ÎCCJ, Decizia nr. 2/2004

în compunerea prevăzută de art. 64 din Legea nr. 92/1992 Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 decembrie 2001, B.F.C., procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea, a formulat plângere împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, prin care acestuia i s-a respins cererea de reexaminare a lucrărilor susținute la examenul de capacitate. Acesta a susținut că, în timpul susținerii examenului de capacitate, pentru a doua oară, în perioada octombrie-noiembrie 2001, a suferit o colică renală. Ca atare, nepromovarea examenului este consecința acestei situații, așa încât se justifica admiterea cererii privitoare la reexaminarea notărilor și admiterea participării acestuia la un nou examen de capacitate.

În consecință, petentul a solicitat menținerea sa în funcția de procuror și încuviințarea susținerii unui nou examen de capacitate în următoarea sesiune organizată de Ministerul Justiției. Plângerea este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 58 din Legea nr. 92/1992, „după efectuarea stagiului, magistrații stagiari sunt obligați să se înscrie la examenul de capacitate. În cazul în care candidatul este respins la primul examen, el este obligat să se înscrie pentru sesiunea imediat următoare”. Art. 63 alin. (6) din același act normativ dispune că „respingerea candidatului la două sesiuni atrage pierderea calității de judecător sau procuror stagiar”. Petentul a fost respins la două sesiuni consecutive, așa încât acestuia îi sunt incidente dispozițiile legale menționate privitoare la pierderea calității de procuror stagiar.

Invocând motive de ordin medical, de natură a afecta rezultatele examenului susținut, petentul s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând reexaminarea. Este adevărat că, potrivit art. 62 alin. (3) din Legea de organizare judecătorească, „Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege, privind organizarea examenului sau că rezultatele au fost denaturate prin săvârșirea unor fraude”. Pentru examinarea unei astfel de cereri, Consiliul Superior al Magistraturii are elementele necesare, prin art. 18 – 41 din Regulamentul privind pregătirea magistraților în perioada de stagiu, precum și organizarea și desfășurarea examenului de capacitate aprobat de Ministrul Justiției prin Ordinul nr. 1227/2001, fiind stabilite condițiile organizării, susținerii și validării acestuia.

Ca atare, admisibilitatea cererii este condiționată de invocarea și probarea nesocotirii oricărei dispoziții legale menționate. Petentului i-a fost respinsă cererea privitoare la reexaminarea lucrărilor susținute la examenul de capacitate din sesiunea octombrie-noiembrie 2001. Împotriva acestui refuz, petentul a formulat plângere la Completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție, invocând dispozițiile art. 64 din Legea nr. 92/1992. Potrivit art. 64 alin. (2) din Legea de organizare judecătorească, „împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României numirea în funcție a magistratului, acesta se poate adresa cu plângere Curții Supreme de Justiție, în termen de 30 zile de la expirarea termenului prevăzut de alin. (1)”.

Acest text privește obligația stabilită prin art. 63 alin. (6) din același act normativ, în sensul că „Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să îndeplinească formalitățile legate de numirea magistraților, care au fost declarați reușiți la examenul de capacitate, în termen de 3 luni de la data validării examenului de capacitate”. Ca atare, plângerea dedusă spre soluționare Completului de 9 judecători nu îndeplinește cerințele textului menționat, petentul nefiind în situația în care, deși admis la examenul de capacitate și ulterior validării acestuia, Consiliul Superior al Magistraturii să fi refuzat a propune Președintelui României numirea în funcție. Or, în raport cu dispozițiile art. 129 din Constituția României, cu referire la dispozițiile art. 109 C. proc.

civ. și art. 4 din Legea nr. 29/1990, admisibilitatea unei cereri privitoare la protecția judiciară este condiționată de existența unui drept subiectiv ocrotit de lege și supunerea pretenției, spre examinare, instanței competente, în condițiile legii procesuale. Cum petentul nu se află în situația prevăzută de art. 64 din Legea nr. 92/1992, cererea acestuia formulată cu neobservarea condițiilor de exercițiu, în sensul sesizării unei instanțe neabilitată de legea procesuală cu examinarea și soluționarea unei astfel de situații, urmează a fi privită ca inadmisibilă.

Din economia dispozițiilor menționate rezultă că legea procesuală civilă, respectiv, Codul de procedură civilă și alte acte normative conținând norme de procedură, a stabilit un cadru legal, cu privire la protecția judiciară a drepturilor subiective, corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, în măsură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate obligația de a solicita protecția judiciară în condițiile menționate, aceleași pentru toate persoanele care se adresează jurisdicției competente. Consiliul Superior al Magistraturii emite acte administrative și acte administrativ jurisdicționale, care pot fi cenzurate de instanța de judecată în condițiile legii.

Această împrejurare nu dă, însă, dreptul Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la stăruința petentului, să examineze, în fond, plângerea cu care a fost sesizată, deci, excede competenței speciale de judecată atribuită prin dispozițiile art. 64 din Legea de organizare judecătorească. Este de reținut, în acest sens, că încălcarea normelor imperative, de ordine publică, referitoare la competență, astfel cum aceasta a fost determinată prin Codul de procedură civilă și alte acte normative conținând dispoziții procesuale, ar duce la nulitatea oricărei hotărâri judecătorești care le-ar nesocoti. Ca atare, recunoșterea unei căi de atac, cu referire la plângerea formulată de procurorul stagiar B.F.C., în situații neprevăzute de lege, apare ca inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge plângerea, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge plângerea formulată de B.F.C., procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de reexaminare a lucrărilor susținute la examenul de capacitate al magistraților stagiari organizat de Ministerul Justiției, în perioada octombrie – noiembrie 2001, ca inadmisibil. Pronunțată, în ședință publică, azi, 16 februarie 2004.