ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4377/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 85 din 16 februarie 2004, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul N.M., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 20 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioadă de 10 ani. În baza art. 33 și art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare sporită cu 5 ani, în total 25 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 20 februarie 2003, la zi. S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 192 și art. 189 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 45.000.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 31 octombrie 2002, inculpatul a ademenit-o pe minora P.D., în vârstă de 7 ani să îl însoțească, sub pretextul că o vor aștepta împreună, la gară, pe bunica fetiței.

După 30 minute, minora a devenit neliniștită și i-a cerut inculpatului să o ducă înapoi la școală, solicitare pe care, datorită prezenței unui public numeros în zonă și a insistențelor fetiței, acesta a acceptat-o. În ziua de 2 februarie 2003, prin manopere viclene, inculpatul l-a convins pe minorul P.S.T., în vârstă de 6 ani să îl însoțească și, după ce l-a condus într-o casă izolată, a întreținut cu acesta, prin constrângere, relații sexuale anale și orale. Victima a fost abandonată după ce inculpatul a amenințat-o cu moartea pentru a o determina să nu relateze cele întâmplate.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile și declarațiile părților vătămate, procese-verbale de recunoaștere din grup, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, raport medico-legal psihiatric, raport de expertiză genetică, declarațiile martorilor S.L., Z.I., S.A., declarațiile inculpatului care nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, recunoscând faptele comise și invocând existența unor tulburări de comportament. Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 68/ A din 8 aprilie 2004, a admis apelul și a redus sporul de pedeapsă aplicat de la 5 ani închisoare la un an închisoare, iar pedeapsa rezultantă de la 25 ani închisoare la 21 ani închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. În baza art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Perioada arestului preventiv a fost dedusă la zi, iar onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției. Instanța de control judiciar a avut în vedere faptul că, în faza judecării apelului inculpatul a recunoscut faptele comise, fără a putea motiva săvârșirea lor, în condițiile în care el însuși este tatăl unui băiețel. Menținând pedepsele aplicate, instanța de apel a redus sporul la un an închisoare, apreciind că douăzeci și unu de ani de închisoare constituie o pedeapsă suficientă și necesară reeducării inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul N.M., solicitând admiterea acestuia și reducerea cuantumului pedepsei, prin înlăturarea sporului aplicat. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Examinând decizia penală atacată atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și din oficiu, Curtea constată că recursul declarat este nefondat și urmează să-l respingă ca atare. Instanța de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. și a dat eficiența cuvenită acestora, apreciind în mod just că sancțiunile aplicare de instanța de fond sunt legale și temeinice, prin cuantumul și modalitatea de executare dispuse.

Atitudinea de recunoaștere a faptelor săvârșite, adoptată în final de inculpat, a fost reținută ca atare de instanța de apel care a apreciat că, în aceste condiții, procesul de izolare de societate și de reeducare a acestuia se poate reduce la 21 ani închisoare. Menținerea sporului de pedeapsă de un an închisoare este necesară pentru a pune în evidență nevoia de fermitate în tratamentul juridic aplicat inculpatului care a săvârșit faptele de o periculozitate socială deosebită, împotriva unor copii creduli și lipsiți de apărare. Scopul pedepsei fiind acela al prevenirii săvârșirii de fapte penale, Curtea consideră că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde acestui obiectiv, iar sporul de pedeapsă constituie dovada urmăririi realizării lui de către instanța de judecată care a luat toate măsurile de izolare a unui inculpat periculos de membrii societății.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat. Timpul arestului preventiv se va deduce sin durata pedepsei aplicate de la 20 februarie 2003 la 7 septembrie 2004. Recurentul inculpat ca fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 68 din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 20 februarie 2003 la 7 septembrie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2004.