ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3853/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3853/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 28
din 18 februarie 2004, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul M.P., la
pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.
64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru
tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C.
pen.
A fost privat inculpatul de
exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C.
pen.
În baza art. 350 alin. (1) C.
proc. pen., s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a
dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 23 septembrie 2003 la 18
februarie 2004.
În baza art. 118 lit. b) C.
pen., s-a confiscat un cuțit corp delict înregistrat în registrul de corpuri
delicte al acestui tribunal la poziția 50/2003.
S-a constatat că partea
vătămată P.O. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 din Legea nr.
3/1978 a fost obligat inculpatul la 3.303.000 lei despăgubiri, către partea
civilă Spitalul de Urgență Petroșani.
A fost obligat inculpatul la
plata sumei de 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat
din oficiu pentru inculpat în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul
Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această
sentință prima instanță a reținut că inculpatul M.P., de circa doi ani a
stabilit relații de concubinaj cu numita T.V., locuind împreună în apartamentul
soacrei sale P.L. Tot aici aceasta din urmă locuia cu concubinul ei pe nume C.I.
și B.C. ce întreținea relații de concubinaj cu numitul V.D.
Aceștia, așa cum rezultă chiar
și din declarațiile inculpatului, consumau frecvent cantități mari de băuturi
alcoolice, pe fondul cărora apăreau conflicte, ce se soldau cu agresiuni
fizice.
Acestora li se alătura
partea vătămată P.O. și fratele său P.M.V. ce deținea un apartament în scara
aceluiași imobil.
În data de 17 septembrie 2003,
încă de dimineață, inculpatul, concubina sa T.V., numitul V.D. și concubina
acestuia B.C. au consumat o cantitate apreciabilă de rom. La un moment dat
numitul V.D. a părăsit locuința deplasându-se la apartamentul părții vătămate,
unde a continuat să consume băuturi alcoolice, împreună cu acesta și fratele
său.
În jurul orelor 16,00, aici
a venit numita B.C., care i-a relatat concubinului său că inculpatul i-a
adresat cuvinte obscene și că i-a cerut să aibă raport sexual cu el.
Iritat, numitul V.D. însoțit
de concubină și de partea vătămată au revenit în apartamentul unde se găsea
inculpatul și i-a aplicat mai multe lovituri.
Numita T.V. a intervenit în
ajutorul inculpatului, lovind agresorul cu o scândură după care conflictul a
degenerat, implicându-i pe toți cei prezenți.
Martorul P.M.V., sosind mai
târziu a intervenit și a aplanat conflictul, după care împreună cu partea
vătămată și numitul V.D. au părăsit locuința. Pentru a evita alte incidente
numita B.C. a fost trimisă de către mama ei T.V. la locuința bunicii sale, după
care, cei rămași în locuință, respectiv inculpatul și numitul C.I., P.L. și T.V.
s-au deplasat la localul F.C. din Lupeni, unde au consumat băuturi alcoolice,
până în jurul orei 1,00, când au plecat spre casă. În față se deplasau numitul
C.I. și P.L. Între timp numitul V.D., împreună cu partea vătămată au revenit în
apartamentul în care locuiește și inculpatul și au continuat să consume băuturi
alcoolice. Numitul P.M.V., datorită stării de ebrietate a adormit în bucătăria
apartamentului, iar inculpatul și martorul V.D. stăteau pe patul situat în sufrageria
locuinței, unde au continuat să consume băuturi alcoolice.
În momentul în care
inculpatul și concubina sa au intrat în apartament, numitul V.D. s-a ridicat
din pat și s-a îndreptat spre ei, inculpatul crezând că intenționează să-l bată
s-a înarmat cu un cuțit și a lovit în direcția lui, dar partea vătămată încercând
să intervină pentru a aplana conflictul s-a interpus pe traiectoria cuțitului,
fiind lovită în zona hemitoracelui drept.
Surprinsă de lovitura
primită partea vătămată a plecat imediat spre Spitalul orășenesc Lupeni, situat
în apropiere unde s-a intervenit chirurgical.
Din certificatul
medico-legal, rezultă că partea vătămată a suferit o plagă înjunghiată supraspinoasă
penetrantă cu emfizem subcutanat și hemorax, care au pus viața acestuia în
primejdie.
Împotriva sentinței penale
pronunțată de prima instanță a declarat apel inculpatul, care a criticat-o
pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul nereținerii în favoarea sa a
scuzei provocării și a greșitei individualizări a pedepsei.
