ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1278/2012

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 102/A din 30 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 547/PI din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 6319/30/2007, în baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. raportat la art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.I.,  cetățenia română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, căsătorit, trei copii minori, cunoscut cu antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, într-o altă cauză la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. raportat la art. 37 lit. b) C. pen. și cu aplicarea art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. raportat la art. 37 lit. b) C. pen. și cu aplicarea art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi:

- dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

- dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale;

pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 16.125 euro, în RON la data executării, daune materiale către partea civilă SC A. SA Dărmănești și a sumei de 412.500 euro, în RON la data executării, către partea civilă SC N. SA Oltenița.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a constatat că partea civilă SC T. SRL București a fost radiată.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpat suma de 450.000 dolari SUA reprezentând bani dobândiți prin săvârșirea unei infracțiuni și în privința cărora partea civilă a fost radiată.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata sumei de 200 RON din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 124/P/2007 emis la data de 21 august 2007 și înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 6319/30/2007 la data de 6 septembrie 2007, inculpatul L.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fapte prevăzute art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 215 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului L.I. că a indus în eroare, în mod direct, partea vătămată SC R. SA Suceava cu ocazia încheierii unor convenții, prin folosirea de mijloace frauduloase, ocazie cu care a cauzat un prejudiciu de 465.000 dolari SUA.

De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatului că a indus în eroare, în mod direct, partea vătămată SC N. SA Oltenița, cu ocazia încheierii unor convenții, prin folosirea de mijloace frauduloase, ocazie cu care a cauzat un prejudiciu de 950.000 DM.

S-a mai reținut în sarcina inculpatului că a indus în eroare, în mod direct, partea vătămată SC A. SA, cu ocazia încheierii unor convenții, prin folosirea de mijloace frauduloase, ocazie cu care a cauzat un prejudiciu de 32.250 DM.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv plângerile și declarațiile reprezentanților părților vătămate SC R. SA Suceava, SC N. SA Oltenița, SC A. SA Dărmănesti, procesele-verbale de recunoaștere din grup și planșele foto aferente, declarațiile inculpatului, verificările efectuate prin intermediul autorităților germane, declarațiile martorilor P.S.V., C.P., H.I., G.I., B.I., N.A., C.E., D.G., U.E.C., H.N., F.A.S., C.S.M., comisia rogatorie internațională efectuată de către autoritățile germane, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La începutul anului 1999, reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Suceava au fost contactați telefonic de către o persoană care s-a recomandat N.B., acesta arătându-se interesat de colaborarea cu firme din România specializate în domeniul prelucrării lemnului.

În acest context, Camera de Comerț și Industrie Suceava a comunicat această oportunitate de afaceri firmei SC R. SA Suceava, administrată de către numitul N.A. Acestuia i-au fost comunicate și modalitățile prin care poate contacta firma germană. Martorul N.A. a luat legătura telefonic cu N.B., fiind invitat în Germania pentru a negocia condițiile colaborării.

În luna februarie 1999, martorul N.A., însoțit de martorul U.E.C., s-au deplasat în Germania. Cei doi s-au întâlnit cu inculpatul L.I., care s-a recomandat ca fiind N.B., la Frankfurt, la un Centru de Afaceri. Inculpatul i-a propus martorului N.A. varianta finanțării SC R. SA Suceava cu suma de 10.000.000 dolari SUA, cu condiția ca firma română să înainteze firmei germane suma de 1.000.000 dolari SUA cu titlu de garanție.

Cu aceeași ocazie, au fost stabilite și detaliile unui contract de vânzare-cumpărare de utilaje de prelucrare a lemnului în valoare de 250.000 dolari SUA pentru eventualitatea în care nu s-ar fi putut derula contractul de finanțare.

Firma germană Societatea de Fonduri și Investiții W.U. GMBH, reprezentată de inculpat, a materializat discuțiile purtate în clauze contractuale, transmițând prin fax la data de 17 martie 1999 contractul de finanțare și contractul de vânzare-cumpărare, ambele purtând același număr. Aceste contracte au fost semnate de martorul N.A. și transmise prin fax la sediul firmei germane la data de 22 martie 1999.

În baza acestor contracte, în perioada martie 1999-aprilie 2000, SC R. SA Suceava a virat într-un cont deschis la Dresdner Bank din Frankfurt, deschis pe numele de G.M., suma de 450.000 dolari SUA.

Întrucât martorul N.A. a considerat că firma sa nu poate suporta un asemenea efort financiar, l-a contactat pe inculpatul, tot sub numele de N.B., și i-a solicitat reducerea finanțării raportat la valoarea garanției care a fost deja achitată. Inculpatul l-a invitat pe N.A. din nou în Germania pentru a continua discuțiile pe această temă.

În luna noiembrie 1999 martorul N.A. s-a deplasat în Germania, unde s-a întâlnit cu inculpatul, care s-a prezentat tot sub numele de N.B., la sediul societății acestuia. Cu această ocazie, în vederea menținerii în eroare a reprezentantului SC R. SA Suceava, inculpatul i-a prezentat acestuia 10 file cec, flecare în valoare de 1.000.000 euro, despre care a afirmat că vor fî remise SC R. SA Suceava în momentul în care această firmă va achita în totalitate valoarea garanției. Pentru a da și mai multă credibilitate celor afirmate, inculpatul a adus la această discuție și o altă persoană despre care a afirmat că este reprezentantul unei bănci prin intermediul căreia urma să se deruleze finanțarea, ceea ce 1-a convins pe N.A. să continue efectuarea plăților.

