ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5209/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 63 din 23 martie 2001 a Tribunalului Mureș s-a admis acțiunea reclamantei Congregația Surorilor Maicii Domnului așa cum a fost precizată împotriva pârâților Primăria orașului Sovata, SC D.N. SA Târgu-Mureș și SC B. SA Sovata, constatându-se nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilelor înscrise în C.F. 857 Sovata compus din două vile cu 4 camere și 34 camere, teren aferent în suprafață de 1079 mp + 1187 mp și teren neconstruit în suprafață de 1841 mp. S-a dispus restabilirea situației anterioare prin reintabularea celor trei imobile pe numele reclamantei și s-a respins petitul privind obligarea pârâților la plata unor daune cominatorii de 200.000 lei/zi de întârziere, până la data predării efective a imobilelor.

S-a admis cererea reconvențională a pârâtei nr.2 și reclamanta a fost obligată să-i plătească 616.000.000 lei reprezentând investiții la primul imobil, cu instituirea unui drept de retenție până la achitarea debitului. În fine, reclamanta a fost obligată la 23.165.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea SC D.N. SA Târgu-Mureș. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilele din litigiu au fost preluate în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1952, însă în realitate preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 358/1948 privind desființarea Cultului Greco-Catolic, deci în mod abuziv și fără titlu valabil, situație în care nu se mai poate pune problema posesiei de bună credință a statului, conform art. 27 din Legea nr. 115/1938, care să atragă uzucapiunea tabulară.

Invocându-se dispozițiile Decretului-lege nr. 126/1990 și a O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România s-a conchis că există cadrul legal pentru ca acțiunea să fie admisă. În acest context s-a reținut că în speță nu sunt incidente prevederile Legii nr. 15/1990 invocate de pârâta nr. 3, dar că reclamanta trebuie să achite pârâtei de ordin 2 investițiile efectuate de aceasta, altfel operând o îmbogățire fără justă cauză. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul exonerării de plata sumei de 616.000.000 lei în favoarea pârâtei de ordin 2 motivat de faptul că prin Decretul nr. 358/1948 Cultul Greco-Catolic a fost scos în afara legii și toate bunurile imobile ale acestuia au trecut în proprietatea statului, pe care le-a posedat de-a lungul anilor, cauzând cultului serioase prejudicii materiale și morale.

S-a mai invocat lipsa calității procesuale active de a formula cerere reconvențională a SC D. SA Târgu-Mureș, nefiind proprietara imobilului la care a efectuat investiții, având numai un drept de administrare operativă. Prin apelul declarat de pârâta SC B. SA Sovata s-a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe în sensul constatării că este proprietara vilelor nr. 15 și 55, în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 coroborat cu art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, dar în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. s-a conchis că este o cerere nouă, ce nu a făcut obiectul judecății la fond. Conform art. 293 C. proc. civ. SC D.N. SA Târgu-Mureș prin apelul declarat a solicitat modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii, invocând incidența Legii nr. 15/1990, în sensul că imobilul asupra căruia a efectuat investiții constituie proprietatea sa prin efectul legii.

Sub aspect procesual și-a însușit și motivele de apel formulate de SC B. SA Sovata, pe cale de consecință urmând să fie respinsă și cererea reconvențională. Prin decizia civilă nr. 18/A din 22 martie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș s-au admis apelurile reclamantei Congregația Surorilor Maicii Domnului Cluj-Napoca și pârâtelor SC D.N. SA Târgu-Mureș, SC B. SA Târgu-Mureș. A fost schimbată în tot hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii ca prematur formulată acțiunea reclamantei și cererea reconvențională a pârâtei de ordin 1 pentru despăgubiri civile. S-a reținut că potrivit extraselor de carte funciară, cele trei imobile ce au format proprietatea reclamantei au trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

În realitate, trecerea imobilelor în posesia Statului Român s-a făcut în baza Decretului nr. 358/1948 care a desființat Cultul Greco-Catolic, act normativ ce s-a abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989, în baza căruia Biserica Greco-Catolică a fost recunoscută oficial de către stat. Inițial, reclamanta a solicitat în baza Legii nr. 112/1995 Consiliului județean Mureș restituirea în natură a celor trei imobile din litigiu, însă prin Hotărârea nr. 666/1997 s-a respins cererea reclamatei, motivat de faptul că aceasta are calitatea de persoană juridică și nu de persoană fizică, iar imobilele solicitate nu aveau destinația de locuință. În atare situație, s-a apreciat că reclamanta a promovat acțiunea civilă pe calea dreptului comun, înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 10 decembrie 1998, invocând dispozițiile Decretului nr. 126/1990 coroborat cu art. 20 din H.G.

nr. 11/1997, art. 480 C. civ. și art. 41 din Constituția României. În baza Decretului-lege nr. 126/1990 s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 și s-a stabilit că bunurile preluate de la Biserica Greco-Catolică de către stat vor fi restituite acesteia, sens în care se va constitui o comisie de specialitate formată din reprezentanții statului și bisericii, numiți prin hotărâre guvernamentală. Se mai arată că legiuitorul a înțeles în acest mod să transmită în competența comisiei mixte de dialog toate situațiile litigioase legate de retrocedarea bunurilor imobile ale Bisericii Greco-Catolice, instanțele de judecată neavând nici o competență materială în acest sens. S-a reținut că prin cele dispuse, nu se încalcă principiile constituționale ale apărării dreptului de proprietate imobiliară, precum cele ale accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil pentru toate persoanele fizice sau juridice îndreptățite.

