ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC A.D.D. SRL Timișoara a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, suspendarea executării

Ordinului nr. 202 din 9 februarie 2010 emis de pârât până la pronunțarea

instanței de fond.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a formulat plângere prealabilă împotriva actului normativ atacat,

care prin conținutul art. II, îi paralizează activitatea, iar dată fiind

pronunțarea altor instanțe în ceea ce privește alte societăți comerciale de

profil s-a creat o situație vădită de concurență neloială și de imixtiune a

statului în activitatea legală a unor societăți comerciale, contrar

dispozițiilor constituționale si ale Declarației Universale a Drepturilor

Omului si ale Convenției Europene pentru apărarea Drepturilor si Libertăților

Fundamentale.

Reclamanta a mai arătat că desfășura

exclusiv activitate de comercializare a unor mărfuri în regim duty-free în

zonele de graniță externă Uniunii Europene, conform normelor legale în domeniu,

având propriile magazine prin investiții proprii în punctele vamale respective

cum ar fi Vama Moravița, la granița cu Republica Serbia, având personal angajat

în ture.

A mai precizat reclamanta că organul

emitent al actului administrativ unilateral cu caracter normativ atacat -

Ministerul Finanțelor Publice - a procedat la modificarea anexei nr. 6 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenței

Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări

specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum

și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de

comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty-free diplomatic și a

Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de

tichete, emițând Ordinul nr. 202 din 09 februarie 2010 atacat, prin care se

dispune ca "în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a

prevederilor prezentului ordin, operatorii economici autorizați să desfășoare

activitatea de comercializare de mărfuri în regim duty-free vor lua măsuri în

vederea lichidării stocurilor de băuturi distilate, rachiuri, lichioruri și

alte băuturi spirtoase și produse din tutun din magazinele duty-free

autorizate, astfel încât la expirarea acestui termen să nu se mai

comercializeze prin magazinele duty-free autorizate astfel de produse.

(2) Începând cu data intrării în

vigoare a prezentului ordin, pentru băuturi distilate, rachiuri, lichioruri și

alte băuturi spirtoase și produse din tutun se interzice transferul între

magazinele duty-free aparținând aceluiași operator economic.

(3) Autoritatea Națională a Vămilor

va lua măsuri specifice de supraveghere vamală în vederea aplicării

dispozițiilor prezentului ordin.”

Reclamanta a considerat că în mod

nejustificat emitentul ordinului atacat a exclus aceste produse de la

comercializare, fără a prezenta o motivație plauzibilă, ceea ce conduce în mod

vădit la imixtiunea statului în activitatea legală a unei societăți comerciale,

deoarece produsele respectă normele de comercializare, fiind produse originale

și având aplicate inscripțiile de prevenție asupra riscurilor de consum.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru

nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și de

asemenea pentru nerespectarea prevederilor art. 215 C. proc. fisc., privind

plata unei cauțiuni, excepții respinse de instanță potrivit încheierii de

ședință din 5 mai 2010.

Prin sentința nr. 252 din 05 mai 2010,

Curtea de Apel Timișoara a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 202 din 9 februarie 2010 emis de pârât până la

soluționarea acțiunii de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-au reținut următoarele:

Activitatea principală a reclamantei

este tocmai comercializarea băuturilor alcoolice, astfel că ordinul atacat,

prin dispozițiile cu caracter normativ instituite, este de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității sale.

Curtea a constat că în speță este

îndeplinită și cerința legală privind prejudiciul material iminent, atâta timp

cât este previzibil că restrângerea activității comerciale duce la reducerea

veniturilor economice ale reclamantei și în consecință la lipsa de fonduri

salariale și respectiv concedierea personalului.

A mai reținut Curtea că reclamanta a

făcut dovada, cu actele depuse la termenul de judecată din 5 mai 2010, a

diminuării serioase a vânzărilor pe luna aprilie 2010, conform balanțelor de

verificare existente la dosar.

Având în vedere că reclamanta a

formulat și plângere prealabilă la pârât, Curtea a constatat îndeplinirea

tuturor cerințelor legale impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs D.G.F.P. Timiș, în reprezentarea

Ministerul Finanțelor Publice solicitând admiterea recursului, modificarea

sentinței și, pe fond, respingerea cererii de suspendare a executării actului

administrativ fiscal ca neîntemeiată.

În motivele de recurs se arată că hotărârea

instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune

suspendarea actului.

Referitor la cazul bine justificat se arată că

simpla promovare a acțiunii în contencios administrativ (în speță nu s-a făcut

această dovadă pentru că nu s-a comunicat contestația administrativă) nu poate

conduce la concluzia îndeplinirii acestei condiții.

Mai mult, actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate și veridicitate și a nu executa un act administrativ

emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.

4.Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a

dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat instanței de fond

suspendarea Ordinului nr. 202 din 29 februarie 2010 emis de Ministerul

Finanțelor Publice pentru modificarea Anexei nr. 6 la Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 2007/2008.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora

și ea este o situație de excepție care se poate dispune numai în condițiile

legii.

Suspendarea nu se poate dispune decât dacă sunt

îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Legea contenciosului administrativ a definit

„cazul bine justificat” în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurările

legate de starea de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Referitor la această condiție, se constată că nu

este îndeplinită în speță, pentru că nu s-au dovedit acele împrejurări de fapt

și de drept care să creeze îndoială cu privire la actul administrativ atacat.

Susținerile reclamantei-intimate că în mod nejustificat emitentul ordinului

atacat a exclus aceste produse de la nominalizare, fără a prezenta o motivație

plauzibilă, nu se dovedesc a fi împrejurări de fapt și de drept la care fac

referiri dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Tot în legea contenciosului administrativ

modificată, a fost definită „paguba iminentă”, în art. 2 alin. (1) lit. ș) ca

fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu

public.

Chiar dacă reclamanta a dovedit o scădere a

veniturilor sale ca urmare a emiterii ordinului atacat, cele două condiții

trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că nu se poate aprecia că sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune

suspendarea executării actului administrativ.

În afară de aceste două condiții, se impune

cerința ca cererea de suspendare să fie formulată după sesizare, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic

superioare.

Deși instanța de fond a reținut că a fost

formulată plângerea prealabilă, nu există dovezi în acest sens deoarece la

dosarul instanței de fond s-a depus o copie a unei plângeri prealabile, dar nu

s-a făcut dovada înregistrării acesteia la autoritatea emitentă a actului, astfel

că nici această formalitate nu este îndeplinită.

Mai mult, Ordinul nr. 202 din 9 februarie 2010

al Ministerului Finanțelor Publice a fost abrogat prin art. VI din O.U.G. nr. 54/2010,

astfel că acest act administrativ nu mai produce efecte.

În privința practicii judiciare

invocate se constată că sentințele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești nu

sunt irevocabile deoarece judecarea recursului a fost suspendată în baza art. 242

C. proc. civ. pentru lipsa părților.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ.,

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi

modificată sentința atacată în sensul că va fi respinsă cererea de suspendare a

Ordinului nr. 202/2010 al Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea Ministerul Finanțelor Publice

împotriva sentinței nr. 252 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2011.