În urma insistențelor martorului N.A., inculpatul a trimis în România, prin serviciul de curierat T., fila cec completată pentru suma de 1.000.000 euro. Fiind introdusă această filă cec la Banca R.D. Sucursala Suceava, a fost refuzată la plată pentru vicii esențiale de formă.

În aceste condiții, martorul N.A. a luat legătura telefonic cu inculpatul, care i-a transmis că este vorba doar de o neînțelegere ce va fi rezolvată și clarificată, dar ulterior acestei discuții inculpatul a dispărut, nemaiputând fi contactat. Din verificările efectuate prin punctul național Focal a rezultat că în localitatea Dusseldorf din Germania nu este înregistrată nicio firmă cu numele de W.U.

În cursul anului 1997 între partea civilă SC N. SA Oltenița și SC T.A. SA Târgoviște s-a încheiat un contract în baza căruia SC N. SA Oltenița se obliga să livreze livra porci către SC T.A. SA Târgoviște, contravaloarea acestora urmând să fie achitată de aceasta din urmă societate printr-o cantitate de cereale.

Deși SC N. SA Oltenița a predat marfa către SC T.A. SA Târgoviște, aceasta din urmă societate nu și-a onorat clauzele contractuale, astfel că SC N. SA Oltenița a fost nevoită să accepte preluarea unui contract pentru srot de soia pe care SC T.A. SA Târgoviște îl avea încheiat cu societatea G.G. din Germania și pentru care SC T.A. SA Târgoviște plătise în avans suma de 248.000 DM și 1.150.000.000 ROL.

În acest context, în perioada care a urmat a avut loc un schimb de corespondență între D.G., reprezentantul SC N. SA Oltenița și inculpat, în calitate de reprezentant al societății G.G. din Germania, pentru ca SC N. SA Oltenița să accepte preluarea contractului și eventual încheierea unui nou contract.

După realizarea acordului celor doi reprezentanți ai societăților N. și G.G., la data de 4 decembrie 1997, la sediul SC N. SA Oltenița s-a încheiat contractul, în baza căruia firma G.G., reprezentată de inculpatul L.I., urma să livreze o cantitate de 10.000 tone srot de soia. În cuprinsul contractului s-a prevăzut că din suma totală pe care o datora firma română, urma să fie dedusă suma de 248.000 DM, bani pe care îi plătise deja SC T.A. SA Târgoviște. Părțile au mai convenit ca la o dată ulterioară să se întâlnească în Frankfurt-Germania pentru încheierea altor contracte. Astfel, la data de 21 ianuarie 1998, martorul D.G. s-a deplasat la Frankfurt, unde a fost așteptat la aeroport de inculpat. Martorul D.G. a fost condus într-un imobil de birouri din Frankfurt, la discuții participând încă trei persoane, unul din ei prezentându-se sub numele de R. și afirmând că este proprietarul unei firme euro P. din care face parte și firma G.G., un altul că se numește K., iar celalalt nume nu l-a reținut.

După mai multe discuții, în cursul cărora a primit asigurări din partea inculpatului, martorul D.G., în calitate de reprezentant al SC N. SA Oltenița, a încheiat un contract din 21 ianuarie 1998 pentru livrarea de către firma G.G. a 1.000 tone făină de pește, valoarea acestui contract fiind de 920.000 DM. Prin clauzele contractuale, cumpărătorul s-a obligat să plătească în avans suma de 460.000 DM.

După redactarea contractului, la insistențele martorului D.G., care dorea ca acest contract să fie autentificat, atât inculpatul, cât și celelalte persoane prezente, au refuzat acest lucru, motivând că ar costa foarte mult. Inculpatul a sugerat înregistrarea acestui contract la judecătoria orașului, motiv pentru care a doua zi s-au deplasat și au înregistrat contractul la Judecătoria orașului Frankfurt.

Nu este de omis nici faptul că în cursul discuțiilor inculpatul a insistat ca reprezentantul părții vătămate, la întoarcerea în România, să-i vireze și diferența de bani de la primul contract.

Astfel, după întoarcerea martorului D.G. în România, partea civilă SC N. SA Oltenița a virat către firma G.G. suma de 100.000 DM în data de 11 februarie 1998 și suma de 220.000 DM în data de 12 februarie 1998.

La data de 20 martie 1998 firma G.G. a adus la cunoștința SC N. SA Oltenița, printr-o scrisoare, că finanțarea celor două contracte încheiate va fi preluată de o altă firmă, „C.G.” din Germania. Deși în toată această perioadă s-au purtat discuții telefonice între D.G. și inculpat, după apariția acestei scrisori martorul D.G. și-a dat seama că a fost înșelat, aspect confirmat ulterior și de faptul că inculpatul a început să-i trimită faxuri din Germania, Italia și Canada prin care îl asigura că-i va trimite marfa, dar cu condiția săi comunice gara de destinație.

În luna mai 1998, văzând că marfa nu este livrată, martorul D.G. s-a deplasat din nou la Frankfurt, dar a constatat că în Messe Turm firma G.G. nu mai avea nici un sediu. Contactat telefonic, inculpatul a indicat o nouă adresă din Frankfurt, adresă situată la un depozit frigorifer situat în aceeași clădire cu sediul unei vămi, spunând că acolo își are sediul noua firmă C.G.

La întâlnirea avută în acest loc la data de 25 mai 1998, inculpatul și martorul D.G. au încheiat o convenție prin care inculpatul se obliga să returneze avansul primit, respectiv suma de 950.000 DM, termenul de restituire fiind stabilit pentru data de 30 iunie 1998.

