ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 318/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 752/PI din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Timiș s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în trei infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen., o infracțiune prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și o infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (2) - (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen.

cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. în dauna părții civile SC H. SRL. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) si (3) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. prin emiterea a două bilete la ordin în favoarea părții civile SC S.S.I. SRL, cunoscând că nu avea provizia necesară în cont. II. În baza art. 215 alin. (4) C. pen., a condamnat inculpatul U.C., fiul lui C. și al E., la: - 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin emiterea unei file CEC în valoare de 356.816.370 lei vechi în favoarea părții civile SC I.A.T. SRL fără a avea provizia necesară în cont.

În baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la: - 6 luni închisoare pentru infracțiunea de emitere de file CEC în favoarea părții civile SC I.A.T. SRL fără a avea provizia necesară în cont. III. În baza art. 215 alin. (4) C. pen. a condamnat inculpatul U.C. la: - 3 ani și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin emiterea unei file CEC în valoare de 100.000 lei (1 miliard lei vechi) în favoarea părții civile SC S.S.I. SRL fără a avea provizia necesară în cont. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a constatat că faptele sunt concurente, a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 5 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) si lit. c) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 06 martie 2003 și până la data de 09 iunie 2005. În temeiul art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea filelor din 01 iunie 2003, din 18 mai 2002, din 31 mai 2002, și a celor două bilete la ordin emise la data de 28 ianuarie 2003. A respins cererea părții civile SC S.S.I. SRL de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului. În temeiul art. 14 si art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ., a obligat inculpatul să achite în favoarea părții civile SC I.A.T.C.

SRL suma de 12.720 lei cu titlu de despăgubiri civile, respingându-se pretențiile față de partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ., a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL să achite în favoarea părții civile SC S.S.I. SRL suma de 100.000 lei (1 miliard lei vechi) cu titlu de despăgubiri civile. A respins în rest pretențiile civile solicitate de partea civila SC S.S.I. SRL. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SRL. A luat act că B.P. Sucursala Timișoara și R.B. (actualmente O.T.P. Sucursala Timișoara) nu s-au constituit părți civile.

A obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL să achite în favoarea statului 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre penală, prima instanță a reținut următoarele: Prin Decizia penală nr. 3594 din 09 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosar, a fost admis recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva Deciziei penale nr. 71 din 14 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, au fost casate decizia recurată și sentința penală nr. 789 din 06 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș, secția penală, și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Totodată, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat și punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a avut în vedere următoarele: Prin sentința penală nr. 789 din 6 octombrie 2004, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatul U.C. (fiul lui C. și al E.) la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod. S-a menținut starea de arest preventiv și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 6 martie 2003 la zi.

S-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 5 ani. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea filelor cec seriile din 01 iunie 2003; din 18 mai 2002; din 31 mai 2002; și două bilete la ordin emise de SC S. SRL, în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 20 martie 2003 și în valoare de 1.000.000.000 lei, emis la 28 ianuarie 2003, scadent la 31 ianuarie 2003. În baza art. 163 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC S.S.I. SRL pentru instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului. În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. și a art. 998 și art. 1000 alin. (3) C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL Timișoara, suma de 127.198.402 lei vechi către partea civilă SC I.A.T.C. SRL, iar în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, suma de 1.875.000.000 lei vechi și a dobânzilor legale, calculate pentru această din urmă sumă, începând cu data de 28 martie 2003, până la data achitării ei, către partea civilă SC S.S.I. SRL, respingând restul pretențiilor formulate de această parte civilă. S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SRL. S-a constatat că SC B.P. SA – Sucursala Timișoara și R.B. SA - Sucursala Timișoara nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 193 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească suma de 24.137.000 lei vechi, cheltuieli judiciare către partea civilă SC S.S.I. SRL. În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL, să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare. În baza aceluiași text de lege, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL, să plătească statului suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În cursul anului 2002, în timp ce îndeplinea funcția de administrator al SC S. SRL, inculpatul U.C.

s-a angajat într-un circuit de compensare a datoriilor prin ordine de compensare, tip R., împreună cu alte societăți comerciale. La data de 12 decembrie 2002, în urma ședinței de la Serviciul de Compensări al SC H. SA, s-a aprobat încheierea circuitului de compensare din grupa pentru suma de 1.000.000.000 lei vechi, SC S. SRL, primind prin virament bancar această sumă de bani, pentru care urma să livreze marfa corespunzătoare în termen de 45 zile către SC S.S.I. SRL, conform înțelegerii stabilite între administratorii celor două societăți comerciale. Pentru epuizarea operațiunilor menționate la aceeași dată, deși SC S. SRL a emis factura către SC S.S.I. SRL, în sumă de 1.000.000.000 lei vechi, ulterior, respectiv la 20 decembrie 2002, a emis o nouă factură de stornare a primei facturi.

