarie 2003, iar altul cu scadența la data de 20 martie

2003.

Expertul

afirma că cele doua bilete la ordin au fost refuzate la plată pentru lipsă

disponibil, dar din examinarea acestor formulare aflate la dosarul de urmărire

penală, filele 298-299, rezultă că biletul la ordin având scadența la data de

31 ianuarie 2003 nu a fost introdus în bancă, întrucât pe verso-ul acestuia nu

apare nici o specificație. Acest lucru este confirmat și de I.L., care afirma

că a avut mai multe discuții cu inculpatul, l-a avertizat pe acesta că urmare a

introducerii filei CEC în bancă s-a demonstrat că societatea administrată de el

nu are provizia necesară în cont, iar urmare a acestor discuții inculpatul i-a

oferit cele două bilete la ordin pentru aceeași sumă, probabil în ideea că conturile

vor fi alimentate. I. a declarat ca nu a introdus în bancă primul bilet la

ordin, dar ulterior s-a convins de faptul că firma administrată de inculpat nu

va fi în măsură să onoreze plata și a hotărât să introducă în circuitul bancar

acel instrument de plată.

Expertul

confirma că la data de 04 februarie 2003 SC S. SRL a achitat către SC S.S.I.

prin ordinul de plata din data de 04 februarie 2003 suma de 125.000.000 lei,

operațiune care este evidențiată în contabilitatea societății administrată de

inculpat.

3.

În ce privește raporturile comerciale dintre SC S. SRL administrată de inculpat

și SC H. SRL administrată de P.D. s-a reținut că inculpatul a emis în favoarea

acestei societăți un număr de 3 file CEC în sumă totală de 1.200.000.000,00

lei, respectiv fila CEC emisă la data de 11 ianuarie 2003 în valoare de 700.000.000,00

lei, fila CEC emisă la data de 22 ianuarie 2003 în suma de 250.000.000,00 și

fila CEC emisă la data de 23 ianuarie 2003 în sumă de 250.000.000,00 lei.

Expertul

a stabilit că aceste file CEC în valoare de 1.200.000.000,00 lei au fost emise

în corelare cu factura fiscală emisă la data de 16 decembrie 2002 în sumă

totală de 1.099.560,00 lei, reprezentând avans procurare combustibil.

De

asemeni, expertul a confirmat că partea civilă P.D. a contractat de la R.B. Sucursala

Timișoara două contracte de credit respectiv din 11 decembrie 2002, în valoare

de 700.000.000 lei respectiv din 23 decembrie 2002 în valoare de 500.000.000

lei, garantând cu cele trei file CEC emise de inculpat. Atât inculpatul cât și administratorul

părții civile P.D. a arătat că inițiativa contractării creditelor de la R.B. avea

la bază dorința ambelor societăți de a iniția o afacere împreună și întrucât

nici una nu dispune de sumele de bani necesare desfășurării acestei afaceri au

decis ca SC H. SRL să obțină o linie de credit, CEC-urile emise urmând să

constituie o garanție a rambursării ratelor pentru banca finanțatoare.

La

scadență, unitatea financiară de mai sus a introdus filele CEC în vederea

încasării, astfel s-a constat că societatea administrată de inculpat nu avea

provizia necesară în cont.

Expertul

a confirmat că întreaga creanță contractată de partea civilă a fost cesionată

în favoarea B.P. SA (contract cesiune creanță fila 77 dosar urmărire penală),

iar prin adresa indicată în raportul de expertiză și existentă și în dosarul

cauzei, această unitate bancară a precizat că nu se constituie parte civilă,

întrucât creanța a fost achitată de inculpat.

De

asemenea R.B. SA, actualmente O.B. - Sucursala Timișoara a precizat că nu se

constituie parte civilă în cauză, întrucât în patrimoniul său nu s-a produs un

prejudiciu prin fapta inculpatului.

În

ce privește raportul juridic cu SC I.A.T. SRL, inculpatul s-a apărat prin aceea

că societatea administrată de el derula de mai mult timp raporturi comerciale

cu această din urmă societate, iar filele CEC au fost emise ca și garanție. Pe

de altă parte, a mai arătat că obligația de plată a fost achitată parțial prin

file CEC și apoi achitată prin alte mijloace de plată. Administratorul părții

civile, martorul P.I., în declarația dată la fila 86, confirmă împrejurarea că

inculpatul a făcut o plată parțială și că îi datorează în prezent doar suma de

127 milioane lei vechi, precum și împrejurarea că ulterior depunerii în bancă a

filei CEC emisă la data de 18 mai 2002 a avut mai multe discuții cu inculpatul,

care i-a promis că va alimenta contul, întrucât urmează să primească bani de la

furnizorii săi și întrucât acest lucru nu s-a petrecut, ulterior a introdus în

bancă și celelalte file CEC. Martorul a mai confirmat împrejurarea indicată și

de inculpat, că ulterior introducerii filei CEC, în urma discuției cu

inculpatul, a formulat o cerere pentru retragerea acestui instrument de plată

din circuitul bancar, dar cererea sa nu a fost onorată de unitatea bancară.

