ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3328/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3328/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 227/PI din 19 mai

2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3725.1/30/2009, în baza

art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C.

proc. pen. a fost încetat procesul penal față de inculpatul Z.S., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 13 C. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C.

pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost

achitat inculpatul Z.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 13 C.

pen. raportat la art. 146 C. pen. și art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată

încadrarea juridică reținută în rechizitoriu în privința infracțiunii de

înșelăciune săvârșită în dauna statului, în sensul înlăturării agravantei

prevăzută de art. 215 alin. (5) (consecințe deosebit de grave).

În baza art. 215

alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat

inculpatul Z.S. la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6(șase) luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (în dauna statului

român).

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei

închisorii.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 07

februarie 2008 până în data de 09 iulie 2008 inclusiv.

S-a constatat că

mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 376/1999 din 10 martie 2000 al

Tribunalului Timiș a fost anulat prin Decizia penală nr. 1.317 din 09 aprilie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a dispus emiterea

unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru executarea pedepsei

de 3 ani și 6 luni închisoare dispusă prin prezenta sentință.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat

inculpatul Z.S. la plata sumei de 6.600.705 RON precum și a creanțelor

accesorii (dobânzi, penalități, majorări) calculate de la data de 16 iunie 1998

și până la achitarea efectivă, către partea civilă DGFP Timiș.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat

inculpatul Z.S. la plata sumei de 271.563.236 RON precum și a creanțelor

accesorii (dobânzi, penalități, majorări) calculate de la data de 17 septembrie

1998 și până la achitarea efectivă, către partea civilă Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara.

Au fost respinse, ca

nefondate, pretențiile civile formulate de părțile civile: L.O., V.C. și G.O.

S-a luat act că

celelalte persoane vătămate nu s-au constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON reprezentând

cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 216 din 31 martie 1999, Tribunalul Timiș a dispus, printre altele,

condamnarea inculpatului Z.S. la pedepsele de: 3 ani și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 2 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului

în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a adăugat un

spor de 6 luni închisoare, în final urmând să execute pedeapsa de 4 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

c) C. pen. cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen.

În baza art. 215

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat

același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, iar, în baza art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare.

În baza art. 1 lit.

a) din Legea nr. 137/1997 a constatat grațiată executarea acestor pedepse și a

atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 10 din aceeași lege.

Totodată, inculpatul

a fost obligat, în solidar, cu coinculpatul Z.C.S., la plata despăgubirilor

civile, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În anul 1997, fără a

înființa legal F.T.L. din Cluj, inculpații Z.S. și B.I. și-au stabilit un

sediu, trimițând o serie de scrisori unor organizații guvernamentale,

instituții politice, etc, prin care solicitau donații de bani și diverse bunuri

pentru Ligă, aceste donații fiind folosite în interes personal, fără a fi

înregistrate în acte.

Pentru a realiza

profituri cât mai mari, au dat anunțuri publicitare, urmare cărora s-au

prezentat mai multe persoane, care dețineau autoturisme mai vechi de 8 ani,

neînmatriculabile și care, pentru sume cuprinse între 1.500.000 lei și 600 DM,

fără a plăti taxe vamale sau TVA, au fost înscrise în Ligă, primind dreptul de

a se folosi de propriile autoturisme care erau înmatriculate cu acte false, ca

aparținând fundației.

Pentru obținerea

scutirii de taxe vamale și înmatricularea autovehiculelor, inculpații primeau

sumele de bani negociate și cărțile de identitate ale autovehiculului, după

care solicitau angajatelor lor, inculpatele H.M. și P.C., să redacteze acte de

donație false, în limba țării de unde proveneau autoturismele, iar, pentru a le

da o aparență de autenticitate, erau scanate pe calculator, pentru a reprezenta

actul de vânzare a autoturismului de către ultimul proprietar din străinătate

de către o firmă străină fictivă.

Împotriva acestei

sentințe, inculpatul Z.S. a declarat apel, prin apărătorul din oficiu.

Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 69/A din 14 februarie 2000, a

respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul Z.S., alături de ceilalți

patru coinculpați din cauză.

Împotriva acestei

decizii, inculpatul a declarat apel.

Prin Decizia penală

nr. 134/A din 22 septembrie 2008 a fost recalificată calea de atac a apelului

exercitată de inculpat, în recurs și a fost declinată competența de soluționare

a acestuia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În urma învestirii cu

recursul declarat de inculpatul Z.S., asupra cererii de repunere în termen

formulată de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, din

oficiu, că în cauză sunt incidente dispozițiile referitoare la recursul peste

termen, care a fost admis pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 385

3

raportat la art. 365 alin. (1) C. proc. pen., partea care a lipsit atât la

judecată, cât și la pronunțare, poate declara recurs și peste termen, dar nu

mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei

sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea recursului peste termen.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului, s-a constatat că este îndeplinită atât prima

condiție instituită de textul art. 385

3

alin. (2) raportat la art.