Întrucât la împlinirea termenului de 45 zile, inculpatul U.C. nu dispunea de marfa promisă a emis fila cec pentru suma de 1.000.000.000 lei vechi către SC S.S.I. SRL, scadentă la 27 ianuarie 2003. Crezând că fila cec emisă de inculpat are acoperire în contul bancar al SC S. SRL deschis la B.T. - Sucursala Timișoara, administratorul SC S.S.I. SRL, I.L.D., a girat cu fila respectivă o datorie pe care o avea față de SC E. SRL. La rândul său, această din urmă societate comercială a girat cu aceiași filă cec datoria ce o avea față de SC V. SRL Brașov. Această din urmă societate comercială, introducând spre decontare fila cec în cauză, a primit refuz bancar pentru lipsă de disponibil în cont. Contactată fiind de I.L.D., inculpatul U.C.

i-a trimis acestuia în cont suma de 125.000.000 lei vechi, precizându-i că va transforma linia de credit de la B.T. la F. S.A., pentru a-i putea achita întreaga datorie pe care o avea față de SC S.S.I. SRL în sumă de 2.000.000.000 lei vechi. Pentru a-și spori credibilitatea, față de partenerul de afaceri, inculpatul a remis aceleiași societăți comerciale, două bilete la ordin în valoare de câte 1.000.000.000 lei fiecare, scadente la datele de 31 ianuarie 2003 și respectiv 20 martie 2003, care au fost refuzate însă la plată pe motivul lipsei de disponibil în cont, în atare situație SC S.S.I. SRL, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.875.000.000 lei. În luna decembrie 2002, administratorul SC H. SRL Timișoara, numitul P.D.

a solicitat R.B. SA - Sucursala Timișoara, acordarea unui credit în sumă de 700.000.000 lei, prezentând ca modalitate de plată, o filă cec emisă de SC S. SRL, administrată de inculpatul U.C. Apreciind că SC H. SRL se încadrează în normele de creditare, unitatea bancară a întocmit contractul de credit din 11 decembrie 2002, pentru care s-a prezentat ca modalitate de plată fila cec în valoare de 700.000.000 lei emisă de SC S. SRL, la 11 ianuarie 2003. Fila cec menționată a fost păstrată de R.B. SA, în vederea introducerii ei spre încasare, la data scadenței și recuperării creditului acordat SC H. SRL. La 23 decembrie 2003, SC H. SRL a încheiat al doilea contract de credit în sumă de 500.000.000 lei (contract din 23 decembrie 2002) de la aceiași unitate bancară, având ca modalitate de plată două file cec, în valoare de câte 250.000.000 lei fiecare, emise de SC S. SRL.

Ulterior, cele trei file cec, în valoare totală de 1.200.000.000 lei vechi, însoțite de borderourile completate de SC H. SRL au fost depuse spre încasare, însă au fost refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului în cont, situație în care R.B. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.192.168.529 lei în care au fost incluse și dobânzile aferente. În sarcina inculpatului U.C. s-a mai reținut că în cursul anului 2002, în calitate de administrator al SC A.G. SRL Timișoara, a achiziționat diferite cantități de combustibil tip M, în valoare totală de 1.771.642.827 lei de la SC I.A.T.C. SRL, pentru plata cărora a emis trei file cec (seria din 31 mai 2002, în valoare de 352.499.687 lei; seria din 01 iunie 2002, în valoare de 350.504.000 lei și seria din 18 mai 2002, în valoare de 356.816.378 lei) deși cunoștea că la acele date societatea comercială pe care o administra se afla în interdicție bancară.

Marfa astfel achiziționată de inculpatul U.C. a fost comercializată către SC A. SRL Timișoara, SC A.T. SRL Deva, partea civilă SC I.A.T.C. SRL primind în cursul aceluiași an, suma de 1.644.443.565 lei. Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia penală nr. 71/ A din 14 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul U.C. a solicitat în principal achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și întrucât faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, lipsind intenția de a induce în eroare creditorii, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Timișoara, întrucât faptele comise nu se încadrează în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la infracțiunea continuată.

Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul U.C. a formulat recurs, reiterând motivele de casare, prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen., invocate în apel, în sensul că în cauză se impunea, în principal achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în trei infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2) – (4) C. pen., aflate în concurs, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la infracțiunea continuată.

Totodată, s-a susținut că în cauză a fost comisă o gravă eroare de fapt, inculpatul fiind obligat la plata despăgubirilor civile deși nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu. Instanța de recurs a constatat că atât prima instanță, cât și instanța de apel, contrar prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol activ în desfășurarea procesului penal, în sensul că nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la faptele și împrejurările cauzei.

Instanța de recurs a observat că, deși infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului U.C., este o infracțiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, încadrarea juridică și deci implicit limitele pedepsei fiind condiționate de cuantumul pagubei produse, acest aspect esențial al cauzei nu a fost clarificat, cele două instanțe respingând, nejustificat cererile repetate prin care inculpatul solicita efectuarea unei expertize financiar-contabile. Instanța de control judiciar a mai constatat că prima instanță și instanța de apel nu au stabilit, de asemenea, relațiile comerciale dintre SC S. SRL și SC A.G.

SRL, al căror administrator a fost inculpatul U.C., pe de o parte și părțile civile SC I.A.T.C. SRL, SC H. SRL și SC S.S.I. SRL pe de altă parte, din cuprinsul actelor contabile invocate de inculpat în apărare, rezultând că aceștia aveau datorii reciproce, că acestea s-au stins în cea mai mare parte prin plata sumelor datorate cu unele întârzieri ori prin compensări în lanț, acceptate de reprezentanții societății comerciale menționate. Instanța de recurs a reținut că nu s-a stabilit cu certitudine nici dacă filele cec și biletele la ordin emise de inculpat au un corespondent real, rezultate dintr-o relație comercială încheiată între părți și nici dacă la data emiterii lor inculpatul avea de încasat de la debitorii săi sumele de bani necesare pentru plata datoriilor față de părțile civile, împrejurări absolut necesare pentru a se putea aprecia asupra intenției cu care acesta a acționat în momentul comiterii faptelor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că verificarea acestor aspecte se impune cu atât mai mult cu cât cele două bănci, care au finanțat afacerile dintre părți, respectiv B.P. SA și R.B. SA au comunicat atât organelor de urmărire penală, cât și instanței de judecată că nu se consideră „înșelate”, motiv pentru care nu se constituie părți civile în cauză. De altfel, reprezentanții SC S.S.I. SRL și SC I.A.T.C. SRL au depus plângeri penale împotriva inculpatului, constituindu-se părți civile numai după aceste comunicări adresate de cele două bănci, organelor de urmărire penală.