Din

declarația inculpatului coroborată cu declarația acestui martor și concluziile

raportului de expertiză care confirmă existența acestei datorii și a emiterii

CEC-urilor, instanța și-a formulat părerea că inculpatul, în calitate de

administrator al SC A.G. SRL, a emis trei file CEC în favoarea părții civile,

respectiv cele evidențiate mai sus, având cunoștință că nu are sau nu are în

totalitate provizia necesară în cont. Prin raportul de expertiză s-a evidențiat

că societatea administrată de inculpat avea la momentul emiterii CEC-urilor

suma de bani care era de natură să onoreze obligația de plată, dar acest lucru

nu poate conduce la înlăturarea vinovăției inculpatului în condițiile în care

l-a emiterea unui instrument de plată el trebuia să dea dovadă de diligență și

să se asigure că sumele de bani necesare acoperirii CEC-ului nu vor fi retrase.

Nu

s-a putut reține însă inducerea în eroare a părții civile cu privire la toate

cele trei instrumente de plată, întrucât s-a făcut dovada că doar prima dintre

cele trei file CEC a fost introdusă de partea civilă în circuitul bancar fără a

cunoaște realitatea financiară a contului societății administrate de inculpat,

ulterior acesta confirmând că a introdus celelalte două file CEC după o

prealabilă discuție cu inculpatul în care a confirmat împrejurarea că nu

dispune de lichidități, dar are speranța că va recupera la rândul său alte

creanțe.

Având

în vedere aceste considerente instanța a reținut că, privitor la această

societate inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei singure infracțiuni de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. prin emiterea filei CEC

în

valoare de 356.816.370 lei vechi în favoarea părții civile SC I.A.T. SRL fără a

avea provizia necesară în cont și a unei infracțiuni prevăzută de art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

privitoare la celelalte două CEC-uri.

Instanța

a considerat că nu poate fi reținută o unitate infracțională între aceste fapte

săvârșite de inculpat în calitate de administrator al SC A.G. SRL și celelalte

fapte săvârșite de inculpat în calitate de administrator al SC S. SRL, astfel

cum este reținut în actul de acuzare. La stabilirea acestei situații instanța a

avut în vedere că emiterea filelor CEC s-a petrecut în luna mai 2002, respectiv

la un interval de timp mai mare față de celelalte infracțiuni. De asemenea, s-a

avut în vedere împrejurarea recunoscută de ambii administratori ai celor două

societăți că raporturile comerciale dintre cele două societăți s-au derulat și

anterior acestei perioade, că potrivit afirmațiilor inculpatului, acesta e emis

față de societatea părții civile un număr mai mare de file CEC, respectiv 7

dintre care doar acestea din urmă nu au fost onorate, ceea ce formează

concluzia că poziția subiectivă a inculpatului nu a fost una calificată, având

la bază inițiativa de a emite CEC-uri fără acoperire pentru a induce în eroare

pe partea civilă și ulterior pe alte părți civile ci, în ceea ce privește

această faptă, intenția a fost caracterizată prin dorința de a crea convingerea

părții civile că își va onora această din urmă obligație, iar împrejurarea că CEC-ul

a fost onorat parțial a confirmat această ipoteză respectiv că provizia avută

în cont s-a epuizat concomitent cu emiterea filei CEC.

Instanța

nu a reținut apărarea inculpatului, constând în aceea că CEC-urile au fost

emise ca instrumente de garantare a obligației.

Prin

actul de acuzare inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei

infracțiuni unice de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că, prin cumularea

prejudiciilor produse celor trei societăți s-a produs un prejudiciu total de 3.194.366.991

lei, ceea ce a conferit faptei caracterul de infracțiune cu consecințe deosebit

de grave.

Inculpatul

a solicitat prin avocat schimbarea încadrării juridice din prevederile art. 215

alin. (2) - (4) cu art. 41 alin. (2) C. pen. în prevederile art. 84 alin. (1) pct.

