ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 175/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 1691/01.10.2016 prin care a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 225 din data de 02.11.2017, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ - suspendare executare act administrativ", promovată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții, a anulat Ordinul nr. 1691/01.10.2016, emis de Inspectoratul de Stat în Construcții București și a respins ca nemaifiind susținută cererea de suspendare a executării ordinului contestat.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 225 din data de 02.11.2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta pârâtă formulează următoarele critici: Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că nu au fost respectate cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Prin sentința recurată s-a admis acțiunea reclamantului și s-a dispus anularea Ordinului inspectorului general al Inspectoratului de Stat în Construcții nr. 1691/01.10.2016 prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni, conform art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. În motivarea hotărârii nu se arată care au fost temeiurile de fapt și de drept pe care s-a fundamentat soluția, în considerente precizându-se doar că din probele ce au fost administrate în cauză rezultă că acțiunea reclamantului este întemeiată. Hotărârea se limitează la concluzia admiterii acțiunii, fără a arăta motivele care au dus la formarea convingerii instanței, la însușirea argumentelor uneia din părți și respingerea argumentelor celeilalte părți și care este raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. De asemenea, hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv ale art. 77 lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit căruia constituie abatere disciplinară fapta funcționarului public de a încălca prevederile legale referitoare la îndatoririle de serviciu ce îi revin. Totodată, hotărârea este pronunțată și cu încălcarea prevederilor legale nesocotite de funcționarul sancționat, respectiv: - a normelor legale referitoare la executarea lucrărilor de construcții în sit arheologic (art. 1, art. 3 lit. b), art. 24 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții), - a normelor legale referitoare la autorizarea lucrărilor de construcții (art. 59 din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 probate prin Ordinul nr. 839/2009), normelor legale referitoare la constatarea și sancționarea contravențiilor (art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 care prevede că în cazul contravențiilor continue termenul de prescripție al faptei se împlinește la momentul încetării săvârșirii faptei, adică al epuizării acesteia), -a normelor referitoare la îndatoririle funcționarilor publici, respectiv art. 43 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici; în speță intimatul reclamant nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de fișa postului, procedurile interne ale instituției și procedurile de control în legătură cu modalitatea în care a efectuat controlul. În acest sens reiterează situația de fapt care a determinat aplicarea sancțiunii, astfel: Prin petiția înregistrată cu nr. x/27.08.2015 dl. B. a reclamat faptul că vecinul său C. a realizat la adresa din Brăila, strada x nr. 2 o hală metalică. Petiția i-a fost repartizată spre soluționare reclamantului. În data de 28.09.2015 - ulterior primirii petiției - s-a emis autorizația de construire nr. x/28.09.2015 de către primăria municipiului Brăila, ce are ca obiect service auto și împrejmuire, rezultând astfel că dl. C. a realizat lucrări de construcții neautorizate. De altfel acesta a anunțat începerea lucrărilor de construcții la Inspectoratul Județean în Construcții (I.J.C.) Brăila în data de 29.09.2015. În data de 01.10.2015 dl. C. a declarat în fața notarului public - spre a-i servi la Inspectoratul Județean în Construcții Brăila - că ar fi executat lucrări de construcții la adresa din Brăila strada x nr. 2 anterior datei de 28.08.2015. