ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3328/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 227/PI din 19 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3725.1/30/2009, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. a fost încetat procesul penal față de inculpatul Z.S., pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Z.S.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 13 C. pen. raportat la art. 146 C. pen. și art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică reținută în rechizitoriu în privința infracțiunii de înșelăciune săvârșită în dauna statului, în sensul înlăturării agravantei prevăzută de art. 215 alin. (5) (consecințe deosebit de grave). În baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.S. la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (în dauna statului român). În baza art. 71 alin. (2) C. pen.

i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 07 februarie 2008 până în data de 09 iulie 2008 inclusiv. S-a constatat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 376/1999 din 10 martie 2000 al Tribunalului Timiș a fost anulat prin Decizia penală nr. 1.317 din 09 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare dispusă prin prezenta sentință. În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat inculpatul Z.S. la plata sumei de 6.600.705 RON precum și a creanțelor accesorii (dobânzi, penalități, majorări) calculate de la data de 16 iunie 1998 și până la achitarea efectivă, către partea civilă DGFP Timiș. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat inculpatul Z.S. la plata sumei de 271.563.236 RON precum și a creanțelor accesorii (dobânzi, penalități, majorări) calculate de la data de 17 septembrie 1998 și până la achitarea efectivă, către partea civilă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara. Au fost respinse, ca nefondate, pretențiile civile formulate de părțile civile: L.O., V.C.

și G.O. S-a luat act că celelalte persoane vătămate nu s-au constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 216 din 31 martie 1999, Tribunalul Timiș a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului Z.S. la pedepsele de: 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen. și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. În baza art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, iar, în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare.

În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 a constatat grațiată executarea acestor pedepse și a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 10 din aceeași lege. Totodată, inculpatul a fost obligat, în solidar, cu coinculpatul Z.C.S., la plata despăgubirilor civile, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, următoarele: În anul 1997, fără a înființa legal F.T.L. din Cluj, inculpații Z.S. și B.I. și-au stabilit un sediu, trimițând o serie de scrisori unor organizații guvernamentale, instituții politice, etc, prin care solicitau donații de bani și diverse bunuri pentru Ligă, aceste donații fiind folosite în interes personal, fără a fi înregistrate în acte.

Pentru a realiza profituri cât mai mari, au dat anunțuri publicitare, urmare cărora s-au prezentat mai multe persoane, care dețineau autoturisme mai vechi de 8 ani, neînmatriculabile și care, pentru sume cuprinse între 1.500.000 lei și 600 DM, fără a plăti taxe vamale sau TVA, au fost înscrise în Ligă, primind dreptul de a se folosi de propriile autoturisme care erau înmatriculate cu acte false, ca aparținând fundației. Pentru obținerea scutirii de taxe vamale și înmatricularea autovehiculelor, inculpații primeau sumele de bani negociate și cărțile de identitate ale autovehiculului, după care solicitau angajatelor lor, inculpatele H.M. și P.C., să redacteze acte de donație false, în limba țării de unde proveneau autoturismele, iar, pentru a le da o aparență de autenticitate, erau scanate pe calculator, pentru a reprezenta actul de vânzare a autoturismului de către ultimul proprietar din străinătate de către o firmă străină fictivă.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul Z.S. a declarat apel, prin apărătorul din oficiu. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 69/A din 14 februarie 2000, a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul Z.S., alături de ceilalți patru coinculpați din cauză. Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat apel. Prin Decizia penală nr. 134/A din 22 septembrie 2008 a fost recalificată calea de atac a apelului exercitată de inculpat, în recurs și a fost declinată competența de soluționare a acestuia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În urma învestirii cu recursul declarat de inculpatul Z.S., asupra cererii de repunere în termen formulată de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, din oficiu, că în cauză sunt incidente dispozițiile referitoare la recursul peste termen, care a fost admis pentru considerentele următoare: Potrivit art. 385 3 raportat la art. 365 alin. (1) C. proc.

