ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2005

HOTĂRÂRE
21.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, reclamantul C.S. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor, Autoritatea Națională de Control București și Garda

Financiară - Comisariatul General București, solicitând în principal să se

constate nulitatea absolută a deciziei nr. 93 din 29 ianuarie 2004, iar în

subsidiar, să se dispună anularea deciziei, obligarea Gărzii Financiare să fie

preluat prin transfer în interesul serviciului, anularea selecției care a stat

la baza preluării personalului și obligarea Comisariatului Regional Timiș, la

plata daunelor morale, în cuantumul precizat, de 1.000.000.000 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la 13 octombrie 2003 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 91/2003,

după care personalul Gărzii Financiare a fost preluat, prin transfer în

interesul serviciului, de către Garda Financiară nou înființată în subordinea Autorității

Naționale de Control.

La data de 20 ianuarie 2004,

arată reclamantul, i s-a comunicat verbal, numărul comisarilor și nominalizarea

acestora, menționând că selectarea s-a făcut la nivel central, motiv pentru

care s-a deplasat la București și s-a adresat și în scris, după care i s-a

comunicat că selecția s-a făcut în baza unor criterii de selecție stabilite

prin protocolul încheiat între cele două ministere, selecție care nu s-a comunicat,

încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 4 lit. b) din Legea nr. 188/1999,

precum și principiul transparenței.

Aceasta, și în condițiile în

care mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se poate face numai cu

acordul scris al funcționarului public, ori prin actul atacat, aceasta s-a

făcut fără acordul lui, arată reclamantul.

Prin sentința nr. 277/CA din

14 septembrie 2004, Tribunalul Bihor a declinat competența de soluționare a

cauzei, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Autoritatea Națională de

Control, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții

de Apel Oradea, pe motiv că tribunalul este instanță competentă în jurisdicția

muncii, arătând, totodată, că Legea nr. 188/1999, a prevăzut că doar ordinul

sau dispoziția de eliberare din funcție ori de destituire din funcție se atacă

la instanța de contencios administrativ. În opinia acesteia, celelalte măsuri

care vizează modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici,

nu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, fiind aplicabile

dispozițiile art. 93 din Legea nr. 188/1999, care prevede că dispozițiile

acestei legi se completează cu legislația muncii.

De asemenea, Autoritatea

Națională de Control a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive,

invocând faptul că nu a dispus modificarea locului și a felului muncii a

fostului comisar al Gărzii Financiare. Pe fond, a invocat faptul că, în baza

protocolului încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea

Națională de Control, reclamantul a rămas în structurile Ministerului

Finanțelor Publice, unde era angajat și înainte de apariția O.U.G. nr. 91/2003.

În ceea ce privește cererea reclamantului, de a fi angajat prin transfer, la Garda Financiară, Autoritatea Națională de Control a arătat că transferul este o convenție

tripartită, care implică acordul ambilor angajatori, alături de cel al

salariatului, iar pentru reclamant, Ministerul Finanțelor Publice nu și-a dat

acordul în privința transferului.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, Garda Financiară - Comisariatul General București a invocat lipsa

calității procesuale pasive, arătând că nu este emitentul actului. Pe fond a

arătat că în baza protocolului semnat la 22 iunie 2004, Garda Financiară a

transferat în interes de serviciu, un număr de 1005 posturi din totalul de 1405,

cât exista la data încheierii protocolului, iar pentru cele 400 de posturi

rămase în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, s-a dispus încadrarea

personalului pe funcții echivalente cu funcția deținută anterior.

S-a mai motivat că

transferul este o convenție tripartită care se realizează prin acordul de

voință al instituției cesionare, a instituției cedente și al salariatului, iar

în cauză, Garda Financiară nu a formulat nici o cerere la Direcția Generală a Finanțelor Publice, privind transferul reclamantului, în interesul

serviciului. În plus, în baza protocolului încheiat s-au întocmit listele cu

personalul Gărzii Financiare care a fost preluat prin transfer în interesul

serviciului, în derularea acestor operațiuni fiind stabilite unele criterii

orientative care au fost recomandate a fi reținute la întocmirea listelor.