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții a fost modificată în data de 31.08.2015 prin Legea nr. 177/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 și, în urma modificării, cuantumul amenzilor stabilite prin acest act normativ a fost semnificativ majorat. Astfel, susnumitul declarând că a executat lucrările de construcții anterior intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 10/1995 prin Legea nr. 177/2015 au fost aplicate acestuia sancțiunile contravenționale nemajorate. În data de 02.10.2015 reclamantul a efectuat un control la adresa mai sus arătată, în urma căruia a încheiat procesul-verbal de control nr. x/02.10.2015, în care a menționat că executarea lucrărilor de construcții nu a fost supravegheată de diriginte de șantier. S-au dispus următoarele măsuri: oprirea lucrărilor de construcții, efectuarea unei expertize tehnice pentru determinarea nivelului calitativ al lucrărilor executate, angajarea unui diriginte de șantier, precum și sancționarea contravențională a investitorului conform art. 33 pct. III lit. g) din Legea nr. 10/1995 (în numerotarea textelor de lege în vigoare la data săvârșirii faptei) deoarece nu a asigurat execuția lucrărilor sub supravegherea unui diriginte de șantier. Deoarece concluziile controlului încheiat de reclamant s-au rezumat la cele sus-menționate, Inspectoratul Regional în Construcții Sud-Est a considerat că nu au fost verificate toate posibilele încălcări ale legislației aplicabile, având în vedere că lucrările de construcții realizate se află în sit arheologic, respectiv în situl arheologic Brăilița, cu statut de zonă protejată aflată în Lista monumentelor istorice din județul Brăila, aprobată prin Ordinul nr. 2361/2010 la poziția 1, cod BR-l-s-B-02049, fapt confirmat prin adresa nr. x/19.10.2015 emisă de Direcția pentru Cultură Brăila. În această ordine de idei - a amplasării imobilului realizat fără autorizație de construire în sit arheologic - potrivit art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, constituie infracțiune executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) și g) din același act normativ, acest aspect nu a fost consemnat în procesul-verbal de control întocmit de reclamant și numai la solicitarea Inspectoratului Regional în Construcții Sud-Est a întocmit un referat prin care a solicitat formularea unui denunț în legătură cu fapta respectivă. Așadar, prin actul de control încheiat de dl. A. i s-a dispus investitorului C. să comande efectuarea unei expertize tehnice, în această modalitate putându-se verifica dacă lucrările realizate corespund cerințelor de calitate prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/19951, având în vedere că lucrările fuseseră executate în lipsa specialiștilor în construcții a căror prezență este obligatorie, respectiv diriginte de șantier și responsabil tehnic cu execuția - astfel cum prevăd art. 14 și art. 21 lit. d) din Legea nr. 10/1995 - specialiști care prin înscrisurile pe care le întocmesc pe parcursul edificării construcției confirmă respectarea reglementărilor tehnice aplicabile fiecărui tip de construcție. Din expertiza efectuată a rezultat că nu s-au respectat prevederile proiectului tehnic ce a stat la baza emiterii autorizației de construire, respectiv: "stâlpii structurii prevăzuți a se realiza din 2U 160 au fost înlocuiți cu stâlpi din țeavă rectangulară cu secțiunea transversală de 150 x 150 x 4 mm., s-au prevăzut contravântuiri verticale în travei curente și nu în treveile de capăt ale halei, panele acoperișului prevăzute în proiect cu profile metalice U80 au fost înlocuite cu pane din țeava rectangulară 40 x 80 x 4 mm." De asemenea, cu toate că prin Actul de control încheiat de reclamant, la rubrica "Stadiul fizic al lucrărilor la data controlului" se menționează ca fiind realizată "structura de rezistență metalică = 100%", acesta nu a consemnat în procesul-verbal de control faptul că lucrarea pusă în operă nu respecta prevederile proiectului tehnic ce a stat la baza emiterii autorizației. Conform art. 11 lit. b) pct. 2 din Procedura privind exercitarea controlului de stat al calității în construcții prin controale la factorii implicați în procesul de execuție - indicativ PCE 001, aprobată prin Ordinul nr. 1369/2014, personalul cu atribuții de control are obligația de a consemna în procesul-verbal de control neconformitățile constatate, obligație ce nu a fost respectată de către reclamant. Nu s-a respectat termenul de 7 zile prevăzut de procedurile interne ale instituției, respectiv de art. 8.2.3. pct. 4 din Procedura privind activitatea de soluționare a petițiilor potrivit căruia trebuia întocmit raportul de caz asupra aspectelor sesizate prin petiția dlui. B.. Nu a fost respectat termenul legal de soluționare a petițiilor de 30 zile prevăzut de art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționarea petițiilor. Mai mult, autorizația de construire nr. x/28.09.2015 a fost emisă în baza unei documentații tehnice care nu prezintă situația reală din teren. Astfel, la data depunerii cererii pentru emiterea autorizației de construire lucrările de construcții erau deja începute, conform declarației date în fața notarului public de către dl. C.. Ori potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991 lucrările de construcții se pot executa numai în temeiul unei autorizații de construire, obținută desigur anterior începerii acestora. Art. 59 din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 instituie o procedură - denumită în Norme "intrare în legalitate" - prin care se poate proceda la autorizarea ulterioară a unor lucrări neautorizate, numai dacă din punct de vedere tehnic, urbanistic, al protecției mediului acest lucru este posibil. Așa fiind, în situația în care edificiul neautorizat se încadrează în prevederile urbanistice ale zonei, în urma expertizării la cerințele esențiale "rezistență mecanică și stabilitate" și "siguranță la incendiu" prin care să se confirme corespunderea cu aceste cerințe și în urma obținerii avizelor prevăzute de lege, se poate proceda la autorizarea ulterioară. Însă, în acest caz, documentația care stă la baza emiterii autorizației de construire este diferită de documentația unei autorizații obișnuite (emise anterior începerii lucrărilor de construcții) fiind imperios ca în situația intrării în legalitate documentația de autorizare să conțină referatele de expertiză tehnică la cerințele esențiale "rezistență mecanică și stabilitate" și "siguranță la incendiu". Reclamantul nu a făcut mențiune în actul de control încheiat despre împrejurarea că autorizația de construire nr. x/28.09.2015 a fost emisă fără a conține documentația de autorizare necesară intrării în legalitate, respectiv în lipsa referatelor de expertiză la cerințele "rezistență mecanică și stabilitate" și "siguranță la incendiu" deși avea obligația să constate acest aspect. S-a susținut pe parcursul procesului că reclamantul nu avea ca atribuții efectuarea de controale în domeniul urbanismului, teză ce pare a fi fost însușită și de prima instanță. Afirmația potrivit căreia reclamantul nu avea atribuții în domeniul urbanismului nu are nicio relevanță în cauză având în vedere următoarele aspecte: - sub un prim aspect reclamantul are ca atribuții verificarea disciplinei în autorizarea lucrărilor de construcții, astfel că trebuia să constate nelegalitatea autorizației de construire nr. x/28.09.2015 prin prisma faptului că a fost emisă după executarea lucrărilor de construcții fără să se fi efectuat expertize tehnice la cerințele "rezistență mecanică și stabilitate" și "siguranță la incendiu". - sub un al doilea aspect reclamantul avea ca atribuție, conform fișei postului, verificarea legalității emiterii autorizațiilor de construire; în situația în care totuși controlul presupunea cunoștințe de arhitectură și urbanism avea obligația să solicite un control pe această specialitate compartimentului de urbanism, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Cât privește sancțiunea contravențională stabilită de reclamant în sarcina lui C., raportat la aplicarea legii în timp, artă că Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții a fost modificată prin Legea nr. 177/2015 începând cu data de 31.08.2015; în urma modificării au fost semnificativ majorate cuantumurile amenzilor, cu toate acestea sancțiunea aplicată a avut în vedere amenzile nemajorate; față de declarația notarială a investitorului C., conform căreia a executat lucrările până în data de 28.08.2015 reclamantul a stabilit o amendă de 770 RON pentru realizarea lucrărilor fără diriginte de șantier. Ori, contrar celor susținute prin acțiune, fapta are caracter continuu - astfel cum s-a reținut și de Comisia de disciplină - deoarece supravegherea lucrărilor de către diriginte este necesară pe toată durata, pe tot parcursul executării lucrărilor de construcții. Pentru motivele arătate, având în vedere că hotărârea s-a dat fără arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, motiv de casarea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca nefondată.