ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2786/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1672 din 5 septembrie 2003, Judecătoria Turnu Măgurele a admis acțiunea pentru evacuare formulată de reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâții D.A. și D.I. și pe cale de consecință: a dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantului situat în Turnu Măgurele, Județul Teleorman, a respins ca nefondată cererea reconvențională. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 17 ianuarie 2001 între pârâta D.A. în calitate de vânzătoare și reclamantul N.M. în calitate de cumpărător a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, care a avut ca obiect apartamentul situat în Turnu Măgurele.

Că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege. Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, prin decizia civilă nr. 175 din 2 februarie 2004 a respins apelul declarat de pârâții D.I. și D.A. împotriva sentinței civile nr. 1672 din 5 septembrie 2003 a Judecătoriei Turnu Măgurele, în contradictoriu cu reclamantul N.M. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut în esență că pârâta D.A. a împrumutat conform contractului de împrumut cu garanție imobiliară nr. 468 din 8 iunie 2000, de la reclamantul N.M. suma de 82.500.000 lei cu termen de scadență în 6 luni. Că, actul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat de către pârâți, s-a încheiat ulterior contractului de împrumut, respectiv la data de 17 ianuarie 2001, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

Împotriva deciziei civile mai sus menținută au declarat recurs pârâții D.I. și D.A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele considerente. - Instanțele în mod greșit au respins proba cu martori propuși pentru a se face dovada că actul de vânzare-cumpărare din 17 ianuarie 2001, a fost incident cu încălcarea legii, de vreme ce art. 1191 alin. ultim C. civ., prevede că părțile pot conveni să facă dovada cu martori cu privire la drepturile subiective civile de care ele dispun. Mai mult, actul de vânzare-cumpărare mai sus menționat este opozabil lui D.A. și prin urmare, poate să-l combată prin orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori.

- Reclamantul nu a plătit suma în lei prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare, convenția părților a fost ca actul respectiv să fie contract de garanție, iar nu unul de vânzare-cumpărare. Recursul nu este fondat. La data de 17 ianuarie 2001, între pârâta D.A. în calitate de vânzător, pe de o parte, și reclamantul N.M. în calitate de cumpărător, pe de altă parte, a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, în sensul că pârâta a înstrăinat reclamantului imobilul (apartamentul nr. 12) situat în municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, în schimbul prețului de 97.500.000 lei (82.500.000 lei + 15.000.000 lei), contract de vânzare-cumpărare f. 9 dosar fond (1130/2003 al Judecătoriei Turnu Măgurele.

Contractul de vânzare-cumpărare mai sus menționat a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită. În conformitate cu prevederile art. 1303, prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți. Susținerea pârâților în sensul că reclamantul nu a achitat contravaloarea apartamentului, nu poate fi reținută deoarece din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 17 ianuarie 2001 rezultă că pârâta D.A., cea care a fost proprietara exclusivă a imobilului înstrăinat, a primit de la cumpărător suma de 97.500.000 lei.

De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia înțelegerea părților a fost ca actul de vânzare încheiat la data de 17 ianuarie 2001, să fie contract de garanție și nu unul de vânzare-cumpărare, deoarece pârâții nu au putut dovedi existența unui alt înscris cu care să facă dovada celor susținute. De altfel, la data de 8 iunie 2000 între reclamantul N.M. și pârâta D.A., a intervenit un contract de împrumut cu garanție imobiliară pentru suma de 82.500.000 lei cu termen scadent de 6 luni, f. 16 dosar fond.

Instanțele au făcut o aplicare corectă și a prevederilor art. 1191 C. civ., potrivit căruia dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată, atunci când au respins proba cu martori solicitată de pârâți pentru a face dovada că în cauză este vorba de un contract de garanție și nu de contract de vânzare-cumpărare. Art. 1191 alin. ultim C. civ., invocat de pârâți în motivele de recurs, poate fi analizat numai în contextul articolelor pe care le indică și nu separat de acestea. Pentru toate aceste considerente Înalta Curte susține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., și în consecință se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți împotriva deciziei civile nr. 175 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel București. În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenții-pârâți vor fi obligați la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de pârâtul-intimat N.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții D.I. și D.A. împotriva deciziei nr. 175 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Obligă pârâții la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul N.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.