În fine, prin art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a statuat că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase, preluate de stat sau alte persoane juridice va fi reglementat prin acte normative speciale. Acest act normativ este O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, retrocedare care se dispune prin decizie motivată a comisiei speciale de retrocedare, având componența stabilită în art. 2. Această decizie constituie titlu executoriu și poate fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicarea instanței de contencios administrativ, hotărârea pronunțată fiind supusă căilor de atac potrivit dreptului comun.

S-a concluzionat că acțiunea reclamantei și cererea reconvențională a pârâtei SC D.N. SA Târgu-Mureș au fost prematur formulate, deoarece instanțele de judecată nu au competența materială de a le soluționa nefiind incidentă Legea nr. 10/2001, ci prevederile O.U.G. nr. 94/2000. Procedându-se altfel s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, motiv de ordine publică ce ar impune casarea hotărârii și care ar constitui și un abuz de drept. Toate aceste considerente au dus la soluția pronunțată de către instanța de apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Congregația Surorilor Maicii Domnului Cluj-Napoca. În dezvoltarea criticilor formulate întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se arată că prin admiterea apelului pârâtei SC D.N. SA Târgu-Mureș s-au încălcat dispozițiile art. 293 C. proc. civ., deoarece soluția admiterii era posibilă numai în condițiile admiterii apelului principal, al reclamantei (care în speță a fost respins). Critica vizează și admiterea apelului pârâtei SC B. SA Sovata cu încălcarea prevederilor art. 294 C. proc. civ., cuprinzând o solicitare ce nu a făcut obiectul judecății instanței de fond, fiind o cerere nouă în calea de atac. În fine, se mai susține că respingerea acțiunii în revendicare pe considerentul că ar fi prematură este nelegală și netemeinică, încălcându-se dispozițiile art. 129 alin. (2) și ultim C. proc. civ., cât și art. 21 din Constituția României și Decretul-lege nr. 126/1990.

Respingându-i-se judecata litigiului, pretinde că i s-a încălcat dreptul constituțional al accesului la justiție. Soluționarea acțiunii sale în revendicare, fondată pe prevederile art. 480 C. civ. este de competența exclusivă a instanțelor și art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu instituie o procedură specială, care înlocuiește procedura de drept comun, cu atât mai mult că acea „comisie mixtă” prevăzută de acest text, ca fiind chemată să stabilească situația juridică a imobilelor nu a ajuns la o soluție.

Recurenta mai susține că nu și-a pierdut calitatea de proprietate asupra imobilelor care au fost preluate abuziv prin Decretul nr. 358/1948, dreptul de proprietate este garantat prin procedura cuprinsă în art. 41 din Constituția în vigoare la data promovării acțiunii, iar accesul liber la justiție este comparat prin art. 21 din Constituție, precum și prin art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu luarea în considerare și a dispozițiilor art. 3 C. civ. și a prevederilor cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale adoptată la 4 noiembrie 1950. Recursul este fondat. Potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990, situația juridică a lăcașurilor de cult și a imobilelor care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma, căreia îi aparține și reclamanta, ce au fost preluate abuziv prin Decretul nr. 358/1948 trebuie stabilită de o comisie constituită conform acestui act normativ.

Comisia Județeană Mureș pentru aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990 a constatat că imobilele în litigiu nu au fost preluate în baza Decretului nr. 358/1948, negăsindu-se pe lista bunurilor ce se predau din proprietatea statului, în proprietatea Bisericii Greco-Catolice. Este adevărat că instanța de apel nu a distins între prevederile art. 2 din acest act normativ conform căruia statul se obligă să restituie toate bunurile imobile preluate abuziv și art. 3 în care se prevede că situația juridică a imobilelor sacre se reglementează prin dialog între reprezentanții bisericii de rit diferit. În art. 2 se prevede o procedură administrativă de restituire a bunurilor din posesia statului, prin numirea unei Comisii Guvernamentale care să identifice aceste imobile și să dispună restituirea lor vechilor proprietari.

Această procedură administrativă a fost stabilită în condițiile în care nu exista o normă legală care să reglementeze dreptul de proprietate. Prin promulgarea Constituției României s-a asigurat prin art. 21, dreptul persoanelor fizice sau juridice să-și valorifice drepturile legitime prin instanțele judecătorești, stabilindu-se prin alin. (2), că nici o altă lege nu poate să îngrădească acest drept. Neurmarea procedurii administrative nu poate să împiedice accesul liber al recurentei-reclamante la justiție, deoarece ar fi contrar principiului consacrat în art. 21 din Constituția în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni, potrivit căruia, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Ideea este reluată de art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data pronunțării acțiunii, care adaugă că instanțele judecătorești înfăptuiesc justiția în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și a celorlalte demersuri și interese legitime deduse judecății. Instanțele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile (etc.), pentru care legea nu stabilește o altă competență. Tot astfel, în art. 3 C. civ. s-a prevăzut că judecătorul care va refuza să judece sub cuvânt că legea nu prevede sau este întunecată sau neîndestulătoare, va fi urmărit drept culpabil de denegare de dreptate. Față de aceste considerente, se constată că hotărârea citată, prin care acțiunea s-a respins ca prematur formulată este nelegală, se impune casarea ei, cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate celelalte critici și dispozițiile art. 2 din prezenta Lege nr. 126/1990 completate prin O.G. nr. 64 din 18 aprilie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Congregația Surorilor Maicii Domnului Cluj. Casează decizia nr. 18 A din 22 martie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2004.