Termenul nu a fost respectat, motiv pentru care, în cursul lunii august 1998, martorul D.G. l-a căutat din nou pe inculpat în Germania și au încheiat o nouă convenție, datată 11 august 1998, prin care s-a stabilit ca suma de 950.000 DM să fie virată de firma C.G. către firma B.D.I.G. din Germania, în contul unor datorii pe care firma SC N. SA le avea față de B.D.I.G., termenul de virare fiind stabilit până la data de 29 august 1998.

La data de 30 august 1998 SC N. SA Oltenița a primit de la inculpat două file cec emise de o bancă din Germania, fiecare pentru suma de 120.000 DM, prin care se atesta că s-ar fi efectuat o plată către B.D.I.G. în contul firmei din Oltenița.

Firma germană beneficiară a plății, introducând filele cec la plata în bancă, a constatat refuzul plății din lipsă de disponibil. În această situație, martorul D.G., în luna septembrie 1998, s-a deplasat din nou în Germania pentru a-l căuta pe inculpat, dar de data aceasta nu l-a mai găsit și nici ulterior nu l-a mai putut contacta telefonic.

Totuși, cu această ocazie martorul a depus o plângere la Procuratura din Frankfurt printr-un avocat, căruia ulterior i s-a comunicat că autoritățile germane nu pot da o sentință deoarece nu a fost identificată nicio persoană cu acest nume.

Inculpatul L.I. a înșelat și partea vătămată SC A. SA Dărmănești cu suma de 32.250 DM, cu ocazia încheierii contractului din data de 21 decembrie 1998, având ca obiect furnizarea a 700.000 litri ulei de floarea soarelui. Inculpatul și-a atribuit numele fals de L.I. și calitatea mincinoasă de reprezentat al firmei „H.” GmbH din Frankfurt am Main-Germania, firmă inexistentă, și a semnat contractul cu reprezentantul părții vătămate. În contract s-a prevăzut că pentru a se realiza obligația de trimitere a mărfurilor, beneficiarul trebuie să plătească, în avans, o parte din valoarea contractului. Astfel, numitul H.N., în calitate de reprezentant al părții vătămate, a virat suma de 32.250 DM în contul deschis la Dresner Bank Frankfurt am Main din Germania, cont comunicat de inculpatul L.I. Ultimul virament a fost efectuat la data de 20 ianuarie 1999, dată după care inculpatul L.I. nu a mai putut fi contactat, iar obligațiile contractuale asumate de acesta au rămas neonorate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului L.I. de a induce în eroare părțile vătămate SC R. SA Suceava, SC N. SA Oltenița și SC A. SA Dărmănești, cu prilejul încheierii și executării unor contracte comerciale, cauzând astfel pagube importante în patrimoniul părților vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. pen. constituie infracțiunea de înșelăciune și inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile menționate anterior.

În consecință, se poate constata că infracțiunea de înșelăciune presupune sub aspectul laturii obiective, în primul rând, o acțiune de inducere în eroare, ce poate fi săvârșită fie prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, fie ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Instanța reține că a prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost inventată, creându-i-se astfel celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată.

Inculpatul a refuzat să dea declarații atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, invocând prevederile art. 70 C. proc. pen.

La stabilirea vinovăției inculpatului instanța a luat în considerare declarațiile martorilor N.A., D.G. și H.N., reprezentanții SC R. SA Suceava, SC N. SA Oltenița și SC A. SA Dărmănești. Martorul N.A. a precizat că la sfârșitul anului 1998, în calitate de administrator al SC R. SA Suceava, a primit o adresă din partea Camerei de Comerț și Industrie Suceava, prin care era înștiințat despre posibilitatea de a colabora cu o firmă germană pe nume Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh în scopul obținerii unor credite avantajoase. În aceste condiții, s-a deplasat în Germania, la Frankfurt, în cursul lunii ianuarie 1999 și s-a întâlnit cu o persoană care s-a prezentat ca fiind N.B. Acesta i-a prezentat o ofertă, despre care i-a spus că ar fi reciproc avantajoasă întrucât firma germană ar plăti un impozit mai mic, iar firma română ar beneficia de o infuzie de capital. În acel moment s-a stabilit că între părți se va încheia un contract de vânzare-cumpărare, concomitent cu încheierea unui contract de credit, urmând ca acest credit să fie acordat sub forma unor cecuri.

Martorul N.A. a continuat arătând că la data de 17 martie 1999 a primit prin fax cele două contracte purtând același număr. Unul dintre contracte avea ca obiect vânzarea de către firma germană a unor utilaje pentru prelucrarea lemnului în valoare de 250.000 dolari SUA, iar celălalt contract prevedea că SC R. SA Suceava plătea partenerului german o garanție de 1.000.000 DM, urmând să primească în schimb suma de 10.000.000 dolari SUA cu titlu de credit fără dobândă pentru o perioadă de 15 ani.

Martorul N.A. a indicat și faptul că la discuțiile dintre părți a participat și o altă persoană care s-a prezentat ca fiind L.I., reprezentant al firmei G., firmă care ar fi trebuit să realizeze auditul financiar și să acorde avizul pentru creditare. în final, martorul N.A. a învederat organelor judiciare faptul că SC R. SA Suceava a plătit firmei germane suma de 450.000 dolari SUA prin virament bancar, iar suma de 12.500 dolari SUA i-a înmânat personal numitului N.B., primind în schimb o chitanță, fără ca ulterior firma germană să-și îndeplinească obligațiile. în acest sens, după nenumărate insistențe, la data de 26 aprilie 2000 SC R. SA Suceava a primit, prin curier, de la acest N.B., o filă cec în valoare de 1.000.000 euro, dar acest document nu a putut fi valorificat întrucât nu era valabil semnat, data emiterii era incertă, iar fila cec purta un andosament al unei alte firme din Germania.