În acest context, instanța de recurs a apreciat că se impune completarea probatoriului pentru a se clarifica dacă inculpatul a comis faptele la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții delictuoase, așa cum cer dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză fiind vorba de mai multe persoane juridice prejudiciate, în cadrul unor raporturi comerciale de natură diferită. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 11 iulie 2005 sub număr unic de dosar, pentru rejudecare. În rejudecare, instanța s-a conformat recomandărilor instanței de recurs, în sensul că s-a dispus efectuarea unei expertize contabile. De asemenea, față de intervalul mare de timp care s-a scurs de la momentul pronunțării primei sentințe a considerat oportună reaudierea unora din martorii audiați în primul ciclu procesual în vederea lămuririi unor împrejurări de fapt considerate a fi utile.

Instanța a redat mai întâi elementele avute în vedere în actul de acuzare. Prin rechizitoriul nr. 299/P/2003 din data de 16 mai 2003 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a fost trimis în judecată inculpatul U.C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia, în fapt, următoarele: Inculpatul U.C. este administrator al SC S. SRL Timișoara, având ca principal obiect de activitate comerțul cu produse petroliere. În data de 31 ianuarie 2003, organele de poliție din cadrul Biroului Poliției Economico-Financiare s-au sesizat din oficiu despre faptul că SC S. SRL a emis, prin reprezentantul său, inculpatul U.C., mai multe CEC-uri și bilete la ordin către diferiți parteneri de afaceri, având reprezentarea că nu are provizia necesară în contul bancar deschis la B.T.

- Sucursala Timișoara. S-a reținut că la sfârșitul anului 2002, numitul I.L.D. l-a contactat pe inculpatul U.C. în vederea intermedierii unei relații comerciale cu o societate ce avea datorii la Renel pentru ca pe calea compensării datoriilor să-și realizeze o creanță la SC H. SA București - Sucursala Râul Mare Retezat. S-a stabilit faptul că SC S.S.I. SRL, al cărei administrator era I.L.D., se afla într-un circuit de compensare (prin ordine de compensare) în care erau angrenate și alte societăți comerciale - printre care și SC S. SRL administrată de inculpatul U.C. Pe cale de consecință, s-a creat o relație comercială pentru a se putea participa la ședința de compensare a datoriilor, SC S. SRL închizând practic acest circuit de compensare.

În data de 12 decembrie 2002, în urma ședinței de la Serviciul de Compensări a SC H. SA s-a aprobat „închiderea circuitului de compensare din grupa pentru suma de 1.000.000.000 lei, SC S. SRL primind prin virament bancar suma mai sus-menționată, urmând ca în termen de 45 zile să livreze marfă (conform înțelegerii prestabilite între cei doi administratori) către SC S.S.I. SRL. S-a menționat că până la epuizarea celor 45 de zile, a intervenit un al doilea ordin de compensare, tot pentru suma de 1.000.000.000 lei. Pentru aceste operațiuni, la 12 decembrie 2002 s-a emis factura din partea SC S. SRL către SC S.S.I. SRL, în sumă de 1.000.000.000 lei pentru ca la 20 decembrie 2002 să se emită o nouă factură de stornare.

La termenul scadent al celor 45 zile, deoarece inculpatul U.C. nu dispunea de marfa promisă spre livrare a emis fila CEC pentru suma de 1.000.000.000 lei către SC S.S.I. SRL, scadentă la 27 ianuarie 2003. Partea vătămată I.L.D., având reprezentarea și convingerea că fila CEC în cauză are acoperire în provizia necesară din contul bancar al SC S. SRL deschis la B.T. - Sucursala Timișoara a girat cu fila CEC respectivă către SC E. SRL (societate la care este asociat) și care, la rându-i, a girat-o mai departe către SC W. SRL Brașov. Această din urmă societate, introducând spre decontare fila CEC în cauză, a primit refuzul bancar pe motiv de lipsă totală de disponibil. Contactat fiind de numitul I.L.D., inculpatul U.C.

i-a trimis prin cont suma de 125.000.000 lei, precizându-i totodată că va transfera linia de credit de la B.T. la F. SA pentru a-i putea achita diferența până la 2.000.000.000 lei. Mai mult, pentru a-și spori credibilitatea în fața partenerului de afaceri, inculpatul U.C. a remis către SC S.S.I. SRL două bilete la ordin, la data de 28 ianuarie 2003, ambele în valoare de 1.000.000.000 lei fiecare, din care unul scadent la 31 ianuarie 2003, iar celălalt la 20 martie 2003. Ambele bilete la ordin au fost refuzate la plată pe motivul lipsei de disponibil din cont, fapt care vădea intenția frauduloasă a inculpatului U.C. În atare situație, SC S.S.I. SRL, prin administratorul său I.L.D., a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1.875.000.000 lei.

S-a mai arătat în rechizitoriu că în luna decembrie 2002 s-a prezentat la sediul R.B. SA - Sucursala Timișoara, numitul P.D., în calitate de administrator al SC H. SRL Timișoara, în vederea contractării unui credit, respectivul remițând ca modalități de plată sigure cecuri emise de SC S. SRL, administrată de inculpatul U.C. În acest sens a fost prezentată spre analiză situația financiară a SC H. SRL, prilej cu care s-a stabilit că societatea se încadrează în normele de creditare ale băncii. Pe cale de consecință, a fost întocmit contractul de credit din 11 decembrie 2002, pentru care s-a prezentat ca și modalitate de plată un CEC în valoare de 700.000.000 lei emis de SC S. SRL la 11 ianuarie 2003, fila CEC fiind semnată și stampilată de inculpatul U.C.

