Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2005
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4388/2005

HOTĂRÂRE
25.05.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4388/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5504 din 5 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș a fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul J.A. împotriva pârâților V.A.Z., Z.M.E. și Z.F. Totodată reclamantul a fost obligat să plătească pârâților suma de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare și a reținut că reclamantul nu s-a conformat obligației legale de a timbra acțiunea. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 154/A din 11 martie 2004 a admis apelul reclamantului J.A., a anulat sentința pronunțată de judecătorie și a reținut cauza pentru evocarea fondului stabilind termen de judecată la data de 22 aprilie 2004. În pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantului avea trei capete de cerere și că acesta a achitat parțial taxa de timbru așa încât, în mod nelegal, instanța de fond a anulat integral acțiunea ca netimbrată deși conform art. 20 din Legea nr. 146/1997 avea obligația de a soluționa cererea de chemare în judecată în limita în care a fost timbrată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâții Z.F.

și Z.M.E. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Recurenții au timbrat cererea și au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Din oficiu, Curtea a invocat excepția inadmisibilității recursului. Recursul declarat de pârâți este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2001 „în cazul în care prima instanță a respins sau anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă”.

Anterior modificării art. 297 alin. (1) C. proc. civ. se prevedea că atunci când prima instanță nu intra în cercetarea fondului, instanța de apel desființa hotărârea atacată și dispunea trimiterea cauze spre rejudecare instanței de fond. Din această comparație, rezultă că rațiunea modificării art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a fost acea de a evita trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a putea fi asigurată judecarea cauzelor cu celeritate și fără ca părțile să fie private de un grad de jurisdicție dat fiind caracterul devolutiv al apelului. Astfel, evocarea fondului și judecarea procesului se realizează în înțelesul devolutiv specific apelului printr-o hotărâre definitivă, așa cum prevede art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. modificat, singura care poate fi atacată cu recurs. În cauza de față, decizia atacată prin care instanța de apel a anulat hotărârea primei instanțe și a stabilit termen pentru evocarea fondului are caracterul unei hotărâri parțiale, intermediare, care nu finalizează procesul și ca atare nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar odată cu hotărârea prin care se evocă fondul, acesta din urmă având caracter definitiv în înțelesul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Față de cele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârâți ca inadmisibil.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții Z.F. și Z.M.E. împotriva deciziei nr. 154/A din 11 martie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6985/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5504 din 5 noiembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în jude
ÎCCJ 2004-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3682/2004
, împotriva susmenționatei sentințe, de pârâta P.I., a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 37/A din 2 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, instanța de apel reținând
ÎCCJ 2005-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4246/2005
de art. 301 și art. 303 C. proc. civ. Motivul de casare invocat de către recurentă vizează încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a anulat cer
ÎCCJ 2004-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1819/2004
ța de apel a procedat, conform cererii scrise a reclamantei, la judecarea cauzei în lipsă și, constatând că pârâta nu a timbrat cererea de apel, a dispus anularea apelului declarat de aceasta ca netimbrat, conform art. 9 din O.G. nr. 32/199
ÎCCJ 2004-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1645/2004
. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru la care fac trimitere prevederile art. 9 din O.G. nr. 32/1995, care statuează că, într-o asemenea situație, acțiunea sau cererea se anulează ca netimbrată. Decizia in
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă