ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 aprilie 2004, SC F. SRL Timișoara a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Direcția Poliției de Frontieră Timișoara, solicitând anularea actelor administrative nr. 412218 din 7 martie 2003, emis de primul pârât și nr. 508347 din 4 martie 2003, emis de pârâta secundă, ca nelegale. De asemenea, a cerut obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de a intra în posesia avizului prealabil, conform art. 45 din O.U.G. nr. 105/2001, precum și obligarea celei de a doua pârâte de a-i elibera acest aviz.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși a depus la autoritățile publice chemate în judecată, documentația completă, alcătuită din autorizația de urbanism, contractul de asociere în participațiune încheiat cu Consiliul Local al comunei Moravița și autorizația de duty-free nr. 115 din 15 iulie 2002, eliberată de ministrul finanțelor publice, acele autorități i-au comunicat refuzul lor de eliberare a avizului necesar pentru darea în folosință și exploatarea unui magazin duty-free în sectorul P.C.T.F. Moravița, județul Timiș. În opinia reclamantei, acest refuz explicit este nejustificat și de natură a-i nesocoti dreptul de a desfășura o activitate economică la punctul de trecere a frontierei Stamora-Moravița.

Prin sentința civilă nr. 318 din 30 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, în sensul că a anulat actele administrative care formează obiectul controlului jurisdicțional. Totodată, a obligat pe pârâta Direcția Poliției de Frontieră Timișoara să elibereze reclamantei, avizul prealabil prevăzut de art. 45 din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2004, recunoscându-se dreptul reclamantei, de a obține acest aviz. Față de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, acțiunea a fost respinsă pentru lipsa legitimării procesuale pasive a acestei autorități a administrației publice centrale.

Instanța a reținut că refuzul pârâților Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și respectiv, Direcției Poliției de Frontieră Timișoara, de a da curs cererii, este vătămător pentru reclamantă, deoarece aceste autorități publice nu au fost abilitate prin dispozițiile art. 39 și 45 ale ordonanței guvernamentale, să aprecieze asupra necesității amplasării unui nou magazin duty-free în zona de frontieră și de asemenea, el este nemotivat, afirmația că s-ar îngreuna desfășurarea în bune condiții a activităților specifice, rămânând o simplă aserțiune. Cum reclamanta este autorizată în condițiile legii, să desfășoare o astfel de activitate comercială, conform amplasamentului, planului și schiței tehnice avizate de biroul vamal de control și vămuire la P.C.T.F.

Stamora-Moravița, refuzul pârâților vatămă un drept recunoscut de lege, reclamantei și justifică soluția de admitere a acțiunii în contencios administrativ. Împotriva sentinței au declarat recurs, pârâții Direcția Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Prima recurentă a susținut că instanța de fond trebuia să respingă acțiunea, ca neîntemeiată, întrucât amplasarea unui nou magazin duty-free în zona punctului de trecere a frontierei de stat ar stânjeni desfășurarea în bune condiții a activităților specifice poliției de frontieră. În cadrul recursului său, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a susținut că hotărârea atacată este nemotivată, de vreme ce nu conține temeiurile de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Pe de altă parte, curtea de apel a stabilit în mod eronat că adresele de răspuns trimise reclamantei, au natura unor acte administrative de autoritate, prin intermediul cărora s-ar fi produs o lezare a unui drept legitim al reclamantei. S-a ignorat împrejurarea că potrivit art. 39 și 45 ale O.U.G. nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României, competența pentru emiterea avizului solicitat de agentul economic aparține exclusiv șefului Direcției teritoriale a poliției de frontieră, iar nu Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. În consecință, se impune soluția de admitere a excepției ridicate privind lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât. Acțiunea introdusă de reclamantă era, însă, și tardivă, deoarece prin adresa nr. 508347 din 7 februarie 2003, reclamanta a contestat decizia nr. 386865, a Direcției Poliției de Frontieră Timișoara, ceea ce demonstrează faptul că societatea comercială cunoștea cuprinsul adresei respective.

Recursurile sunt nefondate, sub aspectul tuturor criticilor formulate. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor din dosar, prin acțiunea introdusă, reclamanta SC F. SRL Timișoara a contestat legalitatea adresei nr. 41218 din 7 martie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a adresei nr. 508347 din 4 martie 2003, emisă de Direcția de Poliție de Frontieră Timișoara, prin care aceste autorități publice i-au comunicat refuzul acordării avizului necesar pentru amplasarea unui magazin duty-free în punctul de trecere a frontierei Stamora-Moravița. Această măsură a fost motivată de pârâta secundă, prin faptul că realizarea noului obiectiv comercial ar fi de natură să îngreuneze desfășurarea în bune condiții a activităților specifice poliției de frontieră.

Cu un asemenea conținut, cele două adrese constituie acte administrative prin care autoritățile publice emitente și-au exprimat refuzul lor explicit de rezolvare a cererii ce le-a fost adresată de reclamantă, în baza art. 39 și 45 din O.U.G. nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României. Dispozițiile acestui act normativ stabilesc competența organelor poliției de frontieră de a aviza desfășurarea oricărei activități în punctele de frontieră, alta decât cea de efectuare a controlului de frontieră. Prin urmare, fără temei se susține de către recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, că în lipsa unor acte administrative de autoritate prin care s-a vătămat un drept subiectiv legitim al reclamantei, acțiunea acesteia era inadmisibilă și formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Excepția de tardivitate a introducerii acțiunii nu putea fi nici ea admisă în raport cu datele la care s-au comunicat efectiv, societății comerciale, cele două adrese care exprimă refuzul recurenților-pârâți de rezolvare a cererii, precum și cu prevederile art. 5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ. În plus, nu s-a făcut dovada cu acte concludente că atitudinea celor două autorități publice prin care este negat dreptul reclamantei la obținerea avizului, i-a fost cunoscută acesteia anterior datelor de comunicare a adreselor atacate. Cât privește caracterul nejustificat al refuzului pârâților, curtea de apel a făcut referire la înscrisurile oficiale depuse în dosar de către reclamantă, din care rezultă în mod neîndoielnic că aceasta este autorizată să comercializeze mărfuri cu plata în valută, în regim duty-free, conform dispozițiilor O.U.G.

nr. 208/1999 și Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 54/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Societatea comercială a obținut în acest scop, autorizația de duty-free nr. 115 din 15 iulie 2002, eliberată de ministrul finanțelor publice, avizele favorabile din partea Biroului vamal de control și vămuire la frontieră Moravița, Ministerului Sănătății și Familiei, Grupului de Pompieri „Banat” al județului Timiș, Inspectoratului de Protecție a Mediului Timișoara ș.a., iar terenul necesar pentru construirea magazinului i-a fost pus la dispoziție de către Consiliul Local comunal Moravița, cu care s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 427 din 29 noiembrie 2001. Apreciind, așadar, că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 și admițând acțiunea față de recurenții-pârâți, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Poliției de Frontieră Timiș și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București, împotriva sentinței nr. 318 din 30 septembrie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2005.