Respectiva filă CEC a fost păstrată de R.B. SA în vederea introducerii ei spre încasare la data scadenței și recuperării creditului acordat SC H. SRL. Totodată, a fost contractat și un al doilea credit, contractul de credit din 23 decembrie 2002 în valoare de 500.000.000 lei, fiind plătit cu două file CEC emise de SC S. SRL, fiecare în sumă de 250.000.000 lei, la datele de 20 ianuarie 2003 și 23 ianuarie 2003, semnate și stampilate de inculpatul U.C. Respectivele file CEC au rămas la bancă pentru introducerea la data scadenței pentru decontare în vederea rambursării creditului acordat. Ulterior cele trei file CEC, în valoare totală de 1.200.000.000 lei, însoțite de borderourile completate de SC H. SRL, au fost depuse spre încasare, fiind refuzate la plată pe motivul lipsei disponibilului din cont.

Prin urmare, la scadență SC H. SRL nu a putut rambursa cele două credite și dobânzile aferente, neavând reprezentarea lipsei provizionului din contul bancar al SC S. SRL, motiv pentru care R.B. a fost prejudiciată cu suma de 1.192.168.529 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză. S-a mai arătat că numitul P.D., administratorul SC H. SRL, a formulat plângere împotriva inculpatului U.C., acesta precizând că filele CEC eliberate în cauză reprezentau o certitudine că plățile sumelor scontate se vor face, respectivele instrumente de plată în fața R.B. reprezentând modalități ferme de plată de natură a convinge partenerul de afaceri.

Inculpatul U.C., în apărare, a arătat că, în perioada 24 decembrie 2002 - 07 ianuarie 2003, nu s-au efectuat operațiuni bancare, astfel că planul de afaceri prezentat conducerii R.B., însoțit de documentele primite de la SC S. SRL, de către P.D., din care rezultă calitatea de importator-comerciant autorizat de carburanți al SC S. SRL, nu s-a materializat, cu toate că importul de carburanți a fost categoric și nu s-a pus problema riscului. Faptul că, după acordarea liberului de vamă a combustibilului achiziționat de inculpatul U.C., la 24 ianuarie 2003, potențialii clienți pentru cumpărarea mărfii n-au mai fost interesați, nu-l absolvă pe acesta de răspundere penală, câtă vreme modalitatea de plată (prin file CEC fără acoperire bancară) fost de natură să inducă în eroare partenerul de afaceri.

S-a mai arătat că la data de 07 martie 2003, SC I.A.T.C. SRL din comuna Marca jud. Sălaj, prin reprezentantul său P.I., a formulat plângere penală împotriva inculpatului U.C., administrator al SC A.G. SRL Timișoara, sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., arătându-se că în cursul anului 2002 SC A.G. SRL a achiziționat combustibil tip M de la SC I.A.T.C. SRL în valoarea totală de 1.771.642.827 lei. Potrivit înțelegerii prestabilite, inculpatul U.C. comanda telefonic carburantul, iar după recepția mărfii, emitea fila CEC, o completa și o semna, după care o înmâna martorului Z.I. (șofer), cel care a efectuat toate transporturile. Astfel, au fost emise filele CEC, la 31 mai 2002 în valoare de 352.499.687 lei, seria la 01 iunie 2002 în valoare de 350.504.000 lei și seria la 18mai 2002 în valoare de 356.816.378 lei, cu toate că SC A.G.

SRL se afla în perioada de interdicție bancară. Aceasta denotă faptul că inculpatul U.C. a avut reprezentarea că nu dispune de provizia necesară în cont și că a comis cu intenție frauduloasă fapta de înșelăciune în dauna părții vătămate SC I.A.T.C. SRL. Marfa astfel achiziționată de către inculpatul U.C. a fost comercializată către SC A. SRL Timișoara și SC A.T. SRL Deva, iar din totalul de 1.771.642.207 lei vechi, ulterior în cursul anului 2002, după îndelungi insistențe din partea vătămate, s-a reușit recuperarea sumei de 1.644.443.565 lei, SC I.A.T.C. SRL având în continuare pretenții civile în sumă de 127.198.462 lei, prejudiciul rămas nerecuperat. Inculpatul U.C., în depozițiile sale, a arătat că întârzierile s-au datorat faptului că nu a încasat bani de la furnizori, însă a recunoscut că a semnat, completat și ștampilat filele CEC în cauză, deși știa că nu dispune, la data emiterii lor, de provizia necesară în contul bancar.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului U.C. care, în perioada mai 2002 - ianuarie 2003, în calitate de administrator al SC S. SRL și SC A.G. SRL, în virtutea unor relații comerciale cu SC S.S.I. SRL, R.B. SA și SC I.A.T.C. SRL, a emis în mod repetat în baza aceleiași rezoluții infracționale, pentru achitarea unor datorii, 7 file CEC și două bilete la ordin, având reprezentarea că nu dispune de provizia necesară în contul bancar, fapt care a condus la prejudicierea părților vătămate mai sus menționate cu suma totală de 3.194.366.991 lei vechi, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expert contabil B.P.E. au fost analizate de instanța de rejudecare prin coroborare cu declarațiile inculpatului și a martorilor astfel încât s-a ajuns la următoarea concluzie în ce privește împrejurările de fapt. În ce privește raporturile comerciale dintre cele trei societăți părți civile, expertul a evidențiat următoarele aspecte. 1. Inculpatul este acuzat pentru emiterea, în calitatea de administrator a SC A.G. SRL Timișoara a 3 file CEC fără a avea provizia necesară în cont, în favoarea părții civile SC I.A.T.C. SRL a cărei administrator este numitul P.I.

