ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3853/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28

din 18 februarie 2004, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul M.P., la

pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru

tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C.

pen.

A fost privat inculpatul de

exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C.

pen.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 23 septembrie 2003 la 18

februarie 2004.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a confiscat un cuțit corp delict înregistrat în registrul de corpuri

delicte al acestui tribunal la poziția 50/2003.

S-a constatat că partea

vătămată P.O. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 din Legea nr.

3/1978 a fost obligat inculpatul la 3.303.000 lei despăgubiri, către partea

civilă Spitalul de Urgență Petroșani.

A fost obligat inculpatul la

plata sumei de 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pentru inculpat în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

sentință prima instanță a reținut că inculpatul M.P., de circa doi ani a

stabilit relații de concubinaj cu numita T.V., locuind împreună în apartamentul

soacrei sale P.L. Tot aici aceasta din urmă locuia cu concubinul ei pe nume C.I.

și B.C. ce întreținea relații de concubinaj cu numitul V.D.

Aceștia, așa cum rezultă chiar

și din declarațiile inculpatului, consumau frecvent cantități mari de băuturi

alcoolice, pe fondul cărora apăreau conflicte, ce se soldau cu agresiuni

fizice.

Acestora li se alătura

partea vătămată P.O. și fratele său P.M.V. ce deținea un apartament în scara

aceluiași imobil.

În data de 17 septembrie 2003,

încă de dimineață, inculpatul, concubina sa T.V., numitul V.D. și concubina

acestuia B.C. au consumat o cantitate apreciabilă de rom. La un moment dat

numitul V.D. a părăsit locuința deplasându-se la apartamentul părții vătămate,

unde a continuat să consume băuturi alcoolice, împreună cu acesta și fratele

său.

În jurul orelor 16,00, aici

a venit numita B.C., care i-a relatat concubinului său că inculpatul i-a

adresat cuvinte obscene și că i-a cerut să aibă raport sexual cu el.

Iritat, numitul V.D. însoțit

de concubină și de partea vătămată au revenit în apartamentul unde se găsea

inculpatul și i-a aplicat mai multe lovituri.

Numita T.V. a intervenit în

ajutorul inculpatului, lovind agresorul cu o scândură după care conflictul a

degenerat, implicându-i pe toți cei prezenți.

Martorul P.M.V., sosind mai

târziu a intervenit și a aplanat conflictul, după care împreună cu partea

vătămată și numitul V.D. au părăsit locuința. Pentru a evita alte incidente

numita B.C. a fost trimisă de către mama ei T.V. la locuința bunicii sale, după

care, cei rămași în locuință, respectiv inculpatul și numitul C.I., P.L. și T.V.

s-au deplasat la localul F.C. din Lupeni, unde au consumat băuturi alcoolice,

până în jurul orei 1,00, când au plecat spre casă. În față se deplasau numitul

C.I. și P.L. Între timp numitul V.D., împreună cu partea vătămată au revenit în

apartamentul în care locuiește și inculpatul și au continuat să consume băuturi

alcoolice. Numitul P.M.V., datorită stării de ebrietate a adormit în bucătăria

apartamentului, iar inculpatul și martorul V.D. stăteau pe patul situat în sufrageria

locuinței, unde au continuat să consume băuturi alcoolice.

În momentul în care

inculpatul și concubina sa au intrat în apartament, numitul V.D. s-a ridicat

din pat și s-a îndreptat spre ei, inculpatul crezând că intenționează să-l bată

s-a înarmat cu un cuțit și a lovit în direcția lui, dar partea vătămată încercând

să intervină pentru a aplana conflictul s-a interpus pe traiectoria cuțitului,

fiind lovită în zona hemitoracelui drept.

Surprinsă de lovitura

primită partea vătămată a plecat imediat spre Spitalul orășenesc Lupeni, situat

în apropiere unde s-a intervenit chirurgical.

Din certificatul

medico-legal, rezultă că partea vătămată a suferit o plagă înjunghiată supraspinoasă

penetrantă cu emfizem subcutanat și hemorax, care au pus viața acestuia în

primejdie.

Împotriva sentinței penale

pronunțată de prima instanță a declarat apel inculpatul, care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul nereținerii în favoarea sa a

scuzei provocării și a greșitei individualizări a pedepsei.

