ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, reclamantul C.S. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, Autoritatea Națională de Control București și Garda Financiară - Comisariatul General București, solicitând în principal să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 93 din 29 ianuarie 2004, iar în subsidiar, să se dispună anularea deciziei, obligarea Gărzii Financiare să fie preluat prin transfer în interesul serviciului, anularea selecției care a stat la baza preluării personalului și obligarea Comisariatului Regional Timiș, la plata daunelor morale, în cuantumul precizat, de 1.000.000.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 13 octombrie 2003 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 91/2003, după care personalul Gărzii Financiare a fost preluat, prin transfer în interesul serviciului, de către Garda Financiară nou înființată în subordinea Autorității Naționale de Control. La data de 20 ianuarie 2004, arată reclamantul, i s-a comunicat verbal, numărul comisarilor și nominalizarea acestora, menționând că selectarea s-a făcut la nivel central, motiv pentru care s-a deplasat la București și s-a adresat și în scris, după care i s-a comunicat că selecția s-a făcut în baza unor criterii de selecție stabilite prin protocolul încheiat între cele două ministere, selecție care nu s-a comunicat, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 4 lit. b) din Legea nr. 188/1999, precum și principiul transparenței.

Aceasta, și în condițiile în care mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se poate face numai cu acordul scris al funcționarului public, ori prin actul atacat, aceasta s-a făcut fără acordul lui, arată reclamantul. Prin sentința nr. 277/CA din 14 septembrie 2004, Tribunalul Bihor a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Oradea. Autoritatea Națională de Control, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea, pe motiv că tribunalul este instanță competentă în jurisdicția muncii, arătând, totodată, că Legea nr. 188/1999, a prevăzut că doar ordinul sau dispoziția de eliberare din funcție ori de destituire din funcție se atacă la instanța de contencios administrativ.

În opinia acesteia, celelalte măsuri care vizează modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, nu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, fiind aplicabile dispozițiile art. 93 din Legea nr. 188/1999, care prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu legislația muncii. De asemenea, Autoritatea Națională de Control a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocând faptul că nu a dispus modificarea locului și a felului muncii a fostului comisar al Gărzii Financiare. Pe fond, a invocat faptul că, în baza protocolului încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională de Control, reclamantul a rămas în structurile Ministerului Finanțelor Publice, unde era angajat și înainte de apariția O.U.G.

nr. 91/2003. În ceea ce privește cererea reclamantului, de a fi angajat prin transfer, la Garda Financiară, Autoritatea Națională de Control a arătat că transferul este o convenție tripartită, care implică acordul ambilor angajatori, alături de cel al salariatului, iar pentru reclamant, Ministerul Finanțelor Publice nu și-a dat acordul în privința transferului. Prin întâmpinarea formulată în cauză, Garda Financiară - Comisariatul General București a invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând că nu este emitentul actului. Pe fond a arătat că în baza protocolului semnat la 22 iunie 2004, Garda Financiară a transferat în interes de serviciu, un număr de 1005 posturi din totalul de 1405, cât exista la data încheierii protocolului, iar pentru cele 400 de posturi rămase în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, s-a dispus încadrarea personalului pe funcții echivalente cu funcția deținută anterior.

S-a mai motivat că transferul este o convenție tripartită care se realizează prin acordul de voință al instituției cesionare, a instituției cedente și al salariatului, iar în cauză, Garda Financiară nu a formulat nici o cerere la Direcția Generală a Finanțelor Publice, privind transferul reclamantului, în interesul serviciului. În plus, în baza protocolului încheiat s-au întocmit listele cu personalul Gărzii Financiare care a fost preluat prin transfer în interesul serviciului, în derularea acestor operațiuni fiind stabilite unele criterii orientative care au fost recomandate a fi reținute la întocmirea listelor. Prin sentința nr. 469/CA/2004 - P.I. din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția de necompetență materială.

A admis în parte acțiunea reclamantului C.S., împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și Garda Financiară - Comisariatul General și a anulat decizia nr. 93 din 29 ianuarie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, începând cu 1 iulie 2004. Totodată, instanța de fond a dispus anularea selecției care a stat la baza preluării prin transfer, în interesul serviciului, a personalului cu atribuțiile Gărzii Financiare și a personalului care rămâne în structura Ministerului Finanțelor. De asemenea, prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reclamantului, atât pentru încadrarea lui prin transfer la Garda Financiară, cât și pentru despăgubiri. Acțiunea reclamantului față de Autoritatea Națională de Control a fost respinsă, apreciindu-se că excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia este fondată.

Pentru a se pronunța în sensul mai sus arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că selectarea personalului, în vederea transferării, s-a făcut fără respectarea vreunui criteriu obiectiv, fără evaluare și punctaj, potrivit criteriilor stabilite de Garda Financiară, iar această selecție, fără respectarea nici unui criteriu obiectiv bazat pe rezultate profesionale, este o selecție discriminatorie și încalcă dreptul prevăzut de lege în favoarea reclamantului, în calitate de funcționar public. Totodată, instanța de fond a reținut și că, prin decizia nr. 93/2004, s-a dispus mutarea definitivă a reclamantului, într-un alt compartiment, fără acordul funcționarului public, deci cu încălcarea dispozițiilor art. 4 lit. f) și ale art. 85 din Legea nr. 188/1999.

