ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1839/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 august 2000, la Tribunalul Argeș, reclamanții B.I.D., M.A., S.A.M., B.R., B.E. și E.B. au chemat în judecată Ministerul Culturii și Ministerul Finanțelor (în calitate de reprezentant al Statului Român) solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să fie obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul denumit „Vila Florica” și terenul aferent acesteia (parcul) situate în raza comunei Ștefănești, județul Argeș, imobil în care funcționează în prezent Centrul de cultură Brătianu. În cuprinsul acțiunii s-a arătat că vila și terenul aferent au fost proprietatea fraților V. și C.(D.)B., iar averea familiei B. a intrat abuziv în proprietatea statului fără nici un titlu.

Reclamanta B.I.D. este moștenitoare legală a lui V.B. cu o cotă de 50%, iar celelalte reclamante sunt moștenitoarele legale pe linia C.(D.)B. Reclamantele au mai arătat, prin acțiune, că au depus cerere, potrivit Legii nr. 112/1995, pentru restituirea în natură a imobilului, dar cererea le-a fost respinsă. În finalul acțiunii, reclamantele au arătat că, pe același teren, se află o biserică și o capelă, dreptul de proprietate cu privire la acestea fiindu-le recunoscut reclamantelor de către Eparhia Argeșului și Muscelului. Soluționând litigiul, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 2111 din 26 octombrie 2001, a respins acțiunea cu motivarea că imobilele fac parte din domeniul public al statului, potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998, așa încât acțiunea în revendicarea respectivelor imobile este inadmisibilă.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 39/A din 13 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante cu motivarea că este valabil titlul statului, deoarece decizia de preluare a imobilelor a fost dată în aplicarea unei legi în vigoare la acea dată, anume Legea nr. 877/1940 completată prin Legea nr. 6/1948, iar, pe de altă parte, potrivit Legii nr. 10/2001, nu sunt restituibile imobilele preluate cu titlu valabil și ocupate de așezăminte social–culturale sau de instituții publice. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamantele susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, așa încât acțiunea în revendicare trebuia admisă, cu atât mai mult cu cât dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, această lege fiind adoptată ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată.

Ulterior declarării recursului, reclamantele E.B. și B.R. au decedat la 22 februarie 2004 și respectiv la 15 iunie 2004, în locul acestora fiind introduși în cauză moștenitorii M.M. și respectiv M.A. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Instanța de apel a reținut, în mod greșit, că titlul statului este valabil, preluarea imobilului fiind dispusă în baza Legii nr. 877/1940, completată prin Legea nr. 6/1948. Potrivit art. 1 al Legii nr. 877/1940, așa cum a fost completată prin Legea nr. 6/1948, naționalitatea română mai poate fi retrasă românului care pleacă ori încearcă să plece din țară în mod clandestin sau fraudulos, precum și aceluia care nu se întoarce în țară după expirarea termenului de valabilitate a actelor de călătorie, eliberate de autoritățile române.

În cauză, B.V., fostul coproprietar al imobilului aflat în litigiu, a plecat din România în luna mai 1947 și a fost condamnat în contumacie, prin sentința penală nr. 321/1948 a Tribunalului Militar București, la 10 ani temniță grea pentru trecerea frauduloasă a frontierei și ostilitate contra statului (crima de uneltire contra statului). Anterior condamnării, Consiliul de Miniștri, în ședința din 20 februarie 1948, a decis retragerea naționalității române și a confiscat averea mobilă și imobilă a mai multor persoane, printre care și B.V.V.V. Procesul penal privind pe B.V.V.V. a fost, însă, rejudecat și Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 4609/1999, a dispus achitarea inculpatului pentru ambele infracțiuni pentru care fusese condamnat în 1948 (dosarul primei instanțe).

De altfel, anterior rejudecării procesului penal, B.V.V.V. redobândise cetățenia română în baza Legii nr. 21/1991, așa cum se atestă prin adeverință eliberată la 12 noiembrie 1992 de Ministerul de Interne, Direcția Generală de Pașapoarte și a Poliției de Frontieră. Se constată că hotărârea judecătorească prin care a fost condamnat unul dintre coproprietarii imobilului nu îndreptățește concluzia că imobilul în întregime a intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu „valabil” cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare la data preluării lui de către stat. În consecință, bunul preluat de stat fără un titlu valabil, poate fi revendicat de foștii proprietari sau de succesorii acestora, instanțele judecătorești fiind competente, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, să stabilească valabilitatea titlului.

Fără suport legal este și motivarea deciziei instanței de apel potrivit căreia acțiunea în revendicare trebuie respinsă în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Acțiunea în revendicare a fost înregistrată de reclamante la 29 august 2000 și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., instanțele judecătorești având obligația să soluționeze procesul în acest cadru legal, Legea nr. 10/2001 fiind adoptată ulterior sesizării instanței, așa încât dispozițiile acestei din urmă legi neputând să retroactiveze. În cursul soluționării procesului în primă instanță și în instanța de apel, situația de fapt nu a fost, însă, pe deplin stabilită. Astfel, a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară din cuprinsul căreia rezultă că o parte din terenul revendicat de reclamante și anume suprafața de 2978 mp este folosit de SC C., societate comercială care nu a fost citată ca parte în proces.

Această situație de fapt nouă, rezultată din dezbateri, impunea instanței obligația să pună în discuția părților citarea și a SC C. pentru a se pune capăt litigiului cu privire la întreaga suprafață de teren revendicată. După verificarea poziției societății comerciale care folosește o parte a terenului, trebuia ca instanța să dispună completarea raportului de expertiză tehnică în scopul identificării corecte și complete a construcției și terenului revendicate. Din examinarea actelor depuse la dosar de către reclamante se constată că nu a fost alăturat acțiunii certificatul de moștenitor care eventual a fost întocmit în urma decesului intervenit la 22 decembrie 1930, al lui V.B., autorul lui B.V.V.V.

acesta din urmă fiind unul dintre copropiretarii imobilului aflat în litigiu. Ca atare, se impune o completare a probelor pentru a se stabili dacă a fost dezbătută succesiunea și dacă reclamanta B.I.D. își justifică, pe deplin, calitatea procesuală activă. După completarea în sensul menționat a probelor, instanța era în măsură să examineze ansamblul probelor administrate, inclusiv actele depuse la dosar de Ministerul Culturii și Cultelor acte pe care această parte în proces și-a întemeiat apărarea că este un deținător legal al imobilului. În raport cu considerentele expuse, urmează să fie admis recursul declarat de reclamante, să fie casată decizia instanței de apel și să fie trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele B.E., B.I.D., S.A.M., M.A., M.M. și M.A. împotriva deciziei civile nr. 39 A din 13 iunie 2002 a Curții de Apel Pitești, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.