Expertul confirmă împrejurarea că au fost emise filele CEC la data de 18 mai 2002, fila CEC la data de 31 mai 2005 si fila la data de 01 iunie 2002, toate pentru suma totală de 1.059.820.065 lei în condițiile în care din fișa contului furnizori a părții civile rezultă că acesta a furnizat societății administrate de inculpat combustibil de tip M în valoare totală de 1.771.647.827 lei cu mai multe facturi fiscale înregistrate cronologic în fișa contului. S-a mai constatat că din totalul acestei datorii la sfârșitul lunii decembrie 2002 SC I.A.T.C. SRL Sălaj mai avea de recuperat de la societatea administrată de inculpat suma de127.198,462 lei datorie ce a rămas neachitată și la finele lunii noiembrie.

În ce privește cele trei CEC-uri emise expertul confirma că la data de 31 mai 2002 societatea administrată de inculpat avea de încasat suma totală de 8.630.075.045 lei și avea de achitat suma de 8.662.728.826 lei, deci raportul între sume este sensibil echilibrat în luna mai 2002, când au fost emise aceste file CEC. Acest lucru este confirmat și de faptul că, odată introdusă în bancă fila CEC emisă la data de 18 mai 2002 aceasta a fost refuzată la plată doar parțial, ceea ce conduce la concluzia ca la momentul emiterii filei CEC în contul societății administrate de inculpat existau lichidități, dar operațiunile efectuate la un interval scurt au condus la golirea acestuia. 2. În ce privește relația comercială dintre SC S. SRL, administrată de inculpat și SC S.S.

SRL Timișoara administrată de I.L., expertul confirma că a fost emisă o filă CEC la data de 27 ianuarie 2003 în valoare de 1 miliard și două bilete la ordin, scadente la data de 31 ianuarie 2003 și 20 martie 2003, având înscrise aceeași valoare. Expertul confirma că între cele două societăți s-a creat un raport comercial prin participarea la un circuit de compensare, care a adus în patrimoniul societății administrată de inculpat suma de 1 miliard. Operațiunea de compensare este înregistrată de SC S. SRL în registru jurnal auxiliar pe data de 05 decembrie 2002. Mai arată că la data de 12 decembrie 2002, respectiv 20 decembrie 2002 și 23 ianuarie 2003 au fost emise de către SC S. SRL trei facturi pro forma pentru avans procurare marfa, facturi care au făcut obiectul circuitelor de compensare energie electrică.

Facturile fiscale emise la data de 12 decembrie 2002 sunt stornate prin factura fiscala emisă de S. SRL la data de 20 decembrie 2002. Este confirmat de expertul contabil că la data de 31 decembrie 2002 SC S. SRL este înregistrat în contabilitate cu o datorie de 1 miliard față de partea civilă SC S.S.I. SRL. De asemeni, s-a confirmat de către expertul contabil că această datorie a rezultat din acel circuit de compensare, iar potrivit H.G. nr. 685/199 și O.G. nr. 77/199 societățile participante la circuitul de compensare nu aveau dreptul ca sumele compensate să fie ulterior decontate prin bancă ori schimbate contra numerar.

Din concluziile expertului instanța nu și-a putut forma părerea cu privirea la preexistența unui raport contractual anterior derulării operațiunilor de compensare între cele două societăți, context în care instanța a reținut afirmațiile inculpatului confirmate și de administratorului societății S. din care rezultă că inițiativa participării societății administrată de inculpat la acel circuit de compensare aparține numitului I.L. Declarația inculpatului este contradictorie față de a acestui martor cu privire la motivația avută în vedere de cei doi. Astfel inculpatul a relatat că I.L. i-a propus participarea la acest circuit de compensare, deși nu avea creanțe de energie de recuperat cu scopul de a produce lichidități și i-a furnizat și modalitatea tehnică de a face acest lucru, respectiv prin emiterea unor facturi proforme pentru avans procurare marfă, care ulterior să fie stornate și astfel să fie anulat raportul contractul între ei, în timp ce numitul I.L.

afirma că acesta a intenționat să deruleze o afacere cu petrol cu ajutorul societății administrate de inculpat, care s-a obligat să îi pună la dispoziție marfa, iar cei doi au stabilit ca modalitate de plată aceasta prin ordine de compensare. Din concluziile expertului s-a reținut că nu s-au derulat alte raporturi comerciale între părți, dar la data de 31 decembrie 2002 societatea administrată de inculpat înregistra în contabilitatea firmei o datorie de 1 miliard față de societatea numitului Iacoboni, suma rezultată din ordinul de compensare urmare a ședinței de compensare din data de 12 decembrie 2002. La data de 27 ianuarie 2003 inculpatul a emis în favoarea părții civile fila CEC în valoare de 1 miliard.

Administratorul părții civile girează cu fila respectivă în favoarea SC E. SRL, firmă a cărei administrator este tot partea civilă, care la rândul ei o girează în favoarea SC V. SRL Brașov, care o introduce spre decontare la B.T. și astfel s-a constatat că este refuzată la plată, întrucât clientul se afla în interdicție bancară.