A susținut inculpatul că a intenționat
să lovească cu cuțitul pe martorul V.D., deoarece i s-a părut că martorul a
dorit să-l lovească, astfel că în opinia sa se impune reținerea circumstanței atenuante,
prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fapta a comis-o sub stăpânirea
unei puternice tulburări determinată de o provocare, produsă prin violență de
victimă.
Curtea de Apel Alba Iulia a
respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reținând că prima instanță pe
baza probelor administrate, în cauză a stabilit o corectă stare de fapt, a dat
o încadrare juridică corespunzătoare și a aplicat o pedeapsă just
individualizată.
S-a apreciat că în cauză nu
se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală a
provocării, nefiind îndeplinite condițiile concrete pentru existența acesteia.
Apărarea inculpatului în
sensul că anterior agresiunii a avut un conflict cu martorul V.D. și că în
momentul în care acesta s-a ridicat din patul în care se afla, inculpatului i
s-a părut că martorul ar fi încercat să-l atace, astfel că a lovit cu cuțitul, nu
este o împrejurare de natură a fi apreciată ca o stare de provocare din partea
victimei.
De altfel lovitura a fost
aplicată de inculpat altei persoane, respectiv părții vătămate P.O., care a
încercat să aplaneze conflictul și care nu s-a manifestat în nici un fel
provocator la adresa inculpatului.
În ce privește
individualizarea pedepsei aplicate s-a constatat că au fost respectate
criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen., instanța evaluând
corespunzător pericolul social al faptei comise, împrejurările în care s-a
săvârșit și datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Împotriva deciziei instanței
de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, invocând în principal greșita încadrare juridică a faptei, sens
în care a solicitat recalificarea în dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen. și
reducerea corespunzătoare a pedepsei, iar în subsidiar susținând aceeași
apărare ca și în apel a cerut reținerea circumstanței atenuante a scuzei
provocării în favoarea sa.
Recursul nu este întemeiat.
Lovirea cu intensitate a
victimei cu cuțitul, cauzându-i o plagă înjunghiată supraspinoasă penetrantă cu
emfizem subcutanat și hemorax, care i-au pus în primejdie viața acestuia întrunește
elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, iar nu ale
infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În raport cu concluziile
actului medico-legal, pentru stabilirea încadrării juridice a faptei în mod
corect instanțele au luat în considerare că locul în care s-a aplicat lovitura,
intensitatea și urmările acesteia, precum și obiectul vulnerant folosit (leziune
penetrantă a hemitoracelui, cauzată cu un cuțit) duc la concluzia intenției
inculpatului de a ucide, chiar dacă rezultatul letal nu s-a produs, din cauze
independente de voința sa.
Ca atare, fapta inculpatului
constituie tentativă la infracțiunea de omor, motiv pentru care cererea sa de
schimbare a încadrării juridice a faptei nu poate fi primită.
Nici cea de-a doua critică
formulată de recurent nu este întemeiată.
Susținerea recurentului că a
lovit cu cuțitul victima în condițiile unei puternice tulburări, ceea ce-l
îndreptățește la beneficiul scuzei atenuante a provocării este nefondată,
nefiind susținută de probele administrate în cauză.
Circumstanțele generale ale
comiterii infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar
dacă ele sugerează momente de încordare și enervare, condițiile scuzei
provocării fiind strict reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul
să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice. Este necesar ca
aceste tulburări să fie puternice și determinate de acțiuni concrete și
definite prin lege, întreprinse de victimă.
Pentru a se putea reține
existența circumstanței atenuante a provocării este necesar ca tulburarea
puternică, sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârșit infracțiunea, să fi fost
determinată de comportarea provocatoare a persoanei vătămate și nu a altei
persoane.
În speță însă partea
vătămată nu a manifestat un comportament provocator față de inculpat, ci a
intervenit doar pentru a aplana un conflict între acesta și martorul V.D.
Ca atare în mod corect
instanțele au apreciat că, nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a
scuzei provocării.
În ce privește pedeapsa
aplicată inculpatului Înalta Curte constată, că toate criteriile prevăzute de art.
72 C. pen., au fost avute în vedere de către instanțe la individualizarea
sancțiunii penale, respectiv pericolul social concret al faptei, împrejurările
în care a fost comisă dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului,
orientându-se spre o pedeapsă situată spre limita minimă, prevăzută de lege a
cărei redozare nu se impune.
Pentru aceste considerente,
Înalta Curte constată nefondat recursul declarat de inculpat, astfel că îl va respinge
ca atare în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa
aplicată timpul arestării preventive, conform art. 88 C. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul
M.P., împotriva deciziei penale nr. 156 din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel
Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata
arestării preventive de la 23 septembrie 2003, până la 8 iulie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor
judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 8 iulie 2004.