Prin sentința nr. 469/CA/2004

- P.I. din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins excepția de necompetență materială. A admis

în parte acțiunea reclamantului C.S., împotriva pârâților Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor și Garda Financiară - Comisariatul General și a anulat

decizia nr. 93 din 29 ianuarie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bihor, începând cu 1 iulie 2004.

Totodată, instanța de fond a

dispus anularea selecției care a stat la baza preluării prin transfer, în

interesul serviciului, a personalului cu atribuțiile Gărzii Financiare și a

personalului care rămâne în structura Ministerului Finanțelor.

De asemenea, prin aceeași

sentință a fost respinsă cererea reclamantului, atât pentru încadrarea lui prin

transfer la Garda Financiară, cât și pentru despăgubiri.

Acțiunea reclamantului față

de Autoritatea Națională de Control a fost respinsă, apreciindu-se că excepția

lipsei calității procesuale pasive a acesteia este fondată.

Pentru a se pronunța în

sensul mai sus arătat, instanța de fond a reținut, în esență, că selectarea

personalului, în vederea transferării, s-a făcut fără respectarea vreunui

criteriu obiectiv, fără evaluare și punctaj, potrivit criteriilor stabilite de

Garda Financiară, iar această selecție, fără respectarea nici unui criteriu

obiectiv bazat pe rezultate profesionale, este o selecție discriminatorie și

încalcă dreptul prevăzut de lege în favoarea reclamantului, în calitate de

funcționar public.

Totodată, instanța de fond a

reținut și că, prin decizia nr. 93/2004, s-a dispus mutarea definitivă a

reclamantului, într-un alt compartiment, fără acordul funcționarului public,

deci cu încălcarea dispozițiilor art. 4 lit. f) și ale art. 85 din Legea nr. 188/1999.

Cât privește cererea

reclamantului, referitoare la încadrarea la Garda Financiară, prin transfer, instanța de fond a reținut că aceasta nu poate fi

soluționată, atâta timp, cât nu se face o evaluare obiectivă și transparentă a

tuturor funcționarilor publici din sistemul Gărzii Financiare, pentru a se

stabili dacă în raport cu punctajul obținut de acesta, se încadrează în numărul

posturilor preluate de Garda Financiară.

Curtea de Apel Oradea a

respins cererea privind plata daunelor morale, reținând că această pretenție a

fost formulată față de Comisariatul Regional Timiș, față de care, însă,

reclamantul nu a înțeles să formuleze acțiune.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Garda Financiară - Comisariatul General, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se susține că în mod greșit a reținut instanța de fond, că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 7/2004, reclamantul fiind tot

timpul angajat al Ministerului Finanțelor Publice, iar nu al Autorității

Naționale de Control - Garda Financiară. Totodată, se susține că și în aceste

condiții, au fost emise criterii orientative (adresa nr. 396073 din 5 decembrie

2003) pentru unitățile teritoriale ale Gărzii Financiare, care au fost

recomandate a fi reținute în vederea aplicării prevederilor protocolului

prevăzut în art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii

Financiare. Arătând cum s-au întocmit listele în baza Protocolului între

Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională de Control și a fost

transferată o parte din funcționari, recurenta-pârâtă precizează că întreaga

responsabilitate a încadrării pe funcții a personalului rămas a fost asumată de

Ministerul Finanțelor Publice, care trebuia să-i încadreze pe funcții

echivalente cu funcția deținută anterior, Garda Financiară neavând atribuții în

acest sens.

În plus, arată

recurenta-pârâtă, instanța de fond nu a avut în vedere că transferul în

interesul serviciului reprezintă o convenție tripartită care se realizează prin

acordul de voință al instituției cesionare (cea în beneficiul căreia se face

transferul), al instituției cedente (cea de la care salariatul pleacă) și al

salariatului și nici că în speță Autoritatea Națională de Control - Garda

Financiară nu a formulat vreo cerere la Ministerul Finanțelor Publice, privind transferul reclamantului, în interesul serviciului.

Mai mult, arată recurenta, C.S. a fost numit și reconfirmat în calitate de

funcționar public, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, prin

decizia directorului general al direcției.