pen., partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, poate declara recurs și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile. Din examinarea lucrărilor dosarului, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea recursului peste termen. Astfel, din verificarea actelor dosarului, s-a constatat că este îndeplinită atât prima condiție instituită de textul art. 385 3 alin. (2) raportat la art. 365 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a lipsit atât de la judecarea cauzei în apel, cât și de la pronunțare, cât și cea de a doua condiție, referitoare la declararea recursului nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Sub acest aspect, s-a constatat că inculpatul a declarat apel, prin apărătorul său, la data de 15 februarie 2008, calificat ulterior ca recurs, prin Decizia penală nr. 134/A din 22 septembrie 2008 a aceleiași instanțe, în termenul de 10 zile de la momentul începerii executării pedepsei, la 7 februarie 2008 (conform adresei nr. 906486 din 24 martie 2008 a I.G.P.R.S.R.P.T. București). Fată de aceste considerente, a fost admis recursul peste termen declarat de inculpatul Z.S. Examinând recursul declarat de inculpat s-a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele motive: Din examinarea actelor dosarului, rezultă că inculpatul Z.S. a fost chemat și s-a prezentat în fața organelor judiciare în cursul efectuării actelor premergătoare.

Dat fiind caracterul acestei faze exterioare procesului penal, în care inculpatul avea calitatea de presupus făptuitor, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni și, în consecință, fază în care acesta nu avea drepturile și obligațiile pe care le are un învinuit sau inculpat în cursul procesului penal, se constată că indicarea unei adrese greșite și citarea sa, ulterior, în cursul procesului penal, la aceeași adresă, nu poate fi reținută în culpa sa și nu echivalează cu sustragerea inculpatului de la procesul penal. Desfășurarea urmăririi penale, a fazei de judecată și a apelului în condițiile în care inculpatul Z.S. nu a luat cunoștință despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și posibilitatea pregătirii și exercitării apărării, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 6 alin. (3) C. proc.

pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care statuează că orice acuzat are dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa și să dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale. Or, prin neasigurarea tuturor acestor garanții procesuale, întreaga fază de judecată s-a desfășurat fără asigurarea apărării inculpatului, care nu avea cunoștință de începerea procesului penal împotriva sa și nu a putut să își exercite dreptul la apărare, în conținutul său complex, specific desfășurării unui proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

Neprocedând în acest mod, decizia instanței de apel și sentința instanței de fond, s-a apreciat că sunt nelegale și netemeinice, și prin Decizia nr. 1.317 pronunțată în dosar nr. 3379/59/1998, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis peste termen recursul inculpatului Z.S. A fost admis recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva Deciziei penale nr. 69/A din 14 februarie 2000 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. S-a casat decizia atacată și Sentința penală nr. 216 din 31 martie 1999 a Tribunalului Timiș, privind pe condamnatul Z.S. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, doar în privința acestui inculpat; s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 22 iunie 2009 sub număr unic de dosar 3725.1/30/2009. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele aspecte: în esență, inculpatului i se impută săvârșirea următoarelor fapte: În perioada noiembrie - decembrie 1996 a înmatriculat, cu documente false, 14 autoturisme pe o persoană juridică cu activitate nonprofit, respectiv L. - filiala Timișoara, filială care nu era constituită în mod legal. Prejudiciul constă în sumele de bani încasate de la deținătorii autoturismelor (14 persoane fizice, în realitate 11 persoane) pentru înmatricularea autoturismelor pe numele persoanei juridice, precum și în neplata taxelor vamale, accize, TVA.

Atât statul cât și persoanele fizice sunt considerate persoane vătămate, fiind induse în eroare și prejudiciate prin activitatea inculpatului. Încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu, pentru această faptă, se referă la infracțiunile de înșelăciune (art. 215 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen., în cazul persoanelor fizice - pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 15 ani; art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen, în cazul statului - pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 de ani), fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani), contrabandă (art. 72 lit. a) din Legea 30/1978 rap.

la art. 41 alin. (2) C. pen. pedeapsa prevăzută de lege, mai favorabilă decât cea din actualul C. vam., fiind închisoarea de la 2 la 7 ani). Totodată s-a reținut că în perioada noiembrie 1996 - martie 1997, filiala ligii, reprezentată de inculpații Z. și Z., a încasat donații bănești, eliberând "chitanțe" fără evidențierea lor în registrul de casă. Prejudiciul constă în neplata impozitului pe profit, iar încadrarea juridică se referă la infracțiunea de evaziune fiscală (art. 13 din Legea nr. 87/1994, pedeapsa prevăzută de această lege, mai favorabilă în raport cu Legea nr. 241/2005, fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani). În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare și de prevederile C. pen.