La finalul declarației sale, martorul Niță a indicat faptul că după refuzul băncii de a plăti fila cec a luat legătura cu N.B., dar acesta i-a răspuns că este vorba de o neînțelegere ce se va rezolva în scurt timp, dar ulterior nu a mai putut fi găsit. în sprijinul declarațiilor sale, martorul N.A. a depus la dosar și copiile contractelor încheiate la data de 17 martie 1999, copiile dispozițiilor de plată valutară prin care au fost efectuate plățile către firma germană, precum și fila cec transmisă de către inculpat.

După cum reiese din declarațiile martorului N.A., persoana care l-a indus în eroare cu prilejul încheierii și executării celor două contracte, făcându-l să creadă că este administrator al firmei Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh s-a prezentat sub numele de N.B.

Instanța a reținut că în cursul lunii noiembrie 2001 a fost reținută la intrarea în România o persoană care s-a prezentat ca fiind N.B., prezentând și un pașaport eliberat de autoritățile germane în acest sens. Este de subliniat faptul că, așa cum rezultă din procesul verbal de recunoaștere din grup întocmit la data de 3 noiembrie 2001, martorul N.A. a precizat că nu această persoană este cea cu care a purtat discuțiile legate de încheierea celor două contracte.

În acest context, organele de urmărire penală au continuat cercetările, reușind în final să identifice persoana care s-a prezentat în fața martorului N.A. sub numele de N.B.

Astfel, așa cum rezultă din procesul verbal de recunoaștere din grup întocmit la data de 6 iunie 2003, martorul N.A. l-a recunoscut fără ezitare pe inculpatul L.I. ca fiind cel care s-a prezentat la Frankfurt sub numele de N.B., inducându-l în eroare și provocând o pagubă de 462.500 dolari SUA.

Martorii asistenți G.I. și C.E. au atestat faptul că recunoașterea din grup s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând nicio implicare din partea organelor de cercetare penală în influențarea martorului N.A.

Este de subliniat faptul că recunoașterea din grup a avut loc după ce, în prealabil, martorul N.A. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind N.B. după fotografie, în acest sens fiind încheiat și un proces-verbal la data de 6 iunie 2003.

Cu aceeași ocazie, martorul N.A. l-a recunoscut și pe vărul inculpatului, respectiv pe martorul C.S.M., ca fiind cel care s-a prezentat ca fiind L.I., reprezentantul firmei G.

Declarațiile martorului N.A. sunt confirmate și de martorul U.E.C. Acest martor, fiind prieten cu N.A., l-a însoțit pe acesta în Germania, asistând la toate discuțiile purtate de către reprezentantul SC R. SA Suceava cu N.B. Instanța a reținut că martorul U.E.C. a confirmat în totalitate susținerile martorului N.A., relatând în aceeași modalitate împrejurările în care au fost încheiate cele două contracte.

Este de subliniat faptul că și martorul U.E.C. l-a recunoscut pe inculpatul L.I. ca fiind cel care s-a prezentat ca fiind N.B. Această recunoaștere s-a efectuat la data de 19 iunie 2003, după fotografie, fiind întocmit un proces-verbal în acest sens de către organele de urmărire penală. De asemenea, martorul U.E.C. l-a recunoscut după fotografie și pe vărul inculpatului, C.S.M., ca fiind persoana ce s-a prezentat ca fiind L.I.

Declarațiile martorului N.A. pot fi coroborate și cu declarațiile martorilor C.E.A., H.I. și P.S.V.

Martorul C.E.A. a indicat faptul că în cursul anului 1998 lucra la Camera de Comerț și Industrie Suceava în calitate de secretar general. La sfârșitul anului a primit un telefon de la un cetățean german care s-a recomandat cu numele de N.B., spunând că este reprezentantul firmei G.G. și care s-a arătat interesat de o colaborare cu firme din România. Martorul i-a solicitat comunicarea unei oferte scrise, pe care a primit-o, această ofertă creându-i suspiciuni întrucât era prea avantajoasă pentru firmele românești.

În acest context, martorul a precizat că a solicitat efectuarea unor verificări de către Camera de Comerț și Industrie a României, primind un răspuns abia în luna februarie 1999, când i s-a transmis că N.B. nu este administratorul firmei G.

Martorul a continuat arătând că în acest interval de timp, pe căi neoficiale, informația s-a răspândit printre funcționarii Camerei, ajungând și la numitul P.S.V., directorul de marketing al firmei SC R. SA Suceava, care a transmis-o mai departe administratorului N.A., astfel ajungând acesta din urmă să intre în contact cu N.B.

Declarațiile martorului C.E.A. au fost confirmate și de martorul H.I., președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava din perioada respectivă.

La rândul său martorul P.S.V. a menționat faptul că în perioada respectivă îndeplinea funcția de director de marketing la SC R. SA Suceava. El a aflat despre posibilitatea obținerii unui credit avantajos din Germania de la numita C.E.A., care i-a comunicat faptul că a primit o ofertă în acest sens de la un cetățean german pe nume N.B., care este reprezentantul firmei G.G. Martorul P.S.V. a precizat că a transmis această informație mai departe șefului său N.A., care a luat legătura cu acest N.B.