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 225 pronunțate în data de 02.11.2017 de către Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, formulând următoarele apărări: 1. Cu privire la primul motiv de recurs a arătat că prima instanță a motivat în mod temeinic hotărârea recurată, raportându-se la motivele care au stat la baza emiterii ordinului de sancționare contestat in cauza. Astfel, a reținut că motivul de sancționare constând in depășirea termenelor de soluționare a petiției nu poate fi reținut, întrucât nu îi este imputabil, vina aparținând in exclusivitate petentului B., care, in sesizarea făcuta, nu a furnizat si datele de contact ale numitului C.; In ce privește motivul privind edificarea construcției de către C. pe un teren fără descărcare de sarcina arheologica, prima instanță a motivat ca nici acest motiv de sancționare nu este întemeiat, întrucât, potrivit adresei x/14.08.2015 emisa de Ministerul Culturii - Direcția Județeană de Cultura Brăila, terenul deținut de beneficiarul construcției verificate de reclamant a fost descărcat de sarcina arheologica, urmare a cercetărilor efectuate in perioada 06.07.2015 -7.07.2015, astfel ca nu poate fi vorba de o omisiune de verificare din partea reclamantului a unei astfel de situații, cu ocazia controlului efectuat; De asemenea, instanța de fond a reținut în motivare și faptul că reclamantul, constatând că lucrările efectuate pană in luna august 2015 au fost făcute fără a fi supravegheate de un diriginte de șantier, a dispus sistarea acestora si efectuarea unei expertize tehnice, ocazie cu care se puteau constata abateri de la proiectul de execuție sau de la normele de rezistenta a construcției. Sub acest aspect, instanța de fond a reținut ca reclamantul a dispus toate măsurile ulterioare raportului de expertiza, ce se impuneau a fi luate, si in plus, a verificat si îndeplinirea lor în termenul fixat; In ce privește sancțiunea aplicată constructorului, instanța de fond a motivat că aceasta este temeinică si legală, astfel că reclamantului nu i se poate imputa o abatere nici sub acest aspect. Instanța de fond a motivat sub toate aspectele si privitor la toate motivele de sancționare menționate in ordinul de sancționare soluția dispusa, conchizând în în mod corect că reclamantul nu se face vinovat de abaterile reținute in ordinul contestat. Din aceasta perspectiva, apreciază că motivul de nelegalitate invocat este nefondat. 2. Cu privire la al doilea motiv de recurs a susținut că încercările recurentei de a demonstra ca instanța de fond a încălcat sau aplicat greșit legea, sunt contrazise de argumentele reținute în motivare. Astfel, susținerea că reclamantul-intimat nu a respectat obligațiile legale privitoare la construcțiile amplasate in situri arheologice, că a nu si-a îndeplinit obligația de a consemna in procesul-verbal de control faptul ca au fost încălcate prevederile art. 24 din Legea nr. 50/1991, este fără niciun sens, in condițiile in care, este cert faptul, atestat de Direcția de Cultura a Județului Brăila, prin adresa scrisă, că terenul, pe care s-a edificat ulterior construcția, a fost descărcat de sarcina arheologica. Faptul ca IRSC Constanta i-a solicitat să întocmească referatul nr. x/20.10.2016, fiind împotriva convingerii s-a opus, nu este niciun argument că se face vinovat in vreun fel sub acest aspect, iar sesizarea ulterioara a Parchetului nu este decât o grava greșeală, de inducere in eroare a organelor judiciare. Motivarea că nu a consemnat in procesul-verbal neconformitățile tehnice ale construcției, este de neînțeles. Prin procesul-verbal de control a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru constatarea eventualelor neconformități cu proiectul de execuție si urmare acesteia, a si dispus masurile de remediere cuvenite, dar a si controlat, verificat, executarea respectivelor masuri. Cat privește nerespectarea termenelor de soluționare a petiției si de răspuns, instanța de fond a argumentat suficient ca nu-i este imputabila aceasta nerespectare. Situația expusă in motivarea recursului privitoare la autorizația de construcție nu ia in seama situația de fapt reala. Autorizația de construire "de intrare in legalitate" se emite atunci când nu există autorizație de construire. Oricum, a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a verifica îndeplinirea cerințelor esențiale privind "rezistenta mecanică si stabilitatea" si "siguranța la incendiu", dispunând masuri de remediere corespunzătoare. In ce privește atribuțiunile privind verificarea legalității autorizațiilor de construire, arată că recurentul încearcă sa inducă in