ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1382/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 martie 2004, la Tribunalul Timiș, trimisă prin declinare de competență, la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul B.D. a solicitat anularea deciziei nr. 40 din 28 ianuarie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, prin care a fost trecut de la Garda Financiară, secția Timiș, la Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a fost angajat prin concurs, la Garda Financiară și că, fără acordul său și fără să se țină cont de competența de care a dat dovadă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în calitate de comisar la Garda Financiară, a fost trecut la Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.

Ulterior, reclamantul își precizează acțiunea, în sensul că solicită anularea deciziei nr. 40/2004, reîncadrarea sa în funcția de comisar și obligarea la plata de despăgubiri, la daune cominatorii, la daune morale de 300.000.000 lei și la plata cheltuielilor de spitalizare, pentru ca prin cererea de la dosarul nr. 3885/2004, să ceară și anularea prevederilor protocolului încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și A.N.C., la 22 ianuarie 2004, a anexelor la acest protocol și a punctului 2 lit. d) din nota emisă de A.N.C., la 5 decembrie 2003, precum și a rezultatelor obținute în urma aplicării acestei note și stabilirea unui clasament real. Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș și A.N.C.

au invocat necompetența materială a Curții de Apel Timișoara, în soluționarea pricinii, susținând că Tribunalul Timiș, ca instanță de litigii de muncă, este competent să judece cauza, iar A.N.C. a invocat și excepția tardivității introducerii acțiunii și a completărilor ulterioare. Garda Financiară - Comisariatul General a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 363 din 9 iulie 2004, a respins excepțiile privind necompetența sa materială, lipsa calității procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul General și a Comisariatului Regional Timiș și a tardivității acțiunii, a admis în parte acțiunea și a anulat decizia nr. 40 din 28 ianuarie 2004, restabilind situația anterioară, în sensul menținerii încadrării reclamantului, în funcția de comisar superior clasa I, la Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș și a obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș, la plata diferențelor de salariu, rezultând din drepturile cuvenite pentru funcția anterioară și cea în care a fost trecut și la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând celelalte cereri din acțiune.

Instanța reține, în motivarea sentinței, că este competentă să soluționeze pricina, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, reclamantul fiind funcționar public, iar actul atacat emis de o autoritate publică și în cauză au fost chemate autorități centrale ale căror acte au fost contestate. Reține și că excepția lipsei calității procesuale a Gărzii Financiare - Comisariatul General și a Comisariatului Regional Timiș este neîntemeiată, pentru că pricina necesită dezbateri în contradictoriu și cu acestea, pentru actele care le aparțin și sunt în legătură cu obiectul ei, dar este neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii, deoarece reclamantul nu a depășit termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

În ce privește fondul cauzei, reține că nu s-au îndeplinit, în modalitatea legală cerută, condițiile de formă necesare transferului reclamantului, neexistând acordul scris al acestuia, aprobat de conducătorul instituției în care își desfășoară activitatea, iar criteriile orientative ale Comisariatului General, pentru departajarea funcționarilor publici, nu sunt reflectate în luarea măsurilor de transfer și nu au fost cunoscute de către cei vizați. Consideră că actele administrative aparținând Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș sunt nelegale, vătămând drepturile recunoscute de lege, reclamantului și se impune a fi anulate, urmând ca reclamantul să revină la funcția de comisar superior clasa I, cu plata diferenței de drepturi salariale.

De asemenea, reține că daunele cerute se acordă în măsura admiterii acțiunii, pentru celelalte cereri nefiind motive de nelegalitate. Împotriva sentinței au declarat recurs, reclamantul B.D. și pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș și A.N.C. Reclamantul solicită ca hotărârea să fie modificată în parte, și anume, în ce privește obligarea la plata de despăgubiri egale cu salariile lunare neacordate până la reîncadrare, la plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, inclusiv câte 3 stimulente lunare indexate, la daune morale de 300.000.000 lei, la daune cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la reîncadrarea efectivă și la 8.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș solicită suspendarea executării sentinței și în fond, prin admiterea recursului, cere să se respingă acțiunea, ca neîntemeiată, considerând că instanța nu a ținut cont de reglementările legale care au determinat emiterea deciziei contestate, și anume, de art. 187 din O.U.G. nr. 91/2003, de H.G. nr. 1538/2003, de protocolul încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și A.N.C. și de comunicarea nr. 470123 din 16 ianuarie 2004, a Ministerului Finanțelor Publice. prin care s-au admis modificări în structura Gărzii Financiare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș trebuind să preia de la Garda Financiară, 10 comisari, printre aceștia fiind preluat și reclamantul, începând cu 1 ianuarie 2004, căruia i s-a asigurat un post echivalent, cu menținerea acelorași drepturi salariale.

