ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6244/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Galați sub nr. 15327 din 18 decembrie 2000, reclamanții S.E. și T.C.

au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Galați, în calitate de

reprezentant al Consiliului local Galați, solicitând obligarea acestuia la

restituirea suprafeței de 1,5 ha teren intravilan situat pe teritoriul fostei

comune Filești.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că terenul ce a aparținut autorilor lor, conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 252 din 29 martie 1948, a fost preluat

de stat fără titlu.

În drept, reclamanții și-au

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480, art. 482 și art. 483 C. civ.,

coroborate cu dispozițiile Legii nr. 1/2000.

Primăria municipiului Galați a

comunicat instanței că terenul revendicat de reclamanți face parte integrantă

din cartierul de locuințe micro 16, fiind ocupat de blocuri de locuințe. În

ceea ce privește modalitatea de trecere a terenului în proprietatea statului,

s-a precizat că din investigațiile efectuate nu s-a putut identifica actul

normativ de preluare.

În cauză a fost efectuat un raport

de expertiză care a constatat că terenul revendicat este ocupat de 5 blocuri de

locuit, stabilind totodată că valoarea terenului este de 6.734.970.000 lei.

În raport de valoarea terenului,

reclamanții au invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei de a

soluționa cauza.

Prin sentința civilă nr. 9979 din 27

noiembrie 2001, Judecătoria Galați a admis excepția și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

La Tribunalul Galați, cauza a fost

înregistrată sub nr. 2114 din 30 aprilie 2002.

Prin sentința civilă nr. 13 din 16

ianuarie 2003, Tribunalul Galați a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că deși reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 480, art. 482 și art. 483 C. civ., aceasta fiind formulată

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 10/2001 care reglementează problema restituirii

imobilelor preluate abuziv de stat.

Tribunalul a mai reținut că terenul

face parte dintr-un cartier de locuințe, nu este liber, astfel că, potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 pentru terenurile

ocupate de construcții urmează a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Invocând prevederile art. 24 din

Legea nr. 10/2001, instanța a constatat că reclamantul nu poate solicita direct

în instanță despăgubiri prin echivalent, ci trebuia să urmeze procedura

administrativă instituită de lege.

Prin decizia nr. 111 din 25 august

2003, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamanți, a anulat sentința civilă nr. 13 din 16 ianuarie 2003 a Tribunalului

Galați și a acordat termen în vederea soluționării fondului cauzei.

Pentru a decide astfel, curtea a

reținut că instanța de fond, soluționând acțiunea conform Legii nr. 10/2001, a

încălcat principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, schimbând

temeiul juridic al acțiunii reclamanților, în condițiile în care aceștia au

susținut în mod constant că acțiunea în revendicare este întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ.

Instanța de apel a considerat că

față de precizările făcute de reclamanți în sensul că înțeleg să solicite

despăgubiri în cuantumul stabilit de expertiză, în situația în care restituirea

în natură a terenului nu este posibilă, instanța de fond avea obligația să

rezolve toate capetele de cerere așa cum au fost formulate de reclamanți, ea

neavând dreptul să schimbe sau să depășească ori să restrângă obiectul

acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 143/A din

14 octombrie 2003, Curtea de Apel Galați, secția civilă, soluționând fondul

cauzei, a respins, ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că prin acțiune, reclamanții au solicitat restituirea în

natură a terenului, aceștia formulând cu prilejul dezbaterilor în fond și o

cerere subsidiară, solicitând ca în cazul în care restituirea în natură nu este

posibilă, aceasta să se facă prin echivalent, pârâtul urmând a fi obligat la

despăgubiri potrivit expertizei.

Cu referire la cererea principală,

instanța a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură, câtă vreme

acesta este ocupat în întregime de construcții.

În ceea ce privește cererea

subsidiară a reclamanților, privind acordarea de despăgubiri pentru terenul

revendicat, instanța a reținut că nici aceasta nu poate fi primită, pentru

considerentul că acțiunea inițială privind restituirea în natură a terenului nu

a fost modificată, completată în termenul prevăzut de lege.

Apreciind că cererea de despăgubiri

a fost formulată tardiv, cu mult după prima zi de înfățișare, respectiv la

momentul la care au avut loc dezbaterile în fond, instanța a concluzionat că

cererea nu poate fi luată în considerare.

Împotriva hotărârii menționate au

declarat recurs reclamanții, care invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., au susținut că cererea privind plata în echivalent a despăgubirilor

a fost făcută în termen dar niciodată nu a fost pusă în discuția părților,

învederând totodată că acțiunea în revendicare implică restituirea în natură a

obiectului revendicat sau, atunci când executarea în natură a obligației nu

este posibilă, aceasta se face în echivalent prin despăgubiri.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează.

Prin acțiune, reclamanții au

solicitat restituirea în natură a terenului, iar ca urmare a raportului de

expertiză efectuat în cauză, care a constatat că terenul revendicat este ocupat

de construcții, stabilind totodată și valoarea acestuia, reclamanții au

precizat atât prin cererea depusă la instanța de fond, la termenul din 22

noiembrie 2002, aflată la fila 26, cât și în concluziile orale ale apărătorului

că înțeleg să solicite despăgubiri, în situația în care restituirea în natură a

terenului nu este posibilă.

Într-adevăr, potrivit art. 132 alin.

(1) C. proc. civ., reclamantul își poate întregi sau modifica acțiunea în

condițiile acestui text.

Numai că, aceste dispoziții nu au

caracter imperativ și ca atare, reclamantul își poate întregi sau modifica

acțiunea și după prima zi de înfățișare, dacă pârâtul nu se opune.

În speță, cererea depusă de

reclamanți, în cuprinsul căreia aceștia precizau că înțeleg să solicite

despăgubiri în ipoteza în care terenul nu poate fi restituit în natură, a fost

comunicată de către instanța de fond pârâtului (fila 33 dosar fond).

Împrejurarea că pârâtul nu a înțeles

să invoce tardivitatea cererii subsidiare are semnificația unei acceptări

tacite a acesteia și, ca atare, pârâtul achiesând la cererea reclamanților,

instanța trebuia să o examineze, chiar dacă a fost formulată peste prima zi de

înfățișare.

Pentru considerentele ce preced,

recursul va fi admis cu consecința casării în parte a sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Galați și a trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru

rejudecarea cererii formulate de reclamanți având ca obiect plata de

despăgubiri, urmând a se menține restul dispozițiilor hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții S.E. și T.C .împotriva sentinței civile nr. 143/A din 14 octombrie

2003 a Curții de Apel Galați, pe care o casează în parte.

Trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea cererii formulate de reclamanți având ca obiect plata de

despăgubiri.

Menține restul dispozițiilor

hotărârii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2004.