referitoare la termenul de prescripție specială a răspunderii penale (art. 124 C. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. se observă că s-a împlinit termenul de prescripție special al răspunderii penale în ce privește infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată), art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978 (contrabandă) și art. 13 din Legea nr. 87/1994 (evaziune fiscală), sens în care prima instanță a pronunțat încetarea procesului penal. În ce privește infracțiunea de înșelăciune, pretins săvârșită în dauna mai multor persoane fizice, tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât în privința laturii obiective cât și în privința laturii subiective.

Potrivit rechizitoriului este vorba de următoarele persoane vătămate: G.O., V.C.A., L.O., P. (actual G.) C., C.N., V.I.V., S.A., T.A., C.D.C., R.D. și B.R. După cum se observă este vorba, în realitate, de 11 persoane și nu de 14 persoane fizice. Din lecturarea declarațiilor date de aceste persoane în faza de urmărire penală (declarații detaliate, aflate în vol. II al dosarului de urmărire penală) rezultă în esență că acestea erau deținătoarele unor autoturisme a căror vechime depășea 8 ani, achiziționate din străinătate, și care nu fuseseră înmatriculate în România, situație în care legislația în vigoare nu le permitea să înmatriculeze acele autoturisme pe numele lor. Această împrejurare de fapt și de drept era cunoscută de fiecare dintre cele 11 persoane nominalizate anterior.

Fiecare dintre deținători avea reprezentarea faptului că autoturismele urmau să fie înmatriculate pe numele asociației nonprofit, că pentru acest "serviciu" trebuie să plătească diferite sume de bani, că trebuie să fie înscriși ca membri în asociație (astfel dobândeau detenția legitimă a mașinii), iar autoturismele intrau în patrimoniul societății prin "donații" fictive. Prin urmare, scopul urmărit de aceste persoane era să obțină înmatricularea autoturismelor în România, acestea acceptând faptul că în documente deținătorul de drept apărea asociația nonprofit. Niciunul dintre aceste elemente de fapt nu a fost prezentat deformat sau nereal de către inculpatul Z., astfel ca persoanele interesate să fie induse în eroare.

Mai mult, potrivit mențiunilor din rechizitoriu, inculpatul a făcut demersuri la organele vamale și la poliția rutieră, obținând scutirea de taxe vamale și apoi înmatricularea autovehiculelor. Prin urmare, inculpatul a dat curs promisiunii făcute acestor persoane, făcând demersuri la organele abilitate și obținând înmatricularea pe asociația nonprofit, lucru urmărit de aceste persoane. În realitate, atât inculpatul cât și deținătorii de fapt ai autoturismelor au speculat o prevedere legală care permitea societăților nonprofit înmatricularea de autovehicule provenite din străinătate, fără plata taxelor vamale, fraudând în acest fel legea, întrucât niciunul dintre deținători nu dorea în mod real să devină membru cotizant al societății nonprofit.

În consecință lipsesc atât elementul material (inducerea în eroare) cât și latura subiectivă (intenția), sens în care tribunalul a pronunțat achitarea pentru această infracțiune și a respins pretențiile civile formulate de părțile civile L.O., V.C. și G.O. (doar în privința acestor persoane a fost pronunțată o soluție pe fond sub aspectul laturii civile, prin sentința dată în primul ciclu procesual; față de celelalte persoane vătămate s-a luat act că nu s-au constituit părți civile în procesul penal).

În ce privește infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna statului, acțiunile comise de inculpat au constat în contrafacerea unor înscrisuri sub semnătură privată (în calitate de coautor) și apoi folosirea acestor înscrisuri false (actele de vânzare ale autoturismelor, actele de donație, acceptul donației) la organele vamale, obținând scutirea de la plata taxelor datorate pentru importul autovehiculelor, prejudiciul fiind în cuantum de 271.563.236 RON (conform procesului-verbal de control. Modul de contrafacere al înscrisurilor și participarea inculpatului la operațiunea de falsificare rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică grafică, din reconstituirea operațiunii de contrafacere, din declarațiile coinculpaților T.S., H.M.