În opinia recurentei-pârâte,

instanța de fond nu poate stabili numărul de posturi necesare funcționării noii

structuri de control și nici nu poate cenzura care dintre funcționarii publici

încadrați în temeiul unui contract de muncă, trebuiau preluați la Autoritatea Națională de Control - Garda Financiară, cu atât mai mult, cu cât faptele și

actele s-au născut în contextul unei reorganizări a Gărzii Financiare,

efectuate în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 91/2003.

Examinând sentința atacată,

în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, este de necontestat

că, prin O.U.G. nr. 91/2003, Garda Financiară se organizează ca instituție

publică de control în subordinea Autorității Naționale de Control.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor alin. (1) al art. 18 din O.U.G. nr. 91/2003, Garda Financiară,

înființată prin această ordonanță, preia de la Ministerul Finanțelor Publice, prin transfer în interesul serviciului, personalul aferent

activității desfășurate de Garda Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor

Publice.

Conform alin. (2) al

aceluiași articol, numărul comisarilor, al funcționarilor publici și al

personalului contractual se stabilește prin ordin comun al ministrului

finanțelor publice și al ministrului delegat pentru coordonarea autorităților

de control privind aprobarea protocolului de preluare a activității Gărzii Financiare,

de către Autoritatea Națională de Control.

În cauză, se constată că s-a

încheiat Protocolul prevăzut de lege, iar cu adresa nr. 396073/2003  s-a

transmis tuturor secțiilor Gărzii Financiare din teritoriu, o notă privind

aplicarea criteriilor de apreciere pentru transferul personalului, ce cuprinde

punctual și imperativ aceste criterii, nicidecum orientativ, cum susține recurenta-reclamantă.

Modul de aplicare a acestor

criterii la nivelul personalului, cu alte cuvinte procedura urmată, nu poate fi,

însă, caracterizată ca fiind imparțială, obiectivă și transparentă,

încălcându-se, astfel, principiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, text preluat într-o formă dezvoltată

de art. 4 din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel cum corect a reținut și

instanța de fond. Referirile acesteia la dispozițiile Legii nr. 7/2004, sunt de

natură doar de a sublinia intenția legiuitorului privind necesitatea

respectării unor proceduri transparente în cazul transferului.

În plus, se constată că în

cauză nu se poate invoca lipsa cererii Autorității Naționale de Control - Garda

Financiară, către Ministerul Finanțelor Publice privind pe intimatul-reclamant,

în condițiile în care transferul este prevăzut de lege, iar criteriile de

selecție nu pot fi subiective, lipsite de transparență, de natură a crea

suspiciuni cu privire la un eventual abuz.

Prin urmare, constatându-se

că sentința atacată este legală și temeinică, corect și amplu motivată, iar

criticile formulate împotriva acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat

în cauză, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu cele ale

art. 14 și 18 din Legea nr. 29/1990.

Respinge recursul declarat

de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinței civile nr. 469/CA

– P.I. din 1 noiembrie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8452/2004
funcția deținută anterior. Prin sentința civilă nr. 355 din 8 iulie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea precizată, a dispus anularea deciziei atacate și obligarea Autorității Na
ÎCCJ 2005-03-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1382/2005
, față de cel anterior. Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, prin respingerea celor 3 excepții. Consideră că în ce privește excepția de necompetență a Curții de
ÎCCJ 2005-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1176/2005
la aceste autorități, Garda Financiară fiind parte în raporturile de muncă puse în discuție. Legal a procedat instanța, și când a respins excepția de tardivitate a formulării acțiunii, întrucât de la data aducerii la cunoștința reclamantulu
ÎCCJ 2008-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 191/2008
zătoare a atribuțiilor ce revin Gărzii Financiare, potrivit dispozițiilor legale în vigoare. S-a mai aratat în acțiune că, la data de 29 septembrie 2006, cu adresa din 19 septembrie 2006 a Secției Arad, i s-a comunicat reclamantului decizia
ÎCCJ 2006-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 316/2006
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 1 martie 2004, la Tribunalului Hunedoara și ulterior precizată, reclamantul P.V. a solicitat anularea deciziei nr. 20
Sursă