ÎCCJ, Decizia nr. 18/2004

în compunerea prevăzută de art. 129 din Legea nr. 92/1992 Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 decembrie 2001, procurorul stagiar B.F.C. a formulat plângere, împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, prin care acestuia i s-a respins cererea de reexaminare a lucrărilor susținute la examenul de capacitate. Prin decizia nr. 2, pronunțată la data de 16 februarie 2004 în dosarul nr. 1/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a respins plângerea, ca inadmisibilă. Împotriva acestei decizii, petentul B.F.C. a formulat contestație în anulare, invocând următoarele motive: 1.- Instanța a încălcat dispozițiile de ordine publică, privitoare la competență, refuzând a se pronunța cu privire la sesizarea Curții Constituționale, în legătură cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de acesta și de care depindea judecarea echitabilă a cauzei.

2.- La judecarea excepției de inadmisibilitate a participat domnul judecător M.T., care avea un interes contrar petentului în judecarea pricinii, întrucât a făcut parte, în calitate de președinte, din comisia de examinare desemnată pentru corectarea lucrărilor la examenul de capacitate a magistraților stagiari, în legătură cu care s-a formulat plângerea. În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Totodată, invocând dispozițiile art. 319 1 din același cod, contestatorul a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, până la soluționarea contestației în anulare. În susținerea cererii de suspendare, contestatorul a arătat că, prin executarea hotărârii atacate ar putea fi vătămat în drepturile sale, în sensul că ar putea fi îndepărtat din magistratură, corespunzător dispozițiilor art. 63 din Legea de organizare judecătorească.

Contestația în anulare urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 126 din Constituția României, revizuită, „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de lege”. Corespunzător acestei dispoziții din legea fundamentală, legea procesuală civilă a determinat precis și coerent competența materială funcțională și procesuală, precum și cea teritorială a instanțelor judecătorești. Examinând, sub aspectul menționat, dispozițiile Codului de procedură civilă, precum și ale Legii nr. 56/1993, republicată, se constată că, prin competență, legiuitorul a înțeles capacitatea instanțelor ce formează sistemul judiciar din România, de a soluționa anumite categorii de cereri sau litigii, în fond sau căi de atac.

Este adevărat că normele atributive de competență, așa cum ele au fost edictate, sunt de ordine publică, așa încât soluționarea unei cauze cu nesocotirea acestora duce la nulitatea oricărei hotărâri pronunțate în aceste condiții. Din acest motiv, prin art. 317 pct. 2 C. proc. civ., a fost statuată posibilitatea exercitării contestației în anulare, în vederea retractării unei hotărâri care „a fost dată de judecători, cu călcarea dispozițiilor de ordine publică”. Nu fac, însă, parte din categoria dispozițiilor referitoare la competență, pretinsul refuz al instanței de judecată de a admite cererea de sesizare a Curții Constituționale sau pretinsa încălcare a normelor privitoare la incompatibilitate, invocate de contestator.

Or, cale de atac extraordinară fiind, contestația în anulare nu este admisibilă, decât în cazurile limitativ prevăzute de legea procesuală civilă. Cu alte cuvinte, contestația în anulare formulată împotriva hotărârii, prin care plângerea menționată a fost respinsă, ca inadmisibilă, este de asemenea inadmisibilă. De altfel, criticile formulate de contestator, dincolo de împrejurarea că nu pot fi primite pentru motivele arătate, sunt totodată și neîntemeiate. Astfel, cu referire la prima critică, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de contestator, a fost admisă de Completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție și s-a dispus trimiterea dosarului instanței de contencios constituțional.

Excepția de neconstituționalitate invocată de contestator a fost respinsă prin decizia nr. 340 din 5 decembrie 2002 a Curții Constituționale. Totodată, excepția de incompatibilitate a unui membru al Completului de 9 judecători, motivat de împrejurarea că acesta a îndeplinit funcția de președinte al comisiei stabilită pentru examinarea lucrărilor la examenul de capacitate a magistraților stagiari, a fost invocată în cursul soluționării plângerii formulate de petent, împotriva refuzului Consiliului Superior al Magistraturii de a aproba cererea privitoare la reexaminarea lucrărilor susținute la examenul de capacitate menționat. Cererea s-a constatat a fi neîntemeiată, în raport de neîncadrarea motivului invocat, în cazurile limitativ prevăzute de art. 24 C. proc.

civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de petentul B.F.C. Totodată, ca urmare a soluționării contestației în anulare, cererea contestatorului, privind suspendarea executării hotărârii atacate, până la soluționarea acestei căi de atac, se constată a fi rămasă fără obiect și, în consecință, va respinsă pentru acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de B.F.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea, împotriva deciziei nr. 2 din 16 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători. Respinge cererea de suspendare a executării aceleiași decizii, ca rămasă fără obiect. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 mai 2004.