ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1819/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 835/C din 20 octombrie 2000, Tribunalul Argeș, secția comercială, a admis acțiunea principală formulată de reclamanta, Direcția Generală a Penitenciarelor pentru Penitenciarul Colibași, împotriva pârâtei SC P.I.T. SA Brașov, județul Argeș, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma totală de 291.216.188,45 lei despăgubiri civile, din care 102.330.158 lei cu titlu de preț lucrări executate în baza contractului nr. 17 din 27 martie 1998, în care a fost prevăzută clauza penală, iar diferența de 188.886.070 lei, reprezentând penalități de întârziere în plată calculate și pretinse pe perioada 1 octombrie 1999 – 22 septembrie 2000. Această sentință a fost atacată cu apel atât de reclamantă, Direcția Generală a Penitenciarelor București din cadrul Ministerului Justiției, cât și de pârâta SC P.I.T.

SA Pitești. Prin decizia nr. 198/A din 2 aprilie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamanta Direcția Penitenciarelor București din cadrul Ministerului Justiției și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta SC P.I.T. SA Pitești să plătească reclamantei suma de 975.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, menținându-se, în rest, sentința. Prin aceeași decizie, Curtea de Apel Pitești a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtă SC P.I.T. SA Pitești. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul reclamantei, că aceasta a achitat, prin Penitenciarul Colibași, suma de 6.785.000 lei cu titlu de taxă de timbru, din care aceasta a solicitat obligarea pârâtei numai la plata sumei de 975.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, care, în mod greșit, nu au fost acordate în temeiul art. 274 C. proc.

civ., din moment ce acțiunea a fost admisă, așa cum a fost precizată. Referitor la apelul pârâtei SC P.I.T. SA Pitești, instanța de apel a apreciat că, față de dovezile existente la dosar, nu pot fi reținute susținerile acesteia, în sensul că nu i s-a comunicat sentința primei instanțe și, deci, că, în aceste circumstanțe, nu a fost în măsură să motiveze în termen apelul, situație care, de altfel, rămâne fără nici o semnificație, din moment ce pârâtei, prin reprezentantul său, prezent în ședința de judecată din 12 martie 2001, i s-a pus în vedere să motiveze și să timbreze apelul, obligații cărora nu s-a conformat, astfel că, în aceste circumstanțe, urmează a fi reținută excepția netimbrării apelului, care prevalează asupra excepției nemotivării acestei căi de atac, așa încât apelul pârâtei a fost anulat ca netimbrat.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, pârâta SC P.I.T. SA Pitești, invocând nulitatea deciziei atacate în raport cu dispozițiile art. 105 C. proc. civ., pe motiv că, deși a arătat că Tribunalul Argeș nu i-a comunicat hotărârea pronunțată în cauză pentru a motiva cererea de apel și, cu toate acestea și în pofida probelor existente la dosar, care atestă că, în realitate, ambele exemplare ale sentinței au fost comunicate reclamantei, a înaintat dosarul instanței de apel, care, în aceste circumstanțe, a procedat nelegal la soluționarea pricinii, fapt ce nu atrage nulitatea absolută a deciziei instanței de apel.

De asemenea, mai susține recurenta, că datele consemnate în încheierea din 12 martie 2001, din care rezultă că s-ar fi angajat, în ședința de judecată din data menționată, prin reprezentantul său, să motiveze și să timbreze apelul până la termenul următor (2 aprilie 2002) nu ar fi reale, fiind, de altfel, contrazise de conținutul adreselor nr. 172 din 28 martie 2001; nr. 40 din 24 ianuarie 2002 și nr. 42 din 24 ianuarie 2001, aflate la dosar, prin care a încunoștințat instanța de apel că, în lipsa comunicării sentinței, este în imposibilitate să motiveze apelul. În plus, mai susține recurenta, nici nu se poate obliga, prin reprezentantul său, să motiveze cererea de apel, atâta timp cât nu i s-a comunicat sentința, fiind de principiu că nu se poate motiva ceea ce nu se cunoaște, aceasta în afara faptului că motivarea apelului trebuie depusă, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă.

În sfârșit, prin celălalt motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea, respectiv, aplicarea greșită a legii, întrucât, din considerentele deciziei arătate, rezultă că reclamanta, Direcția Generală a Penitenciarelor, este legal scutită de plata taxei de timbru pentru cererile introduse la instanțele de judecată, pe când pârâta nu beneficiază de o astfel de scutire, astfel că, prin aceste rețineri, instanța de apel a încălcat principiul reciprocității privind taxele judiciare de timbru, situație care contravine practicii judiciare în materie, aplicată în alte litigii chiar de Curtea de Apel Pitești, potrivit căreia, dacă reclamanta este scutită de plata taxei de timbru, de aceeași facilitate urmează a beneficia și pârâta, astfel că, în aceste circumstanțe, soluția de anulare a apelului ca netimbrat este criticabilă.

În consecință, se solicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate. Recursul pârâtei nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă, conform încheierii din 12 martie 2001, că instanța de apel a acordat, la cererea reprezentantului pârâtei SC P.I.T. SA Pitești, prezent în ședința de judecată, un nou termen, la 2 aprilie 2001, pentru ca acesta să depună la dosar motivarea apelului și pentru a timbra cererea de apel cu 50.000 lei timbru judiciar și 50% din valoarea taxei judiciare de timbru.

Or, pârâta nu s-a mai prezentat, la termenul acordat, în fața instanței și nici nu a solicitat, eventual, în scris, îndreptarea încheierii din 12 martie 2001, în care s-a consemnat că reprezentatul acesteia s-a obligat ca, până la termenul din 2 aprilie 2001, să motiveze și să timbreze cererea de apel, astfel că, în aceste circumstanțe, corect instanța de apel a procedat, conform cererii scrise a reclamantei, la judecarea cauzei în lipsă și, constatând că pârâta nu a timbrat cererea de apel, a dispus anularea apelului declarat de aceasta ca netimbrat, conform art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru.

Pe cale de consecință și, ținând cont de cele arătate, adresele invocate în recurs nu pot face dovadă în contra încheierii din 12 martie 2001 și, ca atare, se reține că pârâta a avut cunoștință de obligația achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar aferentă timbrării cererii și față de neîndeplinirea acestei obligații legale, corect instanța de apel a procedat la anularea apelului pârâtei ca netimbrat, cum, de asemenea, bine aceeași instanță a apreciat că excepția netimbrării apelului prevalează asupra celei referitoare la nemotivarea apelului în termen și nu a mai examinat așa zisele motive invocate de pârâtă, în legătură cu necomunicarea sentinței sau modificarea, în opinia acesteia, defectuoasă a hotărârii instanței de fond, care ar fi împiedicat-o să motiveze în termen apelul.

În legătură cu motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nici acesta nu poate fi reținut, în condițiile în care, spre deosebire de reclamantă, care face parte din categoria instituțiilor publice care sunt scutite, în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997, de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru acțiunile, inclusiv căile de atac introduse la instanțele judecătorești, pârâta nu face nici o dovadă în acest sens, adică a existenței unui act normativ prin care să fie exceptată de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, pentru cererile introduse la instanțe, astfel că, față de cele expuse, susținerile acesteia, în sensul că, din moment ce reclamanta este scutită legal de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, trebuie să i se aplice și ei aceiași facilitate, ceea ce, astfel spus, ar echivala cu o critică acolită a soluției de anulare a apelului său ca netimbrat, nu are nici o bază legală.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta SC P.I.T. SA Pitești, împotriva deciziei nr. 198/A/C din 2 aprilie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 mai 2004.