365 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a lipsit atât de la

judecarea cauzei în apel, cât și de la pronunțare, cât și cea de a doua

condiție, referitoare la declararea recursului nu mai târziu de 10 zile de la

data începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor

privind despăgubirile civile. Sub acest aspect, s-a constatat că inculpatul a

declarat apel, prin apărătorul său, la data de 15 februarie 2008, calificat

ulterior ca recurs, prin Decizia penală nr. 134/A din 22 septembrie 2008 a

aceleiași instanțe, în termenul de 10 zile de la momentul începerii executării

pedepsei, la 7 februarie 2008 (conform adresei nr. 906486 din 24 martie 2008 a

I.G.P.R.S.R.P.T. București).

Fată de aceste

considerente, a fost admis recursul peste termen declarat de inculpatul Z.S.

Examinând recursul

declarat de inculpat s-a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele

motive:

Din examinarea

actelor dosarului, rezultă că inculpatul Z.S. a fost chemat și s-a prezentat în

fața organelor judiciare în cursul efectuării actelor premergătoare.

Dat fiind caracterul

acestei faze exterioare procesului penal, în care inculpatul avea calitatea de

presupus făptuitor, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni și, în consecință,

fază în care acesta nu avea drepturile și obligațiile pe care le are un

învinuit sau inculpat în cursul procesului penal, se constată că indicarea unei

adrese greșite și citarea sa, ulterior, în cursul procesului penal, la aceeași

adresă, nu poate fi reținută în culpa sa și nu echivalează cu sustragerea

inculpatului de la procesul penal.

Desfășurarea

urmăririi penale, a fazei de judecată și a apelului în condițiile în care

inculpatul Z.S. nu a luat cunoștință despre fapta pentru care este cercetat,

încadrarea juridică a acesteia și posibilitatea pregătirii și exercitării

apărării, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, astfel cum este

reglementat de dispozițiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen. și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care statuează că orice acuzat are

dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o

înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse

împotriva sa și să dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii

apărării sale.

Or, prin neasigurarea

tuturor acestor garanții procesuale, întreaga fază de judecată s-a desfășurat

fără asigurarea apărării inculpatului, care nu avea cunoștință de începerea

procesului penal împotriva sa și nu a putut să își exercite dreptul la apărare,

în conținutul său complex, specific desfășurării unui proces echitabil, în

sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

Neprocedând în acest

mod, decizia instanței de apel și sentința instanței de fond, s-a apreciat că

sunt nelegale și netemeinice, și prin Decizia nr. 1.317 pronunțată în dosar nr.

3379/59/1998, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

fost admis peste termen recursul inculpatului Z.S.

A fost admis recursul

declarat de inculpatul Z.S. împotriva Deciziei penale nr. 69/A din 14 februarie

2000 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

S-a casat decizia

atacată și Sentința penală nr. 216 din 31 martie 1999 a Tribunalului Timiș,

privind pe condamnatul Z.S. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la

Tribunalul Timiș, doar în privința acestui inculpat; s-a dispus anularea

mandatului de executare a pedepsei închisorii.

S-a dispus ca

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă

de 200 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 22 iunie 2009 sub număr

unic de dosar 3725.1/30/2009.

Analizând actele și

lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele aspecte:

în esență,

inculpatului i se impută săvârșirea următoarelor fapte:

În perioada noiembrie

- decembrie 1996 a înmatriculat, cu documente false, 14 autoturisme pe o

persoană juridică cu activitate nonprofit, respectiv L. - filiala Timișoara,

filială care nu era constituită în mod legal. Prejudiciul constă în sumele de

bani încasate de la deținătorii autoturismelor (14 persoane fizice, în

realitate 11 persoane) pentru înmatricularea autoturismelor pe numele persoanei

juridice, precum și în neplata taxelor vamale, accize, TVA. Atât statul cât și

persoanele fizice sunt considerate persoane vătămate, fiind induse în eroare și

prejudiciate prin activitatea inculpatului. Încadrarea juridică reținută prin

rechizitoriu, pentru această faptă, se referă la infracțiunile de înșelăciune

(art. 215 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen., în cazul

persoanelor fizice - pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 15

ani; art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen, în

cazul statului - pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 de

ani), fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen. rap. la art.

41 alin. (2) C. pen, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni

la 2 ani), contrabandă (art. 72 lit. a) din Legea 30/1978 rap. la art. 41 alin.

