ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3766/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3766/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 1420 din 25 februarie 2004, a admis acțiunea reclamantului I.M., în contradictoriu cu pârâții C.E. și C.D., a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 901 din 6 septembrie 2002, obligând pârâții în solidar la 1.109.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți. Apelul declarat de pârâții C.E. și D. a fost anulat ca netimbrat în raport cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 prin decizia 1160 din 9 iunie 2000 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă. Împotriva deciziei s-a declarat recurs de către pârâți cu solicitarea de a se constata că apelul s-a judecat în lipsa acestora, nefiind legal citați pentru judecarea cauzei, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.
civ., împrejurare de natură a atrage casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel corespunzător dispozițiilor art. 304 pct. 5 în coroborare cu art. 312 alin. (3) teza II și art. 313 C. proc. civ. Recursul este întemeiat. Domiciliul pârâților este în București, motiv pentru care a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 5307/2003, cauza fiind judecată în primă instanță de Judecătoria sectorului 1 București. Contrar celor arătate, pârâții au fost citați ulterior la domiciliul indicat greșit în cerere București, unde le-a fost notificată și obligația de a timbra în mod corespunzător declarația de apel (cauza fiind judecată în lipsă la primul termen de judecată stabilit în acest sens).
Potrivit alin. (2) C. proc. civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sunt nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod, ceea ce este cazul în speță. Acest viciu de procedură constituie motiv expres de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat în termen legal de către recurent, cu consecința casării deciziei cu trimiterea cauzei spre judecare în apel în condițiile art. 312 și art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții C.D. și C.E. împotriva deciziei nr. 1160 din 9 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.