și P.C. Această situație de fapt întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., cu precizarea că noțiunea de consecințe deosebit de grave a fost reevaluată de legiuitor, astfel încât la data judecării cauzei prejudiciul material cauzat de inculpat se situează sub plafonul de 200.000 RON prevăzut de art. 146 C. pen. (în redactarea actuală), impunându-se aplicarea legii penale mai favorabile (art. 13 C. pen.), iar sub aspect procedural a prevederilor art. 334 C. proc. pen. Pentru aceste motive, Tribunalul Timiș a procedat potrivit dispozitivului prezentei sentințe penale.

Împotriva Sentinței penale nr. 227 din 19 mai 2011 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3725.1/30/2009 din 22 iunie 2009 a declarat apel peste termen inculpatul Z.S., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală, sub nr. 3725.1/30/2009/a1 din 21 martie 2013. La interpelarea instanței, inculpatul a arătat că, întrucât în cauză a mai fost soluționat un apel declarat pentru el, înțelege ca cererea sa intitulată "apel peste termen" să fie considerată recurs peste termen. Examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale, Curtea a constatat că aceasta este fondată. Astfel, potrivit art. 29 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, ca instanțe de apel, de curțile de apel sunt de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 42 alin. (1) rap. la art. 29 pct. 2 lit. b) și la art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a recursului peste termen declarat de inculpatul Z.S. împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 15 septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 3725.1/30/2009 din 06 iunie 2011. Învestită cu recursul declarat de inculpatul Z.S., asupra cererii de repunere în termen formulată de inculpat, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile referitoare la recursul peste termen, care va fi respins ca tardiv pentru considerentele următoare: Potrivit art. 385 3 raportat la art. 365 alin. 1 C. proc.

pen., partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, poate declara recurs și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile. Din interpretarea dispozițiilor legale susmenționate rezultă că pentru a fi admisă o cerere de recurs peste termen, cu consecința analizării pe fond a căii de atac declarate, se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiții: prima este aceea ca recursul să fie declarat în termen de 10 zile de la începerea executării pedepsei, iar cea de-a doua presupune ca partea să fi lipsit la toate termenele de judecată și la pronunțare, adică să nu fi avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa.

Prima condiție se constată că este îndeplinită, recurentul inculpat a fost încarcerat la data de 28 februarie 2013, conform adresei nr. 281141/2013 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj - Centrul de reținere și arestare preventivă - și a declarat apel peste termen, recalificat de Curtea de Apel Timișoara, la data de 8 martie 2013, deci în termenul de 10 zile prevăzut de dispozițiile legale susmenționate. În ce privește cea de-a doua condiție, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită.

Cauza de față se află în al doilea ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 1317 din 9 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 3379/59/1998 a admis recursul peste termen declarat de inculpat, a casat Decizia penală nr. 69/A din 14 februarie 2000 a Curții de Apel Timișoara și Sentința penală nr. 216 din 31 martie 1999 a Tribunalului Timiș prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond și a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 376/1999 emis la data de 10 martie 2000 de Tribunalul Timiș. După ce a fost eliberat, recurentul inculpat, deși cunoștea de existența procesului penal pornit împotriva sa, cu rea credință s-a sustras de la judecarea cauzei.

Cum instituția recursului peste termen are ca scop eliminarea unor eventuale erori judiciare în ipoteza în care partea nu a avut cunoștință că împotriva sa se exercită o acțiune penală și constatând că recurentul inculpat Z.S. nu se află în această situație deoarece, cu rea credință s-a sustras de la judecată, cererea acestuia de admitere a recursului peste termen urmează a fi respinsă ca nefondată pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prev. de art. 385 3 alin. (2) rap. la art. 365 alin. (1) C. proc. pen. În consecință, recursul formulat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara se va respinge ca tardiv declarat în conformitate cu disp.

art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată cererea de recurs peste termen formulată de inculpatul Z.S. Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2013. Procesat de GGC - AM