ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 162/2003, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC H. SA București, sucursala Râmnicu Vâlcea, împotriva pârâților SC O. SA Vâlcea, având ca obiect, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea pârâtei, pentru suprafața de 1312 mp. În motivarea soluției de respingere, curtea de apel a invocat faptul că reclamanta-recurentă, în calitate de administrator al terenului în litigiu, nu are calitate procesuală activă, întrucât se discută calitatea de proprietar și dreptul de proprietate asupra terenului, iar nu dreptul de administrare.

Cum în proces ar fi trebuit să stea Statul, prin Ministerul Finanțelor, iar acesta nu a promovat nici o acțiune, s-a considerat că în temeiul art. 12 din Legea nr. 213/1999, se impune respingerea acțiunii. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamanta SC H. SA București, sucursala H. Râmnicu Vâlcea, criticând-o pentru greșita reținere a lipsei calității sale procesuale. Recurenta a precizat că a fost vătămată în dreptul său de administrare, prin aceea că s-a dispus asupra unui teren ce constituie zonă de protecție și siguranță a amenajării hidroenergetice a râului Olt și că, atât existența prejudiciului, cât și faptul că dreptul de administrare este un derivat al dreptului de proprietate, îi conferă dreptul de a promova orice acțiune în aprobarea dreptului său.

Examinând recursul reclamantei, prin prisma criticii formulate, cât și din oficiu, conform art. 306 pct. 2 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat. În cauză, este necontestat și dovedit faptul că terenul în litigiu se află în proprietatea statului (recunoașterea reclamantei, expertiza și Anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998). Tot atât de evident este, însă, și faptul că prin H.G. nr. 627/2000, bunul a fost dat în administrarea reclamantei. Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 - 3761/1997, același bun a ieșit din administrarea reclamantei și a intrat în proprietatea pârâtei SC O. SA.

Cum dreptul de administrare este un atribut al dreptului de proprietate, care conferă titularului său, posibilitatea de a exercita atât posesia, cât și folosința acestui drept, elemente prin intermediul cărora se realizează administrarea bunului, rezultă că în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 12 pct. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Prin urmare, în speță, este vorba de un litigiu al cărui obiect vizează anularea unui act administrativ prin conținutul căruia, se aduce atingere exercițiului dreptului de administrare al beneficiarului acestui drept.

Instanța nu a fost învestită cu o acțiune în revendicare în cadrul căreia să fie nevoie a se discuta calitatea de proprietar a părților, ci cu o acțiune în anularea unui act administrativ, care dispune asupra naturii juridice a unui bun aflat în posesia unei anume părți, ce se consideră vătămată, atât prin calificarea făcută prin respectivul act, cât și prin faptul că aceeași calificare o poate deposeda de dreptul său de folosință și posesie. Prin urmare, obiectul acțiunii de față, anularea certificatului de atestare, este un timp de acțiune prin care se solicită anularea acelui act al cărui conținut stânjește reclamanta în exercițiul dreptului său de administrare, nefiind, deci, o acțiune prin care se realizează dreptul de urmărire al bunului.

Ori, pentru apărarea exercițiului dreptului de administrare, care, ca orice drept real, conferă titularului, puterea de a-și exercita în mod direct prerogativele, fără concursul altei persoane, este corectă promovarea acțiunii prin care se protejează un astfel de drept, de către titularul lui, și nu de către Stat, prin Ministerul Finanțelor. Fiind vorba de o hotărâre dată prin interpretarea eronată a dispozițiilor art. 12 pct. 4 din Legea nr. 213/1998, urmează ca, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recursul să fie admis, în sensul trimiterii cauzei, la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra fondului litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC H. SA București, sucursala H. Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinței nr. 162F/C din 2 iulie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2004.