Expertul confirma că ulterior acestui moment, respectiv la data de 28 ianuarie 2003, inculpatul a emis în favoarea aceleiași societăți două bilete la ordin în valoare de 1 miliard fiecare, dar cu scadențe diferite, respectiv unul cu scadența la data de 31 ianuarie 2003, iar altul cu scadența la data de 20 martie 2003. Expertul afirma că cele doua bilete la ordin au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil, dar din examinarea acestor formulare aflate la dosarul de urmărire penală, filele 298-299, rezultă că biletul la ordin având scadența la data de 31 ianuarie 2003 nu a fost introdus în bancă, întrucât pe verso-ul acestuia nu apare nici o specificație.

Acest lucru este confirmat și de I.L., care afirma că a avut mai multe discuții cu inculpatul, l-a avertizat pe acesta că urmare a introducerii filei CEC în bancă s-a demonstrat că societatea administrată de el nu are provizia necesară în cont, iar urmare a acestor discuții inculpatul i-a oferit cele două bilete la ordin pentru aceeași sumă, probabil în ideea că conturile vor fi alimentate. I. a declarat ca nu a introdus în bancă primul bilet la ordin, dar ulterior s-a convins de faptul că firma administrată de inculpat nu va fi în măsură să onoreze plata și a hotărât să introducă în circuitul bancar acel instrument de plată. Expertul confirma că la data de 04 februarie 2003 SC S. SRL a achitat către SC S.S.I.

prin ordinul de plata din data de 04 februarie 2003 suma de 125.000.000 lei, operațiune care este evidențiată în contabilitatea societății administrată de inculpat. 3. În ce privește raporturile comerciale dintre SC S. SRL administrată de inculpat și SC H. SRL administrată de P.D. s-a reținut că inculpatul a emis în favoarea acestei societăți un număr de 3 file CEC în sumă totală de 1.200.000.000,00 lei, respectiv fila CEC emisă la data de 11 ianuarie 2003 în valoare de 700.000.000,00 lei, fila CEC emisă la data de 22 ianuarie 2003 în suma de 250.000.000,00 și fila CEC emisă la data de 23 ianuarie 2003 în sumă de 250.000.000,00 lei. Expertul a stabilit că aceste file CEC în valoare de 1.200.000.000,00 lei au fost emise în corelare cu factura fiscală emisă la data de 16 decembrie 2002 în sumă totală de 1.099.560,00 lei, reprezentând avans procurare combustibil.

De asemeni, expertul a confirmat că partea civilă P.D. a contractat de la R.B. Sucursala Timișoara două contracte de credit respectiv din 11 decembrie 2002, în valoare de 700.000.000 lei respectiv din 23 decembrie 2002 în valoare de 500.000.000 lei, garantând cu cele trei file CEC emise de inculpat. Atât inculpatul cât și administratorul părții civile P.D. a arătat că inițiativa contractării creditelor de la R.B. avea la bază dorința ambelor societăți de a iniția o afacere împreună și întrucât nici una nu dispune de sumele de bani necesare desfășurării acestei afaceri au decis ca SC H. SRL să obțină o linie de credit, CEC-urile emise urmând să constituie o garanție a rambursării ratelor pentru banca finanțatoare.

La scadență, unitatea financiară de mai sus a introdus filele CEC în vederea încasării, astfel s-a constat că societatea administrată de inculpat nu avea provizia necesară în cont. Expertul a confirmat că întreaga creanță contractată de partea civilă a fost cesionată în favoarea B.P. SA (contract cesiune creanță fila 77 dosar urmărire penală), iar prin adresa indicată în raportul de expertiză și existentă și în dosarul cauzei, această unitate bancară a precizat că nu se constituie parte civilă, întrucât creanța a fost achitată de inculpat. De asemenea R.B. SA, actualmente O.B. - Sucursala Timișoara a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, întrucât în patrimoniul său nu s-a produs un prejudiciu prin fapta inculpatului.

În ce privește raportul juridic cu SC I.A.T. SRL, inculpatul s-a apărat prin aceea că societatea administrată de el derula de mai mult timp raporturi comerciale cu această din urmă societate, iar filele CEC au fost emise ca și garanție. Pe de altă parte, a mai arătat că obligația de plată a fost achitată parțial prin file CEC și apoi achitată prin alte mijloace de plată. Administratorul părții civile, martorul P.I., în declarația dată la fila 86, confirmă împrejurarea că inculpatul a făcut o plată parțială și că îi datorează în prezent doar suma de 127 milioane lei vechi, precum și împrejurarea că ulterior depunerii în bancă a filei CEC emisă la data de 18 mai 2002 a avut mai multe discuții cu inculpatul, care i-a promis că va alimenta contul, întrucât urmează să primească bani de la furnizorii săi și întrucât acest lucru nu s-a petrecut, ulterior a introdus în bancă și celelalte file CEC.

Martorul a mai confirmat împrejurarea indicată și de inculpat, că ulterior introducerii filei CEC, în urma discuției cu inculpatul, a formulat o cerere pentru retragerea acestui instrument de plată din circuitul bancar, dar cererea sa nu a fost onorată de unitatea bancară. Din declarația inculpatului coroborată cu declarația acestui martor și concluziile raportului de expertiză care confirmă existența acestei datorii și a emiterii CEC-urilor, instanța și-a formulat părerea că inculpatul, în calitate de administrator al SC A.G. SRL, a emis trei file CEC în favoarea părții civile, respectiv cele evidențiate mai sus, având cunoștință că nu are sau nu are în totalitate provizia necesară în cont.

Prin raportul de expertiză s-a evidențiat că societatea administrată de inculpat avea la momentul emiterii CEC-urilor suma de bani care era de natură să onoreze obligația de plată, dar acest lucru nu poate conduce la înlăturarea vinovăției inculpatului în condițiile în care l-a emiterea unui instrument de plată el trebuia să dea dovadă de diligență și să se asigure că sumele de bani necesare acoperirii CEC-ului nu vor fi retrase.

