ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4817/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință

de la 19 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2321/M/2005, s-a dispus și

menținerea stării de arest a inculpatului V.I. reținându-se că măsura a fost

luată în conformitate cu prevederile legale, impunându-se menținerea acesteia.

Împotriva acestei încheieri

de ședință a declarat, în termen legal, recurs inculpatul V.I., fără a arăta în

scris motivele.

Examinând recursul declarat

de inculpatul V.I. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire

la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară apreciază

recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de ședință de la 19 iulie

2005 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că prin decizia nr. 4616 din 3 august 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4675/2005, au fost respinse,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.V. și V.A.F. împotriva

încheierii de ședință din 19 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2321/M/2005,

fiind obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 80 lei (800.000 lei)

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei (200.000 lei),

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Astfel, asupra recursului

declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii de ședință de la 19 iulie 2005

nu s-a mai pronunțat anterior instanța de recurs, nefiind incidente

dispozițiile art. 417 C. proc. pen. și neoperând excepția autorității lucrului

judecat.

Prin sentința penală nr. 707

din 30 mai 2005 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul

nr. 6064/2004 în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea

juridică a faptelor și pentru inculpatul V.I. din infracțiunile prevăzute de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 75 lit. a) și c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 10 din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 10 alin. (1), raportat

la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a C. pen., text în baza căruia

a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare, iar în temeiul art. 65 alin.

(2) C. pen., i s-au interzis inculpatului, pe timp de 5 ani după executarea

pedepsei principale, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În temeiul art. 7 din Legea nr.

543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a pedepselor de 3 luni închisoare,

6 luni închisoare și un an închisoare aplicate aceluiași inculpat prin sentința

penală nr. 2482 din 22 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 București și

s-a dispus executarea în întregime a fiecărei dintre acestea alăturat prezentei

pedepse; s-a făcut aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen. și s-a aplicat în final

inculpatului V.I. pedeapsa cea mai grea dintre cele trei perechi de pedepse,

respectiv 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor pe timp de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 -

art. 64 C. pen.

În temeiul art. 350 alin. 1)

C. proc. pen., s-a menținut arestarea inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen.,

s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive de la

20 mai 2004 la zi.

În fapt, s-a reținut în

esență că inculpatul V.I., în perioada 2003 - 2004, în repetate rânduri și

împreună cu mai multe persoane, dintre care una minoră a deținut, vândut și

intermediat vânzarea de diferite cantități de heroină (drog de mare risc) mai

multor consumatori de droguri de pe raza municipiului București, a organizat

traficul ilicit de droguri al inculpaților V.A.F. și V.V.

Sentința a fost apelată și

de inculpatul V.I., fiind menținută arestarea preventivă a acestuia.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în

care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice,

în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit art. 160

b

.

Totodată art. 160

b

C. proc. pen., modificat prin același act normativ arătat, stipulează că în

cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere,

revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a

inculpatului.

Când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte, în opinie

majoritară, consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză

subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv

pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea

mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, precum și art. 148 lit. f) din același cod, chiar dacă

sentința pronunțată în cauză nu este definitivă, inculpatul a fost condamnat la

o pedeapsă finală de 16 ani închisoare pentru o infracțiune de o gravitate

ridicată.

De asemenea, verificarea

menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului V.I. a fost făcută în

concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F.,

respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un

tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi

lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a

săvârșit o infracțiune.

Astfel, Înalta Curte, în

opinie majoritară, consideră că încheierea din 19 iulie 2005 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin care

s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului apelant V.I. este legală și

temeinică.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în opinie majoritară, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva

încheierii din 19 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2321/M/2005.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii din 19 iulie 2005 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie,

pronunțată în dosarul nr. 2321/M/2005.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 80 lei (800.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 august 2005.