ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2555/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 aprilie 2004, reclamanta V.I.

a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 13299 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului V.L., cu motivarea că soțul ei, împreună cu familia, a fost obligat să se mute din București, în orașul Cluj, ca urmare a persecuțiilor la care a fost supusă populația de etnie maghiară, după septembrie 1940. Curtea de Apel Cluj a pronunțat în cauză, sentința civilă nr. 707 din 26 mai 2004, prin care a anulat hotărârea nr. 13299 din 10 martie 2004, a Casei Județene de Pensii Cluj și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei, drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că soțul reclamantei, asemenea altor cetățeni români de etnie maghiară aflați în teritoriile administrate de Statul Român, au suferit, după Dictatul de la Viena, din septembrie 1940, persecuții etnice, fiind obligați să se refugieze în teritoriile aflate sub administrație maghiară.

În acest sens instanța a analizat în detaliu înscrisurile depuse la dosar, precum și depoziția martorului S.I., audiat în cauză, privind modul în care etnicii maghiari au fost dați afară din locurile de muncă pe care le ocupau și forțați să renunțe sau să-și vândă locuințele de domiciliu, concluzionând că soțul reclamantei a fost refugiat din motive etnice, astfel încât aceasta, în calitate de soție supraviețuitoare, este îndreptățită să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, cu motivarea că situația expusă de reclamantă nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000, deoarece orașul București, din care soțul ei s-a refugiat, nu se afla sub regim de ocupație, astfel încât motivul plecării nu-l puteau constitui persecuțiile etnice.

Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de drepturile recunoscute prin acest act normativ, persoanele, cetățeni români, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu. Textul legii nu face diferențieri cu privire la etnia cetățenilor români persecutați la care se referă și nici cu privire la regimul care exercită persecuția, român sau străin. Cum din probele administrate în cauză a rezultat că, urmare a Dictatului de la Viena din septembrie 1940, Statul Român a adoptat o serie de măsuri împotriva populației de etnie maghiară aflată în teritoriile de sub administrația sa, forțându-le să-și părăsească domiciliul și să se refugieze în zonele aflate sub administrație maghiară, în mod corect instanța de fond a concluzionat că sunt îndeplinite cerințele legii și a admis acțiunea.

Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 707 din 26 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2005.