ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2692/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC G. SRL Brebu,

a chemat în judecată pe pârâții T.I.R. și SC I.R.A. SA Câmpina și a solicitat

refacerea autoturismului, avariat într-un accident din vina exclusivă a

pârâtului T.I.R., sau să permită reclamantei efectuarea reparațiilor pe

cheltuiala pârâților și obligarea acestora la diferența de valoare a

autoturismului înainte de accidentare, în sumă de 50.000.000 lei, precum și la

daune pentru lipsa de folosință, în sumă de 25.000.000 lei.

Prin sentința civilă nr.

3087 din 23 octombrie 2002, Judecătoria Câmpina, sesizată cu soluționarea

cererii, a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Prahova,

caracterizând litigiul drept comercial și făcând aplicația dispozițiilor art. 2

C. proc. civ.

Tribunalul Prahova, prin

sentința civilă nr. 3782 din 4 decembrie 2003, a respins acțiunea și a dispus

restituirea sumei de 3.456.246 lei taxă de timbru achitată peste cuantumul

legal.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că din culpa exclusivă a pârâtului T.I.R. s-a produs un accident de

circulație în urma căruia a fost avariat autoturismul proprietatea reclamantei,

care pentru reparații, în urma constatărilor făcute de societatea de asigurare

A., a fost predat pârâtei SC I.R.A. SA Câmpina. Lucrările de reparații au fost

executate în totalitate și corespunzător calitativ așa încât pretențiile

reclamantei sunt nejustificate.

Curtea de Apel Ploiești,

soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia nr. 215 din 12 martie

2004, a respins ca nefondată cererea considerând că tribunalul a avut în vedere

întreg materialul probator, incluzând actele de recepție-predare către

beneficiar, declarațiile martorilor neconcludente de fapt și raportul de

expertiză care a prezentat detaliat avariile suferite în urma accidentului, iar

opțiunea de a ridica autoturismul după terminarea lucrărilor de reparații și

încunoștiințarea reclamantei, aparținea acesteia.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

7 și 8 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanțele nu au analizat actele emanate de la pârâtă, care dovedesc existența

unor defecțiuni ale autoturismului consemnate în actele de recepție-predare;

greșit s-a considerat că nu au fost înregistrate reclamații, în perioada de

garanție, iar în analiza raportului de expertiză nu s-a ținut cont de punctele

de vedere diferite exprimate de experți, privind dinamica procedurii

accidentului, reparațiile necorespunzătoare, valoarea autoturismului.

Instanțele de fond nu au

avut rol activ, ele trebuiau să dispună efectuarea unei alte expertize tehnice,

care să creeze convingerea asupra raportului juridic dedus judecății.

Greșit au soluționat

instanțele de fond și capătul de cerere privind lipsa de folosință, lista de

remedieri neputând fi finalizată la 30 noiembrie 2000.

Lipsa de folosință a

autoturismului prin fapta culpabilă a pârâtului T.I.R., trebuia socotită cel

puțin pentru perioada 14 octombrie 2000 – 31 noiembrie 2000.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

La data de 14 octombrie 2000,

s-a produs un accident rutier în urma căruia autoturismul proprietatea

reclamantei a suferit avarii, consemnate în procese verbale întocmite de

organele de poliție dar și de societatea de asigurare. Lucrările de reparații

au fost efectuate de pârâta SC I.R.A. SA Câmpina, care la data de 1 februarie

2001 a predat autoturismul reclamantei, aceasta din urmă semnând actul de

preluare cu mențiunea „lucrările comandate au fost executate corespunzător”.

Constatările din actul de

recepție predare privind ornament bară față, yala de închiriere, înlocuirea

parțială, lonj. stâng și ținuta de drum relevă o situație de fapt, pe care,

după ridicarea autoturismului reclamanta nu o reiterează și pe care expertiza

tehnică nu o consemnează. Astfel, singura concluzie rezultată din probele

administrate este aceea la care instanțele de fond au ajuns. În aceste condiții

probele testimoniale, indirecte, sunt neconcludente și în contradicție cu

celelalte dovezi administrate.

Pe de altă parte, exprimarea

punctelor de vedere deosebite într-o lucrare de expertiză, trebuie să conțină

motivații pe care instanța le va corobora cu celelalte probe administrate. Nu

puteau fi pertinente concluziile expertului desemnat de reclamantă, cât timp nu

argumentează schimbarea indexului kilometrilor înregistrați la bordul

autoturismului, diferența de valoare stabilită de A. pe criteriul vechimii și

rulajului, iar la stabilirea lipsei de folosință a autoturismului consideră că

reclamanta a parcurs 67.256 km. în 560 zile lucrătoare, în schimb socotește

rulajul autoturismului în 13 ani la 45.000 km.

Justificat instanțele de

fond au înlăturat ca părtinitoare și inconsecvente concluziile expertului

desemnat de reclamantă.

De altfel nu au fost

dovedite pretențiile reclamantei, privind lipsa de folosință așa încât

instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1169 C. civ.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 215 din 12 martie

2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC G. SRL Brebu, jud. Prahova, împotriva deciziei nr. 215 din 12

martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 10 mai 2005.