ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4817/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 19 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2321/M/2005, s-a dispus și menținerea stării de arest a inculpatului V.I. reținându-se că măsura a fost luată în conformitate cu prevederile legale, impunându-se menținerea acesteia. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs inculpatul V.I., fără a arăta în scris motivele. Examinând recursul declarat de inculpatul V.I. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de ședință de la 19 iulie 2005 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că prin decizia nr. 4616 din 3 august 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4675/2005, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.V. și V.A.F. împotriva încheierii de ședință din 19 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2321/M/2005, fiind obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Astfel, asupra recursului declarat de inculpatul V.I.

împotriva încheierii de ședință de la 19 iulie 2005 nu s-a mai pronunțat anterior instanța de recurs, nefiind incidente dispozițiile art. 417 C. proc. pen. și neoperând excepția autorității lucrului judecat. Prin sentința penală nr. 707 din 30 mai 2005 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 6064/2004 în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor și pentru inculpatul V.I. din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) și c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 10 alin. (1), raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.

și art. 37 lit. a C. pen., text în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare, iar în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului, pe timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a pedepselor de 3 luni închisoare, 6 luni închisoare și un an închisoare aplicate aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 2482 din 22 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 București și s-a dispus executarea în întregime a fiecărei dintre acestea alăturat prezentei pedepse; s-a făcut aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen. și s-a aplicat în final inculpatului V.I.

pedeapsa cea mai grea dintre cele trei perechi de pedepse, respectiv 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor pe timp de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. În temeiul art. 350 alin. 1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive de la 20 mai 2004 la zi. În fapt, s-a reținut în esență că inculpatul V.I., în perioada 2003 - 2004, în repetate rânduri și împreună cu mai multe persoane, dintre care una minoră a deținut, vândut și intermediat vânzarea de diferite cantități de heroină (drog de mare risc) mai multor consumatori de droguri de pe raza municipiului București, a organizat traficul ilicit de droguri al inculpaților V.A.F.

și V.V. Sentința a fost apelată și de inculpatul V.I., fiind menținută arestarea preventivă a acestuia. În conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Totodată art. 160 b C. proc. pen., modificat prin același act normativ arătat, stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, precum și art. 148 lit. f) din același cod, chiar dacă sentința pronunțată în cauză nu este definitivă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă finală de 16 ani închisoare pentru o infracțiune de o gravitate ridicată.

De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului V.I. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. Astfel, Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că încheierea din 19 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului apelant V.I.

este legală și temeinică. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în opinie majoritară, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii din 19 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2321/M/2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii din 19 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2321/M/2005. Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2005.