ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 162/2003, Curtea

de Apel Ploiești a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC H. SA București,

sucursala Râmnicu Vâlcea, împotriva pârâților SC O. SA Vâlcea, având ca obiect,

anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în

favoarea pârâtei, pentru suprafața de 1312 mp.

În motivarea soluției de respingere,

curtea de apel a invocat faptul că reclamanta-recurentă, în calitate de administrator

al terenului în litigiu, nu are calitate procesuală activă, întrucât se discută

calitatea de proprietar și dreptul de proprietate asupra terenului, iar nu

dreptul de administrare. Cum în proces ar fi trebuit să stea Statul, prin

Ministerul Finanțelor, iar acesta nu a promovat nici o acțiune, s-a considerat

că în temeiul art. 12 din Legea nr. 213/1999, se impune respingerea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs,

reclamanta SC H. SA București, sucursala H. Râmnicu Vâlcea, criticând-o pentru

greșita reținere a lipsei calității sale procesuale.

Recurenta a precizat că a fost

vătămată în dreptul său de administrare, prin aceea că s-a dispus asupra unui

teren ce constituie zonă de protecție și siguranță a amenajării hidroenergetice

a râului Olt și că, atât existența prejudiciului, cât și faptul că dreptul de administrare

este un derivat al dreptului de proprietate, îi conferă dreptul de a promova

orice acțiune în aprobarea dreptului său.

Examinând recursul reclamantei, prin

prisma criticii formulate, cât și din oficiu, conform art. 306 pct. 2 C. proc.

civ., se constată că acesta este fondat.

În cauză, este necontestat și

dovedit faptul că terenul în litigiu se află în proprietatea statului

(recunoașterea reclamantei, expertiza și Anexa nr. 1 la Legea nr. 213/1998). Tot atât de evident este, însă, și faptul că prin H.G. nr. 627/2000,

bunul a fost dat în administrarea reclamantei.

Prin certificatul de atestare a

dreptului de proprietate seria M.03 - 3761/1997, același bun a ieșit din

administrarea reclamantei și a intrat în proprietatea pârâtei SC O. SA.

Cum dreptul de administrare este un

atribut al dreptului de proprietate, care conferă titularului său, posibilitatea

de a exercita atât posesia, cât și folosința acestui drept, elemente prin intermediul

cărora se realizează administrarea bunului, rezultă că în speță, sunt îndeplinite

condițiile prevăzute în art. 12 pct. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Prin

urmare, în speță, este vorba de un litigiu al cărui obiect vizează anularea

unui act administrativ prin conținutul căruia, se aduce atingere exercițiului

dreptului de administrare al beneficiarului acestui drept. Instanța nu a fost învestită

cu o acțiune în revendicare în cadrul căreia să fie nevoie a se discuta

calitatea de proprietar a părților, ci cu o acțiune în anularea unui act administrativ,

care dispune asupra naturii juridice a unui bun aflat în posesia unei anume

părți, ce se consideră vătămată, atât prin calificarea făcută prin respectivul

act, cât și prin faptul că aceeași calificare o poate deposeda de dreptul său

de folosință și posesie. Prin urmare, obiectul acțiunii de față, anularea

certificatului de atestare, este un timp de acțiune prin care se solicită

anularea acelui act al cărui conținut stânjește reclamanta în exercițiul

dreptului său de administrare, nefiind, deci, o acțiune prin care se realizează

dreptul de urmărire al bunului.

Ori, pentru apărarea exercițiului

dreptului de administrare, care, ca orice drept real, conferă titularului,

puterea de a-și exercita în mod direct prerogativele, fără concursul altei

persoane, este corectă promovarea acțiunii prin care se protejează un astfel de

drept, de către titularul lui, și nu de către Stat, prin Ministerul Finanțelor.

Fiind vorba de o hotărâre dată prin

interpretarea eronată a dispozițiilor art. 12 pct. 4 din Legea nr. 213/1998,

urmează ca, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recursul să fie admis, în sensul trimiterii

cauzei, la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra fondului litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC H. SA

București, sucursala H. Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinței nr. 162F/C din 2

iulie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2004.