2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a putut retine

încadrarea juridică propusă de apărare, dar a pus în discuție schimbarea

încadrării juridice în sensul reținerii unui concurs de infracțiuni între

faptele săvârșite în dauna celor trei societăți și reținerea a trei infracțiuni

prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen., o infracțiune prevăzută de art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a unei

infracțiuni prevăzută de art. 215 alin. (2) - (3) C. pen.

Față de

împrejurările de fapt descrise mai sus s-a apreciat că această încadrare

juridică este corectă, motiv pentru care a dispus, în temeiul art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice în sensul arătat mai sus, detaliind

considerentele avute în vedere privitor la fiecare infracțiune în parte.

Reținând

în ce privește raportul juridic

cu SC I.A.T. SRL că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune prevăzută

de art. 215 alin. (4) C. pen., constând în inducerea în eroare a părții civile

prin emiterea unui CEC în valoare de 356.816.370 lei vechi fără a avea provizia

necesară în cont a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În

ce privește emiterea celorlalte două file CEC către aceeași societate, dar în

condițiile în care partea civilă avea cunoștință de lipsa provizionului necesar

în cont, instanța s-a pronunțat că această faptă întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.

84 alin. (1) pct.

2 din Legea nr. 59/1934, faptă săvârșită în condițiile art. 41 alin. (2) C.

pen. și pentru care a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.

În ce

privește raportul juridic dintre SC S. SRL și SC S.S. SRL instanța, pe baza

concluziilor raportului de expertiză, a declarației inculpatului, a declarației

numitului I.L., a martorilor S.B., I.D.L. date în cursul urmăririi penale, cât

și a judecații, și-a formulat următorul punct de vedere. Între inculpat, în

calitate de administrator al SC S. SRL și I.L., în calitate de administrator a

SC S.S. SRL a intervenit o înțelegere, prin care inculpatul urma să participe

la închiderea unui circuit de compensare între mai multe societăți, metodologie

de stingere a obligațiilor de plată reciproce reglementată prin

H.G. nr. 685/199 și O.G. nr. 77/1999. Această ordonanță își

propunea inițierea unei modalități de stingere a obligațiilor de plată mai

vechi de 30 de zile prin compensarea datoriilor nerambursate la scadență ale

agenților economici la care statul era acționar și avea drept rațiune prevenirea

unor incapacități de plată.

O

condiție pentru a participa la un circuit de compensare în lanț era aceea ca

societățile participante să aibă creanțe scadente mai vechi de 30 zile la

aceeași societate. Urmarea înțelegerii dintre cei doi administratori,

societatea administrată de inculpatul U.C. a participat la un circuit de

compensare cu ajutorul căruia SC S.S.I. SRL urma să-si realizeze o creanță de 1

miliard la SC H. București.

Astfel,

deși inculpatul nu avea de executat o creanță față de societatea administrată

de Iacoboni Liviu, s-a creat un raport juridic prin emiterea unei facturi în

valoare de 1 miliard, cu titlu de „avans procurare marfă” cu data de 12 decembrie

2002, factură în baza căreia inculpatul a participat la închiderea circuitului

de compensare din ședința din aceeași dată, 12 decembrie 2002.

În

schimbul acestei facturi societatea administrată de I.L. a plătit cu ordinul de

compensare în valoare de 1 miliard.

Această

operațiune este înregistrată în contabilitatea SC S. SRL, iar raportul de

expertiză confirmă împrejurarea că suma de 1 miliard apare ca o datorie față de

partea civilă.

La

data de 20 decembrie 2001, societatea administrată de inculpat a emis o nouă

factură, prin care este stornată prima factură, context în care acel raport

contractual existent între cele două societăți dispare. Inculpatul a susținut ca

s-a obligat față de partea civilă să îi procure combustibil și întrucât aceasta

nu deținea autorizație pentru valorificarea acestuia nu a mai fost posibilă

executarea obligației și din acest motiv a dispus stornarea acestei facturi.

Partea civilă a arătat că inculpatul este cel care nu i-a pus la dispoziție marfa

promisă și din acest motiv este stornată acea factură.

Pe

de alta parte, la un interval scurt, societatea administrată de inculpat

participa în aceleași condiții la o altă ședință de compensare, prilej cu care

fără a se pune la dispoziție o factură, acesta este plătit cu două ordine de

compensare în valoare de 400 milioane unul și 600 milioane altul.

