ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 377/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 18 martie 2004, reclamantul H.D. a chemat în judecată Inspectoratul de

Stat în Construcții, pentru refuzul nejustificat al pârâtului de a-l reautoriza

ca inspector de șantier.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că deține certificatul de autorizare, ca diriginte de

șantier nr. 100.11.840 din 15 decembrie 1997, a cărui valabilitate a expirat și

că are dreptul de a fi reautorizat, ca inspector de șantier, conform procedurii

aprobate prin Ordinul nr. 488/2002.

Prin sentința civilă nr. 1724

din 15 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că refuzul pârâtului de a-l reautoriza pe reclamant,

ca inspector de șantier, este justificat în raport cu prevederile Ordinului nr.

488/2002. Astfel, conform procedurii reglementate prin acest ordin, întrucât

reclamantul a fost autorizat ca diriginte de șantier, conform normelor în

materie în vigoare în 1997, este obligatorie susținerea unui examen de

autorizare, pentru activitatea de inspector de șantier.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul H.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat

că instanța a ignorat faptul că atribuțiile și responsabilitățile diriginților

de șantier sunt identice celor ale inspectorilor de șantier și că prevederile art.

6 alin. (2) din Ordinul nr. 488/2002, se referă la procedura aplicabilă tuturor

specialiștilor însărcinați cu verificarea calității construcțiilor.

Astfel, în cazul său devin

aplicabile prevederile su-menționate care stipulează că „reautorizarea

specialiștilor, care efectuează o activitate de dirigenție, se acordă în

momentul expirării perioadei pentru care a fost acordată autorizația”.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel, Curtea constată că

instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile Ordinului nr. 488/2002,

reținând că în raport cu împrejurarea că la data adoptării noii proceduri de

autorizare, autorizația de diriginte de șantier emisă în 1997, era expirată,

reclamantul trebuie să susțină un examen de autorizare ca inspector de șantier.

Prin ordinul sus-menționat,

publicat la 19 aprilie 2002, s-a adoptat o nouă procedură pentru autorizarea și

reautorizarea persoanelor care solicită calitatea de inspector de șantier.

Ordinul nr. 488/2002 desființează

sintagma „diriginte de șantier”, înlocuind-o, potrivit art. 5, cu „inspector de

șantier” și prevede faptul că în situația în care, la data adoptării noii

proceduri, autorizația de diriginte de șantier este în vigoare, acel specialist

în construcții va fi considerat inspector de șantier.

Nu este, însă, cazul

reclamantului, a cărui autorizație era expirată și care trebuie să parcurgă

noua procedură de autorizare ca inspector de șantier, prin susținerea

examenului prevăzut de Ordinul nr. 488/2002.

În raport cu cele expuse mai

sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de H.D., împotriva sentinței civile nr. 1724 din 15 septembrie 2004 a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2005.