ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2786/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1672 din 5

septembrie 2003, Judecătoria Turnu Măgurele a admis acțiunea pentru evacuare

formulată de reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâții D.A. și D.I. și pe

cale de consecință: a dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea

reclamantului situat în Turnu Măgurele, Județul Teleorman, a respins ca

nefondată cererea reconvențională.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că la data de 17 ianuarie 2001 între pârâta D.A. în calitate de

vânzătoare și reclamantul N.M. în calitate de cumpărător a intervenit un

contract de vânzare-cumpărare, care a avut ca obiect apartamentul situat în

Turnu Măgurele. Că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea

condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

Curtea de Apel București, secția a

III – a civilă, prin decizia civilă nr. 175 din 2 februarie 2004 a respins

apelul declarat de pârâții D.I. și D.A. împotriva sentinței civile nr. 1672 din

5 septembrie 2003 a Judecătoriei Turnu Măgurele, în contradictoriu cu

reclamantul N.M.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a reținut în esență că pârâta D.A. a împrumutat conform contractului de

împrumut cu garanție imobiliară nr. 468 din 8 iunie 2000, de la reclamantul N.M.

suma de 82.500.000 lei cu termen de scadență în 6 luni. Că, actul de

vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat de către pârâți, s-a încheiat

ulterior contractului de împrumut, respectiv la data de 17 ianuarie 2001, cu

respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

Împotriva deciziei civile mai sus

menținută au declarat recurs pârâții D.I. și D.A., criticând-o ca fiind

netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru

următoarele considerente.

- Instanțele în mod greșit au

respins proba cu martori propuși pentru a se face dovada că actul de

vânzare-cumpărare din 17 ianuarie 2001, a fost incident cu încălcarea legii, de

vreme ce art. 1191

alin. ultim C. civ., prevede că părțile pot

conveni să facă dovada cu martori cu privire la drepturile subiective civile de

care ele dispun. Mai mult, actul de vânzare-cumpărare mai sus menționat este

opozabil lui D.A. și prin urmare, poate să-l combată prin orice mijloc de

probă, inclusiv proba cu martori.

- Reclamantul nu a plătit suma în

lei prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare, convenția părților a fost ca

actul respectiv să fie contract de garanție, iar nu unul de vânzare-cumpărare.

Recursul nu este fondat.

La data de 17 ianuarie 2001, între

pârâta D.A. în calitate de vânzător, pe de o parte, și reclamantul N.M. în

calitate de cumpărător, pe de altă parte, a intervenit un contract de

vânzare-cumpărare, în sensul că pârâta a înstrăinat reclamantului imobilul

(apartamentul nr. 12) situat în municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman,

în schimbul prețului de 97.500.000 lei (82.500.000 lei + 15.000.000 lei),

contract de vânzare-cumpărare f. 9 dosar fond (1130/2003 al Judecătoriei Turnu

Măgurele.

Contractul de vânzare-cumpărare mai

sus menționat a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond prevăzute de

art. 948 C. civ., respectiv: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil

al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.

În conformitate cu prevederile art.

1303, prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți.

Susținerea pârâților în sensul că

reclamantul nu a achitat contravaloarea apartamentului, nu poate fi reținută

deoarece din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 17 ianuarie 2001

rezultă că pârâta D.A., cea care a fost proprietara exclusivă a imobilului

înstrăinat, a primit de la cumpărător suma de 97.500.000 lei.

De asemenea, nu poate fi primită

nici susținerea potrivit căreia înțelegerea părților a fost ca actul de vânzare

încheiat la data de 17 ianuarie 2001, să fie contract de garanție și nu unul de

vânzare-cumpărare, deoarece pârâții nu au putut dovedi existența unui alt

înscris cu care să facă dovada celor susținute.

De altfel, la data de 8 iunie 2000

între reclamantul N.M. și pârâta D.A., a intervenit un contract de împrumut cu

garanție imobiliară pentru suma de 82.500.000 lei cu termen scadent de 6 luni,

f. 16 dosar fond.

Instanțele au făcut o aplicare

corectă și a prevederilor art. 1191 C. civ., potrivit căruia dovada actelor

juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar

pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin

act sub semnătură privată, atunci când au respins proba cu martori solicitată

de pârâți pentru a face dovada că în cauză este vorba de un contract de

garanție și nu de contract de vânzare-cumpărare.

Art. 1191 alin. ultim C. civ.,

invocat de pârâți în motivele de recurs, poate fi analizat numai în contextul

articolelor pe care le indică și nu separat de acestea.

Pentru toate aceste considerente

Înalta Curte susține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu

temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și în

consecință se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți împotriva

deciziei civile nr. 175 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel București.

În conformitate cu prevederile art. 274

C. proc. civ., recurenții-pârâți vor fi obligați la plata sumei de 10.000.000

lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de pârâtul-intimat N.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții D.I. și D.A. împotriva deciziei nr. 175 din 2 februarie

2004 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.

Obligă pârâții la 10.000.000 lei cheltuieli de

judecată către reclamantul N.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.