A susținut inculpatul că a intenționat

să lovească cu cuțitul pe martorul V.D., deoarece i s-a părut că martorul a

dorit să-l lovească, astfel că în opinia sa se impune reținerea circumstanței atenuante,

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fapta a comis-o sub stăpânirea

unei puternice tulburări determinată de o provocare, produsă prin violență de

victimă.

Curtea de Apel Alba Iulia a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reținând că prima instanță pe

baza probelor administrate, în cauză a stabilit o corectă stare de fapt, a dat

o încadrare juridică corespunzătoare și a aplicat o pedeapsă just

individualizată.

S-a apreciat că în cauză nu

se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală a

provocării, nefiind îndeplinite condițiile concrete pentru existența acesteia.

Apărarea inculpatului în

sensul că anterior agresiunii a avut un conflict cu martorul V.D. și că în

momentul în care acesta s-a ridicat din patul în care se afla, inculpatului i

s-a părut că martorul ar fi încercat să-l atace, astfel că a lovit cu cuțitul, nu

este o împrejurare de natură a fi apreciată ca o stare de provocare din partea

victimei.

De altfel lovitura a fost

aplicată de inculpat altei persoane, respectiv părții vătămate P.O., care a

încercat să aplaneze conflictul și care nu s-a manifestat în nici un fel

provocator la adresa inculpatului.

În ce privește

individualizarea pedepsei aplicate s-a constatat că au fost respectate

criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen., instanța evaluând

corespunzător pericolul social al faptei comise, împrejurările în care s-a

săvârșit și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând în principal greșita încadrare juridică a faptei, sens

în care a solicitat recalificarea în dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen. și

reducerea corespunzătoare a pedepsei, iar în subsidiar susținând aceeași

apărare ca și în apel a cerut reținerea circumstanței atenuante a scuzei

provocării în favoarea sa.

Recursul nu este întemeiat.

Lovirea cu intensitate a

victimei cu cuțitul, cauzându-i o plagă înjunghiată supraspinoasă penetrantă cu

emfizem subcutanat și hemorax, care i-au pus în primejdie viața acestuia întrunește

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, iar nu ale

infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În raport cu concluziile

actului medico-legal, pentru stabilirea încadrării juridice a faptei în mod

corect instanțele au luat în considerare că locul în care s-a aplicat lovitura,

intensitatea și urmările acesteia, precum și obiectul vulnerant folosit (leziune

penetrantă a hemitoracelui, cauzată cu un cuțit) duc la concluzia intenției

inculpatului de a ucide, chiar dacă rezultatul letal nu s-a produs, din cauze

independente de voința sa.

Ca atare, fapta inculpatului

constituie tentativă la infracțiunea de omor, motiv pentru care cererea sa de

schimbare a încadrării juridice a faptei nu poate fi primită.

Nici cea de-a doua critică

formulată de recurent nu este întemeiată.

Susținerea recurentului că a

lovit cu cuțitul victima în condițiile unei puternice tulburări, ceea ce-l

îndreptățește la beneficiul scuzei atenuante a provocării este nefondată,

nefiind susținută de probele administrate în cauză.

Circumstanțele generale ale

comiterii infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar

dacă ele sugerează momente de încordare și enervare, condițiile scuzei

provocării fiind strict reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul

să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice. Este necesar ca

aceste tulburări să fie puternice și determinate de acțiuni concrete și

definite prin lege, întreprinse de victimă.

Pentru a se putea reține

existența circumstanței atenuante a provocării este necesar ca tulburarea

puternică, sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârșit infracțiunea, să fi fost

determinată de comportarea provocatoare a persoanei vătămate și nu a altei

persoane.

În speță însă partea

vătămată nu a manifestat un comportament provocator față de inculpat, ci a

intervenit doar pentru a aplana un conflict între acesta și martorul V.D.

Ca atare în mod corect

instanțele au apreciat că, nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a

scuzei provocării.

În ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului Înalta Curte constată, că toate criteriile prevăzute de art.

72 C. pen., au fost avute în vedere de către instanțe la individualizarea

sancțiunii penale, respectiv pericolul social concret al faptei, împrejurările

în care a fost comisă dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului,

orientându-se spre o pedeapsă situată spre limita minimă, prevăzută de lege a

cărei redozare nu se impune.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte constată nefondat recursul declarat de inculpat, astfel că îl va respinge

ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată timpul arestării preventive, conform art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

M.P., împotriva deciziei penale nr. 156 din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel

Alba Iulia.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata

arestării preventive de la 23 septembrie 2003, până la 8 iulie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iulie 2004.