ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4981/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC S.I. SRL a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, în contradictoriu cu pârâtul să

dispună suspendarea executării Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010 pentru

modificarea anexei nr. 6 la Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.

2007/2008 privind aprobarea componentei Comisiei pentru autorizarea

operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a

Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Normelor de

organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor

în regim duty-free și/sau duty free diplomatic și a Criteriilor referitoare la

autorizarea funcționării unităților emitente de tichete, emis de pârât, până la

pronunțarea instanței de contencios administrativ competente.

Reclamanta menționează

faptul că la data de 01 martie 2010 a depus la Ministerul Finanțelor Publice cererea

privind revocarea Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010, reprezentând plângerea

prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin Ordinul mai sus menționat

a fost modificată anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.007/2008 reprezentată de „Lista cuprinzând

mărfurile care pot fi comercializate în regim duty-free” în sensul în care se elimină

din această listă produsele prevăzute la poziția 13 și anume „băuturi distilate,

rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase” și cele prevăzute la poziția 24

și anume „produse din tutun”.

De asemenea, se interzice,

începând cu data intrării în vigoare a sus menționatului ordin și anume din data

publicării acestuia - 12 februarie 2010 - transferul între magazinele duty-free

aparținând aceluiași operator economic a produselor eliminate din Lista cuprinzând

mărfurile care pot fi comercializate în regim duty-free, iar ulterior unui termen

de 45 de zile calculate de la aceeași dată, în urma luării de măsuri privind lichidarea

stocurilor de astfel de produse, se interzice comercializarea lor în totalitate.

Deoarece a obținut dreptul

de a comercializa acest tip de produse în condițiile legii și a respectat și respectă

întocmai prevederile O.U.G. nr. 104/2002, apreciază că într-un stat democratic nu

este admisibil ca desfășurarea unei activități economice permise și recunoscute

de stat prin autorizații de funcționare să fie brusc interzisă și fără niciun fundament.

Prin plângerea prealabilă

adresată Ministerului Finanțelor Publice a susținut faptul că acesta a încălcat

obligațiile ce îi reveneau în cadrul procedurii de elaborare a proiectului Ordinului

nr. 202 din 12 februarie 2010, obligații izvorâte din cuprinsul Legii nr. 52/2003

privind transparența decizională în administrația publică, obligațiile izvorâte

din cuprinsul Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative.

Mai mult, a susținut faptul

că Ordinul nr. 202/2010 încalcă atât prevederile Legii nr. 21/1996 privind Legea

concurenței, pe cele ale Constituției României, precum și drepturile reclamantei,

fiind de natură a-i genera pierderi financiare imense societății prin restricționarea

fără temei a comercializării prin magazinele autorizate a băuturilor distilate,

rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase, precum și a produselor din tutun.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1743

din 16 aprilie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 202 din 12 februarie 2010 emis de pârât, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că dreptul reclamantei de a comercializa diverse tipuri

de produse printre care și băuturi distilate, rachiuri, lichioruri, alte băuturi

spirtoase și produse din tutun, a fost dobândit cu respectarea legii, în condițiile

O.U.G. nr. 104/2002, obținându-se autorizații de funcționare în regim duty-free.

Instanța de fond a reținut

că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Referitor la prima condiție

s-a arătat că există o îndoială serioasă în privința legalității Ordinului nr. 202/2010,

întrucât elaborarea acestuia s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003

privind transparența decizională în administrația publică.

De asemenea, s-a reținut

că este îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente, deoarece din cuprinsul

documentelor anexate cererii, rezultă că reclamanta deține mărfuri pe stoc în valoare

de peste 125.000 euro, pe care în condițiile prelungirii efectelor Ordinului

nr. 202/2010, nu le va mai putea valorifica.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, susținând în esență următoarele critici:

1) Instanța de fond, prin

modul în care a motivat soluția, s-a învestit în fapt cu soluționarea unei acțiuni

în anulare a actului administrativ ceea ce contravine prevederilor art. 14 și 15

din Legea nr. 554/2004.

2) Instanța de fond a

reținut eronat că la emiterea Ordinului nr. 202/2010 au fost încălcate prevederile

Legii nr. 52/2003.

Astfel, pe de o parte,

instanța de fond nu a solicitat administrarea de probe care să susțină afirmația

reclamantei privind încălcarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența

decizională iar, pe de altă parte, apreciază că susținerile reclamantei sunt întemeiate.

3) Hotărârea instanței

de fond este criticabilă și sub aspectul faptului că în considerentele acesteia

nu s-au reținut indicii și motive care să fundamenteze decizia de suspendare a Ordinului

nr. 202/2010.

4) Hotărârea instanței

de fond prin care s-a reținut iminența producerii pagubei prin aplicarea Ordinului

nr. 202/2010 este nelegală, întrucât stocul societății de 71.260 pachete, putea

fi vândut în termenul de 45 de zile, prevăzut de Ordinul nr. 202/2010.

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ

se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței cazului

„bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului

sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ

să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în

cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe

care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar

și temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri,

doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente

indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe

fond conținutul actului administrativ.

În speță, motivarea instanței

în ceea ce privește condiția cazului bine justificat nu este conformă dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, întrucât reținând

faptul că actul administrativ a fost emis cu încălcarea mai multor prevederi legale

și constituționale instanța s-a învestit cu soluționarea unei acțiuni în anulare

contrar prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

A două condiție impusă

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei

pagube iminente în patrimoniul societății, prin punerea în executare a actului administrativ.

Iminența pagubei presupune

certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare

a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității

sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

În cauză, însă, această

condiție nu este îndeplinită de vreme ce pe stoc se aflau două categorii de produse

respectiv produse a căror comercializare nu a fost interzisă prin ordinul a cărei

suspendare se solicită și produse a căror comercializare a fost interzisă după expirarea

unui termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 202/2002, ceea

ce înseamnă că stocul societății de 71.260 pachete putea fi vândut în acest termen

de 45 de zile.

Față de cele ce preced

se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile suspendării executării

Ordinului nr. 202/2002, condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, astfel că recursul va fi admis, se va modifica sentința atacată

și se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1743 din 16 aprilie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC S.I. SRL ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 octombrie

2011.