eroare instanța de recurs. Inspectorii județeni aveau obligația de serviciu de a verifica aceste aspecte la comune si orașe, iar inspectorii regionali la municipii, situație absolut uzuală (pentru că nu se puteau încăleca atribuțiunile inspectorilor județeni cu cele ale inspectorilor regionali - ambele categorii având prevăzute astfel de atribuțiuni de verificare in fisa postului), care ulterior s-a si reglementat ca atare in Proceduri. Consideră că nu pot fi primite nici argumentele referitoare la nelegalitatea sancțiunii contravenționale aplicate, întrucât la data controlului altul era cuantumul amenzii prevăzut de lege, si nici invocarea caracterului continuu al abaterii contravenționale în raport de momentul controlului. Din probele administrate in cauză rezultă ca într-adevăr abaterea contravențională a fost una continuă, dar ea s-a consumat până la data de 28.08.2015, când contravenientul a încetat orice lucrare, după acest moment nemaifiind efectuat niciun act de natura contravențională care sa fi justificat aplicarea amenzii in cuantumul legal la data de 02.10.2015, într-o astfel de situație fiind aplicabilă legea in vigoare la momentul săvârșirii faptei contravenționale, respectiv la momentul consumării ei. Toate aceste argumente, care au fost avute in vedere de instanța de fond si pe baza cărora a pronunțat soluția, relevă faptul ca aceasta a făcut o corecta aplicare a legii si a dat o sentința cu respectarea acesteia. Așadar, si acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat. In concluzie, fața de argumentele prezentate solicită respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casațieși Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 15 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 ianuarie 2020.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatului-reclamant invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ îl constituie Ordinul nr. 1691/01.10.2016, prin care reclamantul A. a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni. Prima instanță a admis acțiunea reclamantului, concluzionând, în baza probelor administrate, că acesta nu se face vinovat de abaterile cuprinse în ordinul contestat, constând în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu nerespectarea prevederilor legale și a dispozițiilor Procedurii privind exercitarea controlului de stat al calității în construcții prin controale la factorii implicați în procesul de execuție. Astfel, s-a reținut că reclamantul nu a fost în măsură să efectueze verificările ce se impuneau pentru soluționarea în termen a sesizării formulate de petentul B. data de 27.08.2015, privind faptul că numitul C. execută în spatele imobilului proprietatea sa, o construcție metalică fără să-i ceară acordul, întrucât nu a avut datele de contact al investitorului. Prima instanță și-a însușit apărarea reclamantului, în sensul că abia după data de 28 septembrie 2015, după ce C. a înștiințat Inspectoratul Județean de Construcții Brăila despre începerea lucrărilor, indicând și numărul său de telefon, a fost în măsură să demareze verificările în urma cărora a constatat că acesta posedă autorizație de construire, iar lucrările au început după descărcarea de sarcina arheologică, moment în care a constatat nerespectarea dispozițiilor art. 21 lit. d) din Legea nr. 10/1995, în sensul că investitorul nu avea un diriginte de șantier și a aplicat o amendă contravențională, dispunând măsura opririi lucrărilor, pentru a fi expertizată calitatea acestora, măsuri avizate de Inspectorul șef regional și de oficiul juridic. Înalta Curte, examinând hotărârea primei instanțe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că nu poate reține lipsa motivării, motivarea contradictorie ori străină de natura cauzei, întrucât prima instanță a analizat criticile de nelegalitate ale actului administrativ contestat cu respectarea exigențelor revăzute de art. 425 alin(1) lit. b) C. proc. civ., arătând în fapt și în drept motivele care fundamentează soluția. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât a susținut, în esență, că argumenetele primei instanțe, în temeiul cărora a reținut nelegalitatea ordinului de sancționare, reprezintă greșita aplicare a normelor de drept material. Într-o primă critică s-a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală în raport de modul de aplicarea legii în timp, pe motiv că Legea nr. 10/1995 a fost modificată prin Legea nr. 177/2015 începând cu data de 31.08.2015, în sensul majorării amenzilor, astfel că la individualizarea sancțiunii amenzii în suma de 770 RON aplicată investitorului C., pentru realizarea lucrărilor fără diriginte de șantier, au fost avute în vedere amenzile nemajorate, cu neobservarea caracterului continuu al contravenției pentru care data săvârșirii coincide cu data constatării acesteia, respectiv 02.10.2015. Înalta Curte nu poate împărtăși opinia primei instanțe, în sensul că lucrările fiind sistate la data de 28.08.2015, în mod justificat reclamantul a stabilit o sancțiune contravențională în baza dispozițiilor Legii nr. 10/1995 nemodificate, întrucât contravenția a fost săvârșită înainte de modificarea Legii nr. 10/1995 prin Legea nr. 177/2015, în vigoare începând cu data de 31.08.2015,. În conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 "aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar potrivit dispozițiilor alin. (2) În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp. Contravenția reținută este prevăzută de art. 33 pct. III lit. g) din Legea nr. 10/1995 și constă în neasigurarea verificării execuției lucrărilor de construcții prin diriginți de specialitate. Fapta fiind continuă, putea să înceteze eventual în momentul când are loc verificarea de către diriginte de șantier a lucrărilor executate. Obligația de verificare ce trebuia realizată de dirigintele de șantier fiind continuă, fapta reținută nu este legată exclusiv de perioada în care construcția se află în curs de execuție și nu încetează automat în perioada în care execuția este temporar oprită. Înalta Curte nu poate achiesa la concluzia primei instanțe nici în ceea ce privește motivul care a determinat depășirea termenelor procedurale de soluționare a lucrării, conform cărora acesta se datorează exclusiv petentului B., care în sesizarea făcută la data de 27.08.2015 nu furnizează datele de contact ale numitului C.. În fapt, prin Raportul Comisiei de disciplină nr. x/20.10.2016 s-a evidențiat că au existat multiple contradicții între declarațiile numitului C., în condițiile în care acesta a depus cererea pentru eliberarea autorizației de construire Primăria mun. Brăila la data de 23.09.2015, însă a efectuat lucrări de construcții la obiectivul din str. x până la data de 28.08.2015, conform declarației autentificate de notarul public D. sub nr. x/01.10.2015, cu toate că în anunțul de începere a lucrărilor depus la IJC Brăila depus la I.J.C. Brăila, anunțase că va începe lucrările la data de 09.10.2015. Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut în sarcina reclamantului nerespectarea termenului de 7 zile prevăzut de procedurile interne ale instituției, respectiv de art. 8.2.3. pct. 4 din Procedura privind activitatea de soluționare a petițiilor, precum și a termenului legal de soluționare a petițiilor de 30 zile prevăzut de art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționarea petițiilor, în condițiile în care că în perioada 27.08.2015-29.09.2015 intimatul nu a efectuat niciun demers pentru obținerea unor minime relații referitoare la lucrările care erau deja efectuate la obiectivul respectiv, deși pentru acesta a fost emis CU 540/06.05.2015, în cuprinsul căruia era identificat investitorul și adresa obiectivului. În ceea ce privește omisiunea intimatului reclamant de a reține în urma controlului și alte nerespectări ale legislației construcțiilor, este lipsit de orice dubiu că autorizația de construire nr. x/28.09.2015 a fost emisă în baza unei documentații tehnice care nu prezintă situația reală din teren, cât timp, conform declarației pe propria răspundere a investitorului, la data depunerii cererii pentru emiterea autorizației de construire, lucrările de construcții erau deja în parte executate, cu nesocotirea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991. Este adevărat că prevederile art. 59 din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, instituie o procedură - denumită în Norme "intrare în legalitate" - prin care se poate proceda la autorizarea ulterioară a unor lucrări neautorizate, dacă din punct de vedere tehnic, urbanistic, al protecției mediului acest lucru este posibil. Or, procedura de autorizare ulterioară este permisă în situația în care edificiul neautorizat se încadrează în prevederile urbanistice ale zonei, în urma expertizării la cerințele esențiale "rezistență mecanică și stabilitate" și "siguranță la incendiu" prin care să se confirme