În sfârșit, legătura dintre N.A. și inculpat este atestată și de martorul C.P. La momentul respectiv, martorul era vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, iar în această calitate el a însoțit la Frankfurt, în Germania, o delegație din partea SC D.M. SA Vatra Dornei, pentru negocieri cu parteneri germani. Martorul și-a amintit că această ofertă provenea de la o firmă germană pe nume G., iar la aceste discuții au participat din partea firmei germane două persoane pe nume L.I. și N.B. La un moment dat celui care s-a prezentat ca fiind L.I. i-a sunat telefonul, iar după ce a discutat la telefon i-a transmis celui care s-a prezentat ca fiind N.B. faptul că a vorbit la telefon cu N.A.

Important este faptul că, așa cum reiese din declarațiile martorului C.E.A., la întâlnirea la care acesta a fost prezent, inculpatul a preluat identitatea de L.I., cea de N.B. fiindu-i atribuită vărului său, C.S.M. În acest sens pot fi observate procesele-verbale de recunoaștere după fotografie întocmite la data de 2 iulie 2003, din care rezultă că martorul C.P. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel care s-a prezentat sub numele de L.I. și pe C.S.M. ca fiind cel care s-a prezentat ca fiind N.B.

Martorul N.A. a indicat organelor de urmărire penală și numărul contului în care au fost virați banii solicitați de inculpat. Din cercetări a reieșit că acest cont a fost deschis pe numele unui cetățean român, G.M. Fiind audiat, acesta a precizat că și-a pierdut pașaportul în timpul cât s-a aflat în străinătate, el menționând că nu cunoaște nicio persoană cu numele de N.B. sau L.I. și că nu a solicitat niciodată deschiderea vreunui cont la o bancă din Germania în numele firmei Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh, ceea ce confirmă intenția inculpatului de a induce în eroare reprezentanții SC R. SA Suceava.

Mai mult decât atât, așa cum rezultă din adresa Camerei de Comerț și Industrie a României, Departamentul Relații Externe și Cooperare Internațională întocmită la data de 11 ianuarie 2002, firma Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh nu era înregistrată în Registrul Comerțului din Germania. Firma nu a putut fi identificată nici după nume și nici după numele de N.B., sub numărul de înregistrare indicat în cuprinsul contractelor încheiate cu SC R. SA Suceava fiind înregistrată o altă firmă, de unde rezultă faptul că firma în numele căreia s-a prezentat inculpatul este inexistentă.

Totodată, așa cum rezultă din adresa Punctului Național Focal din data de 4 noiembrie 2002 în localitatea Dusseldorf din Germania nu există nicio persoană cu numele de N.B. și datele de identificare oferite de inculpat.

Față de materialul probator prezentat mai sus, instanța a constatat că fapta inculpatului de a se prezenta sub un alt nume decât cel real și în calitate de reprezentant al unei firme inexistente, cu prilejul încheierii unor contracte comerciale și ulterior, cu prilejul executării acestora, în scopul obținerii unor foloase materiale ilicite concretizate într-o pagubă în valoare de 450.000 dolari SUA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă. în cursul discuțiilor purtate cu reprezentanții SC R. SA Suceava el a avut reprezentarea faptului că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare a cărei producere a urmărit-o și a dorit-o. În acest sens poate fi observat comportamentul inculpatului, care nici un moment nu a depus diligente pentru restituirea sumelor de bani obținute ilicit, el nemaiputând fi contactat de către partea vătămată din momentul în care a fost anunțat că fila cec transmisă prezenta evidente vicii de formă.

În opinia instanței, este evident că în situația în care ar fi cunoscut realitatea, respectiv faptul că inculpatul nu se numește N.B. și nu este administratorul vreunei firme cu numele de Societatea de Fonduri și Investiții W.U. Gmbh, societate practic inexistentă, SC R. SA Suceava nu ar fi acceptat încheierea celor două contracte, iar ulterior nu ar fi virat suma de 450.000 dolari SUA într-un cont deschis pe numele unei persoane care nu și-a dat acordul în acest sens.

Ca atare, instanța a apreciat că inducerea în eroare a fost esențială pentru încheierea și executarea contractului, motiv pentru care în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen.

Totodată, atâta timp cât inculpatul s-a folosit de o altă identitate la inducerea în eroare a părții vătămate, utilizând și alte mijloace frauduloase pentru aducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale (folosirea unei file cec), instanța a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 146 C. pen. prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 RON.

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, SC R. SA Suceava a virat în contul indicat de către inculpat, în perioada 22 martie 1999-28 aprilie 2000 o sumă totală de 450.000 dolari SUA. Din evidențele Băncii Naționale a României rezultă că în această perioadă cursul valutar RON-dolar a variat între 1,46 RON pentru un dolar și 2,0076 RON pentru un dolar. În consecință, s-a constatat că paguba cauzată de către inculpat SC R. SA Suceava depășește suma de 200.000 RON, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.

În ceea ce privește paguba cauzată de către inculpat firmei SC N. SA Oltenița, instanța a avut în vedere declarațiile martorului D.G., reprezentantul părții vătămate. Acesta a precizat faptul că societatea pe care o reprezenta avea în derulare mai multe afaceri cu o firmă din Târgoviște, respectiv SC T.A. SA. În condițiile în care această firmă nu și-a mai putut onora obligațiile contractuale, a propus SC N. SA să preia contractul pe care îl încheiase cu firma G.G. din Germania, contract care avea ca obiect achiziționarea de către T. a unei cantități de șrot de soia.

