ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1282/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1196

din 24 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală a dispus condamnarea inculpatului P.D.I. la 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 74 lit. a) raportat la art. 76

alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 53 pct. 1 lit.

a) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului și s-a dedus perioada arestului preventiv de la 5 iulie 2004 la

zi.

În baza art. 17 din Legea

nr. 143/2000 și art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat

cantitatea de 8 comprimate care conțin substanță activă Tenamfetamină, rămasă

după efectuarea analizelor de laborator.

În baza art. 357 alin. (2)

lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a telefonului

mobil, marca Nokia și cartela Q SIM-SMART.

În temeiul art. 191 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de 5 iulie 2004,

inculpatul P.D.I. a vândut martorului R.C. un număr de 28 comprimate Ecstasy și

mai multe fragmente de astfel de comprimate, contra sumelor de 100 Euro și

3.500.000 lei.

Martorul denunțător a predat

organelor de poliție comprimatele, procedându-se la prinderea și imobilizarea

inculpatului care a aruncat toți banii pe care-i avea asupra sa. Examinându-se

ulterior bancnotele, s-a constatat că banii aruncați de inculpat erau cei

primiți de la denunțător, având aceleași serii cu cele consemnate în cadrul

procesului-verbal încheiat anterior de către organele de poliție.

Fiind audiat inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat apel inculpatul P.D.I., considerând-o nelegală și

netemeinică întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 68 C. proc. pen., care

interzice întrebuințarea de violențe, amenințări ori alte mijloace de

constrângere în scopul de a obține probe. În atare condiții hotărârea este

lovită de nulitate, în condițiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen.

S-a reținut, de asemenea, că

pedeapsa este prea aspră, impunându-se reducerea acesteia și aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Prin decizia penală nr. 791

din 1 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului P.D.I.

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel a reținut că martorul denunțător R.C. s-a prezentat la sediul

I.G.P. sesizând faptul că are o cunoștință care vinde droguri. În aceste

împrejurări, aducându-i-se la cunoștință dispozițiile art. 15 din Legea nr.

143/2000, martorul denunțător a fost de acord să colaboreze cu organele de

urmărire penală. Nu se poate vorbi astfel de o nulitate relativă, în sensul

cerut de art. 197 alin. (4) C. proc. pen.

S-a apreciat că pedeapsa

este just individualizată și că nu pot fi reținute dispozițiile art. 86

1

C. pen., întrucât limitele de pedeapsă pentru infracțiunea reținută în sarcina

inculpatului sunt cuprinse între 10 și 20 ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea acesteia și

în cadrul rejudecării, suspendarea executării pedepsei în condițiile art. 86

1

C. pen., sau art. 81 C. pen.

De asemenea, s-a apreciat că

pedeapsa aplicată este prea severă și greșit individualizată în raport de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Examinând recursul declarat

de inculpat, în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14, 17

1

C. proc. pen., cu referire la art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Analizând probatoriul dispus

și administrat în cauză se constată că fapta, constând în aceea că inculpatul,

în data de 5 iulie 2004, a vândut martorului denunțător R.C. mai multe

comprimate de Ecstasy, împrejurările săvârșirii acesteia, precum și vinovăția

inculpatului au fost corect stabilite.

Încadrarea juridică a faptei

în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) este

legală.

Cât privește suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere sau suspendarea condiționată a acesteia,

instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen., respectiv art. 81 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art.

81 alin. (3) C. pen. și art. 86

1

alin. (4) C. pen., suspendarea

executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Prin urmare, ori de câte ori

legea condiționează aplicarea unor texte de lege de limita pedepselor, acestea

se referă întotdeauna la limitele prevăzute pentru infracțiunea consumată și nu

la limitele rezultate ca urmare a unor cauze legale de atenuare.

Legea nu a exceptat în mod

expres de la suspendare traficul de droguri așa cum a făcut-o cu alte

infracțiuni, vătămare corporală gravă, violul, tortura, loviturile cauzatoare

de moarte, întrucât aceasta este exceptată tocmai prin introducerea condiției

referitoare la limitele de pedeapsă.

În speță, infracțiunea

săvârșită de inculpat, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

este sancționată de lege cu o pedeapsă cuprinsă între 10 și 20 ani închisoare.

În atare condiții, reducerea

pedepsei ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu

poate conduce la suspendarea executării pedepsei nefiind îndeplinite cerințele

legii.

Reducerea pedepsei s-a

datorat atitudinii inculpatului care, în cursul urmăririi penale a facilitat

identificarea și tragerea la răspundere penală a altor inculpați.

Cât privește pedeapsa de 4 ani

închisoare, instanța de recurs apreciază că aceasta a fost just

individualizată, ținându-se seama de criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen.

Nu se impune reducerea

sancțiunii în condițiile în care inculpatul a săvârșit o faptă gravă, fiind

cunoscut și cu antecedente penale.

Chiar dacă în raport de

pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 328 din 8

martie 2001 a Judecătoriei sector 3 București a intervenit reabilitarea, se

constată că inculpatul a săvârșit alte infracțiuni, prezentând astfel

periculozitatea socială sporită.

Față de considerentele

invocate anterior, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.D.I.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 385 alin. (2) și art. 381 alin. (1)

C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de

la 5 iulie 2004 la zi.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.D.I. împotriva deciziei penale nr. 791 din 1

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 5 iulie 2004 la 21 februarie

2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 februarie 2005.