ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5595/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 40 din 17 februarie 2004, Tribunalul Bihor – Oradea a dispus condamnarea

inculpatului H.A.R. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii,

prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art.

76 lit. a) C. pen. Totodată, instanța a dispus achitarea inculpatului, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., conform art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin aceeași sentință, instanța a

dispus condamnarea inculpatului S.F.I. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani și 4

luni închisoare și la 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a), b), c), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de

art. 197 alin. (3) C. pen. și art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b), art. 33 și art. 34 C. pen.

Inculpații au fost obligați să

plătească în solidar părții civile B.C. despăgubiri pentru daune morale în sumă

de 30 milioane lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că, în seara zilei de 12 octombrie 2002, inculpații

H.A.R. și S.F.I. au constrâns-o prin violență și amenințări pe minora B.C. să

întrețină cu ei raporturi sexuale, într-o locuință din municipiul Oradea, str.

Cuza Vodă, în care fusese condusă și reținută cu forța de inculpatul S.F.I.

Prin decizia penală nr. 97 din 11

mai 2004, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței primei instanțe, a desființat

sentința atacată și, rejudecând cauza, a majorat pedeapsa principală aplicată

inculpatului H.A.R., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(3) C. pen., la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la 7 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., iar în

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Prin aceeași decizie, Curtea de Apel

Oradea a respins apelurile declarate de cei doi inculpați împotriva sentinței

primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul H.A.R. care a solicitat să fie achitat, susținând

că, deși avea intenția să întrețină relații sexuale cu minora B.C., nu a reușit

întrucât se afla în stare avansată de ebrietate, iar pe de altă parte, nu a

avut nici o contribuție la lipsirea de libertate a acesteia. În subsidiar,

inculpatul a cerut micșorarea pedepsei, prin luarea în considerare a

circumstanțelor sale personale.

Recursul nu este fondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă că, în seara zilei de 12 octombrie 2002, minora B.C., în vârstă de 13

ani, elevă la Centrul de Plasament din Oradea, se afla în centrul orașului

împreună cu mai mulți colegi, asistând la concertele organizate cu ocazia zilei

Oradei. În timp, o parte dintre colegii minorei s-au întors la cămin, iar

aceasta a rămas numai cu colegul său R.I. și cu alți tineri pe care nu îi

cunoștea. Unul dintre ei, inculpatul S.F., aflând că minora și colegul ei sunt

internați la centrul de plasament, le-a propus să le doneze câte o pereche de

blugi și i-a invitat în acest scop la locuința unchiului său N.T., situată în

str. Cuza Vodă. O dată intrați în locuința menționată, inculpatul S.F. l-a

îndepărtat cu forța pe martorul minor R.I., pe care l-a trimis în oraș să

cumpere țigări și, prin violență și amenințare a constrâns-o pe minoră să aibă

cu el raport sexual. Între timp au intrat în locuință mai mulți bărbați, între

care și inculpatul H.A.R., acesta i-a scos afară pe ceilalți și, rămânând cu

minora B.C. a constrâns-o și el la raporturi sexuale. Minora a fost eliberată

prin intervenția organelor de poliție care fuseseră alertate de martorul R.I.

Fapta inculpatului recurent H.A.R.

este dovedită cu declarația părții vătămate și cu procesul verbal întocmit de

organele de poliție din care rezultă că în momentul descinderii acestora în

locuința menționată, inculpatul a fost găsit dezbrăcat.

Instanța de apel a reținut corect în

sarcina inculpatului H.A.R., alături de infracțiunea de viol, prevăzută de art.

197 alin. (3) C. pen. și infracțiunea de lipsire de libertate, prevăzută de

art. 189 alin. (2) C. pen., căci minora era reținută în locuința arătată mai

sus împotriva voinței ei, iar la menținerea acestei stări de lipsire de

libertate a contribuit și inculpatul recurent, care a împiedicat victima să

părăsească locuința.

În ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului H.A.R., se constată că instanța de apel a ținut seama de

criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. și că,

având în vedere pericolul ridicat al infracțiunilor comise, nu se justifică

micșorarea pedepsei.

În consecință,

recursul urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea inculpatului recurent

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul H.A.R. împotriva deciziei penale nr. 97/ A din 11 mai

2004 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 octombrie 2002 la 29

octombrie 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 octombrie 2004.