ÎCCJ, Decizia nr. 18/2004

în compunerea prevăzută de art. 129

din Legea nr. 92/1992

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 12 decembrie 2001,

procurorul stagiar B.F.C. a formulat plângere, împotriva hotărârii Consiliului

Superior al Magistraturii, prin care acestuia i s-a respins cererea de

reexaminare a lucrărilor susținute la examenul de capacitate.

Prin decizia nr. 2, pronunțată la

data de 16 februarie 2004 în dosarul nr. 1/2002, Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 judecători, a respins plângerea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, petentul B.F.C.

a formulat contestație în anulare, invocând următoarele motive:

1.- Instanța a încălcat dispozițiile

de ordine publică, privitoare la competență, refuzând a se pronunța cu privire

la sesizarea Curții Constituționale, în legătură cu excepțiile de neconstituționalitate

invocate de acesta și de care depindea judecarea echitabilă a cauzei.

2.- La judecarea excepției de

inadmisibilitate a participat domnul judecător M.T., care avea un interes

contrar petentului în judecarea pricinii, întrucât a făcut parte, în calitate

de președinte, din comisia de examinare desemnată pentru corectarea lucrărilor

la examenul de capacitate a magistraților stagiari, în legătură cu care s-a

formulat plângerea.

În drept, contestatorul a invocat

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, invocând dispozițiile art.

319

1

din același cod, contestatorul a solicitat suspendarea

executării hotărârii atacate, până la soluționarea contestației în anulare.

În susținerea cererii de suspendare,

contestatorul a arătat că, prin executarea hotărârii atacate ar putea fi

vătămat în drepturile sale, în sensul că ar putea fi îndepărtat din

magistratură, corespunzător dispozițiilor art. 63 din Legea de organizare

judecătorească.

Contestația în anulare urmează a fi

respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 126 din Constituția

României, revizuită, „competența instanțelor judecătorești și procedura de

judecată sunt stabilite de lege”.

Corespunzător acestei dispoziții din

legea fundamentală, legea procesuală civilă a determinat precis și coerent

competența materială funcțională și procesuală, precum și cea teritorială a

instanțelor judecătorești.

Examinând, sub aspectul menționat,

dispozițiile Codului de procedură civilă, precum și ale Legii nr. 56/1993,

republicată, se constată că, prin competență, legiuitorul a înțeles capacitatea

instanțelor ce formează sistemul judiciar din România, de a soluționa anumite

categorii de cereri sau litigii, în fond sau căi de atac.

Este adevărat că normele atributive de

competență, așa cum ele au fost edictate, sunt de ordine publică, așa încât

soluționarea unei cauze cu nesocotirea acestora duce la nulitatea oricărei

hotărâri pronunțate în aceste condiții.

Din acest motiv, prin art. 317 pct. 2

C. proc. civ., a fost statuată posibilitatea exercitării contestației în

anulare, în vederea retractării unei hotărâri care „a fost dată de judecători,

cu călcarea dispozițiilor de ordine publică”.

Nu fac, însă, parte din categoria

dispozițiilor referitoare la competență, pretinsul refuz al instanței de

judecată de a admite cererea de sesizare a Curții Constituționale sau pretinsa

încălcare a normelor privitoare la incompatibilitate, invocate de contestator.

Or, cale de atac extraordinară

fiind, contestația în anulare nu este admisibilă, decât în cazurile limitativ

prevăzute de legea procesuală civilă.

Cu alte cuvinte, contestația în

anulare formulată împotriva hotărârii, prin care plângerea menționată a fost

respinsă, ca inadmisibilă, este de asemenea inadmisibilă.

De altfel, criticile formulate de

contestator, dincolo de împrejurarea că nu pot fi primite pentru motivele

arătate, sunt totodată și neîntemeiate.

Astfel, cu referire la prima critică,

cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de contestator, a fost

admisă de Completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție și s-a dispus

trimiterea dosarului instanței de contencios constituțional. Excepția de

neconstituționalitate invocată de contestator a fost respinsă prin decizia nr. 340

din 5 decembrie 2002 a Curții Constituționale.

Totodată, excepția de

incompatibilitate a unui membru al Completului de 9 judecători, motivat de împrejurarea

că acesta a îndeplinit funcția de președinte al comisiei stabilită pentru

examinarea lucrărilor la examenul de capacitate a magistraților stagiari, a

fost invocată în cursul soluționării plângerii formulate de petent, împotriva

refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a aproba cererea privitoare

la reexaminarea lucrărilor susținute la examenul de capacitate menționat.

Cererea s-a constatat a fi

neîntemeiată, în raport de neîncadrarea motivului invocat, în cazurile

limitativ prevăzute de art. 24 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de

petentul B.F.C.

Totodată, ca urmare a soluționării

contestației în anulare, cererea contestatorului, privind suspendarea

executării hotărârii atacate, până la soluționarea acestei căi de atac, se constată

a fi rămasă fără obiect și, în consecință, va respinsă pentru acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de B.F.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Segarcea, împotriva deciziei nr. 2 din 16 februarie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.

Respinge cererea de suspendare a

executării aceleiași decizii, ca rămasă fără obiect.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 mai 2004.