ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4377/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 din 16

februarie 2004, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul N.M., pentru

săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de

art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa

de 10 ani închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la

pedeapsa de 20 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64

C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare sporită cu 5

ani, în total 25 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de

la 20 februarie 2003, la zi.

S-a luat act că în cauză nu există

constituire de parte civilă.

În baza art. 192 și art. 189 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în

sumă de 45.000.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului

din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 31 octombrie 2002,

inculpatul a ademenit-o pe minora P.D., în vârstă de 7 ani să îl însoțească,

sub pretextul că o vor aștepta împreună, la gară, pe bunica fetiței.

După 30 minute, minora a devenit

neliniștită și i-a cerut inculpatului să o ducă înapoi la școală, solicitare pe

care, datorită prezenței unui public numeros în zonă și a insistențelor

fetiței, acesta a acceptat-o.

În ziua de 2 februarie 2003, prin

manopere viclene, inculpatul l-a convins pe minorul P.S.T., în vârstă de 6 ani

să îl însoțească și, după ce l-a condus într-o casă izolată, a întreținut cu

acesta, prin constrângere, relații sexuale anale și orale.

Victima a fost abandonată după ce

inculpatul a amenințat-o cu moartea pentru a o determina să nu relateze cele

întâmplate.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: plângerile și declarațiile părților vătămate, procese-verbale de

recunoaștere din grup, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice,

raport medico-legal psihiatric, raport de expertiză genetică, declarațiile

martorilor S.L., Z.I., S.A., declarațiile inculpatului care nu a recunoscut

faptele reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate,

recunoscând faptele comise și invocând existența unor tulburări de

comportament.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 68/ A din 8 aprilie 2004, a admis apelul și a redus sporul de

pedeapsă aplicat de la 5 ani închisoare la un an închisoare, iar pedeapsa

rezultantă de la 25 ani închisoare la 21 ani închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

În baza art. 160

b

C.

proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Perioada arestului preventiv a fost

dedusă la zi, iar onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Instanța de control judiciar a avut

în vedere faptul că, în faza judecării apelului inculpatul a recunoscut faptele

comise, fără a putea motiva săvârșirea lor, în condițiile în care el însuși

este tatăl unui băiețel.

Menținând pedepsele aplicate, instanța de apel a

redus sporul la un an închisoare, apreciind că douăzeci și unu de ani de

închisoare constituie o pedeapsă suficientă și necesară reeducării

inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul N.M., solicitând admiterea acestuia și

reducerea cuantumului pedepsei, prin înlăturarea sporului aplicat.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând decizia penală atacată

atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și din oficiu, Curtea

constată că recursul declarat este nefondat și urmează să-l respingă ca atare.

Instanța de apel a avut în vedere

criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

și a dat eficiența cuvenită acestora, apreciind în mod just că sancțiunile

aplicare de instanța de fond sunt legale și temeinice, prin cuantumul și modalitatea

de executare dispuse.

Atitudinea de recunoaștere a

faptelor săvârșite, adoptată în final de inculpat, a fost reținută ca atare de

instanța de apel care a apreciat că, în aceste condiții, procesul de izolare de

societate și de reeducare a acestuia se poate reduce la 21 ani închisoare.

Menținerea sporului de pedeapsă de

un an închisoare este necesară pentru a pune în evidență nevoia de fermitate în

tratamentul juridic aplicat inculpatului care a săvârșit faptele de o

periculozitate socială deosebită, împotriva unor copii creduli și lipsiți de

apărare.

Scopul pedepsei fiind acela al

prevenirii săvârșirii de fapte penale, Curtea consideră că pedeapsa aplicată

inculpatului corespunde acestui obiectiv, iar sporul de pedeapsă constituie

dovada urmăririi realizării lui de către instanța de judecată care a luat toate

măsurile de izolare a unui inculpat periculos de membrii societății.

Pentru aceste considerente, Curtea

urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat.

Timpul arestului preventiv se va

deduce sin durata pedepsei aplicate de la 20 februarie 2003 la 7 septembrie

2004.

Recurentul inculpat ca fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 68 din 8 aprilie 2004

a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 20 februarie 2003 la 7

septembrie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

septembrie 2004.