ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6897/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea întocmită conform Legii nr. 10/2001 și adresată Prefecturii Județului Bacău și Direcției Sanitar-Veterinară Bacău (actuala Direcție Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău) numita T.L. a cerut să fie despăgubită pentru următoarele imobile: casă de locuit compusă din patru camere și anexe gospodărești, demolate, în scopul de a se construi dispensarul veterinar din Satul Plopana, județul Bacău și locuință de serviciu a medicului veterinar; teren intravilan în suprafață de 2500 mp pe care este construit dispensarul veterinar. Notificanta a susținut că bunurile au aparținut bunicilor săi, M.V.

și M.A. și că au fost preluate abuziv din proprietatea acestora. Prin decizia nr. 24 din 14 februarie 2002 Direcția Sanitară Veterinară Bacău nu a fost de acord cu restituirea în natură a imobilului pe motiv că bunul se află în administrarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și în el „se desfășoară acțiuni de interes public”. Prin decizie s-a recunoscut că solicitanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent însă „la această dată nu deținem elementele necesare efectuării unei evaluări care să stabilească valoarea reală a imobilului, acest lucru urmând a fi stabilit de comisia abilitată constituită în acest sens la nivelul prefecturii”. La data de 18 aprilie 2002, T.L.

a atacat în justiție decizia menționată și, chemând în judecată alături de Direcția Sanitară Veterinară Bacău, pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a solicitat obligarea acestora la despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilelor. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 702 din 5 decembrie 2002, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta T.L. cu motivarea că „cererea de despăgubiri a fost reținută în principiu de ambele pârâte, fiind în curs de derulare procedurile legale, prevăzute de art. 16 sau art. 36 din Legea nr. 10/2001”. Soluția Tribunalului a fost păstrată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, care, prin decizia nr. 11 din 19 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care a fost menținută sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs reclamanta T.L. care a criticat hotărârile pronunțate în cauză pe motiv că instanțele au încălcat prevederile art. 16 și art. 36 din Legea nr. 10/2001 în sensul că nu au obligat-o pe pârâta Direcția Sanitară Veterinară Bacău să finalizeze procedura administrativă pentru stabilirea valorii estimative a imobilului. Recursul este fondat. Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură, dar aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea deținătoare sau, după caz, primăria va transmite decizia, respectiv dispoziția privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești, prefecturii în a cărei rază aceasta își are sediul, în termen de 60 de zile de la primirea notificării.

Dacă valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiză, se va anexa și o copie de pe expertiză, iar dacă oferta nu a fost acceptată și persoana îndreptățită s-a adresat instanței, se va face această mențiune. Conform alin. (4) al aceluiași articol, în cazul în care nu s-a efectuat o expertiză pentru stabilirea valorii imobilului, decizia sau, după caz, dispoziția menționată în alin. (2) va cuprinde în mod obligatoriu valoarea estimativă a acestuia. În speță, din probele administrate în cauză, rezultă că edificatele care au aparținut autorilor reclamantei au fost demolate iar pe terenul revendicat a fost construit un dispensar veterinar, astfel că terenul nu mai poate fi restituit în natură.

Pe cale de consecință, unitatea deținătoare a nemișcătorului, Direcția Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Bacău, recunoscând dreptul reclamantei la despăgubiri bănești, trebuia ca în termen de 60 de zile de la primirea notificării, să stabilească valoarea imobilului, fie pe cale de expertiză, fie să determine o valoare estimativă a nemișcătorului, pentru a face astfel reclamantei o ofertă concretă de despăgubire. Întrucât pârâta Direcția Veterinară pentru Siguranța Alimentelor avea această obligație legală și cum nu a fost de acord cu restituirea în natură a imobilului, nu putea să refuze a efectua reclamantei o ofertă de despăgubire pe motiv că „nu deține elementele necesare efectuării unei evaluări care să stabilească valoarea reală a imobilului…”, deoarece o atare obligație rezultă imperativ din lege.

Față de cele ce preced, se va admite recursul reclamantei, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză și prin admiterea în parte a contestației, va fi obligată pârâta Direcția Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Bacău să stabilească valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent și să facă în acest sens oferta de despăgubire reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta T.L. împotriva deciziei civile nr. 11 din 19 februarie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 702 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Bacău, secția civilă, și, în fond, admite în parte contestația și obligă pe intimata Direcția Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Bacău să stabilească valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent și să facă în acest sens ofertă de despăgubire reclamantei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2004.