Cât privește cererea reclamantului, referitoare la încadrarea la Garda Financiară, prin transfer, instanța de fond a reținut că aceasta nu poate fi soluționată, atâta timp, cât nu se face o evaluare obiectivă și transparentă a tuturor funcționarilor publici din sistemul Gărzii Financiare, pentru a se stabili dacă în raport cu punctajul obținut de acesta, se încadrează în numărul posturilor preluate de Garda Financiară. Curtea de Apel Oradea a respins cererea privind plata daunelor morale, reținând că această pretenție a fost formulată față de Comisariatul Regional Timiș, față de care, însă, reclamantul nu a înțeles să formuleze acțiune. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Garda Financiară - Comisariatul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit a reținut instanța de fond, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 7/2004, reclamantul fiind tot timpul angajat al Ministerului Finanțelor Publice, iar nu al Autorității Naționale de Control - Garda Financiară. Totodată, se susține că și în aceste condiții, au fost emise criterii orientative (adresa nr. 396073 din 5 decembrie 2003) pentru unitățile teritoriale ale Gărzii Financiare, care au fost recomandate a fi reținute în vederea aplicării prevederilor protocolului prevăzut în art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare.

Arătând cum s-au întocmit listele în baza Protocolului între Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională de Control și a fost transferată o parte din funcționari, recurenta-pârâtă precizează că întreaga responsabilitate a încadrării pe funcții a personalului rămas a fost asumată de Ministerul Finanțelor Publice, care trebuia să-i încadreze pe funcții echivalente cu funcția deținută anterior, Garda Financiară neavând atribuții în acest sens.

În plus, arată recurenta-pârâtă, instanța de fond nu a avut în vedere că transferul în interesul serviciului reprezintă o convenție tripartită care se realizează prin acordul de voință al instituției cesionare (cea în beneficiul căreia se face transferul), al instituției cedente (cea de la care salariatul pleacă) și al salariatului și nici că în speță Autoritatea Națională de Control - Garda Financiară nu a formulat vreo cerere la Ministerul Finanțelor Publice, privind transferul reclamantului, în interesul serviciului. Mai mult, arată recurenta, C.S. a fost numit și reconfirmat în calitate de funcționar public, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, prin decizia directorului general al direcției.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de fond nu poate stabili numărul de posturi necesare funcționării noii structuri de control și nici nu poate cenzura care dintre funcționarii publici încadrați în temeiul unui contract de muncă, trebuiau preluați la Autoritatea Națională de Control - Garda Financiară, cu atât mai mult, cu cât faptele și actele s-au născut în contextul unei reorganizări a Gărzii Financiare, efectuate în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 91/2003. Examinând sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, este de necontestat că, prin O.U.G. nr. 91/2003, Garda Financiară se organizează ca instituție publică de control în subordinea Autorității Naționale de Control. De asemenea, potrivit dispozițiilor alin. (1) al art. 18 din O.U.G. nr. 91/2003, Garda Financiară, înființată prin această ordonanță, preia de la Ministerul Finanțelor Publice, prin transfer în interesul serviciului, personalul aferent activității desfășurate de Garda Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Conform alin. (2) al aceluiași articol, numărul comisarilor, al funcționarilor publici și al personalului contractual se stabilește prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control privind aprobarea protocolului de preluare a activității Gărzii Financiare, de către Autoritatea Națională de Control.

În cauză, se constată că s-a încheiat Protocolul prevăzut de lege, iar cu adresa nr. 396073/2003 s-a transmis tuturor secțiilor Gărzii Financiare din teritoriu, o notă privind aplicarea criteriilor de apreciere pentru transferul personalului, ce cuprinde punctual și imperativ aceste criterii, nicidecum orientativ, cum susține recurenta-reclamantă. Modul de aplicare a acestor criterii la nivelul personalului, cu alte cuvinte procedura urmată, nu poate fi, însă, caracterizată ca fiind imparțială, obiectivă și transparentă, încălcându-se, astfel, principiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, text preluat într-o formă dezvoltată de art. 4 din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.

Referirile acesteia la dispozițiile Legii nr. 7/2004, sunt de natură doar de a sublinia intenția legiuitorului privind necesitatea respectării unor proceduri transparente în cazul transferului. În plus, se constată că în cauză nu se poate invoca lipsa cererii Autorității Naționale de Control - Garda Financiară, către Ministerul Finanțelor Publice privind pe intimatul-reclamant, în condițiile în care transferul este prevăzut de lege, iar criteriile de selecție nu pot fi subiective, lipsite de transparență, de natură a crea suspiciuni cu privire la un eventual abuz. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, corect și amplu motivată, iar criticile formulate împotriva acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 14 și 18 din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinței civile nr. 469/CA – P.I. din 1 noiembrie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.