Au fost purtate mai multe discuții cu reprezentantul Globus, persoană care s-a prezentat sub numele de L.I., iar în final SC N. SA Oltenița a acceptat să preia acest contract de la SC T. SA, cu condiția ca partenerul german să accepte că o parte din bani au fost deja plătiți de către firma din Târgoviște, 248.000 DM.

Martorul D.G. a precizat că s-a deplasat în Germania pentru finalizarea discuțiilor, fiind așteptat la aeroport de către numitul L.I., care s-a prezentat ca fiind reprezentantul firmei G.G. Cu ocazia acestor discuții, numitul L.I. a dat asigurări că dacă vor fî virați toți banii, firma G.G. va trimite întreaga cantitate de șrot de soia.

Martorul D.G. a mai precizat că tot în acele împrejurări a discutat cu numitul L.I. și în legătură cu livrarea unei cantități de făină de pește, convenind să fie încheiat un contract în acest sens.

Primul contract, cel referitor la șrotul de soia a fost primit de SC N. SA prin fax, fiind restituit în aceeași modalitate, iar cel de-al doilea contract, cel referitor la făina de pește a fost semnat de martorul D.G. în Germania.

Martorul D.G. a mai continuat arătând că deși în perioada cât a stat în Germania, firma sa a virat în conturile firmei G.G. suma de 382.000 DM, numitul L.I. a insistat să-i fie virată și diferența de bani imediat după întoarcerea în țară.

Martorul D.G. a mai precizat că deși termenul de livrare a mărfurilor a expirat, acestea nu au fost niciodată trimise. La data de 20 martie 1998 firma G.G. a comunicat către SC N. SA, fără a fi avut acordul părții vătămate, faptul că finanțarea celor două contracte va fi preluată de către firma C.G.

Martorul a arătat că a insistat în continuare pe lângă numitul L.I. ca marfa să-i fie trimisă, nu a primit decât niște răspunsuri din diferite țări, Italia, Germania sau Canada prin care i se spunea că marfa este pe drum.

În condițiile în care mărfurile nu au ajuns niciodată în România, martorul D.G. a indicat faptul că s-a deplasat din nou în Germania în căutarea numitului L.I. Ajuns în Germania, el a constatat că firma G.G. se mutase, dar într-un final a reușit să-l găsească pe numitul L.I., cu care a semnat o convenție privind rezilierea celor două contracte, cu consecința restituirii banilor plătiți de către SC N. SA până la data de 30 iunie 1998.

Cu această ocazie, numitul L.I. i-a dat asigurări martorului că dispune de fondurile necesare restituirii, banii aflându-se în depozite din Germania și Italia.

Termenul de restituire a expirat, astfel că, potrivit declarațiilor martorului D., acesta a fost nevoit să se întoarcă din nou în Germania, în cursul lunii august 1998, ocazie cu care, împreună cu L.I., au convenit ca firma C.G. să vireze în conturile B.D.I.G. suma de bani datorată SC N. SA, în contul datoriilor pe care firma română le avea către B.D.I.G. Scadența a fost stabilită pentru data de 29 august 1998, termen care a expirat fără ca banii să fie plătiți.

Potrivit declarațiilor martorului D.G., după acest moment nu l-a mai putut contacta pe L.I., acesta dispărând.

Nu în ultimul rând, martorul D.G. a învederat faptul că la data de 30 iulie 1998 numitul L.I. i-a predat două file cec emise de o bancă din Germania, prin care încerca să ateste faptul că ar fi efectuat plăți către B.D.I.G. Însă aceste file cec au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil.

Esențial pentru soluționarea cauzei este faptul că martorul D.G. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind una și aceeași persoană cu numitul L.I., persoana care l-a indus în eroare și a provocat o pagubă SC N. SA în valoare de 950.000 DM. în acest sens poate fi observat procesul verbal de recunoaștere după fotografie întocmit la data de 4 iunie 2003 de către organele de urmărire penală.

În sprijinul afirmațiilor sale, martorul D.G. a prezentat întreaga documentație care a stat la baza relațiilor avute cu firma G.G. În acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, protocolul încheiat între firmele T., N. și G., contractele încheiate între SC N. SA și firma G., adresele transmise din Canada, Italia și Germania prin care inculpatul comunica faptul că marfa va fi livrată, convențiile încheiate la datele de 11 august 1998 și 25 mai 1998, dispozițiile de plată externă, filele cec refuzate la plată, adresele C.G. prin care se arăta că banii vor fi restituiți

Martorul D.G. a precizat organelor judiciare și faptul că, la un moment dat, firma G.G. a trimis o adresă prin care a solicitat către SC N. SA ca sumele de bani să fie plătite printr-un cont deschis la B.I.R. pe numele de F.A.S.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că banii plătiți de către SC N. SA Oltenița au fost restituiți martorului D.G. prin intermediul martorului F.A.S.

Martorul amintit a fost audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, acesta infirmând afirmațiile inculpatului. Martorul a menționat că în cursul anului 1997 inculpatul i-a cerut să-și deschidă un cont la B.I.R., spunându-i că trebuie să primească prin acel cont diferite sume de bani, iar operațiunile bancare internaționale ar dura prea mult, astfel că este mai simplu să primească banii. Potrivit declarațiilor martorului, el trebuia să primească banii, să-i schimbe în mărci germane și să-i ducă în Germania, la Frankfurt. în acest sens, martorul a recunoscut faptul că de mai multe ori a ridicat sume mari de bani din contul său (aproximativ 100-200 milioane ROL), pe care i-a convertit în mărci germane și i-a predat inculpatului în Germania, primind în schimb chitanțe semnate de mână de către inculpat. Martorul a depus la dosar mai multe asemenea chitanțe semnate de către numitul L.I. Este de subliniat faptul că, potrivit declarațiilor martorului Faur, au existat și situații în care ar fi adus din Germania în România sume de bani sau alte pachete trimise de către inculpat, însă martorul nu a fost în măsură să precizeze despre ce sume de bani este vorba, ce reprezentau acești bani și nici persoanele cărora le-a predat acești bani, el menționând că nu cunoaște pe nimeni cu numele de D.G.