Nu s-a putut reține însă inducerea în eroare a părții civile cu privire la toate cele trei instrumente de plată, întrucât s-a făcut dovada că doar prima dintre cele trei file CEC a fost introdusă de partea civilă în circuitul bancar fără a cunoaște realitatea financiară a contului societății administrate de inculpat, ulterior acesta confirmând că a introdus celelalte două file CEC după o prealabilă discuție cu inculpatul în care a confirmat împrejurarea că nu dispune de lichidități, dar are speranța că va recupera la rândul său alte creanțe. Având în vedere aceste considerente instanța a reținut că, privitor la această societate inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei singure infracțiuni de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen.

prin emiterea filei CEC în valoare de 356.816.370 lei vechi în favoarea părții civile SC I.A.T. SRL fără a avea provizia necesară în cont și a unei infracțiuni prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., privitoare la celelalte două CEC-uri. Instanța a considerat că nu poate fi reținută o unitate infracțională între aceste fapte săvârșite de inculpat în calitate de administrator al SC A.G. SRL și celelalte fapte săvârșite de inculpat în calitate de administrator al SC S. SRL, astfel cum este reținut în actul de acuzare. La stabilirea acestei situații instanța a avut în vedere că emiterea filelor CEC s-a petrecut în luna mai 2002, respectiv la un interval de timp mai mare față de celelalte infracțiuni.

De asemenea, s-a avut în vedere împrejurarea recunoscută de ambii administratori ai celor două societăți că raporturile comerciale dintre cele două societăți s-au derulat și anterior acestei perioade, că potrivit afirmațiilor inculpatului, acesta e emis față de societatea părții civile un număr mai mare de file CEC, respectiv 7 dintre care doar acestea din urmă nu au fost onorate, ceea ce formează concluzia că poziția subiectivă a inculpatului nu a fost una calificată, având la bază inițiativa de a emite CEC-uri fără acoperire pentru a induce în eroare pe partea civilă și ulterior pe alte părți civile ci, în ceea ce privește această faptă, intenția a fost caracterizată prin dorința de a crea convingerea părții civile că își va onora această din urmă obligație, iar împrejurarea că CEC-ul a fost onorat parțial a confirmat această ipoteză respectiv că provizia avută în cont s-a epuizat concomitent cu emiterea filei CEC.

Instanța nu a reținut apărarea inculpatului, constând în aceea că CEC-urile au fost emise ca instrumente de garantare a obligației. Prin actul de acuzare inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni unice de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că, prin cumularea prejudiciilor produse celor trei societăți s-a produs un prejudiciu total de 3.194.366.991 lei, ceea ce a conferit faptei caracterul de infracțiune cu consecințe deosebit de grave. Inculpatul a solicitat prin avocat schimbarea încadrării juridice din prevederile art. 215 alin. (2) - (4) cu art. 41 alin. (2) C. pen. în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

a putut retine încadrarea juridică propusă de apărare, dar a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii unui concurs de infracțiuni între faptele săvârșite în dauna celor trei societăți și reținerea a trei infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen., o infracțiune prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a unei infracțiuni prevăzută de art. 215 alin. (2) - (3) C. pen. Față de împrejurările de fapt descrise mai sus s-a apreciat că această încadrare juridică este corectă, motiv pentru care a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în sensul arătat mai sus, detaliind considerentele avute în vedere privitor la fiecare infracțiune în parte.

Reținând în ce privește raportul juridic cu SC I.A.T. SRL că inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., constând în inducerea în eroare a părții civile prin emiterea unui CEC în valoare de 356.816.370 lei vechi fără a avea provizia necesară în cont a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 3 ani închisoare. În ce privește emiterea celorlalte două file CEC către aceeași societate, dar în condițiile în care partea civilă avea cunoștință de lipsa provizionului necesar în cont, instanța s-a pronunțat că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, faptă săvârșită în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

și pentru care a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare. În ce privește raportul juridic dintre SC S. SRL și SC S.S. SRL instanța, pe baza concluziilor raportului de expertiză, a declarației inculpatului, a declarației numitului I.L., a martorilor S.B., I.D.L. date în cursul urmăririi penale, cât și a judecații, și-a formulat următorul punct de vedere. Între inculpat, în calitate de administrator al SC S. SRL și I.L., în calitate de administrator a SC S.S. SRL a intervenit o înțelegere, prin care inculpatul urma să participe la închiderea unui circuit de compensare între mai multe societăți, metodologie de stingere a obligațiilor de plată reciproce reglementată prin H.G. nr. 685/199 și O.G.

nr. 77/1999. Această ordonanță își propunea inițierea unei modalități de stingere a obligațiilor de plată mai vechi de 30 de zile prin compensarea datoriilor nerambursate la scadență ale agenților economici la care statul era acționar și avea drept rațiune prevenirea unor incapacități de plată. O condiție pentru a participa la un circuit de compensare în lanț era aceea ca societățile participante să aibă creanțe scadente mai vechi de 30 zile la aceeași societate. Urmarea înțelegerii dintre cei doi administratori, societatea administrată de inculpatul U.C. a participat la un circuit de compensare cu ajutorul căruia SC S.S.I. SRL urma să-si realizeze o creanță de 1 miliard la SC H. București.

