ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6114/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 10 ianuarie

2001, reclamanții G.A., P.I.V. și P.L. au chemat în judecată Primăria comunei

Hârtiești, județul Argeș, solicitând, în temeiul Legii 10/2001, obligarea

pârâtei să le restituie în natură imobilul-conac compus din 12 încăperi și

terenul aferent de 6089 mp, ce a constituit proprietatea autorilor lor G.I. și G.P.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă

nr. 75 din 21 februarie 2003 a admis acțiunea și a obligat Primăria comunei Hârtiești

să restituie reclamanților imobilele identificate în schița anexă a raportului

de expertiză tehnică și terenul aferent de 6089 mp.

S-a reținut pentru aceasta că reclamanții

au făcut dovada, prin sentința civilă nr. 139/1947 a fostului Tribunal Muscel

și decizia civilă nr. 99/1948 a Curții București, că autorii lor, G.I. și G.P.,

au fost proprietarii imobilului, că G.A. este fiul lui I.I., ceilalți

reclamanți sunt nepoți de fiică ai acestuia, iar G.P. a decedat fără

descendenți.

- Urmare notificării, pârâta a comunicat

că bunurile au fost solicitate și restituite în temeiul Legii 112/1995, altor

persoane, respectiv lui V.T.C. prin moștenitorii săi;

- acesta din urmă, inclusiv moștenitorii

săi, nu au vocație la succesiunea autorilor reclamanților, singurii

îndreptățiți la restituirea bunurilor fiind deci reclamanții.

Prin decizia civilă nr. 110 din 30 iunie

2003, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de Consiliul Local al

comunei Hârtiești, județul Argeș reprezentat de Primar, împotriva sentinței

civile nr. 75 din 21 februarie 2003, pe care a schimbat-o și, pe fond, a

respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a

reținut următoarele:

Reclamanții au adresat cerere de

restituire a bunurilor la 16 iulie 2001, Primăriei comunei Hârtiești deși

cunoșteau că aceasta nu este deținătoare a imobilului, ce era deținut încă din

1949 de către I.A.S., iar la data cererii de către SC F. SA Câmpulung Muscel

care a și comunicat reclamantului că imobilele se află înscrise în inventarul

său și este de acord cu retrocedarea către fostul proprietar.

Astfel, au fost încălcate prevederile

art. 21 din Legea 10/2001, fiind greșit obligată pârâta să restituie imobilul.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții, solicitând în principal modificarea hotărârii atacate în

sensul respingerii apelului, sau, în subsidiar, casarea și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Se susține că instanța a soluționat cauza

pe excepție, nelegal, admițând apelul Consiliului Local, care nu a fost parte

în proces, iar, pe de altă parte, excepția invocată în motivarea hotărârii nu a

fost pusă în discuția părților pentru a se putea administra probe.

Mai departe arată recurenții, urmare

notificării, Primăria nu a comunicat nici o soluție în baza Legii 10/2001,

tocmai de aceea fiind formulată prezenta acțiune și nu a comunicat care ar fi

unitatea deținătoare.

Nu putea fi neglijat fondul cauzei,

acțiunea vizând greșita atribuire a imobilelor către moștenitorii numitului V.T.C.

Recursul este neîntemeiat.

Motivul de recurs, ce vizează evident,

lipsa calității procesuale a Consiliului Local, nu este fondat.

Este adevărat că în primă instanță a

figurat ca parte în proces Primăria, în contradictoriu cu aceasta fiind și

pronunțată hotărârea.

Aceasta nu înseamnă însă că, în faza de

apel, în mod nelegal calea de atac a fost exercitată de Consiliul Local al

comunei Hârtiești, prin Primar care, ca entitate deliberativă, respectiv

executivă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 și art. 12 alin. (5)

din Legea nr. 213/1998 putea sta în proces.

Nu poate fi primită nici susținerea

recurenților privind modul de rezolvare a excepției în temeiul căreia a fost

soluționată cauza și aceasta întrucât din cuprinsul încheierii de dezbateri,

rezultă neechivoc, că aceasta a fost pusă în discuția părților, care au și pus

concluzii în acest sens, fără a se formula nici o cerere sub aspect probatoriu.

Mai departe, contrar celor susținute

aici, urmare notificării adresate de reclamanți, Primăria a comunicat acestora

punctul său de vedere, de care se face vorbire chiar de reclamanți, prin acțiunea

introductivă de instanță, cuprinzând refuzul restituirii imobilului și motivarea

acestuia, inclusiv faptul că imobilul nu se află în patrimoniul său,

indicându-se unitatea deținătoare, precum și împrejurarea restituirii către

alte persoane.

Or, relațiile comunicate astfel, nu pot

fi interpretate altfel decât ca o soluționare a notificării adresate de

reclamanți, exprimând neechivoc punctul de vedere al pârâtei, ea cuprinzând

pentru ipoteza menționată și toate elementele prevăzute și de art. 25 și art. 26

din Legea nr. 10/2001.

Așadar, cum persoana notificată s-a

conformat dispozițiilor menționate, reclamanții ca persoane pretins

îndreptățite, ar fi trebuit să procedeze mai departe potrivit prevederilor art.

25 alin. (4) din lege, adresând notificarea persoanei deținătoare a imobilului.

Așa fiind, instanța de apel a apreciat corect

că, într-o asemenea ipoteză, primăria nu putea fi obligată la restituirea în

natură a imobilului.

În ce privește fondul litigiului, tocmai

pentru cele deja arătate, criticile din recurs sunt fără relevanță juridică,

ele neputând fi raportate la soluția dată astfel.

Față de cele arătate, în temeiul

prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanții

G.A., P.I.V. și P.L. împotriva deciziei civile nr. 110 din 30 iunie 2003 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie

2004.