În opinia instanței, nici un moment inculpatul nu a avut intenția de a restitui sumele de bani părții vătămate. În acest sens poate fi observată conduita sa ulterioară momentului în care banii au intrat în conturile firmei G.G. La un moment dat, el a comunicat părții vătămate faptul că obligațiile contractuale ar fi fost preluate de către firma C.G., căreia în final i-a revenit și obligația de a restitui sumele de bani încasate ilicit. Sub acest aspect este de subliniat faptul că, așa cum rezultă din adresa Registrului Comerțului din Dusseldorf, firma C.G. a fost radiată din Registrul Comerțului pentru incapacitate materială, neexistând posibilități ca această firmă să exercite acte de comerț.

În consecință, la fel ca și în cazul părții vătămate SC R. SA Suceava, și în privința părții vătămate SC N. SA Oltenița sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. La fel ca în precedent, în privința acestei societăți comerciale inculpatul a utilizat mijloace frauduloase pentru inducerea și menținerea în eroare a părții vătămate cu privire la posibilitățile sale de onorare a propriilor obligații contractuale (file cec pentru valorificarea cărora nu exista disponibilul necesar, adrese din partea unor societăți inexistente), inducerea în eroare fiind esențială pentru încheierea acestor contracte.

De asemenea, la fel ca și în cazul SC R. SA Suceava, prejudiciul cauzat cifrându-se la suma de 412.500 euro, instanța constată că sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.

În aceeași modalitate a acționat inculpatul și în relațiile cu SC A. SA Dărmănești. Potrivit declarațiilor martorului H.N., administratorul părții vătămate, prin intermediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava aflat de o ofertă de produse alimentare din partea unei societăți germane.

În acest context, a fost contactat de către reprezentantul firmei C.G. care s-a prezentat sub numele de N.B., iar după efectuarea unor schimburi de oferte, el a ales patru produse, și anume făină, ulei, zahăr și ciocolată.

Martorul H.N. a menționat că în perioada noiembrie-decembrie 1998 a primit prin fax un contract de vânzare-cumpărare care reglementa relațiile dintre cele două societăți, pe care l-a trimis înapoi după ce a fost semnat. Potrivit acestui contract, înainte de prima livrare trebuia achitat un avans de 25% din valoarea transportului, lucru pe care partea vătămată La realizat la sfârșitul lunii ianuarie 1999, când a plătit suma de 32.250 DM în 3 tranșe.

După efectuarea acestei plăți, potrivit declarațiilor martorului Hodorenciuc, au fost date mai multe telefoane numitului N.B. pentru a afla stadiul livrărilor. Inițial N.B. i-a transmis că livrările au fost blocate de către transportatori, dar ulterior a dispărut și nu a mai răspuns la telefon, astfel că partea vătămată SC A. SA Dărmănești a fost prejudiciată cu suma de 32.250 DM, bani care nu au mai fost recuperați.

Susținerile martorului H.N. au fost confirmate și de martorul B.I., celălalt administrator al firmei, care a precizat aceleași aspecte.

În sprijinul afirmațiilor sale, martorul H.N. a depus la dosarul cauzei atât o copie a contractului încheiat cu firma germană, cât și o copie a dispozițiilor de plată externă prin care a fost virată suma de 32,250 DM.

La fel ca și în cazul celorlalte două societăți comerciale, inculpatul L.I. a utilizat mijloace frauduloase (folosirea unei identități nereale) în vederea inducerii în eroare a părții vătămate cu prilejul încheierii și executării unui contract comercial, eroarea fiind esențială pentru realizarea acordului de voință, motiv pentru care instanța a reținut în sarcina inculpatului și infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., în acest caz valoarea prejudiciului nedepășind 200.000 RON, inculpatul acționând cu intenție directă ca modalitate a vinovăției.

La soluționarea cauzei instanța nu a luat în considerare declarațiile martorului C.S.M. Acesta a fost audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, el arătând că nu cunoaște nimic în legătură cu relațiile ce au existat între vărul său, inculpatul L.I., și societățile comerciale R. Suceava sau N. Oltenița. În cursul cercetării judecătorești, în contextul în care inculpatul a continuat să susțină faptul că banii au fost restituiți societăților păgubite, instanța a procedat la efectuarea unei comisii rogatorii internaționale, solicitând autorităților germane să verifice conturile bancare ale C.G. Informațiile solicitate au fost atașate la dosar, iar din analiza acestora nu reiese că inculpatul ar fi restituit sumele de bani obținute ilegal.

Pentru aceste considerente, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează, răspunderea penală.

Examinând fișa de cazier judiciar, instanța a reținut în sarcina acestuia și starea de recidivă mare postexecutorie, în condițiile în care prin sentința penală nr. 6/1995 a Tribunalului Timiș numitul L.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare a cărei executare a expirat în luna aprilie 1996, astfel că, activitatea infracțională ce formează obiectul prezentului dosar desfășurându-se în anii 1998-1999, până la acel moment nu era împlinit termenul de reabilitare, motiv pentru care reținerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. este legală.

