ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3245/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC "E." SA Buzău a

chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu pârâtul să dispună anularea Ordinului nr. 202 din 12

februarie 2010 emis de pârât, pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul

ministrului economiei și finanțelor nr. 2007/2008 privind aprobarea componenței

Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări

specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum

și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de

comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty-free diplomatic și a

Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de

tichete.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că ordinul a cărui anulare o solicită este nelegal și

nesocotește atât legislația internă, cât și principiile dreptului comunitar și

convențional, atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât și sub aspectul

dreptului substanțial.

Ordinul nr. 202 din

12 februarie 2010 s-a emis în baza art. 4 și 12 din O.U.G. nr. 104/2002

republicată, prevederi pe care le-a expus și a arătat că analiza acestor texte

relevă că ordinul nu s-a emis în baza și în executarea actului normativ indicat

în preambulul acestuia, întrucât art. 4 se referă la comercializarea mărfurilor

în regim duty-free, în baza unei autorizații, iar art. 12 reglementează

emiterea de norme de organizare, funcționare și control vamal al activității de

comercializare a mărfurilor în regim duty-free.

A mai arătat că

modificarea anexei 6 a Ordinului MF, nr. 2007/2008, prin Ordinul nr. 202/2010,

este rezultatul excesului de putere, așa cum este reglementat prin art. 2 alin.

(1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv exercitarea dreptului de apreciere

al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de

lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

A precizat reclamanta

că, atunci când a solicitat prelungirea autorizației, a luat în considerare și

veniturile care se obțin ca urmare a comercializării produselor eliminate prin

Ordinul nr. 202/2010, întrucât numai în acest fel se justifica achitarea taxei

de 10.000 euro/magazin.

A mai arătat că își

desfășoară activitatea numai prin magazine duty-free, așa că nu va putea

valorifica drepturile dobândite legal ca urmare a autorizării sale de a

desfășura activitate prin magazine duty-free, a efectuat investiții în

magazinele duty-free autorizate care nu vor putea fi recuperate din cauza

restrângerii nelegale a produselor ce pot fi comercializate/ceea ce va produce

o pagubă evidentă în patrimoniul său.

Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința civilă nr. 187 din 10 septembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta SC "E." SA, prin reprezentanții săi legali.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că anularea Ordinului nr. 202 din 12

februarie 2010 emis de pârât este neîntemeiată, ordinul fiind emis cu

respectarea condițiilor de legalitate a actului administrativ, a dispozițiilor

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și a dispozițiilor

O.U.G. nr. 104/2002, în temeiul căreia a fost emis.

Astfel, Ordinul nr.

202 din 12 februarie 2010 respectă întrutotul dispozițiile art. 75 și 76 din

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, cuprinde temeiurile

juridice pe baza și în executarea cărora actul a fost emis și se limitează la

cadrul stabilit de ordonanță în executarea căreia a fost emis, și nu conține

prevederi contrare acesteia.

Împotriva acestei

sentințe considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs reclamanta SC

"E." SA.

Recurenta a susținut

următoarele critici:

1) Ordinul nr.

202/2010 nu a fost emis în baza și în executarea actului normativ indicat în

preambulul său, respectiv O.U.G. nr. 104/2002, constituind o reglementare

complet nouă și diferită față de regimul instituit prin Ordonanță.

Modificarea anexei

nr. 6 a Ordinului MFP nr. 2007/2008 prin Ordinul nr. 202/2010 este rezultatul

excesului de putere, așa cum este definit de Legea nr. 554/2004.

2) În ceea ce

privește nelegalitatea ordinului, recurenta a susținut că acesta încalcă

dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Astfel, susține

recurenta, prin adoptarea acestui ordin prin care s-au adoptat Normele de

organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a

mărfurilor în regim duty-free și /sau duty-free diplomatic, după ce au fost

emise deja astfel de norme printr-un ordin al autorităților competente, ordin

pus în executare, se încalcă în mod vădit principiile securității, certitudinii

și protecției așteptărilor legitime.

3) Recurenta a mai

susținut și că Ordinul nr. 202/2010 încalcă și dispozițiile Legii concurenței

nr. 21/1996 prin aceea că Ministerul Finanțelor realizează chiar ceea ce Legea

nr. 21/1996 interzice, respectiv: restrângerea, împiedicarea și denaturarea

concurenței printr-o decizie care limitează autonomia agenților economici care

comercializează băuturi distilate, rachiuri, lichioruri etc. precum produse de

tutun.

Mai înainte însă de a

trece la analiza motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu are

interes în soluționarea căii de atac a recursului, având în vedere că așa cum

rezultă din Notele scrise ale acesteia acțiunea principală vizând anularea

Ordinului nr. 202/2010 a fost respinsă de către Curtea de Apel Pitești prin

Sentința civilă nr. 187 din 10 septembrie 2010, soluționându-se astfel cauza.

Totodată, recurenta

arată că ordinul ce face obiectul litigiului a fost abrogat prin O.U.G. nr.

54/2010, publicată în M. Of. nr. 421/23 iunie 2010.

Față de această

situație trebuie menționat că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și

întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de

specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o

condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil,

trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe

tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă

folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o

instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal,

născut și actual.

În cauză, recursul

promovat de recurentă, în acest moment, este vădit lipsit de interes, având în

vedere că ordinul ce face obiectul litigiului de față a fost abrogat prin

O.U.G. nr. 54/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de SC "E." SA Buzău împotriva Sentinței civile nr. 187 din

10 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2011.