ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 18 aprilie 2004, SC

F. SRL Timișoara a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor -

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Direcția Poliției de

Frontieră Timișoara, solicitând anularea actelor administrative nr. 412218 din

7 martie 2003, emis de primul pârât și nr. 508347 din 4 martie 2003, emis de

pârâta secundă, ca nelegale.

De asemenea, a cerut

obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de a intra în posesia avizului

prealabil, conform art. 45 din O.U.G. nr. 105/2001, precum și obligarea celei

de a doua pârâte de a-i elibera acest aviz.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, deși a depus la autoritățile publice chemate în

judecată, documentația completă, alcătuită din autorizația de urbanism, contractul

de asociere în participațiune încheiat cu Consiliul Local al comunei Moravița

și autorizația de duty-free nr. 115 din 15 iulie 2002, eliberată de ministrul

finanțelor publice, acele autorități i-au comunicat refuzul lor de eliberare a

avizului necesar pentru darea în folosință și exploatarea unui magazin

duty-free în sectorul P.C.T.F. Moravița, județul Timiș.

În opinia reclamantei, acest

refuz explicit este nejustificat și de natură a-i nesocoti dreptul de a

desfășura o activitate economică la punctul de trecere a frontierei

Stamora-Moravița.

Prin sentința civilă nr. 318

din 30 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea, în sensul că a anulat actele

administrative care formează obiectul controlului jurisdicțional.

Totodată, a obligat pe

pârâta Direcția Poliției de Frontieră Timișoara să elibereze reclamantei,

avizul prealabil prevăzut de art. 45 din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin

Legea nr. 243/2004, recunoscându-se dreptul reclamantei, de a obține acest

aviz.

Față de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, acțiunea a fost respinsă pentru lipsa legitimării

procesuale pasive a acestei autorități a administrației publice centrale.

Instanța a reținut că

refuzul pârâților Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și respectiv,

Direcției Poliției de Frontieră Timișoara, de a da curs cererii, este vătămător

pentru reclamantă, deoarece aceste autorități publice nu au fost abilitate prin

dispozițiile art. 39 și 45 ale ordonanței guvernamentale, să aprecieze asupra

necesității amplasării unui nou magazin duty-free în zona de frontieră și de

asemenea, el este nemotivat, afirmația că s-ar îngreuna desfășurarea în bune

condiții a activităților specifice, rămânând o simplă aserțiune.

Cum reclamanta este

autorizată în condițiile legii, să desfășoare o astfel de activitate

comercială, conform amplasamentului, planului și schiței tehnice avizate de

biroul vamal de control și vămuire la P.C.T.F. Stamora-Moravița, refuzul

pârâților vatămă un drept recunoscut de lege, reclamantei și justifică soluția

de admitere a acțiunii în contencios administrativ.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, pârâții Direcția Poliției de Frontieră Timișoara și

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Prima recurentă a susținut

că instanța de fond trebuia să respingă acțiunea, ca neîntemeiată, întrucât

amplasarea unui nou magazin duty-free în zona punctului de trecere a frontierei

de stat ar stânjeni desfășurarea în bune condiții a activităților specifice poliției

de frontieră.

În cadrul recursului său,

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a susținut că hotărârea atacată

este nemotivată, de vreme ce nu conține temeiurile de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Pe de altă parte, curtea de

apel a stabilit în mod eronat că adresele de răspuns trimise reclamantei, au

natura unor acte administrative de autoritate, prin intermediul cărora s-ar fi

produs o lezare a unui drept legitim al reclamantei.

S-a ignorat împrejurarea că

potrivit art. 39 și 45 ale O.U.G. nr. 105/2001, privind frontiera de stat a

României, competența pentru emiterea avizului solicitat de agentul economic

aparține exclusiv șefului Direcției teritoriale a poliției de frontieră, iar nu

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

În consecință, se impune

soluția de admitere a excepției ridicate privind lipsa calității procesuale

pasive a acestui pârât.

Acțiunea introdusă de

reclamantă era, însă, și tardivă, deoarece prin adresa nr. 508347 din 7

februarie 2003, reclamanta a contestat decizia nr. 386865, a Direcției Poliției

de Frontieră Timișoara, ceea ce demonstrează faptul că societatea comercială

cunoștea cuprinsul adresei respective.

Recursurile sunt nefondate,

sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor din dosar, prin acțiunea introdusă,

reclamanta SC F. SRL Timișoara a contestat legalitatea adresei nr. 41218 din 7

martie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a

adresei nr. 508347 din 4 martie 2003, emisă de Direcția de Poliție de Frontieră

Timișoara, prin care aceste autorități publice i-au comunicat refuzul acordării

avizului necesar pentru amplasarea unui magazin duty-free în punctul de trecere

a frontierei Stamora-Moravița.

Această măsură a fost

motivată de pârâta secundă, prin faptul că realizarea noului obiectiv comercial

ar fi de natură să îngreuneze desfășurarea în bune condiții a activităților

specifice poliției de frontieră.

Cu un asemenea conținut,

cele două adrese constituie acte administrative prin care autoritățile publice

emitente și-au exprimat refuzul lor explicit de rezolvare a cererii ce le-a

fost adresată de reclamantă, în baza art. 39 și 45 din O.U.G. nr. 105/2001,

privind frontiera de stat a României.

Dispozițiile acestui act

normativ stabilesc competența organelor poliției de frontieră de a aviza

desfășurarea oricărei activități în punctele de frontieră, alta decât cea de

efectuare a controlului de frontieră.

Prin urmare, fără temei se

susține de către recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră, că în lipsa unor acte administrative de autoritate prin care s-a

vătămat un drept subiectiv legitim al reclamantei, acțiunea acesteia era inadmisibilă

și formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Excepția de tardivitate a

introducerii acțiunii nu putea fi nici ea admisă în raport cu datele la care

s-au comunicat efectiv, societății comerciale, cele două adrese care exprimă

refuzul recurenților-pârâți de rezolvare a cererii, precum și cu prevederile art.

5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.

În plus, nu s-a făcut dovada

cu acte concludente că atitudinea celor două autorități publice prin care este

negat dreptul reclamantei la obținerea avizului, i-a fost cunoscută acesteia

anterior datelor de comunicare a adreselor atacate.

Cât privește caracterul

nejustificat al refuzului pârâților, curtea de apel a făcut referire la

înscrisurile oficiale depuse în dosar de către reclamantă, din care rezultă în

mod neîndoielnic că aceasta este autorizată să comercializeze mărfuri cu plata

în valută, în regim duty-free, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 208/1999 și Ordinul

Ministerului Finanțelor nr. 54/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Societatea comercială a

obținut în acest scop, autorizația de duty-free nr. 115 din 15 iulie 2002,

eliberată de ministrul finanțelor publice, avizele favorabile din partea

Biroului vamal de control și vămuire la frontieră Moravița, Ministerului

Sănătății și Familiei, Grupului de Pompieri „Banat” al județului Timiș,

Inspectoratului de Protecție a Mediului Timișoara ș.a., iar terenul necesar

pentru construirea magazinului i-a fost pus la dispoziție de către Consiliul Local

comunal Moravița, cu care s-a încheiat contractul de asociere în participațiune

nr. 427 din 29 noiembrie 2001.

Apreciind, așadar, că sunt

îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 29/1990 și admițând acțiunea față de recurenții-pârâți, curtea de

apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin

respingerea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Direcția Poliției de Frontieră Timiș și Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră București, împotriva sentinței nr. 318 din 30 septembrie

2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2005.