Aceste

operațiuni nu se regăsesc în contabilitatea SC S. SRL, dar în cuprinsul

dosarului de urmărire penală sunt evidențiate ordinele de compensare emise.

S-a

reținut că, urmare a emiterii ordinului de compensare, inculpatul avea

obligația să livreze marfa către societatea administrată de partea civilă,

marfă în valoare de 1 miliard. Odată cu stornarea facturii a dispărut această

obligație, dar se punea problema plății acelui ordin de compensare.

Potrivit

prevederilor H.G. nr. 685/199 și O.G. nr. 77/1999 societățile participante la

circuitul de compensare nu aveau dreptul ca sumele compensate să fie ulterior

decontate prin bancă ori schimbate contra numerar. Operațiunea de compensare

trebuia să fie doar o modalitate de stingere a creanțelor reciproce. Cu toate

acestea, potrivit depozițiilor martorilor

S.B., I.D.L. confirmate

de partea civilă I., această interdicție nu era respectată și erau frecvente

situațiile când se decontau total sau parțial prin bani.

În cauza

de față, deși practic nu ar fi avut o obligație de plată preexistentă, deși

ulterior, din motive neclare a anulat factura ce a stat la baza compensării,

inculpatul a înțeles să achite, să facă o plată către partea civilă cu fila

CEC.

Partea

civilă a susținut că, întrucât nu i-a pus la dispoziție marfa în termenul

stabilit și nu își mai putea onora contractele angajate cu privire la acea

marfă, i-a solicitat inculpatului să-i emită o fila CEC. La data de 27 ianuarie

2003 inculpatul a emis în favoarea părții civile fila CEC în valoare de 1

miliard.

Deși nu

exista un raport juridic efectiv între cele două părți, iar modalitatea de

emitere a filei CEC apare ca un mod de a transforma în lichidități ordinul de

compensare, instanța a reținut că s-a probat împrejurarea că în patrimoniul SC S.

SRL a intrat suma de 1 miliard lei, sumă care apare evidențiată și în

documentele contabile ale societății.

Partea

civilă a introdus acest CEC în circuitul bancar și aflând că a fost refuzat la

plată a purtat o discuție cu inculpatul, aducându-i la cunoștință că nu a fost

în măsură să beneficieze de suma de bani, întrucât nu are disponibil în cont,

iar societatea către care a girat acest instrument de plată l-a anunțat acest

lucru.

La data

de 28 ianuarie 2003, inculpatul a emis doua bilete la ordin, unul având

scadență la data de 31 ianuarie 2003 și celălalt la data 20 martie 2003.

Reprezentantul părții civile a precizat că în urma discuțiilor cu inculpatul a

înțeles că nu avea pe moment lichidități în cont, astfel nu a introdus în circuitul

bancar acel bilet la ordin cu scadența la data de 31 ianuarie 2003.

O dovadă

a faptului că au existat discuții între cele două societăți cu privire la

achitarea acestei obligații este împrejurarea că inculpatul a achitat cu ordin

de plată suma de 125 milioane, aspect evidențiat în contabilitatea societății,

dar și un înscris datat 03 martie 2003, denumit notă de negociere (fila 196

dosar prima instanță), încheiat între cele două părți, din care a rezultat că

inculpatul se obliga să achite părții civile debitul.

Instanța

a stabilit că acea înțelegere este o dovadă în plus că nu exista un raport

contractual preexistent între cele două societăți, dar întrucât în patrimoniul

părții civile s-a produs un prejudiciu prin fapta inculpatului, s-a apreciat că

se impune tragerea la răspunderea penală a acestuia.

În ce

privește încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat în dauna

părții civile instanța a reținut că fapta inculpatului de a emite la data de 27

ianuarie 2003 fila CEC în valoare de 1 miliard în favoarea părții civile SC

S.S.I. SRL, cunoscând că nu dispune de provizia necesară în

cont întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 alin.

(4) C. pen., faptă pentru care a fost condamnat inculpatul la 3 ani si 5 luni închisoare.

Instanța a reținut că intenția inculpatului de a induce în eroare pe partea

civilă prin emiterea filei CEC este dovedită în condițiile în care acesta a

beneficiat de ordinul de compensare emis și a înțeles să emită o filă CEC având

aceeași valoare, cunoscând că nu dispune de o asemenea sumă în cont.

În

ce privește emiterea celor doua bilete la ordin la data de 28 ianuarie 2003

instanța a reținut că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 215

alin. (3) C. pen., respectiv înșelăciune în convenții, întrucât alin. (4) al art