Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2004
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 4/2004

HOTĂRÂRE
16.02.2004
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 4/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

în compunerea prevăzută de art. 64 din Legea nr. 92/1992 Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 decembrie 2001, petentul P.L. s-a adresat cu plângere Curții Supreme de Justiție – Completul de 9 judecători, solicitând aprobarea cererii de reexaminare la disciplina drept procesual civil. În motivarea plângerii, petentul a arătat că a desfășurat activitate ca procuror, începând cu data de 1 ianuarie 1999, în baza Ordinului nr. 2619/C din 28 decembrie 1998 al ministrului justiției. La terminarea stagiului a participat la examenul de capacitate organizat de Ministerul Justiției, în perioada octombrie-noiembrie 2001. Considerând că nota 4,75 acordată la disciplina drept procesual civil nu reflectă conținutul lucrării, petentul a formulat contestație, care a fost respinsă.

Deoarece a fost declarat respins și la examenul de capacitate organizat în perioada noiembrie-decembrie 2000, acesta se află în situația de a pierde calitatea de magistrat. Plângerea este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, Consiliul Superior al Magistraturii emite diferite categorii de acte, supuse controlului judecătoresc în condițiile legii. Potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, republicată, „împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României numirea în funcție a magistratului, acesta se poate adresa cu plângere Curții Supreme de Justiție, în termen de 30 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1)”.

Acest text privește una din competențele atribuite prin art. 63 alin. (6) din Legea de organizare judecătorească potrivit căreia „Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să îndeplinească formalitățile legate de numirea magistraților, în termen de 3 luni de la data validării examenului de capacitate”. Plângerea dedusă spre soluționare Completului de 9 judecători, referitoare la admiterea cererii de reexaminare a lucrării scrise susținute la disciplina drept procesual civil și acordarea posibilității participării la un al treilea examen de capacitate a magistraților stagiari, excede, însă, competentei legal atribuite prin art. 64 din Legea de organizare judecătorească. De altfel, aprobarea cererii privitoare la participarea la un al treilea examen de capacitate, neprevăzut de lege și echivalând cu o propunere de modificare a acesteia, excede însăși competenței Consiliului Superior al Magistraturii.

Or, recunoașterea unei căi de atac, cu referire la plângerea formulată de petent și care nu se încadrează în situația reglementată prin art. 64 din Legea nr. 92/1992, apare ca o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Așadar, calea procesuală aleasă de contestator, cu referire la un act al Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv, validarea sau invalidarea examenului de capacitate în condițiile legii, cenzurabil în principiu, apare ca fiind greșit aleasă. Legea procesuală civilă a stabilit un cadru corespunzător principiilor statuate prin art. 129 și 21 din Constituția României, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate obligația de a alege calea procesuală legal prevăzută. Cum normele legale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite sunt prevăzute prin nome imperative, de ordine publică, calea procesuală exercitată de persoane aflate în situații identice trebuie să fie aceeași, respectiv cea prevăzută de legea procesuală. Ca atare, în raport și cu sancțiunea nulității ce privește hotărârile judecătorești pronunțate cu nesocotirea normelor procesuale imperative, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate examina pe fond, la stăruința părții, o plângere ce excede competenței legal atribuite acestuia prin art. 64 din Legea de organizare judecătorească.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge plângerea, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge plângerea formulată de P.L., procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Președintelui României numirea petentului în funcția de procuror, ca inadmisibilă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 16 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă