ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5209/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 63 din 23

martie 2001 a Tribunalului Mureș s-a admis acțiunea reclamantei Congregația

Surorilor Maicii Domnului așa cum a fost precizată împotriva pârâților Primăria

orașului Sovata, SC D.N. SA Târgu-Mureș și SC B. SA Sovata, constatându-se

nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilelor înscrise în C.F.

857 Sovata compus din două vile cu 4 camere și 34 camere, teren aferent în

suprafață de 1079 mp + 1187 mp și teren neconstruit în suprafață de 1841 mp.

S-a dispus restabilirea situației

anterioare prin reintabularea celor trei imobile pe numele reclamantei și s-a

respins petitul privind obligarea pârâților la plata unor daune cominatorii de

200.000 lei/zi de întârziere, până la data predării efective a imobilelor.

S-a admis cererea reconvențională a

pârâtei nr.2 și reclamanta a fost obligată să-i plătească 616.000.000 lei

reprezentând investiții la primul imobil, cu instituirea unui drept de retenție

până la achitarea debitului.

În fine, reclamanta a fost obligată

la 23.165.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea SC D.N. SA Târgu-Mureș.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că imobilele din litigiu au fost preluate în

proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1952, însă în realitate

preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 358/1948 privind desființarea

Cultului Greco-Catolic, deci în mod abuziv și fără titlu valabil, situație în

care nu se mai poate pune problema posesiei de bună credință a statului,

conform art. 27 din Legea nr. 115/1938, care să atragă uzucapiunea tabulară.

Invocându-se dispozițiile Decretului-lege

nr. 126/1990 și a O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea bunurilor imobile

care au aparținut cultelor religioase din România s-a conchis că există cadrul

legal pentru ca acțiunea să fie admisă.

În acest context s-a reținut că în

speță nu sunt incidente prevederile Legii nr. 15/1990 invocate de pârâta nr. 3,

dar că reclamanta trebuie să achite pârâtei de ordin 2 investițiile efectuate

de aceasta, altfel operând o îmbogățire fără justă cauză.

Împotriva hotărârii instanței de

fond a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul

exonerării de plata sumei de 616.000.000 lei în favoarea pârâtei de ordin 2

motivat de faptul că prin Decretul nr. 358/1948 Cultul Greco-Catolic a fost

scos în afara legii și toate bunurile imobile ale acestuia au trecut în

proprietatea statului, pe care le-a posedat de-a lungul anilor, cauzând

cultului serioase prejudicii materiale și morale. S-a mai invocat lipsa calității

procesuale active de a formula cerere reconvențională a SC D. SA Târgu-Mureș,

nefiind proprietara imobilului la care a efectuat investiții, având numai un

drept de administrare operativă.

Prin apelul declarat de pârâta SC B.

SA Sovata s-a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe în sensul constatării

că este proprietara vilelor nr. 15 și 55, în temeiul art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 15/1990 coroborat cu art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, dar în

raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. s-a conchis că este o

cerere nouă, ce nu a făcut obiectul judecății la fond.

Conform art. 293 C. proc. civ. SC

D.N. SA Târgu-Mureș prin apelul declarat a solicitat modificarea hotărârii

instanței de fond și respingerea acțiunii, invocând incidența Legii nr. 15/1990,

în sensul că imobilul asupra căruia a efectuat investiții constituie

proprietatea sa prin efectul legii. Sub aspect procesual și-a însușit și

motivele de apel formulate de SC B. SA Sovata, pe cale de consecință urmând să

fie respinsă și cererea reconvențională.

Prin decizia civilă nr. 18/A din 22

martie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș s-au admis apelurile reclamantei

Congregația Surorilor Maicii Domnului Cluj-Napoca și pârâtelor SC D.N. SA

Târgu-Mureș, SC B. SA Târgu-Mureș.

A fost schimbată în tot hotărârea

instanței de fond, în sensul respingerii ca prematur formulată acțiunea

reclamantei și cererea reconvențională a pârâtei de ordin 1 pentru despăgubiri

civile.

S-a reținut că potrivit extraselor

de carte funciară, cele trei imobile ce au format proprietatea reclamantei au

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

În realitate, trecerea imobilelor în

posesia Statului Român s-a făcut în baza Decretului nr. 358/1948 care a

desființat Cultul Greco-Catolic, act normativ ce s-a abrogat prin Decretul-lege

nr. 9/1989, în baza căruia Biserica Greco-Catolică a fost recunoscută oficial

de către stat.

Inițial, reclamanta a solicitat în

baza Legii nr. 112/1995 Consiliului județean Mureș restituirea în natură a

celor trei imobile din litigiu, însă prin Hotărârea nr. 666/1997 s-a respins

cererea reclamatei, motivat de faptul că aceasta are calitatea de persoană

juridică și nu de persoană fizică, iar imobilele solicitate nu aveau destinația

de locuință.

În atare situație, s-a apreciat că

reclamanta a promovat acțiunea civilă pe calea dreptului comun, înregistrată la

Tribunalul Mureș la data de 10 decembrie 1998, invocând dispozițiile Decretului

nr. 126/1990 coroborat cu art. 20 din H.G. nr. 11/1997, art. 480 C. civ. și

art. 41 din Constituția României.

În baza Decretului-lege nr. 126/1990

s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 și s-a stabilit că bunurile preluate de la

Biserica Greco-Catolică de către stat vor fi restituite acesteia, sens în care

se va constitui o comisie de specialitate formată din reprezentanții statului

și bisericii, numiți prin hotărâre guvernamentală.

Se mai arată că legiuitorul a

înțeles în acest mod să transmită în competența comisiei mixte de dialog toate

situațiile litigioase legate de retrocedarea bunurilor imobile ale Bisericii

Greco-Catolice, instanțele de judecată neavând nici o competență materială în

acest sens.

S-a reținut că prin cele dispuse, nu

se încalcă principiile constituționale ale apărării dreptului de proprietate

imobiliară, precum cele ale accesului liber la justiție și dreptului la un

proces echitabil pentru toate persoanele fizice sau juridice îndreptățite.

În fine, prin art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 s-a statuat că regimul juridic al imobilelor care au

aparținut cultelor religioase, preluate de stat sau alte persoane juridice va

fi reglementat prin acte normative speciale.

Acest act normativ este O.U.G. nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase

din România, retrocedare care se dispune prin decizie motivată a comisiei

speciale de retrocedare, având componența stabilită în art. 2. Această decizie

constituie titlu executoriu și poate fi atacat în termen de 30 de zile de la

comunicarea instanței de contencios administrativ, hotărârea pronunțată fiind

supusă căilor de atac potrivit dreptului comun.

S-a concluzionat că acțiunea

reclamantei și cererea reconvențională a pârâtei SC D.N. SA Târgu-Mureș au fost

prematur formulate, deoarece instanțele de judecată nu au competența materială

de a le soluționa nefiind incidentă Legea nr. 10/2001, ci prevederile O.U.G.

nr. 94/2000.

Procedându-se altfel s-ar depăși

atribuțiile puterii judecătorești, motiv de ordine publică ce ar impune casarea

hotărârii și care ar constitui și un abuz de drept. Toate aceste considerente

au dus la soluția pronunțată de către instanța de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta Congregația Surorilor Maicii Domnului Cluj-Napoca.

În dezvoltarea criticilor formulate

întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se

arată că prin admiterea apelului pârâtei SC D.N. SA Târgu-Mureș s-au încălcat

dispozițiile art. 293 C. proc. civ., deoarece soluția admiterii era posibilă

numai în condițiile admiterii apelului principal, al reclamantei (care în speță

a fost respins).

Critica vizează și admiterea

apelului pârâtei SC B. SA Sovata cu încălcarea prevederilor art. 294 C. proc.

civ., cuprinzând o solicitare ce nu a făcut obiectul judecății instanței de

fond, fiind o cerere nouă în calea de atac.

În fine, se mai susține că

respingerea acțiunii în revendicare pe considerentul că ar fi prematură este

nelegală și netemeinică, încălcându-se dispozițiile art. 129 alin. (2) și ultim

C. proc. civ., cât și art. 21 din Constituția României și Decretul-lege nr. 126/1990.

Respingându-i-se judecata litigiului, pretinde că i s-a încălcat dreptul

constituțional al accesului la justiție. Soluționarea acțiunii sale în

revendicare, fondată pe prevederile art. 480 C. civ. este de competența

exclusivă a instanțelor și art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu instituie o

procedură specială, care înlocuiește procedura de drept comun, cu atât mai mult

că acea „comisie mixtă” prevăzută de acest text, ca fiind chemată să

stabilească situația juridică a imobilelor nu a ajuns la o soluție.

Recurenta mai susține că nu și-a

pierdut calitatea de proprietate asupra imobilelor care au fost preluate abuziv

prin Decretul nr. 358/1948, dreptul de proprietate este garantat prin procedura

cuprinsă în art. 41 din Constituția în vigoare la data promovării acțiunii, iar

accesul liber la justiție este comparat prin art. 21 din Constituție, precum și

prin art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu luarea

în considerare și a dispozițiilor art. 3 C. civ. și a prevederilor cuprinse în

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

adoptată la 4 noiembrie 1950.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 3 din Decretul-lege

nr. 126 din 24 aprilie 1990, situația juridică a lăcașurilor de cult și a

imobilelor care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma, căreia îi aparține

și reclamanta, ce au fost preluate abuziv prin Decretul nr. 358/1948 trebuie

stabilită de o comisie constituită conform acestui act normativ.

Comisia Județeană Mureș pentru

aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990 a constatat că imobilele în litigiu nu

au fost preluate în baza Decretului nr. 358/1948, negăsindu-se pe lista

bunurilor ce se predau din proprietatea statului, în proprietatea Bisericii

Greco-Catolice.

Este adevărat că instanța de apel nu

a distins între prevederile art. 2 din acest act normativ conform căruia statul

se obligă să restituie toate bunurile imobile preluate abuziv și art. 3 în care

se prevede că situația juridică a imobilelor sacre se reglementează prin dialog

între reprezentanții bisericii de rit diferit.

În art. 2 se prevede o procedură

administrativă de restituire a bunurilor din posesia statului, prin numirea

unei Comisii Guvernamentale care să identifice aceste imobile și să dispună

restituirea lor vechilor proprietari.

Această procedură administrativă a

fost stabilită în condițiile în care nu exista o normă legală care să reglementeze

dreptul de proprietate.

Prin promulgarea Constituției

României s-a asigurat prin art. 21, dreptul persoanelor fizice sau juridice

să-și valorifice drepturile legitime prin instanțele judecătorești,

stabilindu-se prin alin. (2), că nici o altă lege nu poate să îngrădească acest

drept.

Neurmarea procedurii administrative

nu poate să împiedice accesul liber al recurentei-reclamante la justiție,

deoarece ar fi contrar principiului consacrat în art. 21 din Constituția în

vigoare la data introducerii prezentei acțiuni, potrivit căruia, orice persoană

se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și

intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui

drept.

Ideea este reluată de art. 2 din

Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data

pronunțării acțiunii, care adaugă că instanțele judecătorești înfăptuiesc

justiția în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților

fundamentale ale cetățenilor, precum și a celorlalte demersuri și interese

legitime deduse judecății. Instanțele judecă toate procesele privind

raporturile juridice civile (etc.), pentru care legea nu stabilește o altă

competență.

Tot astfel, în art. 3 C. civ. s-a

prevăzut că judecătorul care va refuza să judece sub cuvânt că legea nu prevede

sau este întunecată sau neîndestulătoare, va fi urmărit drept culpabil de

denegare de dreptate.

Față de aceste considerente, se

constată că hotărârea citată, prin care acțiunea s-a respins ca prematur

formulată este nelegală, se impune casarea ei, cu trimiterea cauzei la instanța

de apel pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării se vor avea în

vedere toate celelalte critici și dispozițiile art. 2 din prezenta Lege nr. 126/1990

completate prin O.G. nr. 64 din 18 aprilie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

Congregația Surorilor Maicii Domnului Cluj.

Casează decizia nr. 18 A din 22 martie

2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie

2004.