corespunderea cu aceste cerințe și în urma obținerii avizelor prevăzute de lege. Așa fiind, în acest caz, documentația care stă la baza emiterii autorizației de construire este diferită de documentație unei autorizații obișnuite (emise anterior începerii lucrărilor de construcții), întrucât aceasta trebuie să conțină referatele de expertiză tehnică la cerințele esențiale "rezistență mecanică și stabilitate" și "siguranță la incendiu". Reclamantul nu a făcut mențiune în actul de control încheiat despre împrejurarea că autorizația de construire nr. x/28.09.2015 a fost emisă fără a conține documentație de autorizare necesară intrării în legalitate, în condițiile în care lucrările erau parțial executate, respectiv în lipsa referatelor de expertiză la cerințele "rezistență mecanică și stabilitate" și "siguranță la incendiu" deși avea obligația să constate acest aspect, omisiuni care nu sunt înlăturate prin expertiza dispusă de acesta. Mai mult, deși în actul de control încheiat reclamantul menționează la "stadiul fizic al lucrărilor la data controlului" că fiind realizată "structura de rezistență metalică=100%", nu a consemnat în procesul-verbal încheiat faptul că lucrarea pusă în operă nu respectă prevederile proiectului tehnic ce a stat la baza emiterii autorizației, fapt constatat prin expertiza efectuată în cauză. Înalta Curte achiesează la susținerea recurentului pârât, în sensul că, sub aspectul deficiențelor constatărilor care privesc nerespectarea legislației în construcții de către investitor, precum și a măsurilor dispuse de către intimatul reclamant, este nerelevant faptul că acesta nu avea ca atribuții efectuarea de controale în domeniul urbanismului. Conform art. 11 lit. b) pct. 2 din Procedura privind exercitarea controlului de stat al calității în construcții prin controale la factorii implicați în procesul de execuție - indicativ PCE 001, aprobată prin Ordinul nr. 1369/2014, personalul cu atribuții de control are obligația de a consemna în procesul-verbal de control neconformitățile constatate, obligație ce nu a fost respectată de către reclamant. În concluzie, reclamantul având atribuții în verificarea disciplinei în autorizarea lucrărilor de construcții trebuia să constate nelegalitatea autorizației de construire nr. x/28.09.2015 prin prisma faptului că a fost emisă după executarea lucrărilor de construcții fără să se fi efectuat expertize tehnice la cerințele "rezistență mecanică și stabilitate" și "siguranță la incendiu", precum și nerespectarea proiectului tehnic. În această ordine de idei trebuie amintit că reclamantul - de profesie inginer constructor, avea ca atribuție, conform fișei postului, verificarea legalității emiterii autorizațiilor de construire, iar în situația în care controlul presupunea cunoștințe de arhitectură și urbanism pe care nu le deținea, avea obligația să solicite un control pe această specialitate compartimentului de urbanism, însă nici acest lucru nu s-a întâmplat. Înalta Curte apreciază că nu constituie vicii de nelegalitate care să atragă anularea actului de sancționare nici aspectele care vizează constatările care vizau art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991. Este adevărat că potrivit adresei nr. x/14.08.2015, emisă de Ministerul Culturii din România - Direcția Județeană pentru Cultură Brăila, terenul deținut de C. a fost descărcat de sarcina arheologică urmare a cercetărilor efectuate în perioada 06.07.2015 - 07.07.2015, însă trebuie observat și faptul că acesta a declarat, cu privire la perioada efectuării lucrărilor, că în urma finalizării săpăturilor de cercetare arheologică efectuate în perioada 06.07.2015 și 07.07.2015, a luat decizia de a construi, pentru a preveni surparea terenului, astfel că lucrările au fost începute anterior descărcării de sarcină geologică și obținerii autorizației de construire, iar acest aspect trebuia consemnat cu ocazia întocmirii procesului-verbal de control.

Temeiul de drept al soluției ponunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune admiterea recursului declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcții împotriva sentinței nr. 225 din 02 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, casând în parte sentința recurată și rejudecând, respingerea acțiunii reclamantului A. formulate în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat în Construcții, ca neîntemeiată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.