(2) C. pen. pedeapsa prevăzută de lege, mai favorabilă decât cea din actualul

C. vam., fiind închisoarea de la 2 la 7 ani).

Totodată s-a reținut

că în perioada noiembrie 1996 - martie 1997, filiala ligii, reprezentată de

inculpații Z. și Z., a încasat donații bănești, eliberând "chitanțe"

fără evidențierea lor în registrul de casă. Prejudiciul constă în neplata

impozitului pe profit, iar încadrarea juridică se referă la infracțiunea de

evaziune fiscală (art. 13 din Legea nr. 87/1994, pedeapsa prevăzută de această

lege, mai favorabilă în raport cu Legea nr. 241/2005, fiind închisoarea de la 6

luni la 5 ani).

În raport de limitele

de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare și de prevederile C.

pen. referitoare la termenul de prescripție specială a răspunderii penale (art.

124 C. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. se observă că

s-a împlinit termenul de prescripție special al răspunderii penale în ce

privește infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. (fals în înscrisuri sub

semnătură privată), art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 (contrabandă) și art.

13 din Legea nr. 87/1994 (evaziune fiscală), sens în care prima instanță a

pronunțat încetarea procesului penal.

În ce privește

infracțiunea de înșelăciune, pretins săvârșită în dauna mai multor persoane

fizice, tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

acestei infracțiuni atât în privința laturii obiective cât și în privința

laturii subiective.

Potrivit

rechizitoriului este vorba de următoarele persoane vătămate: G.O., V.C.A.,

L.O., P. (actual G.) C., C.N., V.I.V., S.A., T.A., C.D.C., R.D. și B.R. După

cum se observă este vorba, în realitate, de 11 persoane și nu de 14 persoane

fizice.

Din lecturarea

declarațiilor date de aceste persoane în faza de urmărire penală (declarații

detaliate, aflate în vol. II al dosarului de urmărire penală) rezultă în esență

că acestea erau deținătoarele unor autoturisme a căror vechime depășea 8 ani,

achiziționate din străinătate, și care nu fuseseră înmatriculate în România,

situație în care legislația în vigoare nu le permitea să înmatriculeze acele

autoturisme pe numele lor. Această împrejurare de fapt și de drept era

cunoscută de fiecare dintre cele 11 persoane nominalizate anterior. Fiecare

dintre deținători avea reprezentarea faptului că autoturismele urmau să fie

înmatriculate pe numele asociației nonprofit, că pentru acest

"serviciu" trebuie să plătească diferite sume de bani, că trebuie să

fie înscriși ca membri în asociație (astfel dobândeau detenția legitimă a

mașinii), iar autoturismele intrau în patrimoniul societății prin

"donații" fictive. Prin urmare, scopul urmărit de aceste persoane era

să obțină înmatricularea autoturismelor în România, acestea acceptând faptul că

în documente deținătorul de drept apărea asociația nonprofit. Niciunul dintre

aceste elemente de fapt nu a fost prezentat deformat sau nereal de către

inculpatul Z., astfel ca persoanele interesate să fie induse în eroare. Mai

mult, potrivit mențiunilor din rechizitoriu, inculpatul a făcut demersuri la

organele vamale și la poliția rutieră, obținând scutirea de taxe vamale și apoi

înmatricularea autovehiculelor. Prin urmare, inculpatul a dat curs promisiunii

făcute acestor persoane, făcând demersuri la organele abilitate și obținând

înmatricularea pe asociația nonprofit, lucru urmărit de aceste persoane. În

realitate, atât inculpatul cât și deținătorii de fapt ai autoturismelor au

speculat o prevedere legală care permitea societăților nonprofit înmatricularea

de autovehicule provenite din străinătate, fără plata taxelor vamale, fraudând

în acest fel legea, întrucât niciunul dintre deținători nu dorea în mod real să

devină membru cotizant al societății nonprofit. În consecință lipsesc atât

elementul material (inducerea în eroare) cât și latura subiectivă (intenția),

sens în care tribunalul a pronunțat achitarea pentru această infracțiune și a

respins pretențiile civile formulate de părțile civile L.O., V.C. și G.O. (doar

în privința acestor persoane a fost pronunțată o soluție pe fond sub aspectul

laturii civile, prin sentința dată în primul ciclu procesual; față de celelalte

persoane vătămate s-a luat act că nu s-au constituit părți civile în procesul

penal).

În ce privește

infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna statului, acțiunile comise de

inculpat au constat în contrafacerea unor înscrisuri sub semnătură privată (în

calitate de coautor) și apoi folosirea acestor înscrisuri false (actele de

vânzare ale autoturismelor, actele de donație, acceptul donației) la organele

vamale, obținând scutirea de la plata taxelor datorate pentru importul

autovehiculelor, prejudiciul fiind în cuantum de 271.563.236 RON (conform

procesului-verbal de control. Modul de contrafacere al înscrisurilor și

participarea inculpatului la operațiunea de falsificare rezultă din raportul de

constatare tehnico-științifică grafică, din reconstituirea operațiunii de

contrafacere, din declarațiile coinculpaților T.S., H.M. și P.C. Această

situație de fapt întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., cu

precizarea că noțiunea de consecințe deosebit de grave a fost reevaluată de

legiuitor, astfel încât la data judecării cauzei prejudiciul material cauzat de

inculpat se situează sub plafonul de 200.000 RON prevăzut de art. 146 C. pen.

