ÎCCJ, Decizia nr. 60/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 iunie 2000, D.D. s-a adresat cu plângere penală, Poliției municipiului Brașov, prin care a susținut că, în timp ce se afla în vizită la D.A., ar fi fost victima unei infracțiuni de viol comisă de M.C. Plângerea a fost repartizată locotenentului de poliție G.I., iar acesta, după efectuarea actelor premergătoare, a propus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. și trimiterea plângerii, la Judecătoria Brașov, în vederea soluționării cauzei, cu privire la infracțiunile de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen., propunere ce a fost însușită de către procurorul delegat cu supravegherea urmăririi penale.

La rândul său, plutonierul major de poliție M.P., fiindu-i repartizate, pentru cercetare, două plângeri prin care petiționara D.D. a susținut că D.A., D.M. și alte persoane ar fi comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, a efectuat verificări cu privire la aceste susțineri, iar la data de 18 iulie 2001 a întocmit referat prin care a propus să nu fie începută urmărirea penală, propunere ce a fost, de asemenea, însușită de către procuror. Petiționara D.D. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 63/P din 21 iunie 2002 a Parchetului Militar Brașov, privind neînceperea urmăririi penale împotriva locotenentului de poliție G.I. și plutonierului major de poliție M.P., această plângere fiind respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 18 din 7 mai 2004, a Curții de Apel Brașov.

S-a motivat că în sarcina celor doi lucrători de poliție nu pot fi reținute infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de favorizare a infractorului, de săvârșirea cărora s-a plâns petiționara, întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că ambii lucrători de poliție și-au îndeplinit corect atribuțiile de serviciu, propunerile făcute prin referatele întocmite de ei fiind, de altfel, însușite și de procuror. S-a mai relevat că din actele dosarului nu rezultă indicii de natură a duce la concluzia că ofițerul și subofițerul de poliție, împotriva cărora s-au îndreptat plângerile, ar fi ajutat, prin modul cum au efectuat cercetările, pe persoanele reclamate.

Împotriva sentinței, petiționara a declarat recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 5756 din 4 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, motivându-se că actele dosarului nu justifică reținerea celor două infracțiuni, în sarcina ofițerului și subofițerului de poliție. Petiționara a declarat recurs și împotriva deciziei menționate. Acest recurs nu este admisibil. În adevăr, prin nici o dispoziție a legii nu se prevede posibilitatea atacării cu recurs a deciziilor prin care sunt soluționate recursurile. În această privință, prin art. 385 1 C. proc. pen., în cuprinsul căruia sunt prevăzute hotărârile supuse recursului, nu sunt menționate și deciziile pronunțate în recurs printre hotărârile ce pot fi atacate cu o asemenea cale.

De altfel, este de observat că, potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., decizia prin care a fost respins recursul declarat de inculpată, cu obligarea sa la cheltuieli judiciare către stat, a rămas definitivă la data pronunțării. Așa fiind și cum, în raport cu reglementările în vigoare, nu mai este posibilă exercitarea din nou a aceleiași căi de atac, a recursului, împotriva unei decizii pronunțate în recurs, pentru că, în acest fel, s-ar permite folosirea unei căi de atac neprevăzute de lege, urmează ca recursul declarat de petiționara D.D. să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara D.D. împotriva deciziei nr. 5756 din 4 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petiționară să plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.