ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 489 din 23 martie 2004, pronunțată de Judecătoria Slatina, județul Olt, în baza art. 305 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G.C.D., la o pedeapsă de un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut că inculpatul, deși a fost obligat prin sentința penală nr. 1119/2001, a Judecătoriei Slatina, la o pensie de întreținere, care, ulterior a fost majorată în favoarea fiicei sale C.F.R., cu rea credință nu și-a îndeplinit această obligație, deși a realizat venituri.
Sentința a fost atacată cu apel, iar prin decizia penală nr. 329 din 16 iunie 2004, apelul a fost respins, pentru ca prin decizia penală nr. 1327 din 26 octombrie 2004, a Curții de Apel Craiova să i se admită recursul și să fie casate în parte cele două hotărâri, în sensul că s-au înlăturat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a făcut aplicația art. 81 C. pen. Inculpatul a declarat recurs împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, însă nu a arătat în ce constă nelegalitatea și netemeinicia acestora. Examinând recursul declarat, în raport de actele și dovezile de la dosar, de sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu, se constată că recursul de față este inadmisibil. În raport de cele menționate, se constată că inculpatul a folosit toate căile procesuale la care era îndreptățit potrivit codului de procedură penală.
Cum decizia Curții de Apel Craiova este definitivă, recursul declarat, se constată că este inadmisibil potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul penal declarat de inculpatul C.G.C.D., împotriva deciziei penale nr. 1327 din 26 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă pe recurent la plata sumei de 400.000 le, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.