(în redactarea actuală), impunându-se aplicarea legii penale mai favorabile

(art. 13 C. pen.), iar sub aspect procedural a prevederilor art. 334 C. proc.

pen.

Pentru aceste motive,

Tribunalul Timiș a procedat potrivit dispozitivului prezentei sentințe penale.

Împotriva Sentinței

penale nr. 227 din 19 mai 2011 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr.

3725.1/30/2009 din 22 iunie 2009 a declarat apel peste termen inculpatul Z.S.,

înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală, sub nr.

3725.1/30/2009/a1 din 21 martie 2013.

La interpelarea

instanței, inculpatul a arătat că, întrucât în cauză a mai fost soluționat un

apel declarat pentru el, înțelege ca cererea sa intitulată "apel peste

termen" să fie considerată recurs peste termen.

Examinând cu

prioritate excepția necompetenței materiale, Curtea a constatat că aceasta este

fondată.

Astfel, potrivit art.

29 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., recursurile împotriva hotărârilor penale

pronunțate, ca instanțe de apel, de curțile de apel sunt de competența Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pentru considerentele

de mai sus, în baza art. 42 alin. (1) rap. la art. 29 pct. 2 lit. b) și la art.

385

1

alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a recursului

peste termen declarat de inculpatul Z.S. împotriva Deciziei penale nr. 140/A

din 15 septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.

3725.1/30/2009 din 06 iunie 2011.

Învestită cu recursul

declarat de inculpatul Z.S., asupra cererii de repunere în termen formulată de

inculpat, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile

referitoare la recursul peste termen, care va fi respins ca tardiv pentru

considerentele următoare:

Potrivit art. 385

3

raportat la art. 365 alin. 1 C. proc. pen., partea care a lipsit atât la

judecată, cât și la pronunțare, poate declara recurs și peste termen, dar nu

mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei

sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Din interpretarea

dispozițiilor legale susmenționate rezultă că pentru a fi admisă o cerere de

recurs peste termen, cu consecința analizării pe fond a căii de atac declarate,

se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiții: prima este aceea ca recursul

să fie declarat în termen de 10 zile de la începerea executării pedepsei, iar

cea de-a doua presupune ca partea să fi lipsit la toate termenele de judecată și

la pronunțare, adică să nu fi avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa.

Prima condiție se

constată că este îndeplinită, recurentul inculpat a fost încarcerat la data de

28 februarie 2013, conform adresei nr. 281141/2013 emisă de Inspectoratul de Poliție

al Județului Dolj - Centrul de reținere și arestare preventivă - și a declarat

apel peste termen, recalificat de Curtea de Apel Timișoara, la data de 8 martie

2013, deci în termenul de 10 zile prevăzut de dispozițiile legale

susmenționate.

În ce privește cea

de-a doua condiție, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită. Cauza de față

se află în al doilea ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

Decizia penală nr. 1317 din 9 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr.

3379/59/1998 a admis recursul peste termen declarat de inculpat, a casat

Decizia penală nr. 69/A din 14 februarie 2000 a Curții de Apel Timișoara și

Sentința penală nr. 216 din 31 martie 1999 a Tribunalului Timiș prin care a

fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, a trimis cauza spre

rejudecare la instanța de fond și a anulat mandatul de executare a pedepsei

închisorii nr. 376/1999 emis la data de 10 martie 2000 de Tribunalul Timiș.

După ce a fost eliberat, recurentul inculpat, deși cunoștea de existența

procesului penal pornit împotriva sa, cu rea credință s-a sustras de la

judecarea cauzei.

Cum instituția

recursului peste termen are ca scop eliminarea unor eventuale erori judiciare

în ipoteza în care partea nu a avut cunoștință că împotriva sa se exercită o

acțiune penală și constatând că recurentul inculpat Z.S. nu se află în această

situație deoarece, cu rea credință s-a sustras de la judecată, cererea acestuia

de admitere a recursului peste termen urmează a fi respinsă ca nefondată pentru

neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prev. de art. 385

3

alin. (2)

rap. la art. 365 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință,

recursul formulat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 15

noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara se va respinge ca tardiv declarat în

conformitate cu disp. art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

cererea de recurs peste termen formulată de inculpatul Z.S.

Respinge ca tardiv

recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 15

noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AM