ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1382/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 4 martie 2004, la Tribunalul Timiș, trimisă prin declinare de competență, la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul B.D. a solicitat anularea deciziei nr. 40 din 28

ianuarie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, prin care

a fost trecut de la Garda Financiară, secția Timiș, la Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.

În motivarea acțiunii,

reclamantul arată că a fost angajat prin concurs, la Garda Financiară și că, fără acordul său și fără să se țină cont de competența de care a dat

dovadă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în calitate de comisar la Garda Financiară, a fost trecut la Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.

Ulterior, reclamantul își

precizează acțiunea, în sensul că solicită anularea deciziei nr. 40/2004,

reîncadrarea sa în funcția de comisar și obligarea la plata de despăgubiri, la daune

cominatorii, la daune morale de 300.000.000 lei și la plata cheltuielilor de

spitalizare, pentru ca prin cererea de la dosarul nr. 3885/2004, să ceară și

anularea prevederilor protocolului încheiat între Ministerul Finanțelor Publice

și A.N.C., la 22 ianuarie 2004, a anexelor la acest protocol și a punctului 2 lit.

d) din nota emisă de A.N.C., la 5 decembrie 2003, precum și a rezultatelor

obținute în urma aplicării acestei note și stabilirea unui clasament real.

Garda Financiară -

Comisariatul Regional Timiș și A.N.C. au invocat necompetența materială a

Curții de Apel Timișoara, în soluționarea pricinii, susținând că Tribunalul Timiș,

ca instanță de litigii de muncă, este competent să judece cauza, iar A.N.C. a

invocat și excepția tardivității introducerii acțiunii și a completărilor

ulterioare.

Garda Financiară -

Comisariatul General a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 363 din 9

iulie 2004, a respins excepțiile privind necompetența sa materială, lipsa

calității procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul General și a

Comisariatului Regional Timiș și a tardivității acțiunii, a admis în parte

acțiunea și a anulat decizia nr. 40 din 28 ianuarie 2004, restabilind situația

anterioară, în sensul menținerii încadrării reclamantului, în funcția de

comisar superior clasa I, la Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș și a obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Garda

Financiară - Comisariatul Regional Timiș, la plata diferențelor de salariu,

rezultând din drepturile cuvenite pentru funcția anterioară și cea în care a

fost trecut și la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată, respingând celelalte cereri din acțiune.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că este competentă să soluționeze pricina, în temeiul art.

2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, reclamantul fiind funcționar public, iar

actul atacat emis de o autoritate publică și în cauză au fost chemate autorități

centrale ale căror acte au fost contestate.

Reține și că excepția lipsei

calității procesuale a Gărzii Financiare - Comisariatul General și a

Comisariatului Regional Timiș este neîntemeiată, pentru că pricina necesită

dezbateri în contradictoriu și cu acestea, pentru actele care le aparțin și

sunt în legătură cu obiectul ei, dar este neîntemeiată excepția tardivității

introducerii acțiunii, deoarece reclamantul nu a depășit termenul prevăzut de art.

5 din Legea nr. 29/1990.

În ce privește fondul

cauzei, reține că nu s-au îndeplinit, în modalitatea legală cerută, condițiile

de formă necesare transferului reclamantului, neexistând acordul scris al

acestuia, aprobat de conducătorul instituției în care își desfășoară

activitatea, iar criteriile orientative ale Comisariatului General, pentru

departajarea funcționarilor publici, nu sunt reflectate în luarea măsurilor de

transfer și nu au fost cunoscute de către cei vizați.

Consideră că actele

administrative aparținând Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș sunt

nelegale, vătămând drepturile recunoscute de lege, reclamantului și se impune a

fi anulate, urmând ca reclamantul să revină la funcția de comisar superior

clasa I, cu plata diferenței de drepturi salariale.

De asemenea, reține că

daunele cerute se acordă în măsura admiterii acțiunii, pentru celelalte cereri

nefiind motive de nelegalitate.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, reclamantul B.D. și pârâții Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timiș, Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș și A.N.C.

Reclamantul solicită ca

hotărârea să fie modificată în parte, și anume, în ce privește obligarea la

plata de despăgubiri egale cu salariile lunare neacordate până la reîncadrare,

la plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, inclusiv câte 3

stimulente lunare indexate, la daune morale de 300.000.000 lei, la daune

cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la

reîncadrarea efectivă și la 8.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș solicită suspendarea executării sentinței și în fond,

prin admiterea recursului, cere să se respingă acțiunea, ca neîntemeiată,

considerând că instanța nu a ținut cont de reglementările legale care au

determinat emiterea deciziei contestate, și anume, de art. 187 din O.U.G. nr. 91/2003,

de H.G. nr. 1538/2003, de protocolul încheiat între Ministerul Finanțelor

Publice și A.N.C. și de comunicarea nr. 470123 din 16 ianuarie 2004, a Ministerului

Finanțelor Publice. prin care s-au admis modificări în structura Gărzii

Financiare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș trebuind să preia de la Garda Financiară, 10 comisari, printre aceștia fiind preluat și reclamantul, începând cu 1

ianuarie 2004, căruia i s-a asigurat un post echivalent, cu menținerea

acelorași drepturi salariale.

Menționează că sentința este

nelegală, și sub aspectul obligării la plata de despăgubiri, deoarece

reclamantul nu s-a prezentat la noul loc de muncă și nici nu există diferențe

salariale la noul loc de muncă, față de cel anterior.

Garda Financiară -

Comisariatul Regional Timiș susține că hotărârea instanței de fond este

netemeinică și nelegală, prin respingerea celor 3 excepții.

Consideră că în ce privește

excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara, motivarea instanței este

contradictorie și confuză, însă aceasta nu era competentă să soluționeze cauza

în primă instanță, conform prevederilor art. 89 și 93 din Legea nr. 188/1999.

Referitor la excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, arată că nu a avut și nu are calitatea de

subiect al raporturilor juridice de muncă, cu reclamantul, pentru că anterior O.U.G.

nr. 91/2003 nu avea personalitate juridică, iar ulterior nu avea vreo obligație

legală să încheie astfel de raporturi cu acesta.

Privitor la excepția de

tardivitate, consideră că s-au încălcat dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

Asupra fondului cauzei arată

că prin organizarea Gărzii Financiare, ca instituție publică de control în

subordinea A.N.C., din totalul de 1405 posturi avute anterior, se preiau de la Ministerul Finanțelor Publice, numai 1005 posturi, restul de 400 rămânând în cadrul Ministerului

Finanțelor Publice, prin încadrarea acestora pe funcții publice generale sau

specifice, echivalente cu funcția deținută anterior, ceea ce s-a întâmplat și

cu reclamantul, care a rămas în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, fiind

trecut pe o funcție publică echivalentă, corespunzătoare pregătirii sale profesionale.

Ca atare, susține că n-a

operat nici un transfer în interesul serviciului al reclamantului, operațiunea

de reorganizare a Gărzii Financiare efectuându-se în temeiul și cu respectarea

dispozițiilor legale în materie.

A.N.C. consideră că s-a

respins greșit excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara, cu toate că

nu era competentă să judece pricina, instanța competentă fiind Tribunalul

Timiș, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, ca instanță de

jurisdicție a muncii.

Susține că nelegal s-a

respins și excepția de tardivitate a introducerii cererii de chemare în

judecată, neținându-se cont că reclamantul nu a respectat termenul de 30 de

zile de la data luării la cunoștință a deciziei și a celorlalte acte atacate,

iar în ce privește cererea completatoare, aceasta s-a depus cu nerespectarea

dispozițiilor art. 132 și 134 C. proc. civ.

Referitor la fondul cauzei,

menționează că reclamantul, aflat în raporturi juridice cu Ministerul

Finanțelor Publice, a rămas în structurile acestui minister,  Ministerul

Finanțelor Publice nedându-și acordul pentru transferul său, el fiind mutat în

cadrul altor compartimente, cu respectarea dispozițiilor legale în ce privește

păstrarea gradului profesional și a drepturilor salariale.

Arată că sentința este

nelegală și netemeinică și pentru că s-a încălcat principiul

contradictorialității, deoarece excepțiile de necompetență materială și a

lipsei calității procesuale pasive nu au fost comunicate părților și nu s-au

pus în discuția acestora, iar în motivarea sentinței se face referire la părți

și obiect străine de cauza dedusă judecății.

Toate recursurile vor fi

admise, dar numai pentru considerentul că instanța care a judecat pricina, nu

era competentă material să o soluționeze în primă instanță.

Recurentul-reclamant a

solicitat, ca cerere principală, anularea deciziei nr. 40 din 28 ianuarie 2004,

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, prin care a fost trecut

din funcția de comisar superior clasa I, în funcția publică de inspector

superior clasa I la Direcția Controlului Fiscal - Serviciul de investigații

fiscale.

Celelalte capete de cerere

privesc acte premergătoare emiterii deciziei ori sunt accesorii la cererea

principală, iar autoritățile administrative care le-au emis, au fost menținute

în cauză, pentru ca hotărârea ce se pronunță, să le fie opozabilă.

Conform prevederilor art. 89

alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, raportat la art. 2 pct. 1 lit.

c) și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., se reține că Tribunalul Timiș, ca instanță

de contencios administrativ, era competent să soluționeze pricina în primă

instanță, nu Curtea de Apel Timișoara, decizia contestată fiind emisă de o

autoritate administrativă de nivel județean.

Cum cauza s-a soluționat de

către o instanță necompetentă material, se impune ca sentința pronunțată de

aceasta să fie casată, iar cauza trimisă, spre competentă soluționare,

Tribunalului Timiș.

Celelalte motive de recurs

invocate prin cererile de recurs formulate de părți nu se vor mai analiza,

urmând ca instanța, căreia i se trimite cauza, spre competentă soluționare, să

le aibă în vedere, în măsura în care va considera că ajută la pronunțarea unei

hotărâri legale și temeinice.

Văzând și prevederile art. 312

și 313 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de B.D., precum și de Guvernul României - A.N.C. de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor

Publice și de Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș, împotriva

sentinței nr. 363 din 9 iulie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2005.