ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3245/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC "E." SA Buzău a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună anularea Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010 emis de pârât, pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 2007/2008 privind aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty-free diplomatic și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ordinul a cărui anulare o solicită este nelegal și nesocotește atât legislația internă, cât și principiile dreptului comunitar și convențional, atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât și sub aspectul dreptului substanțial. Ordinul nr. 202 din 12 februarie 2010 s-a emis în baza art. 4 și 12 din O.U.G. nr. 104/2002 republicată, prevederi pe care le-a expus și a arătat că analiza acestor texte relevă că ordinul nu s-a emis în baza și în executarea actului normativ indicat în preambulul acestuia, întrucât art. 4 se referă la comercializarea mărfurilor în regim duty-free, în baza unei autorizații, iar art. 12 reglementează emiterea de norme de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free.

A mai arătat că modificarea anexei 6 a Ordinului MF, nr. 2007/2008, prin Ordinul nr. 202/2010, este rezultatul excesului de putere, așa cum este reglementat prin art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. A precizat reclamanta că, atunci când a solicitat prelungirea autorizației, a luat în considerare și veniturile care se obțin ca urmare a comercializării produselor eliminate prin Ordinul nr. 202/2010, întrucât numai în acest fel se justifica achitarea taxei de 10.000 euro/magazin.

A mai arătat că își desfășoară activitatea numai prin magazine duty-free, așa că nu va putea valorifica drepturile dobândite legal ca urmare a autorizării sale de a desfășura activitate prin magazine duty-free, a efectuat investiții în magazinele duty-free autorizate care nu vor putea fi recuperate din cauza restrângerii nelegale a produselor ce pot fi comercializate/ceea ce va produce o pagubă evidentă în patrimoniul său. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 187 din 10 septembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC "E." SA, prin reprezentanții săi legali.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că anularea Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010 emis de pârât este neîntemeiată, ordinul fiind emis cu respectarea condițiilor de legalitate a actului administrativ, a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și a dispozițiilor O.U.G. nr. 104/2002, în temeiul căreia a fost emis. Astfel, Ordinul nr. 202 din 12 februarie 2010 respectă întrutotul dispozițiile art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, cuprinde temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora actul a fost emis și se limitează la cadrul stabilit de ordonanță în executarea căreia a fost emis, și nu conține prevederi contrare acesteia.

Împotriva acestei sentințe considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs reclamanta SC "E." SA. Recurenta a susținut următoarele critici: 1) Ordinul nr. 202/2010 nu a fost emis în baza și în executarea actului normativ indicat în preambulul său, respectiv O.U.G. nr. 104/2002, constituind o reglementare complet nouă și diferită față de regimul instituit prin Ordonanță. Modificarea anexei nr. 6 a Ordinului MFP nr. 2007/2008 prin Ordinul nr. 202/2010 este rezultatul excesului de putere, așa cum este definit de Legea nr. 554/2004. 2) În ceea ce privește nelegalitatea ordinului, recurenta a susținut că acesta încalcă dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Astfel, susține recurenta, prin adoptarea acestui ordin prin care s-au adoptat Normele de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free și /sau duty-free diplomatic, după ce au fost emise deja astfel de norme printr-un ordin al autorităților competente, ordin pus în executare, se încalcă în mod vădit principiile securității, certitudinii și protecției așteptărilor legitime. 3) Recurenta a mai susținut și că Ordinul nr. 202/2010 încalcă și dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996 prin aceea că Ministerul Finanțelor realizează chiar ceea ce Legea nr. 21/1996 interzice, respectiv: restrângerea, împiedicarea și denaturarea concurenței printr-o decizie care limitează autonomia agenților economici care comercializează băuturi distilate, rachiuri, lichioruri etc. precum produse de tutun.

Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu are interes în soluționarea căii de atac a recursului, având în vedere că așa cum rezultă din Notele scrise ale acesteia acțiunea principală vizând anularea Ordinului nr. 202/2010 a fost respinsă de către Curtea de Apel Pitești prin Sentința civilă nr. 187 din 10 septembrie 2010, soluționându-se astfel cauza. Totodată, recurenta arată că ordinul ce face obiectul litigiului a fost abrogat prin O.U.G. nr. 54/2010, publicată în M. Of. nr. 421/23 iunie 2010. Față de această situație trebuie menționat că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. În cauză, recursul promovat de recurentă, în acest moment, este vădit lipsit de interes, având în vedere că ordinul ce face obiectul litigiului de față a fost abrogat prin O.U.G. nr. 54/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC "E." SA Buzău împotriva Sentinței civile nr. 187 din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.