Astfel, deși inculpatul nu avea de executat o creanță față de societatea administrată de Iacoboni Liviu, s-a creat un raport juridic prin emiterea unei facturi în valoare de 1 miliard, cu titlu de „avans procurare marfă” cu data de 12 decembrie 2002, factură în baza căreia inculpatul a participat la închiderea circuitului de compensare din ședința din aceeași dată, 12 decembrie 2002. În schimbul acestei facturi societatea administrată de I.L. a plătit cu ordinul de compensare în valoare de 1 miliard. Această operațiune este înregistrată în contabilitatea SC S. SRL, iar raportul de expertiză confirmă împrejurarea că suma de 1 miliard apare ca o datorie față de partea civilă. La data de 20 decembrie 2001, societatea administrată de inculpat a emis o nouă factură, prin care este stornată prima factură, context în care acel raport contractual existent între cele două societăți dispare.

Inculpatul a susținut ca s-a obligat față de partea civilă să îi procure combustibil și întrucât aceasta nu deținea autorizație pentru valorificarea acestuia nu a mai fost posibilă executarea obligației și din acest motiv a dispus stornarea acestei facturi. Partea civilă a arătat că inculpatul este cel care nu i-a pus la dispoziție marfa promisă și din acest motiv este stornată acea factură. Pe de alta parte, la un interval scurt, societatea administrată de inculpat participa în aceleași condiții la o altă ședință de compensare, prilej cu care fără a se pune la dispoziție o factură, acesta este plătit cu două ordine de compensare în valoare de 400 milioane unul și 600 milioane altul. Aceste operațiuni nu se regăsesc în contabilitatea SC S. SRL, dar în cuprinsul dosarului de urmărire penală sunt evidențiate ordinele de compensare emise.

S-a reținut că, urmare a emiterii ordinului de compensare, inculpatul avea obligația să livreze marfa către societatea administrată de partea civilă, marfă în valoare de 1 miliard. Odată cu stornarea facturii a dispărut această obligație, dar se punea problema plății acelui ordin de compensare. Potrivit prevederilor H.G. nr. 685/199 și O.G. nr. 77/1999 societățile participante la circuitul de compensare nu aveau dreptul ca sumele compensate să fie ulterior decontate prin bancă ori schimbate contra numerar. Operațiunea de compensare trebuia să fie doar o modalitate de stingere a creanțelor reciproce. Cu toate acestea, potrivit depozițiilor martorilor S.B., I.D.L. confirmate de partea civilă I., această interdicție nu era respectată și erau frecvente situațiile când se decontau total sau parțial prin bani.

În cauza de față, deși practic nu ar fi avut o obligație de plată preexistentă, deși ulterior, din motive neclare a anulat factura ce a stat la baza compensării, inculpatul a înțeles să achite, să facă o plată către partea civilă cu fila CEC. Partea civilă a susținut că, întrucât nu i-a pus la dispoziție marfa în termenul stabilit și nu își mai putea onora contractele angajate cu privire la acea marfă, i-a solicitat inculpatului să-i emită o fila CEC. La data de 27 ianuarie 2003 inculpatul a emis în favoarea părții civile fila CEC în valoare de 1 miliard. Deși nu exista un raport juridic efectiv între cele două părți, iar modalitatea de emitere a filei CEC apare ca un mod de a transforma în lichidități ordinul de compensare, instanța a reținut că s-a probat împrejurarea că în patrimoniul SC S. SRL a intrat suma de 1 miliard lei, sumă care apare evidențiată și în documentele contabile ale societății.

Partea civilă a introdus acest CEC în circuitul bancar și aflând că a fost refuzat la plată a purtat o discuție cu inculpatul, aducându-i la cunoștință că nu a fost în măsură să beneficieze de suma de bani, întrucât nu are disponibil în cont, iar societatea către care a girat acest instrument de plată l-a anunțat acest lucru.

La data de 28 ianuarie 2003, inculpatul a emis doua bilete la ordin, unul având scadență la data de 31 ianuarie 2003 și celălalt la data 20 martie 2003. Reprezentantul părții civile a precizat că în urma discuțiilor cu inculpatul a înțeles că nu avea pe moment lichidități în cont, astfel nu a introdus în circuitul bancar acel bilet la ordin cu scadența la data de 31 ianuarie 2003. O dovadă a faptului că au existat discuții între cele două societăți cu privire la achitarea acestei obligații este împrejurarea că inculpatul a achitat cu ordin de plată suma de 125 milioane, aspect evidențiat în contabilitatea societății, dar și un înscris datat 03 martie 2003, denumit notă de negociere (fila 196 dosar prima instanță), încheiat între cele două părți, din care a rezultat că inculpatul se obliga să achite părții civile debitul.

Instanța a stabilit că acea înțelegere este o dovadă în plus că nu exista un raport contractual preexistent între cele două societăți, dar întrucât în patrimoniul părții civile s-a produs un prejudiciu prin fapta inculpatului, s-a apreciat că se impune tragerea la răspunderea penală a acestuia. În ce privește încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat în dauna părții civile instanța a reținut că fapta inculpatului de a emite la data de 27 ianuarie 2003 fila CEC în valoare de 1 miliard în favoarea părții civile SC S.S.I. SRL, cunoscând că nu dispune de provizia necesară în cont întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., faptă pentru care a fost condamnat inculpatul la 3 ani si 5 luni închisoare.

Instanța a reținut că intenția inculpatului de a induce în eroare pe partea civilă prin emiterea filei CEC este dovedită în condițiile în care acesta a beneficiat de ordinul de compensare emis și a înțeles să emită o filă CEC având aceeași valoare, cunoscând că nu dispune de o asemenea sumă în cont. În ce privește emiterea celor doua bilete la ordin la data de 28 ianuarie 2003 instanța a reținut că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., respectiv înșelăciune în convenții, întrucât alin. (4) al art