Faptele inculpatului prezintă un grad de pericol social deosebit. Prin acțiunile sale inculpatul a adus atingere gravă relațiilor sociale cu caracter patrimonial care presupun buna credință a celor ce participă la astfel de relații.

La stabilirea pedepselor instanța a luat în considerare și persoana inculpatului. Acesta, la data desfășurării activității infracționale, era cunoscut cu antecedente penale, neaflându-se la prima abatere de acest gen, aspect ce relevă o periculozitate sporită a personalității sale. Ținând seama și de valoarea mare a prejudiciilor cauzate, precum și de dispozițiile art. 39 alin. (4) C. pen. referitoare la sancționarea recidivei, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., instanța de fond a apreciat ca fiind necesară aplicarea unor sancțiuni privative de libertate într-un cuantum mai ridicat, respectiv 11 ani închisoare pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC R. SA Suceava, 12 ani închisoare pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC N. SA și 4 ani închisoare pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC A. SA.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. instanța a aplicat inculpatului și 2 pedepse complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În ceea ce privește interzicerea exercitării dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale, în opinia instanței, aceasta este oportună în condițiile în care întreaga activitate infracțională a inculpatului s-a desfășurat în legătură cu încheierea și executarea unor contracte comerciale, inculpatul prezentându-se în calitate de administrator al unor societăți la care nu deținea o astfel de calitate, un asemenea comportament fiind incompatibil cu calitatea de comerciant. Pedeapsa complementară a fost aplicată pentru o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC R. SA, și 7 ani pentru înșelăciune în dauna părții vătămate SC N. SA.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că toate părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză cu sumele de bani reprezentând contravaloarea sumelor de bani plătite în conturile inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.

Ținând seama de materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că într-adevăr, prin fapta sa de inducere în eroare a părților vătămate cu prilejul încheierii și executării unor contracte, mărfurile plătite de către părțile civile SC N. SA și SC A. SA nefiind niciodată livrate, inculpatul a provocat prejudicii patrimoniilor părților civile, prejudicii ce trebuie reparate.

Referitor la SC R. SA Suceava, instanța a reținut că această societate comercială a fost radiată din Registrul Comerțului, încetându-și existența. Astfel, așa cum rezultă din adresa Oficiului Registrului Comerțului Suceava firma și-a schimbat sediul și denumirea în SC T. SRL București, iar Oficiul Registrului Comerțului București a comunicat ulterior faptul că firma a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii falimentului. în consecință, instanța a constatat că despăgubirile civile nu pot fi acordate unei persoane juridice inexistente.

Pe de altă parte, atâta timp cât foștii asociați nu și-au manifestat voința de a fi despăgubiți în prezenta cauză și nu au făcut dovada că prin aceste despăgubiri nu sunt fraudate interesele creditorilor fostei societăți comerciale radiate din Registrul Comerțului, în temeiul art. 118 lit. e) C. pen. instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 450.000 dolari S.U.A. pentru ca numitul L.I. să fie lipsit de beneficiul infracțiunii. în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 547/PI din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 6319/30/2007 a declarat apel inculpatul apelant L.I. înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 6 ianuarie 2011, sub nr. 6319/30/2007. Apelul nu a fost motivat în scris.

Prin decizia penală nr. 102/A din 30 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul apelant L.I. împotriva sentinței penale nr. 547/PI din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 6319/30/2007.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Din analizai sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat în ceea ce privește apărarea inculpatului privind necompetența materială a primei instanțe de a soluționa cauza pe motiv că inculpatul are calitatea de avocat, instanța de apel a constatat că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în acest sens, astfel încât competența în soluționarea cauzei a fost stabilită în mod corect nefîind încălcate prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la critica inculpatului privind încălcarea dreptului său la apărare, deoarece instanța de apel a constatat că domnul G.S.M. nu are calitatea de avocat potrivit Legii nr. 51/1995, instanța de apel s-a pronunțat prin încheierea din 28 februarie 2011 luând în considerare decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea inculpatului i-a fost desemnat un apărător din oficiu și i s-a acordat termen pentru desemnarea unui apărător potrivit art. 24 din Constituția României, art. 6 C. proc. pen.

Instanța de apel și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen., înșelăciune.

Astfel inculpatul a indus în eroare în mod direct partea vătămată SC R. SA Suceava, cu ocazia încheierii unor convenții prin folosirea de mijloace frauduloase, cauzând un prejudiciu de 465.000 dolari SUA.

Camera de Comerț și Industrie Suceava, la începutul anului 1999, în baza unei oferte de la o persoană care s-a recomandat N.B. a aflat că acesta în calitate de reprezentant al firmei G.G. este dispus să facă oferte favorabile pentru societățile din România, aceste informații ajungând și la reprezentanții SC R. SA Suceava.

Martorul N.A. în calitate de reprezentat al SC R. SA Suceava împreună cu martorul U.E.C. s-a deplasat în Germania pentru a se întâlni cu inculpatul care s-a recomandat a fi N.B., și care i-a propus finanțarea SC R. SA Suceava cu suma de 10 milioane dolari SUA în condiția depunerii unei garanții de 1 milion dolari SUA.

În urma acestei înțelegeri s-a perfectat contractul de finanțare și contractul de vânzare-cumpărare, ambele purtând același număr, acestea fiind transmise prin fax la sediul firmei germane la data de 22 martie 1999, iar în baza contractului SC R. SA Suceava a virat într-un cont deschis la Dresdener Bank din Frankfurt deschis p