ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6985/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5504 din 5

noiembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, s-a admis excepția

netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și în

consecință, s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul J.A.

în contradictoriu cu pârâții V.A.Z., Z.F. și Z.M.F., obligând reclamantul la

plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți.

La pronunțarea acestei sentințe,

instanța a avut în vedere dispozițiile art. 2 și art. 20 din Legea nr. 146/1997,

stabilind că reclamantul avea obligația de a plăti anticipat suma datorată cu

titlu de taxă de timbru, iar cum nu și-a îndeplinit această obligație nici până

la termenul de judecată stabilit de instanță, urmează să suporte sancțiunea prevăzută

de lege.

Apelul reclamantului împotriva

acestei sentințe, a fost admis prin decizia civilă nr. 154 din 11 martie 2004,

a anulat sentința și a reținut cauza pentru judecarea în fond.

La data de 22 aprilie 2004, instanța

de rejudecare a dispus suspendarea în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.,

până la soluționarea recursului formulat de pârâți.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia 4388 din 25 mai 2005, a respins ca inadmisibil recursul pârâților,

cauza fiind trimisă spre soluționare la Curtea de Apel Târgu Mureș.

După pronunțarea acestei decizii și

trimiterea cauzei la Curtea de Apel Târgu Mureș, Codul de procedură civilă s-a

modificat prin Legea nr. 219 din 14 iulie 2005, competența de soluționare a

cauzei revenind Judecătoriei Târgu Mureș.

În aceste condiții, Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 498/A din 20 decembrie 2005, a

declinat în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș competența de soluționare a

cauzei.

Împotriva acestei decizii, pârâții Z.F.

și Z.M.F., au declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele:

- nu există temei legal pentru

declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, de natura celei în

speță;

- declinarea făcută nu se justifică

nici cu forma actuală a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., text

potrivit căruia „prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea

fondului .... instanța de apel va desființa hotărârea atacată, și va trimite

cauza spre rejudecare primei instanțe”.

- declinarea competenței materiale

va conduce la absurditatea că, hotărârea pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș,

va putea fi atacată doar cu recurs;

- instanța de apel, trebuia să

observe că, cele stabilite prin decizia civilă nr. 4388 din 25 mai 2005, a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, împiedică declinarea competenței de

soluționare a cauzei aflată în stadiul de judecată în care este acum.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Legea nr. 219/2005 privind aprobarea

O.U.G nr. 138/2000, pentru modificarea și completarea Codului de procedură

civilă, a modificat dispozițiile referitoare la competența materială în sensul

reașezării funcțiilor conferite de lege instanțelor judecătorești.

Potrivit art. II alin. (1) din Legea

nr. 219/2005, „Procesele în curs de judecată în primă instanță la data

schimbării competenței instanțelor legal investite, precum și căile de atac se

judecă de instanțele competente, potrivit legii”.

Dispozițiile modificatoare sunt

norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor și nu pentru

trecut.

Nu poate fi primită critica privind

lipsa unui temei legal pentru declinarea competenței și nici cea privind

exercitarea căilor de atac.

Temeiul legal îl constituie Legea

nr. 219/2005, iar folosirea căilor de atac este prevăzută de lege.

Nu prezintă nici o relevanță faptul

că, prin efectul aplicării imediate a dispozițiilor referitoare la competența

materială, aceeași instanță urmează să soluționeze cauza trimisă spre

rejudecare, în speță Judecătoria Târgu Mureș, întrucât soluționarea aparține

unor complete cu o altă compunere decât cel care a pronunțat hotărârea.

Soluția este aceeași și în situația

în care aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva

propriei sale hotărâri.

În consecință, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul fiind nefondat urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâții Z.F. și Z.M.F. împotriva deciziei nr. 498/A din 20 decembrie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2006.