Menționează că sentința este nelegală, și sub aspectul obligării la plata de despăgubiri, deoarece reclamantul nu s-a prezentat la noul loc de muncă și nici nu există diferențe salariale la noul loc de muncă, față de cel anterior. Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, prin respingerea celor 3 excepții. Consideră că în ce privește excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara, motivarea instanței este contradictorie și confuză, însă aceasta nu era competentă să soluționeze cauza în primă instanță, conform prevederilor art. 89 și 93 din Legea nr. 188/1999. Referitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arată că nu a avut și nu are calitatea de subiect al raporturilor juridice de muncă, cu reclamantul, pentru că anterior O.U.G.

nr. 91/2003 nu avea personalitate juridică, iar ulterior nu avea vreo obligație legală să încheie astfel de raporturi cu acesta. Privitor la excepția de tardivitate, consideră că s-au încălcat dispozițiile art. 132 C. proc. civ. Asupra fondului cauzei arată că prin organizarea Gărzii Financiare, ca instituție publică de control în subordinea A.N.C., din totalul de 1405 posturi avute anterior, se preiau de la Ministerul Finanțelor Publice, numai 1005 posturi, restul de 400 rămânând în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin încadrarea acestora pe funcții publice generale sau specifice, echivalente cu funcția deținută anterior, ceea ce s-a întâmplat și cu reclamantul, care a rămas în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, fiind trecut pe o funcție publică echivalentă, corespunzătoare pregătirii sale profesionale.

Ca atare, susține că n-a operat nici un transfer în interesul serviciului al reclamantului, operațiunea de reorganizare a Gărzii Financiare efectuându-se în temeiul și cu respectarea dispozițiilor legale în materie. A.N.C. consideră că s-a respins greșit excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara, cu toate că nu era competentă să judece pricina, instanța competentă fiind Tribunalul Timiș, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, ca instanță de jurisdicție a muncii. Susține că nelegal s-a respins și excepția de tardivitate a introducerii cererii de chemare în judecată, neținându-se cont că reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință a deciziei și a celorlalte acte atacate, iar în ce privește cererea completatoare, aceasta s-a depus cu nerespectarea dispozițiilor art. 132 și 134 C. proc.

civ. Referitor la fondul cauzei, menționează că reclamantul, aflat în raporturi juridice cu Ministerul Finanțelor Publice, a rămas în structurile acestui minister, Ministerul Finanțelor Publice nedându-și acordul pentru transferul său, el fiind mutat în cadrul altor compartimente, cu respectarea dispozițiilor legale în ce privește păstrarea gradului profesional și a drepturilor salariale. Arată că sentința este nelegală și netemeinică și pentru că s-a încălcat principiul contradictorialității, deoarece excepțiile de necompetență materială și a lipsei calității procesuale pasive nu au fost comunicate părților și nu s-au pus în discuția acestora, iar în motivarea sentinței se face referire la părți și obiect străine de cauza dedusă judecății.

Toate recursurile vor fi admise, dar numai pentru considerentul că instanța care a judecat pricina, nu era competentă material să o soluționeze în primă instanță. Recurentul-reclamant a solicitat, ca cerere principală, anularea deciziei nr. 40 din 28 ianuarie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, prin care a fost trecut din funcția de comisar superior clasa I, în funcția publică de inspector superior clasa I la Direcția Controlului Fiscal - Serviciul de investigații fiscale. Celelalte capete de cerere privesc acte premergătoare emiterii deciziei ori sunt accesorii la cererea principală, iar autoritățile administrative care le-au emis, au fost menținute în cauză, pentru ca hotărârea ce se pronunță, să le fie opozabilă.

Conform prevederilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., se reține că Tribunalul Timiș, ca instanță de contencios administrativ, era competent să soluționeze pricina în primă instanță, nu Curtea de Apel Timișoara, decizia contestată fiind emisă de o autoritate administrativă de nivel județean. Cum cauza s-a soluționat de către o instanță necompetentă material, se impune ca sentința pronunțată de aceasta să fie casată, iar cauza trimisă, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș. Celelalte motive de recurs invocate prin cererile de recurs formulate de părți nu se vor mai analiza, urmând ca instanța, căreia i se trimite cauza, spre competentă soluționare, să le aibă în vedere, în măsura în care va considera că ajută la pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Văzând și prevederile art. 312 și 313 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de B.D., precum și de Guvernul României - A.N.C. de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice și de Garda Financiară - Comisariatul Regional Timiș, împotriva sentinței nr. 363 din 9 iulie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2005.