ÎCCJ, Decizia nr. 60/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 15 iunie 2000, D.D.

s-a adresat cu plângere penală, Poliției municipiului Brașov, prin care a

susținut că, în timp ce se afla în vizită la D.A., ar fi fost victima unei infracțiuni de viol comisă de M.C.

Plângerea a fost repartizată

locotenentului de poliție G.I., iar acesta, după efectuarea actelor

premergătoare, a propus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. și trimiterea

plângerii, la Judecătoria Brașov, în vederea soluționării cauzei, cu privire la

infracțiunile de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și de insultă,

prevăzută de art. 205 C. pen., propunere ce a fost însușită de către procurorul

delegat cu supravegherea urmăririi penale.

La rândul său, plutonierul

major de poliție M.P., fiindu-i repartizate, pentru cercetare, două plângeri

prin care petiționara D.D. a susținut că D.A., D.M. și alte persoane ar fi

comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, a efectuat verificări cu privire la

aceste susțineri, iar la data de 18 iulie 2001 a întocmit referat prin care a

propus să nu fie începută urmărirea penală, propunere ce a fost, de asemenea,

însușită de către procuror.

Petiționara D.D. a formulat

plângere împotriva rezoluției nr. 63/P din 21 iunie 2002 a Parchetului Militar

Brașov, privind neînceperea urmăririi penale împotriva locotenentului de

poliție G.I. și plutonierului major de poliție M.P., această plângere fiind

respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 18 din 7 mai 2004, a Curții de

Apel Brașov.

S-a motivat că în sarcina

celor doi lucrători de poliție nu pot fi reținute infracțiunile de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor și de favorizare a infractorului, de

săvârșirea cărora s-a plâns petiționara, întrucât din actele premergătoare

efectuate rezultă că ambii lucrători de poliție și-au îndeplinit corect

atribuțiile de serviciu, propunerile făcute prin referatele întocmite de ei

fiind, de altfel, însușite și de procuror.

S-a mai relevat că din

actele dosarului nu rezultă indicii de natură a duce la concluzia că ofițerul

și subofițerul de poliție, împotriva cărora s-au îndreptat plângerile, ar fi

ajutat, prin modul cum au efectuat cercetările, pe persoanele reclamate.

Împotriva sentinței,

petiționara a declarat recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr.

5756 din 4 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, motivându-se că actele dosarului nu justifică reținerea celor două

infracțiuni, în sarcina ofițerului și subofițerului de poliție.

Petiționara a declarat

recurs și împotriva deciziei menționate.

Acest recurs nu este

admisibil.

În adevăr, prin nici o

dispoziție a legii nu se prevede posibilitatea atacării cu recurs a deciziilor

prin care sunt soluționate recursurile.

În această privință, prin art.

385

1

C. proc. pen., în cuprinsul căruia sunt prevăzute hotărârile

supuse recursului, nu sunt menționate și deciziile pronunțate în recurs printre

hotărârile ce pot fi atacate cu o asemenea cale.

De altfel, este de observat

că, potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., decizia prin care a fost respins

recursul declarat de inculpată, cu obligarea sa la cheltuieli judiciare către

stat, a rămas definitivă la data pronunțării.

Așa fiind și cum, în raport

cu reglementările în vigoare, nu mai este posibilă exercitarea din nou a

aceleiași căi de atac, a recursului, împotriva unei decizii pronunțate în

recurs, pentru că, în acest fel, s-ar permite folosirea unei căi de atac

neprevăzute de lege, urmează ca recursul declarat de petiționara D.D. să fie

respins, ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare

efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționara D.D. împotriva deciziei nr. 5756 din 4

noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționară să

plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.